vat 640x400 1

Garanție la înregistrarea în scopuri TVA

7 minute • Cristina Dutescu • 12 decembrie 2017


Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera a noua) a răspuns în data de 26 octombrie 2017 întrebărilor ce i-au fost adresate privind  Taxa pe Valoarea Adăugată  (Directiva 2006/112/CE) si constituirea unei garanții de către persoanele care solicită înscrierea în registrul persoanelor impozabile în scopuri de TVA, astfel: 

1. Numărul cauzei
C‑534/16
2. Părțile
Finančné riaditeľstvo Slovenskej republiky
împotriva
BB construct s. r. o.
3. Cuvinte-cheie
Trimitere preliminară – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Înscriere în registrul persoanelor impozabile în scopuri de TVA – Legislație națională care impune constituirea unei garanții – Combaterea fraudei – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Libertatea de a desfășura o activitate comercială – Principiul nediscriminării – Principiul ne bis in idem – Principiul neretroactivității.
4. Cadrul juridic UE
Directiva 2006/112/CE
Articolul 273 primul paragraf din Directiva TVA prevede:
„Statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea, sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile și cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul între statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor.”
5. Cadrul juridic național (slovac)
Articolul 4 alineatul 1 prima teză din Legea nr. 222/2004 privind taxa pe valoarea adăugată, în versiunea aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind TVA‑ul”), prevede o obligație de înregistrare a persoanelor impozabile în acești termeni:
„Persoana impozabilă care și‑a stabilit sediul activității economice sau a constituit un sediu permanent pe teritoriul național […] și care a realizat o cifră de afaceri de 49.790 euro în ultimele 12 luni calendaristice consecutive este obligată să depună la administrația fiscală o cerere de înregistrare în scopuri de taxă.”
În versiunea sa citată de instanța de trimitere, articolul 4c din această lege, intitulat „Garanția fiscală”, prevede:
„(1)      Persoana impozabilă care a depus o cerere de înregistrare în scopuri de taxă în temeiul articolului 4 alineatele 1 și 2 este obligată să constituie o garanție fiscală prin plata unei sume de bani în contul administrației fiscale sau prin prezentarea unei garanții bancare acordate de o bancă […] fără nicio rezervă, pentru o perioadă de 12 luni, în favoarea administrației fiscale, pentru suma solicitată […], dacă:
[…]
c)      administrator sau asociat al acestei persoane impozabile este o persoană fizică sau juridică ce este sau a fost administrator sau asociat al altei persoane juridice care are sau a avut la data încetării sale restanțe fiscale în cuantum de cel puțin 1.000 euro, exigibile în perioada în care această persoană fizică sau juridică era administratorul sau asociatul său și care nu sunt încă achitate la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de taxă și
[…]
(2)      Administrația fiscală stabilește pentru solicitantul înregistrării prevăzute la alineatul 1, prin decizie în acest sens, cuantumul garanției fiscale, de cel puțin 1.000 euro și de cel mult 500.000 euro. La stabilirea cuantumului garanției fiscale, administrația fiscală ia în considerare riscul apariției unor restanțe fiscale în sarcina persoanei impozabile. Solicitantul înregistrării este obligat să prezinte garanția fiscală în termen de 20 de zile de la notificarea deciziei prin care se impune constituirea unei garanții.”
6. Situația de fapt
BB construct  a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA întrucât a realizat o cifră de afaceri de cel puțin 49.790 de euro. În temeiul articolului 4c alineatele 1 și 2 din Legea privind TVA‑ul, Direcția Financiară i‑a impus constituirea unei garanții pentru o perioadă de 12 luni. Cuantumul acestei garanții se ridica la 500.000 de euro și ea trebuia constituită într‑un termen de 20 de zile. Constituirea unei asemenea garanții era justificată, potrivit Direcției Financiare, în considerarea restanțelor la plata TVA‑ului ale unei alte societăți, cu care administratorul sau asociatul BB construct avea o legătură personală sau patrimonială.
BB construct a solicitat Curții Regionale din Bratislava anularea sau reducerea acestei garanții. Din dosarul de care dispune Curtea reiese că această instanță a pronunțat anularea deciziei prin care se impunea constituirea respectivei garanții.
Direcția Financiară a formulat recurs împotriva hotărârii menționate la Curtea Supremă a Republicii Slovace (instanța de trimitere).
BB se apară susținând că garanția este disproporționată în raport cu cifra sa de afaceri, încât ar aduce atingere libertății sale de a desfășura o activitate comercială. Mai mult, această garanție s‑ar asemăna cu o sancțiune cu caracter retroactiv, întemeiată pe fapte trecute.
Instanța de trimitere arată în special că sistemul instituit de legiuitorul slovac conduce la tratarea diferită a persoanei impozabile care nu își respectă obligația de înregistrare în scopuri de TVA, care se expune unor penalități de până la 20.000 de euro, și a persoanei impozabile care respectă obligația menționată și care trebuie, în anumite împrejurări, să constituie o garanție într‑un cuantum cuprins între 1.000 de euro și 500.000 de euro. Aceasta arată de asemenea că solicitanții care au datorii existente de altă natură decât fiscală nu sunt supuși unei asemenea obligații de constituire a unei garanții.
De asemenea, instanța de trimitere subliniază și că, ținând seama de importanța cuantumului acestei garanții în raport cu capacitățile financiare ale societății în cauză, se poate ridica întrebarea dacă respectiva garanție fiscală nu constituie o sancțiune fiscală indirectă în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
7. Întrebările preliminare adresate
Najvyšší súd Slovenskej republiky  (Curtea Supremă a Republicii Slovace) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
1.      Se poate reține că o procedură administrativă națională în care împrejurarea că administratorul actual al unei persoane juridice a fost administrator al unei alte persoane juridice debitoare a unei datorii fiscale neachitate este considerată, potrivit reglementării naționale, motiv pentru impunerea unei cauțiuni fiscale în cuantum de până la 500.000 euro este compatibilă cu obiectivul articolului 273 din Directiva [TVA], și anume combaterea fraudelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată?
2.      Se poate reține că o astfel de cauțiune fiscală, în cuantum de până la 500.000 euro, precum cea care a fost impusă în procedura principală, nu aduce atingere libertății de a desfășura o activitate comercială, prevăzută la articolul 16 [din cartă], nu provoacă indirect declararea falimentului persoanei impozabile, nu este discriminatorie în sensul articolului 21 alineatul (1) din Cartă și, în domeniul colectării TVA‑ului, nu încalcă principiile ne bis in idem și neretroactivității, prevăzute la articolul 49 alineatele (1) și (3) din Cartă?”
8 Decizia Curții
1)      Articolul 273 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca, la înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a unei persoane impozabile al cărei administrator a fost anterior administratorul sau asociatul unei alte persoane juridice care nu și‑a respectat obligațiile în materie fiscală, administrația fiscală să îi impună acestei persoane impozabile constituirea unei garanții, al cărei cuantum poate ajunge la 500.000 de euro, în cazul în care garanția solicitată persoanei impozabile menționate nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute la acest articol 273, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
2)      Principiul egalității de tratament trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca administrația fiscală să impună unei noi persoane impozabile, la înregistrarea sa în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, să constituie, în considerarea legăturilor sale cu o altă persoană juridică ce are restanțe la plata impozitelor, o asemenea garanție.
9. Link
Hotărârea Curții
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *