Impactul UE: în România educația este un drept sau o șansă?
18 minute • Mihai Badescu • 20 noiembrie 2018
Lucrare elaborată de Mihai Bădescu și câștigătoare a concursului de eseuri organizat de The European Law Students’ Association (ELSA) cu ocazia evenimentului ELSA Day.
INTRODUCERE ȘI SITUAȚIE ACTUALĂ:
Educația în România este reglementată prin intermediul unui drept prevăzut la nivel constituțional[1]. Necesitatea menționării la cel mai înalt nivel din sistemul nostru legislativ este dată de mai mulți factori. Dintre aceștia, doi sunt relevanți pentru prezenta lucrare.
În primul rând, evoluția percepției la nivel internațional și apoi intern asupra educației din ultimele secole a avut o contribuție deosebită. Astfel, ea și-a căpătat apartenența în rândul drepturilor fundamentale ale omului. O analiză a acestei evoluții va fi prezentată în cele de mai jos.
Al doilea factor este reprezentat de actuala reglementare regăsită în diverse organizații internaționale față de care România și-a asumat obligații la nivel de Drept Internațional Public, dar și la nivel de Drept al Uniunii Europene.
Având în vedere cele două premise de mai sus, scopul acestei lucrări este de a demonstra existența unor influențe externe în legătură cu percepția asupra dreptului la educație în România, în special din partea Uniunii Europene.
Înainte de a aborda problema, trebuie clarificată situația educației în țară din perspectivă socială. Un criteriu de măsurare a eficienței învățământului este procentul populației alfabetizate. Această procedură își are originea în secolul XIX[2] și presupune verificarea capacității oamenilor de a citi și de a scrie. Din acest punct de vedere, recensământul din 2011 arată că România a atins un nivel de 98,64% în rândul cetățenilor alfabetizați.
Din moment ce rata analfabetismului absolut a scăzut dramatic pe parcursul ultimului secol, un nou criteriu a devenit necesar. Astfel, de exemplu, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), prin intermediul Programme for International Student Assessment (PISA), analizează nivelul analfabetismului funcțional. Astfel, este verificată capacitatea oamenilor de a scrie și citi la un nivel adecvat care asigură funcționarea efectivă în cadrul social[3]. Din această perspectivă, situația României este dificilă. Un raport al OCDE din 2012 a ajuns la concluzia că 42% dintre elevii de 15 ani nu pot “selecta informația relevantă dintr-un text și nu pot face raționamente elementare”[4]. Pornind de la aceste statistici, Comisia Europeană a elaborat un raport separat în care a comparat statele din Uniunea Europeană. Rezultatele au fost negative pentru România care se află la capătul clasamentului alături de Bulgaria[5].
În acest context, UE a luat o serie de măsuri pentru combaterea fenomenului. Astfel, prin această lucrare vor fi de asemenea prezentate propuneri alternative celor ale Uniunii în vederea îndeplinirii scopurilor pentru care a fost instituit dreptul la educație.
EVOLUȚIA DREPTULUI LA EDUCAȚIE:
Izvoarele istorice atestă existența diverselor forme de educație încă de la nivelul primelor civilizații din Egipt[6] sau Mesopotamia[7]. Dată fiind natura socială a speciei umane, este lesne de înțeles natura ubicuă a educației. În ciuda acestor fapte, conceptul de educație obligatorie și sistematică este unul relativ modern.
Pe parcursul Antichității și Evului Mediu, educația era rezervată doar elitelor și celor ce urmau să se dedice religiei. Astfel, poate fi observat cum primele universități din Europa secolelor XI-XII erau descendente directe ale școlilor monahice și primeau o acreditare din partea Vaticanului sub numele de „studia generalia” dacă îndeplineau 3 condiții. În primul rând, era necesar ca acestea să accepte studenți indiferent de locul din care proveneau. În al doilea rând, predarea a cel puțin o materie dintre Teologie, Drept sau Medicină pe lângă Arte era obligatorie. A treia condiție impunea predarea cursurilor de către maeștri, absolvenți ai unor universități prestigioase[8] care făceau parte dintr-o ghildă specifică[9].
Primele semne ale evoluției către un sistem ce consideră educația obligatorie apar în secolul XVI odată cu reforma creștină din Europa. Astfel, Martin Luther prezintă o serie de propuneri de regândire a învățământului prin intermediul unor scrisori[10] sau discursuri[11]. Printre altele, se argumenta introducerea instituțiilor de învățământ accesibile oamenilor din straturile inferioare ale păturii sociale contemporane[12]. Totuși, scopul urmărit era unul de natură religioasă. Pe această cale a luat naștere conceptul de pietas litterata, alfabetizarea cu scopul promovării pietății printre oameni[13] astfel încât Biblia să devină accesibilă tuturor.
Tranziția către secolul XVIII aduce o schimbare a percepției asupra educației. Ea nu mai urmărește formarea religioasă, iar ideile seculare predomină. 3 reforme specifice secolului dovedesc acest fapt: accentuarea importanței predării limbii materne în locul latinei, introducerea științelor exacte în curicula școlară și dezvoltarea pedagogiei în legătură cu metodele corecte de predare[14]. Curentul iluminist preia un rol deosebit de important în acest progres. John Locke[15] la nivel anglofon, iar Jean-Jacques Rousseau la cel francofon elaborează lucrări de specialitate în care susțin importanța dezvoltării prin educație de la vârste fragede[16].
În aceeași perioadă, ia naștere sistemul prusac de învățământ prin decretul Generallandschulreglement din 1763. Astfel, Prusia instituie primul sistem obligatoriu de învățământ la nivel național dedicat tuturor copiilor cu vârste între 5 și 14 ani. Modelul prusac urmează să stea la baza celorlalte structuri de învățământ din Europa astfel încât până la 1880 atât Franța cât și Regatul Unit introduc învățământul obligatoriu. Din acest punct, poate fi pusă problema educației ca drept recunoscut în occident.
În spațiul românesc apar primele instituții specializate de învățământ în forma Academiei Vasiliene (1634) în Moldova și a Academiei Domnești de la București (1694) redenumită în Academia „Sfântul Sava” din 1821 la presiunile Eteriei. Spre deosebire de statele occidentale, educația română rămâne un privilegiu al celor favorizați de circumstanțele sociale de la momentul respectiv. Prima încercare de reglementare în spațiul românesc apare la 1776 prin Regulamentul Școlilor din Țara Românească introdus de către Alexandru Ipsilanti[17]. Dezvoltarea sistemului de învățământ funcționează în paralel cu formarea României Mari. Astfel, primele două instituții din Țara Românească și Moldova aveau să stea la baza formării Universităților din București (1864) și, respectiv, Iași (1860) sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Perioada interbelică se dovedește problematică pentru România întrucât, după 1918, a fost necesară integrarea formelor de învățământ din Transilvania. Până în 1930, nivelul populației alfabetizate urcă la 57%[18], iar după cel de-al doilea război mondial ajunge la 77%. Sistemul comunist accentuează la rândul său forma obligatorie a învățământului aducând rata analfabetismului la un minim istoric alături de o gratuitate a învățământului până la nivel liceal. Pe de altă parte, se poate argumenta și că școala comunistă stă la baza nivelului ridicat de analfabetism funcțional cu care se confruntă România întrucât pedagogia era puternic influențată de doctrina momentului, iar accentul se punea pe cantitate, nu pe calitate.
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a stat la baza unor schimbări fundamentale la nivel juridic internațional astfel încât teme precum pacea, drepturile omului sau protejarea democrației preiau un rol central în activitatea internațională. Numeroase organizații interstatale apar cu scopul menținerii păcii la nivel universal precum Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 1945, dar și la nivel regional precum Consiliul Europei în 1949 sau, mai ales, Comunitățile Europene (CEE, CECO, EURATOM) pe parcursul anilor `50 ce aveau să devină Uniunea Europeană (UE).
Se conturarează astfel acordarea dreptului la educație sub forma unei obligații pentru subiectele de drept internațional prin intermediul Declarației Universale a Drepturilor Omului sau a Convenției Europeane a Drepturilor Omului. Mai mult, la nivelul dreptului european, educația devine de asemenea reglementată astfel încât situația acesteia în România va fi puternic influențată. Aceste aspecte vor fi detaliate în cele de mai jos.
PERSPECTIVE JURIDICE:
Actualmente, UE reglementează dreptul la educație prin intermediul Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE[19]. Articolul în cauză stabilește dreptul tuturor persoanelor la educație și formare profesională. Mai mult, este menționată posibilitatea urmării gratuite a învățământului obligatoriu.
Totuși, Carta UE a intrat în vigoare odată cu Tratatul de la Lisabona în 2009 astfel încât nu se poate afirma că pe baza acesteia România a decis să acorde dreptul la învățământ. Mai mult, după cum se precizează într-o serie de explicații ale celor ce au alcătuit Carta[20], articolul 14 se întemeiază pe tradiția constituțională a statelor membre care deja acordau dreptul la învățământ (printre care și România după cum s-a stabilit mai sus) și pe Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale[21]. Astfel, simpla apartenență a României la Uniunea Europeană nu este suficientă pentru a dovedi existența influenței europene asupra actualei reglementări interne a educației.
Trebuie reținut faptul că educația intră în rândul domeniilor asupra cărora Uniunea, în virtutea principiului atribuirii de competențe, poate lua doar măsuri de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor membre[22]. Asta nu înseamnă o lipsă de obligativitate a acestor norme unionale, ci doar impune o obligație Uniunii de a nu armoniza legislațiile naționale pe domeniul educației[23].
Mai mult, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) detaliază competențele Uniunii pe domeniul educației în articolul 165. Astfel, în principal, este urmărită cooperarea interstatală. Se subliniază pe această cale faptul că organizarea și conținutul sistemului educațional rămân la latitudinea statelor membre.
În acest scop, o serie de programe au fost create de către Uniune[24]. Se cuvin a fi menționate: Erasmus, pentru studiul în străinătate, modelul de CV Europass sau participarea în Procesul Bologna. Armonizarea formării profesionale la nivel european prezintă relevanță în contextul unificării pieței muncii, iar pentru România acest aspect este deosebit de important. Întrucât numeroși tineri români urmăresc plecarea din țară ca urmare a fenomenului de euronavetism[25][26], preocuparea pentru asigurarea unui sistem de învățământ național care să fie compatibil cu cele externe este admirabilă. Pe această cale, percepția asupra educației în țară se modifică astfel încât scopul ei nu mai este de simplă formare profesională. În fapt, se urmărește și dezvoltarea unui simț de apartenență la întregul sistem european în rândul elevilor astfel încât o federalizare ar putea deveni fezabilă în viitor.
Pe lângă programele europene, strategia Europa 2020[27] reprezintă un alt punct esențial și de actualitate în ceea ce privește învățământul românesc. În martie 2010 și în contextul crizei economice de la acel moment, Comisia Europeană elabora acest plan de redresare și dezvoltare economică durabilă prin mai multe domenii. În viziunea lui J. M. Barroso, educația ocupă un rol deosebit de important în această schemă întrucât numai prin îmbunătățirea acesteia se va putea asigura ocuparea posturilor de muncă ce vor apărea pe piață ulterior pensionării generației „baby boom”. Astfel, s-au setat obiective la nivel național ce trebuie atinse în toate statele membre printr-o combinație de măsuri interne și europene. Spre exemplu, în domeniul învățământului, se urmărește atingerea unei rate mai mici de 10% în ceea ce privește abandonul școlar și o rată de 40% absolvenți de studii superioare în rândul celor cu vârstele între 30-34 ani până în 2020. În 2015, un raport elaborat de Eurostat a oferit suficiente motive pentru a permite continuarea strategiei întrucât state precum România au început deja să beneficieze de pe urma acesteia[28].
Așadar, UE produce un nou efect asupra percepției române. Educația, prin intermediul strategiei europene, capătă un loc important în dezvoltarea economică durabilă a statului.
Pe lângă influența Uniunii, merită menționate și eforturile ONU, prin intermediul UNESCO, și ale Consiliului Europei pentru susținerea învățământului în România.
În acest sens, Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată în Adunarea Generală a ONU în 1948, instituie un drept la educație gratuită și obligatorie prin articolul 26, iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ConvEDO) prevede un drept similar în Protocolul 1, articolul 2. România, în calitate de membru al ONU și semnatar al ConvEDO, își asumă obligația de respectare a acestor drepturi prin intermediul dreptului internațional public.
SCHIMBĂRI RECOMANDABILE:
După cum s-a arătat mai sus, eforturile externe tind să se concentreze pe eradicarea analfabetismului absolut și pe îmbunătățirea rezultatelor învățământului superior. În ceea ce privește problema analfabetismului funcțional, aceasta rămâne una de actualitate, iar Uniunea Europeană a început doar recent să o combată. Din acest motiv, câteva sugestii vor fi prezentate în cele ce urmează.
