ICCJ. Decizia 4/2017. Dezlegare: politistul poate incheia procesul-verbal prin radio
49 minute • Ana-Maria Udriste • 21 septembrie 2019
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE
CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completele pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept
Decizia nr.
4/2017
Dosar nr.
3478/1/2016
Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 168 din 08/03/2017
Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de
contencios administrativ şi fiscal – preşedintele completului
Doina Duican –
judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Trestianu
– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Laura Mihaela
Ivanovici – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Dana Iarina
Vartires – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Mariana
Constantinescu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Florica
Voicu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Maria Ilie
– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Adriana Elena
Gherasim – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept ce formează obiectul dosarului este constituit conform dispoziţiilor
art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare,
şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea
administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
Şedinţa este prezidată de domnul judecător
Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă domnul
Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în
conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea
formulată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23.520/271/2014, privind pronunţarea
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
“Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 109 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), art. 180 şi 181 din Regulamentul de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare
(Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002),
coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001), poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare
a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de către
operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul, sau
doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului
radar.”
Magistratul-asistent prezintă referatul cu
privire la obiectul sesizării, arătând că instanţele au comunicat jurisprudenţă
şi puncte de vedere referitoare la problema de drept supusă dezlegării, iar la
dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor; potrivit
dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, raportul a
fost comunicat părţilor, care şi-au exprimat punctul de vedere.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
rămâne în pronunţare asupra sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu
care a fost sesizată, constată următoarele:
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 17 mai 2016,
pronunţată în Dosarul nr. 23.520/271/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în
temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei
hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la
chestiunea de drept sus-menţionată.
II. Expunerea succintă a procesului.
Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri
prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina
2. Prin plângerea contravenţională
înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş, la data de 30 aprilie 2015, cu
nr. 23.520/271/2014, prin declinare de la Judecătoria Oradea, petentul C.H.O.,
în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a solicitat
instanţei, în principal, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare
a contravenţiilor întocmit la data de 31 octombrie 2014, iar în subsidiar
înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment şi restituirea sumei achitate cu
titlu de amendă.
3. În motivarea plângerii, petentul a arătat
că la data de 31 octombrie 2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în
interes de serviciu, pe direcţia Caransebeş – Orşova şi pe raza localităţii
Mehadia, la km 386 + 200 m, pe DN6, a fost înregistrat circulând cu viteza de
121 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. Petentul a
susţinut că, din cauza timpului şi a urgenţei, nu a observat dacă limita de
viteză era de 50 km/h sau 70 km/h şi a arătat că a achitat jumătate din
cuantumul amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore; totodată a solicitat
ca intimatul să depună înscrisurile care au stat la baza întocmirii
procesului-verbal.
4. Intimatul a formulat întâmpinare, prin
care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petentul a fost sancţionat
contravenţional cu amendă şi măsura complementară a reţinerii permisului de
conducere, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din Regulamentul de
aplicare a acesteia, reţinându-se în sarcina sa că la data de 31 octombrie 2014,
ora 13,48, aflându-se la volanul autoturismului, a fost surprins de aparatul
radar circulând pe DN6+km 386+200 m, cu viteza de 121 km/h pe un sector de drum
cu viteza legal admisă de 50 km/h şi neavând asupra sa în momentul controlului
asigurarea obligatorie RCA. Intimata a depus la dosar planşe foto, raportul
agentului constatator, atestatul operatorului radar.
5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.103 din 16
septembrie 2015, Judecătoria Caransebeş a respins plângerea contravenţională
formulată de petent şi a menţinut procesul-verbal de contravenţie, reţinând că
acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16
şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cuprinde menţiunile obligatorii
prevăzute de art. 17 din acelaşi act normativ, neexistând motive de nulitate ce
pot fi invocate din oficiu.
6. Referitor la temeinicia actului
contestat, prima instanţă a reţinut că procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării
în drept, până la proba contrară, beneficiind de prezumţia de veridicitate.
