HP 51/2017. Legea fondului funciar. Nulitate. Interesul legitim – prezumat
1 minut • Bianca Gabriela Hadarag • 03 iulie 2017
În şedinţa din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit, a soluţionat o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţată următoarea soluţie:
Decizia nr. 51 în dosarul nr. 487/1/2017
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia I civilă, în dosarul nr. 2058/318/2016 şi, în consecinţă, stabileşte că:
În cazul cererii formulate de primar, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, cerinţa “interesului legitim”, prevăzută de art. III alin. (2) din acelaşi act normativ, este prezumată.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2017.