Principala problemă a analfabetismului funcțional este că dovedește insuficiența dreptului la educație în secolul XXI. Asigurarea unui sistem educațional obligatoriu și gratuit reprezintă un scop nobil, dar care necesită o meticulozitate deosebită pentru a fi eficient. Drept contraexemplu stă mișcarea Education for All (EFA) promovată de UNESCO în 2000. Aceasta a urmărit obiective cantitative precum atingerea unor procentaje de cetățeni capabili de a citi și de a scrie. Pentru măsurarea acestora, UNESCO a creat Education Development Index (EDI). Totuși, pentru măsurarea calității educației, a fost folosit un criteriu nepotrivit: rata elevilor ce ajung în clasa a 5-a[29]. Astfel, 18 ani mai târziu, statisticile arată că elevii din statele subdezvoltate africane nu beneficiază de o educație capabilă de a reduce rata analfabetismului în ciuda faptului că trec printr-un sistem de învățământ obligatoriu și gratuit[30].
O abordare diferită devine necesară pentru a asigura o eficientă combatere a analfabetismului funcțional din România. O analiză asupra fenomenului[31] arată că acesta provine dintr-o combinație de factori determinanți biologici care devin activați prin factori de risc precum mediul social și experiențele din timpul ciclului școlar. Astfel, sunt necesare măsuri pentru eliminarea acestor factori de risc.
În legătură cu ciclul școlar, este necesară introducerea unor noi criterii la nivel legislativ. Introducerea garantării unei calități a învățământului în articolul 32 din Constituție reprezintă un pas în direcția potrivită. Pentru a susține această prevedere, România ar trebui să înăsprească condițiile pentru dobândirea statutului de profesor, iar, simultan, să îmbunătățească susținerea financiară acordată cadrelor didactice. Având în vedere faptul că statul nostru este printre cele mai slabe din UE în ceea ce privește alocarea unui procent din produsul intern brut către educație conform Eurostat[32], o regândire a finanțării învățământului poate avea rezultate pozitive.
În ceea ce privește factorii de mediu, devine și mai importantă asigurarea egalității de șanse între cetățenii români. După cum au observat și doctrinarii, simpla asigurare a unei proceduri identice devine o formă de discriminare atunci când între subiecți nu există un raport egal. Pentru contracararea acestui fenomen natural, diverse forme de discriminare pozitivă pot fi folositoare. Astfel, suplimentarea locurilor în sistemul universitar pentru minorități devine un factor în dezvoltarea comunității dezavantajate din care provine minoritatea respectivă.
CONCLUZIE:
Având în vedere cele prezentate mai sus, se poate afirma că dreptul la educație în România a fost puternic influențat de factori externi. Mai întâi, contextul istoric a determinat admiterea acestui drept și în țară, iar mai apoi, prin intermediul obligațiilor asumate internațional, a fost posibilă menținerea și dezvoltarea acestuia.
Note de subsol:
[1] Constituția României, art. 32
[2] Raportul “Education for All Global Monitoring“ elaborat de UNESCO, 2006, pg. 148
[3] http://uis.unesco.org/en/glossary-term/functional-literacy
[4] http://www.oecd.org/pisa/keyfindings/pisa-2012-results-overview.pdf
[5] http://ec.europa.eu/dgs/education_culture/repository/education/policy/school/doc/literacy-report_en.pdf
[6] W. R. Dawson, articolul EDUCATION IN ANCIENT EGYPT apărut în Science Progress in the Twentieth Century (1919-1933), vol. 20, nr. 77, 1925, pp. 109–119. JSTOR, JSTOR, www.jstor.org/stable/43428006.
[7] D. Charpin, Reading and Writing in Babylon, Cambridge, ed. Harvard University Press, 2010
[8] Bologna, Salerno și Paris au fost primele recunoscute
[9] H. Rashdall, The Universities of the Middle Ages, vol. II, ed. Oxford at Clarendon Press, 1895, pg. 2-6
[10] An die Radsherrn aller Stedte deütsches Lands: Das sie christliche Schulen affrichten und hallten sollen, 1524
[11] Dass man Kinder zur Schulen halten solle, 1530
[12] Luther îi numește „fiii țăranilor sau minerilor”
[13] A. Meyer, P. Riché și ceilalți, Education, apărut în Encyclopædia Britannica, august 29, 2018, pg. 21
[14] Ibid. pg. 22
[15] J. Locke, Some Thoughts Concerning Education apărut în The Works of John Locke, vol. 8., Londra, 1824.
[16] J.-J.Rousseau, Emile: Or, on Education, ed. Basic Books, New York, 1979
[17] G. Potra, Documente privitoare la istoria orașului București (1634–1800), ed. Academiei republicii Socialiste România, București, 1982, pg. 257-261
[18] V. Mihăilescu, Istoria României: noul val?, apărut pe site-ul www.contributors.ro la 30 aprilie 2015
[19] Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14
[20] Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 – 14.12.2007
[21] Protocolul adițional 1, art. 2: Dreptul la instruire
[22] Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, art. 6
[23] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Aai0020
[24] https://europa.eu/european-union/topics/education-training-youth_ro
[25] D. Sandu, ROMANIAN MIGRATION FIELDS ON THE MOVE, prezentare susținută în cadrul proiectului Youth Mobility
[26] http://www.ziare.com/social/romani/jumatate-dintre-tinerii-romani-vor-sa-plece-din-tara-se-schimba-destinatiile-media-de-varsta-euronavetismul-este-in-crestere-interviu-i-1512827
[27] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A52010DC2020
[28] https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/7566774/KS-EZ-16-001-EN-N.pdf/ac04885c-cfff-4f9c-9f30-c9337ba929aa
[29] http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001211/121147e.pdf, pg . 17
[30] https://www.theguardian.com/commentisfree/2014/apr/18/australia-poverty
[31] J. Rüsseler, I. Gerth, M. Boltzmann, Basale wahrnehmungsfähigkeiten von erwachsenen funktionalen analphabeten und analphabetinnen, apărut în Lernprozesse in Alphabetisierung und Grundbildung Erwachsener. Diagnostik, Vermittlung, Professionalisierung, ed. Projektträger im DLR e.V, Bielefeld pp. 11–28.
[32] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Government_expenditure_on_education#Further_Eurostat_information
Bibliografie:
- Constituția României
- Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene
- Convenția Europeană a Drepturilor Omului
- Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene
- Raportul “Education for All Global Monitoring“ elaborat de UNESCO, 2006
- R. Dawson, articolul EDUCATION IN ANCIENT EGYPT apărut în Science Progress in the Twentieth Century (1919-1933), vol. 20, nr. 77, 1925, pp. 109–119. JSTOR, JSTOR, www.jstor.org/stable/43428006.
- Charpin, Reading and Writing in Babylon, Cambridge, ed. Harvard University Press, 2010
- Rashdall, The Universities of the Middle Ages, vol. II, ed. Oxford at Clarendon Press, 1895
- An die Radsherrn aller Stedte deütsches Lands: Das sie christliche Schulen affrichten und hallten sollen, 1524
- Dass man Kinder zur Schulen halten solle, 1530
- Meyer, P. Riché și ceilalți, Education, apărut în Encyclopædia Britannica, august 29, 2018,
- Locke, Some Thoughts Concerning Education apărut în The Works of John Locke, vol. 8., Londra, 1824.
- -J.Rousseau, Emile: Or, on Education, ed. Basic Books, New York, 1979
- Potra, Documente privitoare la istoria orașului București (1634–1800), ed. Academiei republicii Socialiste România, București, 1982,
- Mihăilescu, Istoria României: noul val?, apărut pe site-ul www.contributors.ro la 30 aprilie 2015
- Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 – 14.12.2007
- Sandu, ROMANIAN MIGRATION FIELDS ON THE MOVE, prezentare susținută în cadrul proiectului Youth Mobility
- Rüsseler, I. Gerth, M. Boltzmann, Basale wahrnehmungsfähigkeiten von erwachsenen funktionalen analphabeten und analphabetinnen, apărut în Lernprozesse in Alphabetisierung und Grundbildung Erwachsener. Diagnostik, Vermittlung, Professionalisierung, ed. Projektträger im DLR e.V, Bielefeld
Webografie:
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Aai0020
- https://europa.eu/european-union/topics/education-training-youth_ro
- http://www.ziare.com/social/romani/jumatate-dintre-tinerii-romani-vor-sa-plece-din-tara-se-schimba-destinatiile-media-de-varsta-euronavetismul-este-in-crestere-interviu-i-1512827
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A52010DC2020
- https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/7566774/KS-EZ-16-001-EN-N.pdf/ac04885c-cfff-4f9c-9f30-c9337ba929aa
- http://unesdoc.unesco.org/images/0012/001211/121147e.pdf, pg . 17
- https://www.theguardian.com/commentisfree/2014/apr/18/australia-poverty
- https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Government_expenditure_on_education#Further_Eurostat_information
- http://uis.unesco.org/en/glossary-term/functional-literacy
- http://www.oecd.org/pisa/keyfindings/pisa-2012-results-overview.pdf
- http://ec.europa.eu/dgs/education_culture/repository/education/policy/school/doc/literacy-report_en.pdf