7. Instanţa de judecată a reţinut că fapta a
fost constatată cu mijloace tehnice certificate, în conformitate cu
dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002, constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii făcându-se direct
de către agentul constatator, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol,
constatarea contravenţiei putându-se face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice
certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; în speţă,
constatarea contravenţiei săvârşite de către petent s-a făcut cu ajutorul
aparatului radar, măsurătorile şi înregistrările au fost efectuate conform
dispoziţiilor legale ale pct. 4.2 din NML 021-05, de către operatorul radar,
iar procesul-verbal a fost întocmit conform art. 181 din Regulamentul de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
8. Împotriva sentinţei pronunţate de prima
instanţă a formulat apel petentul, solicitând anularea hotărârii atacate,
rejudecarea cauzei de către instanţa de apel şi admiterea plângerii, cu
consecinţa anulării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
9. În motivare, petentul a arătat, în
esenţă, că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de normele interne şi
europene privind dreptul la apărare şi că judecata în fond s-a desfăşurat prin
încălcarea principiilor contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din Codul de
procedură civilă, şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului,
prevăzut de art. 22 din acelaşi cod. În acest sens a arătat că întâmpinarea i-a
fost comunicată fără a-i fi comunicate şi actele depuse de intimat în
probaţiune, deşi procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare
menţionează, în mod nereal, că acestea au fost depuse la cutia poştală.
10. În ceea ce priveşte soluţionarea
plângerii contravenţionale a arătat că instanţa de fond în mod eronat a reţinut
că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute
de art. 16 si 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi că face dovada deplină
a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept.
11. Intimatul a formulat întâmpinare, prin
care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii primei
instanţe, ca temeinică şi legală, susţinând că procesul- verbal de contravenţie
a fost în mod temeinic întocmit, fiind cuprinse toate menţiunile obligatorii,
iar agentul constatator a respectat dispoziţiile legale şi a întocmit actul
sancţionator în conformitate cu acestea, făcând aplicarea corectă a
dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Intimatul a depus la
dosar înregistrarea aparatului radar şi buletinul de verificare metrologică.
12. După comunicarea înscrisurilor şi suportului
care conţine înregistrarea faptei contravenţionale, apelantul a depus la dosar
note scrise, prin care a învederat că autoturismul pe care era montat aparatul
radar care a efectuat înregistrarea, neinscripţionat cu însemnele poliţiei, se
afla în alt loc decât echipajul de poliţie care l-a oprit şi i-a aplicat
amenda. Ulterior, apelantul a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că,
potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr.
195/2002, constatarea contravenţiei se face fie direct (art. 180), fie cu
ajutorul unor mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic (art. 181),
iar în procedura constatării prin mijloace tehnice se prevede că agentul
constatator care a prelucrat înregistrarea va încheia procesul-verbal de
contravenţie; potrivit art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,
procesul-verbal trebuie să cuprindă numele şi prenumele agentului constatator,
lipsa acestora atrăgând sancţiunea nulităţii absolute a actului, conform art.
17 din acelaşi act normativ.
13. A arătat apelantul că, în cauză,
persoana care a încheiat procesul-verbal de contravenţie nu este agentul care a
constatat contravenţia, fapta fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic
certificat de către un alt agent, aflat la câţiva kilometri distanţă,
împrejurare ce rezultă din raportul încheiat la data de 23 decembrie 2014, de
către persoana care a întocmit procesul- verbal, unde arată că i s-a comunicat
prin intermediul mijloacelor radio din dotare că autoturismul apelantului a
fost înregistrat şi filmat circulând cu viteza de 121 km/h; deşi persoana care
a întocmit procesul-verbal de contravenţie nu este persoana care a constatat
contravenţia, în cuprinsul actului de sancţionare nu este identificat agentul
care a făcut constatarea.
14. Apelantul a susţinut că actul a fost
emis într-o procedură nepermisă şi nereglementată de lege, fiind întocmit de
către un agent, care i-a aplicat o sancţiune pentru o faptă constatată de un
alt agent, respectiv operatorul radar, contrar dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
2/2001, conform cărora agentul constatator şi numai el, constatând
contravenţia, întocmeşte procesul-verbal.
III. Dispoziţiile legale supuse
interpretării
15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002:
“Art. 109. – (1) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul
rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către
poliţiştii de frontieră.
(2) Constatarea contravenţiilor se poate
face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice
omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal
de constatare a contravenţiei.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2),
procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea
identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în
procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
(4) Forma şi conţinutul procesului-verbal
de constatare a contravenţiei se stabilesc prin regulament.
(5) Contravenientul, cu excepţia persoanei
juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data
primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul
amenzii prevăzute de lege.
(6) Pentru amenzile contravenţionale în
cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc
agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
(7) În cazul prevăzut la alin. (6), agentul
constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea
amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului,
fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia,
numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară
încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune
şi o sancţiune contravenţională complementară.
(8) Amenzile privind circulaţia pe
drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la
bugetele locale.
(9) Prevederile prezentei ordonanţe de
urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune
altfel.”
16. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001:
“Art. 15. – (1) Contravenţia se constată
printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul
normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic
agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii,
ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi,
persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai
autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai
consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti,
precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii
publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ;
vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare,
ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin
lege sau prin hotărâre a Guvernului.
(…)
Art. 21. – (1) În cazul în care prin actul
normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel,
agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de
stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să
aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată
organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz
sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul- verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în limitele
prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de
pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a
fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul
urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
17. Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:
“Art. 180. – (1) În cazul în care constată
încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de
constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care
va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul
profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care
acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau
reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în
cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor
români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale
altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi
statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi
locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce
pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube
pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se
sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea
acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel
mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ,
sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura
tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia
în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care
au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac,
semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune
plângerea.
(2) În cazul în care contravenientul refuză
sau nu poate să semneze procesul-verbal, agentul constatator va face menţiune
despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor
asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul
numeric personal şi semnătura martorului.
(3) Atunci când contravenientul a fost
sancţionat cu amendă, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2),
acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată, în care se va face
menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile
abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare, în termen de 15 zile
de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
(4) În situaţia în care contravenientul
este persoană juridică, în procesul-verbal se fac menţiuni cu privire la
denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum şi numele,
prenumele, numărul şi seria actului de identitate, codul numeric personal şi
domiciliul ori reşedinţa persoanei care o reprezintă.
(5) În momentul încheierii
procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă
contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului
de constatare. Obiecţiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la
rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
(6)
În cazul în care pentru fapta săvârşită se dispune ca măsură
tehnico-administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a
certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul
de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de
constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă
înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al cărei model este
prevăzut în anexa nr. 1B.
(7) Atunci când permisul de conducere se retrage
pentru că titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce
autovehicule sau tramvaie, se eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de
circulaţie.
(8) În situaţia în care, prin acelaşi
proces-verbal de constatare a contravenţiei, se dispun mai multe măsuri
tehnico-administrative, agentul constatator eliberează pentru fiecare document
sau set de plăcuţe câte o dovadă înlocuitoare.
(9) Pentru vehiculele implicate în
accidente de circulaţie din care au rezultat pagube materiale, poliţia rutieră
eliberează proprietarilor sau deţinătorilor acestora autorizaţie de reparaţii,
al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1C, cu excepţia situaţiei în care s-a
încheiat o constatare amiabilă de accident a cărei validitate a fost atestată
de societatea de asigurări abilitată, în condiţiile legii, caz în care
reparaţiile pot fi efectuate în baza actului de atestare.
Art. 181. – (1) În situaţia în care fapta a
fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc
tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un
proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii
conducătorului de vehicul.
(2) Datele de identificare a
contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau
deţinătorului legal al vehiculului.”
IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire
la dezlegarea chestiunii de drept
18. Apelantul a apreciat că întocmirea
procesului-verbal de contravenţie şi aplicare a sancţiunii trebuia efectuat de
către operatorul radar, singura persoană care are dreptul să constate
săvârşirea faptei.
19. Intimatul nu a formulat un punct de
vedere.
V. Punctul de vedere al completului de
judecată care a formulat sesizarea
A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
20. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt
îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă,
reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a
dispoziţiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este
nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o
altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul
legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art.
519 din Codul de procedură civilă.
B. Cu privire la chestiunea de drept ce
formează obiectul sesizării, opinia judecătorilor cauzei este divergentă.
21. Într-o opinie se consideră că depăşirea
vitezei legale nu poate fi constatată cu oprirea în trafic a conducătorului
auto, în cazul cinemometrelor folosite în regim staţionar, cum este cazul de
faţă, decât de un echipaj format din cel puţin doi agenţi (unul fiind
operatorul radar, celălalt fiind agentul care opreşte vehiculul în trafic).
Împrejurarea că procesul-verbal este întocmit şi semnat de către cel care
opreşte în trafic contravenientul, şi nu de operatorul radar, nu este de natură
să atragă nulitatea procesului-verbal. Nu este obligatoriu ca agentul care
încheie procesul-verbal să constate personal fapta, însă în cazul în care fapta
nu este constatată personal, procesul-verbal nu se bucură de prezumţia de
veridicitate. În această situaţie, procesul-verbal trebuie să fie susţinut de
probe suficiente, care să demonstreze existenţa faptei şi vinovăţia contravenientului.
Depăşirea vitezei legale nu poate fi, în niciun caz, constatată personal de
către agentul rutier. Aceasta se poate constata numai prin intermediul
aparatelor radar omologate şi verificate metrologic.
22. În altă opinie se consideră că
procesul-verbal de constatare a contravenţiilor rutiere nu poate fi întocmit
exclusiv în baza unor informaţii furnizate de altă persoană, ci în baza unor
constatări personale, indiferent de mijloacele folosite (propriile simţuri sau
înregistrarea aparatului radar), ale celui ce-l întocmeşte. Atât legea specială
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi legea generală –
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 prevăd că agentul constatator, şi
numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal, astfel încât
trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi
de întocmire a procesului-verbal intervine un singur agent – cel care constată
săvârşirea faptei şi care semnează actul (art. 15 şi următoarele).
23. În sprijinul acestei opinii se susţine
că trebuie avut în vedere şi că agentul care întocmeşte actul trebuie să
descrie în cuprinsul acestuia fapta exact aşa cum a constatat-o, cum a
perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce
pot fi comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat; un argument
în plus este şi faptul că întocmirea procesului-verbal de contravenţie trebuie
precedată de administrarea de către agentul constatator a unor probe. Or, nu se
poate susţine că simpla comunicare a numărului vehiculului şi a vitezei cu care
a fost înregistrat acesta de către aparatul radar poate suplini obligaţia
agentului constatator de a cerceta atât existenţa faptei, cât şi a
împrejurărilor în care a fost săvârşită.
VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi
opiniile exprimate de acestea
24. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
Secţiile Unite, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 20071, pronunţată în
recursul în interesul legii, în legătură cu aplicarea şi interpretarea
dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deşi nu
priveşte în mod direct dispoziţiile legale supuse interpretării prin sesizarea
ce face obiectul analizei de faţă, poate prezenta relevanţă pentru dezlegarea
chestiunii de drept în discuţie, prin considerentele pe care le conţine, după
cum se va arăta în cele ce urmează.
1 Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007.
25. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, majoritatea curţilor de apel au comunicat că nu au identificat
jurisprudenţă referitoare la problema de drept în discuţie şi nici cauze aflate
pe rol, în care să se pună această problemă de drept, dată fiind natura
litigiilor supuse analizei, care nu sunt de competenţa curţilor de apel.
26. Au fost transmise, însă, jurisprudenţă
şi puncte de vedere/opinii ale judecătoriilor şi tribunalelor, din examinarea
cărora se desprind următoarele orientări:
A) Într-o primă orientare, majoritară, s-a
considerat că încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei poate
fi efectuată şi de către un alt poliţist rutier decât cel care a constatat în
mod nemijlocit săvârşirea faptei contravenţionale, însă condiţia impusă de
textul de lege este ca fapta să fi fost constatată cu ajutorul unui mijloc
tehnic care să fie certificat sau omologat şi verificat metrologic.
27. În acest sens s-au pronunţat, respectiv
şi-au exprimat opinia următoarele instanţe: Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
– Secţia civilă (Sentinţa nr. 18.288 din 12 octombrie 2015); Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti – Secţia civilă (sentinţa nr. 11.835 din 28 octombrie
2016); Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă (Sentinţa nr.
7.364 din 23 septembrie 2011); Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – Secţia
civilă (Sentinţa nr. 5.704 din 23 iunie 2016); Judecătoria Alba Iulia (Sentinţa
nr. 1.207/2016); Judecătoria Săveni (sentinţele nr. 464 din 30 martie 2016 şi
nr. 661 din 18 aprilie 2016); Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă (Decizia nr.
446 din 19 aprilie 2016); Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios
administrativ şi fiscal (deciziile nr. 1.193 din 26 mai 2016 şi nr. 590 din 16
martie 2016); Tribunalul Tulcea – Secţia civilă de contencios administrativ şi
fiscal (Decizia nr. 123 din 18 februarie 2016); Tribunalul Dolj – Secţia de
contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.182 din 16 octombrie 2015);
Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi
fiscal (Decizia nr. 735 din 3 noiembrie 2015); Tribunalul Alba – Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă (Decizia nr.
1.333/A/2016); Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal (deciziile nr. 430 din 17 februarie 2016 şi nr. 149 din
19 ianuarie 2016); Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Galaţi – Secţia de
contencios administrativ şi fiscal; Judecătoriile Tecuci, Lieşti, Făurei,
Suceava, Dorohoi, Botoşani, Brăila, Galaţi.
28. S-a reţinut, în sprijinul acestei
orientări, că întocmirea procesului-verbal de către un agent de poliţie în baza
înregistrării efectuate de un alt agent-operator radar şi împărţirea
activităţilor între membrii aceluiaşi echipaj de poliţie rutieră corespund
literei şi spiritului dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, având în vedere împrejurarea că viteza de deplasare a
unui autoturism nu poate fi percepută în mod direct de către o persoană, prin
propriile-i simţuri, ci poate fi constatată doar în temeiul măsurătorilor
efectuate cu un aparat radar certificat şi verificat metrologic. Este fără
relevanţă, aşadar, că un poliţist operează dispozitivul radar (amplasat pe un
vehicul de poliţie) şi un altul întocmeşte procesul-verbal de contravenţie,
întrucât situaţia este identică oricărui caz în care constatarea se realizează
prin mijloace tehnice şi sancţiunea este aplicată ulterior de către un agent al
statului, împuternicit în acest sens, după observarea înregistrării şi a
determinării persoanei care a încălcat norma de conduită.
B) Într-o altă orientare s-a apreciat că
atât legea specială – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi
legea generală – Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stipulează că numai agentul
constatator, şi numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul-verbal,
şi aceasta fără nicio excepţie, astfel încât trebuie trasă concluzia că în
timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a
procesului-verbal intervine un singur agent – cel ce constată, care şi semnează
actul (art. 15 şi următoarele); se apreciază, în cadrul acestei orientări, că
interpretarea în acest sens a dispoziţiilor legale în discuţie este corectă,
având în vedere că cel ce întocmeşte actul trebuie să descrie în act fapta,
exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în
baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană
ori recepţionate eronat.
29. În acest sens s-au pronunţat, respectiv
şi-au exprimat opinia, următoarele instanţe: Tribunalul Călăraşi – Secţia
civilă (Decizia nr. 347 din 16 martie 2016); Judecătoria Fălticeni (Sentinţa
nr. 1.709 din 12 octombrie 2016); Judecătoriile Balş, Corabia şi Gura
Humorului.
VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
30. Cu referire la chestiunea de drept ce
constituie obiectul sesizării au fost identificate următoarele considerente
relevante în jurisprudenţa Curţii Constituţionale:
31. “În ceea ce priveşte critica potrivit
căreia prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 sunt lipsite de previzibilitate, prin Decizia nr. 1.067 din 14 iulie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17
august 2009, referitor la aceleaşi critici de neconstituţionalitate aduse
dispoziţiilor art. 79 din ordonanţa de urgenţă analizată, Curtea a reţinut, sub
acest aspect, că, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza
Dragotoniu şi Militaru – Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Curtea Europeană
a Drepturilor Omului a statuat că, «din cauza principiului generalităţii
legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre
tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii
generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de
eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o
rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie.
Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcţia
decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile
ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de
evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu
substanţa infracţiunii şi evident previzibil». Prin urmare, Curtea a reţinut
prin aceeaşi decizie că textele de lege criticate conţin, pentru raţiunile mai
sus expuse, o serie de astfel de exprimări generale, revenind instanţelor de
judecată sarcina de a decide cu privire la corecta lor interpretare şi aplicare
în cauzele deduse judecăţii. (…) Considerentele deciziei anterior enunţate sunt
aplicabile mutatis mutandis şi în cazul de faţă, dispoziţiile art. 109 alin.
(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 caracterizându-se prin
generalitate, şi nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate (…) Aşadar,
revine instanţelor judecătoreşti sarcina de a stabili dacă agenţii constatatori
au competenţa de a încheia procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor
contravenţii, săvârşite anterior momentului constatării, într-un loc în care
organul constatator nu a fost prezent.”2
2 Decizia nr. 853 din 18 octombrie 2012,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 decembrie
2012.
32. “Alin. (2) al art. 109 din ordonanţa de
urgenţă criticată (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 – n.r.)
prevede că se poate face constatarea contravenţiilor şi cu ajutorul unor
mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate
metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei. Revine instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, aşadar şi de a examina
probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu
ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi
verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepţii în
motivarea acesteia. Faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancţiuni contravenţionale se aplică
de către poliţistul rutier dă expresie competenţei acestui reprezentant al
autorităţii publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, şi nu aduce nicio
atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la separaţia puterilor în
stat. (…) În plus, măsurile dispuse de reprezentanţii poliţiei rutiere sunt
supuse controlului instanţelor judecătoreşti, prin posibilitatea persoanei
contraveniente de a formula plângere împotriva procesului- verbal de
contravenţie, plângere care, potrivit art. 118 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, suspendă executarea acestor măsuri de la
data înregistrării plângerii contravenţionale până la data rămânerii definitive
şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.”3
3 Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie
2012.
