tie 690084 960 720

Gestionarea Relației Angajat-Angajator în România

5 minute • Ioana Nicolae • 24 august 2017


Legi specifice României

Ce reguli guvernează relația angajat-angajator?
  • Contractele individuale de muncă;
  • Contractele colective de negociere;
  • Codul Muncii;
  • Alte legi naționale și acte secundare;
  • Dreptul Uniunii Europene;
  • Tratatele internaționale privind munca, din care România face parte.
Ce categorii de salariați sunt protejați de acestea?

Cu excepția unor categorii de salariați care sunt reglementate separat și nu sunt protejate de dreptul muncii (ex. profesii liberale, funcționari publici, manageri de societăți pe acțiuni și întreprinderi individuale), relația angajat-angajator este guvernată de dreptul muncii dacă munca este prestată de salariat sub autoritatea și înspre beneficiul angajatorului, în schimbul unui salariu.
 

Clasificarea eronată
Există reguli specifice privind clasificarea angajat/contractant?

Conform dreptului muncii, un „angajat” este o persoană care muncește pentru a fi remunerat sub autoritatea unui angajator. Astfel, un angajat este subordonat angajatorului și respectă condițiile de muncă impuse de acesta (adică sarcinile atribuite, locul și orarul de muncă – toate cunoscute sub numele de „activitate dependentă”). În plus față de aceste criterii generale, când se stabilește caracterul de muncă al unei relații contractuale, instanțele decid cui aparține echipamentul folosit în desfășurarea unor activități specifice, precum și existența unor cheltuieli adiționale plătite de o parte pentru beneficiul celeilalte (ex. cheltuieli de călătorie, detașare și de concediu).
Contractanții, pe de altă parte, mențin un standard ridicat de libertate privind orarul de muncă, locul de muncă și clienții, dar își asumă riscurile inerente activităților lor (cunoscute drept „activitate independentă”).
Conform Codului Fiscal, activitatea contractanților este considerată independentă dacă patru dintre cele șapte criterii sunt îndeplinite:

  • Libertatea de a alege orele și locul de muncă;
  • Libertatea de a colabora cu diferiți clienți;
  • Risc exclusiv de prestare a activității;
  • Libertate de a utiliza echipamentul clienților;
  • Utilizare independentă a capacităților fizice și intelectuale;
  • Alipirea la o categorie de contractant liber profesionist;
  • Libertatea de a desfășura activități direct sau prin alți angajați.

Așadar, diferența dintre activitățile dependente și independente este importantă din punct de vedere al contribuțiilor fiscale. În timp ce taxele legate de salariu pentru activități dependente (ex. contribuțiile la asigurările sociale și asigurarea medicală obligatorie) sunt plătite de angajator, în cazul activităților independente, angajatul trebuie să plătească aceste taxe.

Contractele
Este necesar ca un contract de muncă să fie în scris?

Conform Codului Muncii, un contract de muncă trebuie să fie în scris pentru a fi valid. Obligația de a se asigura că un contract este concluzionat în scris, îi revine angajatorului.
Cu toate acestea, Curtea Supremă a decis recent că deși un acord de muncă nu este în scris, angajatul poate totuși să obțină o hotărâre judecătorească validând existența relației de muncă și efectele sale legale. O asemenea hotărâre poate fi obținută chiar dacă relația de muncă s-a terminat în momentul în care aceasta este cerută.
Astfel, acordul de muncă nu poate fi considerat nul dacă angajatul se bazează pe el. Rămâne de văzut dacă instanțele române vor considera că lipsa unui contract scris nu invalidează contractul dacă angajatul are un interes în a spune că acel contract este nul din această cauză.

Există termeni impliciți în contractele de muncă?

Legea prevede un set minim de drepturi pentru angajați și alte condiții care nu pot fi excluse sau diminuate prin dorințele părților. Asemenea drepturi și condiții pot fi clasificate drept termeni impliciți în contractele de muncă.

Pot fi executate acordurile din arbitrajul obligatoriu / soluționarea litigiilor?

Legea română prevede că acordurile din arbitrajul obligatoriu și soluționarea litigiilor nu sunt permise și deci, nu pot fi executate în privința conflictelor individuale de muncă. Codul Muncii menționează explicit că instanțele ar trebui să rezolve conflictele și că orice acord vizând renunțarea la un angajat sau limitarea drepturilor acestuia, este nul.
Conflictele colective de muncă pot fi:

  • Angajatorul refuză să execute un acord colectiv de negociere;
  • Un asemenea acord nu este potrivit sau a expirat;
  • Angajatorul refuză să accepte cerințele angajaților;
  • Părțile acordului colectiv de negociere nu concluzionează acordul până la data stabilită de semnatari.

Aceste conflicte pot fi subiectul unei forme de arbitrare reglementată explicit – mai precis, cea executată de Oficiul de Mediere și Arbitrare a Conflictelor Colective de Muncă, afiliat Ministerului Muncii. Totuși, această instituție nu a fost înființată până la ora actuală.

Cum pot angajatorii face schimbări contractelor de muncă deja existente?

Ca o chestiune de principiu, contractul de muncă poate fi modificat doar cu aprobarea ambelor părți printr-un addendum scris. În orice caz, legea prevede două situații în care angajatorul poate schimba unilateral acordul de muncă: relocarea și detașarea.
Cu toate acestea, asemenea măsuri pot fi adoptate doar în anumite condiții, și pot fi prelungite doar cu acordul angajatului.
 

Lucrătorii străini
Există diferențe între salariații locali și străini?

În conformitate cu reguli și legi ale UE, lucrătorii străini beneficiază de același nivel de protecție ca lucrătorii locali. Totuși, cetățenii statelor care nu fac parte din UE trebuie să obțină permise de muncă și vize adecvate în cazul în care prezența lor în România este necesară pentru serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *