Fake news pe internet. (I) De unde a pornit fenomenul?
6 minute • Redactia • 12 iulie 2017
Păcălită de câteva ori de fake news am decis să studiez problematica acestora. Și pentru că în timpul liber cochetez cu jurnalismul online și scriu articole care au surse sigure, cred cu tărie că prima treabă a jurnalistului este să întrebe: „Este această știre adevărată?”
Zilnic suntem bombardați cu știri false sau știri care exacerbează totul până la nivelul în care realitatea e denaturată și realul ajunge ireal. Sau irealul ajunge real.
Încă nu mi-am dat seama dacă știrile cu „atacurile cibernetice” sunt fake sau nu, sau care știri pe acest subiect sunt adevărate și care nu.
Știi care e faza cu unele știri fake? Că nu ai de unde să fii sută la stă sigur că sunt fake, dar ai un feeling că ar fi…
Avem acces nelimitat pe google, facebook, twitter, google și ne bucurăm că nu mai trebuie să plătim pentru presa scrisă. Adevărul (sau minciuna deghizată în adevăr) este la un click distanța, îți apare în newsfeed pe facebook, în newsletterul de pe mail sau un prieten îți transmite știrea pe messenger, whatsapp la telefon sau live.
Economisim banii pe presa scrisă, însă acest lucru aduce un mare dezavantaj: știrile false. Le citim zilnic și le luăm de bune pentru ca e foarte dificil și chiar imposibil să ne dăm seama dacă sunt adevărate sau nu. Problema este că, involuntar, devenim părtași la amplificarea fenomenului pentru că shareuim știrea pentru că ni se pare interesantă, iar știrea e apoi distribuită de alți prieteni. Propagăm fenomenul la o scară uriașă și suntem complici la transformarea irealului în real, fără măcar să ne dăm seama.
Dar de unde a pornit fenomenul?
Încă îmi amintesc vremurile când plăteam pentru presa scrisa: cumpăram ziare zilnic, reviste săptămânal sau lunar și discutam subiectele interesante cu prietenii. Și acum încă mai cumpăr publicații scrise, însă excepțional…
În clasa a 12-a doream să dau la jurnalism, însă am fost sfătuită (și bine am fost!) să nu fac jurnalismul pentru că presa scrisă moare și se moare de foame.
Și ghici ce? Presa scrisă a murit, iar din jurnalismul pe hârtie se moare de foame.
Așa că jurnalismul s-a digitalizat, a pătruns pe internet și s-a transformat în blogging.
Si acum vine întrebarea :
Dacă oamenii nu mai plătesc pentru presa scrisă, de unde vin banii pentru redactie?
E simplu. Din vizualizări de pagină. Din trafic.
Concurența e acerbă și în goana după trafic (unii jurnaliști au sporuri considerabile la salariu dacă ating un anumit prag de vizualizări), mii de bloggeri caută zilnic subiecte despre care să scrie. Trebuie să scrie în fiecare zi. Caută subiecte pe Twitter, Facebook, în comentarii, comunicate de presă, bloguri rivale și alte surse.
Paranteza. Și eu fac asta, doar că nu pentru bani, ci din pasiune.
Și aici intervine situația blogurilor mici și cu personal insuficient, care nu au bani și doresc trafic. Profitând de acest lucru, există persoane care doresc să promoveze, să vândă sau să creeze o controversă în jurul unui subiect pentru diferite interese. Se numesc manipulatori media. Așa că redactează frumos o știre pe acel subiect, o trimit pe mail blogurilor ahtiate după trafic și presate de timp și de concurență.
Iar bloggerul este mai mult decât entuziasmat că munca este deja făcută: știrea e scrisă, povestea pare mișto, iar în dorința de a produce cât mai mult trafic, pentru că veniturile lui depinde de asta, uită să cerceteze dacă știrea e adevărată sau nu. Uită sau o cercetează superficial. Și o publică. O shareuiește pe rețele de socializare și ajunge la urechile omului dar și la urechile blogurilor rivale cu o auiență mai ridicată.
Pseudo-știrile sunt oferite blogurilor ca un pahar de apă unui om însetat.
Blogurile sunt o rețea interconectată. Deasupra blogurilor cu puțin trafic despre care am vorbit mai sus, există există sute de jurnaliști de nivel mediu, online și offline, pe site-uri și bloguri și în reviste și ziare, care îi folosesc pe acești bloggeri de sub ei ca surse și filtre. Și ei trebuie să scrie constant – și să caute la fel, ceva interesant, însă într-un mod mai elaborat.
Deasupra lor sunt sute de site-uri naționale importante, publicații și posturi de televiziune. Acestea caută materialele celor de pe site-urile cu un nivel inferior, preluându-le ideile principale și transformându-le în conversații cu adevărat naționale.
Și fiind bloggeri care informează bloggeri care informează bloggeri, este lesne de înțeles cum o știre falsă transmisă unui blogger cu trafic redus poate fi preluată de cele superioare, ajungând minciuna la cât mai multă lume, astfel încât să devină adevăr.
Și tot ma întreb: Oare cine o fi născocit știrea aia cu Balena Albastră și cu ce interese? Probabil goana după trafic a unui jurnalist cu imaginație bogată. Și văzând că prinde, a fost preluată de toate site-urile, că doar nu puteau sa piardă valul.
Îți amintești de „Ambulanța Neagră”, celebra mașină care mergea prin cartiere, fura copii și îi vindea pentru organe? Antena 1 și-a luat amendă 30 000 lei de la CNA pentru că a băgăt în spaimă o populație întreagă cu o minciună.
Cine poate fi tras la răspundere? Publicația, site-ul și probabil jurnalistul.
Dar cum poate fi identificat primul site care a născocit stirea? Cred ca aici e nevoie de niște skill-uri pe care eu nu le am momentan.
Celelalte site-uri care au preluat știrea pot și ele fi ținute răspunzătoare pentru că nu au verificat veridicitatea sursei?
Și dacă să presupunem prin absurd că site-ul care a dat știrea falsă a fost identificat, cum dovedim că știrea e falsă? Îi cerem sursele? Cum apreciem dacă sursele sunt veridice?
Întrebările de mai sus nu își au rostul. Adevărul e că dacă, după o muncă asiduă reușim să identificăm un responsabil, e foarte greu de dovedit că știrea e falsă. Și chiar dacă am dovedi acest lucru, există alte sute de știri care se răspândesc săpămânal, iar identificarea tuturor este imposibilă.
Din punctul meu de vedere, căutarea responsabililor și tragerea acestora la răspundere nu este o metodă potrivită pentru a combate fenomenul fake-news. Pentru că populația a fost deja mințită și indusă în eroare. Rezultatul s-a produs deja. Și se va produce în continuare.
Există câteva metode care ar putea să funcționeze, însă despre aceste lucruri vom vorbi în articolele următoare.
Va urma.