33. De asemenea, examinând excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, instanţa de contencios constituţional a statuat că aceste
dispoziţii legale “nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de
constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a
face plângere la instanţa de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe
tot parcursul procesului”4, iar “procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este
formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de
care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra
probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi
temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi
demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a
administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. (…)
instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi
incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ
pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.”5
4 Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie
2009, şi Decizia nr. 99 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 119 din 26 februarie 2009.
5 Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie
2009.
VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
34. În jurisprudenţa instanţelor europene nu
au fost identificate hotărâri cu relevanţă directă în privinţa chestiunii de
drept ce formează obiectul sesizării; hotărârile instanţelor europene care,
prin considerentele lor, au fost considerate ca fiind relevante, în mod incidental,
cu privire la problema de drept analizată au fost menţionate, la locul
potrivit, în cuprinsul prezentei decizii.
IX. Răspunsul Ministerului Public –
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
35. Prin Adresa nr. 2.129/C/4.111/III-5/2016
din 7 decembrie 2016, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul
judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica
judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la
problema de drept ce formează obiectul sesizării.
X. Raportul asupra chestiunii de drept
36. Prin raportul întocmit în cauză, conform
art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, faţă de
dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, sunt întrunite condiţiile pentru
declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
37. Pe fondul problemei supuse dezbaterii,
prin raport se propune soluţia potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art.
180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,
poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul
radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.
XI. Înalta Curte
38. Examinând sesizarea, raportul întocmit
de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită,
constată următoarele:
A. Asupra admisibilităţii
39. Raportat la dispoziţiile cuprinse în
art. 519 din Codul de procedură civilă, doctrina şi jurisprudenţa Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie au identificat următoarele condiţii care, întrunite
cumulativ, conduc la trecerea unei sesizări de filtru de admisibilitate,
respectiv:
– existenţa unei cauze în curs de judecată,
în ultimă instanţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de
apel sau al tribunalului;
– soluţionarea pe fond a cauzei în curs de
judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
– problema de drept să prezinte caracterul
de noutate, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de
soluţionare.
40. Din examinarea cauzei deduse judecăţii
se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate enunţate anterior,
întrucât problema ce face obiectul sesizării vizează o normă de drept care a
primit dezlegări jurisprudenţiale diferite şi este necesară pentru soluţionarea
fondului cauzei pendinte, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii.
41. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii
chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun câteva clarificări.
42. În lipsa unei definiţii a “noutăţii”
chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul
art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie sesizate cu pronunţarea unei hotărâri prealabile să
hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.
43. Astfel, data adoptării Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care reprezintă sediul materiei privind
conducerea pe drumurile publice şi a activităţilor legate de circulaţia
autovehiculelor pe drumurile publice, coroborată cu anul intrării în vigoare a
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al
contravenţiilor, relevă că problema supusă analizei nu este una nouă.
44. Fără a absolutiza însă criteriul
vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la data adoptării actului normativ
supus dezbaterii se apreciază că ceea ce este important în legătură cu
criteriul noutăţii este existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi
constante în această materie.
45. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi
generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche,
dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanţă este chemată să se pronunţe
asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.
46. În acest context trebuie notat că
examinarea hotărârilor depuse la dosarul cauzei relevă existenţa unei
jurisprudenţe neunitare în această materie, problema de drept fiind de dată
recentă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de
soluţionare şi nefiind lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o
hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de
hotărâre preliminară.
47. Drept urmare, faţă de cele arătate, se
apreciază că sesizarea este admisibilă cu privire la problema de drept
formulată.
B. Cu privire la chestiunea de drept supusă
dezlegării
48. Sesizarea a fost formulată într-o
plângere contravenţională în care se solicită anularea procesului-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de către un alt agent
decât cel care a constatat contravenţia, pe baza informaţiilor comunicate de
către operatorul radar.
49. Instanţa de trimitere întreabă dacă, în
sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de
către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul
sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului
radar.
50. Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2011, “contravenţia se constată printr-un proces-verbal
încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi
sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori”.
51. De asemenea, potrivit art. 109 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 “Constatarea contravenţiilor
şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în
punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de
frontieră”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol “Constatarea
contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate
sau mijloace omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în
procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.
52. Referitor la constatarea contravenţiilor
la regimul circulaţiei pe drumurile publice, conform art. 180 alin. (1) din
Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, “În
cazul în care se constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator
încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului
prevăzut în anexa nr. 1A…”, iar potrivit art. 181 alin. (1) din acelaşi
regulament, “În situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui
mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat
metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a
contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea
înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul”.
53. Din interpretarea sistematică a
dispoziţiilor legale precitate, constatarea contravenţiilor la regimul
circulaţiei pe drumurile publice se poate face în două modalităţi, respectiv:
fie direct, de către poliţistul rutier (sau în punctele de trecere a frontierei
de stat a României, de către poliţiştii de frontieră), caz în care fapta
contravenţională este percepută ex propriis sensibus de către agentul
constatator care, potrivit art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încheie procesul-verbal potrivit
modelului prevăzut în anexa nr. 1A; fie cu ajutorul mijloacelor tehnice
certificate sau mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic,
situaţie în care conform dispoziţiilor art. 181 din acelaşi regulament, încheie
un proces-verbal de contravenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D.
54. Analizând aspectele specifice
contravenţiei referitoare la depăşirea vitezei-limită legale de deplasare a
autovehiculului pe drumurile publice, se observă că, prin natura sa, aceasta se
constată doar prin mijloace tehnice.
55. Divergenţele jurisprudenţiale, în sensul
arătat la secţiunea VI din prezenta decizie, au pornit de la dezlegarea
chestiunii valabilităţii constatării făcute de un agent prin intermediul unor
mijloace tehnice, caz în care agentul constatator nu ia cunoştinţă prin
propriile simţuri de fapta săvârşită, ci printr-un mijloc de comunicare
electronic, eventual chiar după o perioadă de timp de la data săvârşirii
faptei.
56. Ca urmare a analizării conţinutului
textelor legale mai sus enunţate se apreciază că posibilitatea constatării
săvârşirii contravenţiei rutiere prin intermediul mijloacelor tehnice de către
un agent constatator la un moment ulterior săvârşirii contravenţiei este legală.
57. Un argument în susţinerea acestei
interpretări se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care,
analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a reţinut că dispoziţia legală criticată
se caracterizează prin generalitate, şi nu prin lipsă de precizie sau
previzibilitate, revenind instanţelor judecătoreşti sarcina de a stabili dacă
agenţii constatatori au competenţa de a încheia procese-verbale de constatare
şi sancţionare a unor contravenţii, săvârşite anterior momentului constatării,
într-un loc în care agentul constatator nu a fost prezent (Decizia Curţii
Constituţionale nr. 853 din 18 octombrie 2012).
58. În analiza constituţionalităţii
aceluiaşi text legal, instanţa de contencios constituţional a reţinut că
aplicarea sancţiunilor contravenţionale de către poliţistul rutier
contravenţiilor constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate şi
verificate metrologic dă expresie competenţei acestui reprezentant al
autorităţii publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor. Totodată,
Curtea Constituţională a subliniat faptul că măsurile dispuse în condiţiile
art. 109 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti cărora le revine obligaţia de
a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului şi de a
examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale,
obţinute cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic
(Decizia Curţii Constituţionale nr. 84 din 7 februarie 2012).
59. Rolul activ al instanţelor de judecată
în privinţa interpretării normelor rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene
a Drepturilor Omului.
60. Astfel, în cauzele conexate Dragotoniu
şi Militaru – Pidhorni împotriva României, în care a fost pronunţată Hotărârea
din 24 mai 20076 (paragrafele 36, 37), Curtea Europeană a Drepturilor Omului
statuează că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora
nu poate prezenta o precizie absolută, numeroase legi folosind formule mai mult
sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la
schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte
tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa
interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu
condiţia ca rezultatul să fie coerent şi previzibil.
6 Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010.
61. În acest context se cuvine a fi
menţionat că legislaţia contravenţională reglementează natura juridică a
procesului-verbal de contravenţie, în sensul de act administrativ individual şi
de procedură contravenţională, însă nu cuprinde reglementări cu privire la
valoarea probatorie, care este lăsată la aprecierea judecătorului.
62. Acest aspect a născut importante dispute
doctrinare, dar şi jurisprudenţiale, având în vedere că dreptul contravenţional
este încadrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în noţiunea de drept
penal, în timp ce regimul juridic naţional aplicabil contravenţiilor este
completat prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în
materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care
supune o pretenţie judecăţii.
63. Astfel, în Cauza Ioan Pop contra
României (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie
2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată
în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi suspendarea
dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiilor în materie penală,
calificare ce impune pentru instanţă obligaţia de a asigura în proces
funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O.,
îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de
apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără a avea o valoare
absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a
procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul
constatator.
64. Aşadar, Curtea Europeană nu înlătură
prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională,
reţinând în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku
contra Franţei (Cererea nr. 10.519/83), că prezumţiile sunt permise de
Convenţie, dar acestea nu trebuie să depăşească limite rezonabile, ţinând cont
de gravitatea mizei şi prezervând dreptul la apărare.
65. În acelaşi sens, în Cauza Haiducu şi
alţii contra României (Cererea nr. 7.034/07, decizia de inadmisibilitate din 13
martie 2012), Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2
din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie
relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de
care ar fi practic imposibilă sancţionarea încălcărilor legislaţiei în materia
circulaţiei rutiere.
66. Aşadar, procesul-verbal de contravenţie
este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al
autorităţii administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi
sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură
specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumţie de autenticitate
şi veridicitate, care este însă relativă şi poate fi răsturnată prin probe, de
contravenient (Cauza Anghel împotriva României – Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea
din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).
67. Spre deosebire de procesul-verbal
întocmit de agentul constatator pe baza constatărilor personale, care se bucură
de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, procesul-verbal întocmit cu
ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de această prezumţie, sarcina
probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care are obligaţia
să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi
toate înscrisurile întocmite în baza lor.
68. Prin urmare, încheierea
procesului-verbal în situaţia în care fapta contravenţională a fost constatată
cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic nu constituie o cauză de
nulitate a procesului-verbal.
69. Această concluzie se impune şi în raport
cu considerentele Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recursul în interesul legii,
prin care s-a statuat că “situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe
atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al
contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.
17 din ordonanţă (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 – n.r.) “.
70. Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că, în
raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea
procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în
considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de
nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act,
nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi
invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura
decât prin anularea acelui act.
71. Or, în cazul contravenţiilor la regimul
circulaţiei pe drumurile publice, în al căror conţinut constitutiv se află un
element care nu poate fi perceput şi stabilit în mod direct de către agentul
constatator, ci numai prin intermediul unor mijloace tehnice obiective care
redau fapta săvârşită, persoana contravenientă este apărată de eventualele
erori în constatare ale agentului constatator, dat fiind că în cadrul plângerii
contravenţionale este obligatorie depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor
respective.
72. În acest sens se impune a se preciza că,
potrivit art. 6 pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
dispozitivul destinat măsurării vitezei constituie mijloc tehnic omologat şi
verificat metrologic, iar conform pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală NML
021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor
(cinemometre) “, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român
de Metrologie Legală nr. 301/20057, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost
modificat şi completat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de
Metrologie Legală nr. 187/20098, “Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă
cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea
vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în
evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia”.
7 Publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.102 şi 1.102 bis din 7 decembrie 2005.
8 Publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 546 din 6 august 2009.
73. Prin urmare, în cazul faptelor
contravenţionale stabilite cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi
verificate metrologic, sarcina probei temeiniciei procesului-verbal de
contravenţie este pusă în sarcina organului din care face parte agentul
constatator, care trebuie să dovedească împrejurarea că situaţia de fapt
consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului. În lipsa acestor probe
nu este răsturnată prezumţia de nevinovăţie a contravenientului.
74. Referitor la încheierea
procesului-verbal de contravenţie de către un agent constatator, pe baza
informaţiilor comunicate prin staţia de emisie-recepţie de către operatorul
radar, faţă de considerentele Deciziei în interesul legii nr. XXII/2007, sus-
menţionată, nici acest aspect nu poate constitui un motiv de nulitate a actului
sancţionator.
75. Aparenta scindare a constatării şi
sancţionării contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice nu este de
natură a afecta legalitatea procesului-verbal, în condiţiile în care
contravenţiile de această natură sunt constatate, în majoritatea cazurilor, pe
drumuri de mare viteză, iar un agent constatator unic nu ar putea opri în
siguranţă autovehiculul identificat ca circulând cu viteză peste limita legală.
76. Prin urmare, în limitele sesizării
instanţei de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază şi
urmează să constate că, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare
a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi 21
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poliţistul rutier poate încheia
procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în baza
informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc
decât acela în care se află poliţistul rutier.
77. Pentru considerentele expuse, în temeiul
dispoziţiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE
ŞI JUSTIŢIE
În numele legii,
D E C I D E:
Admite sesizarea privind pronunţarea unei
hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Caraş-Severin prin Încheierea din
17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.520/271/2014 şi, în consecinţă,
stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor
art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia
pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin
radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla
poliţistul rutier.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.
521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30
ianuarie 2017.
PREŞEDINTELE
SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Ionel Barbă
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu
