“Internetul nu are frontiere” în susținerea unui ordin global în cazul rezultatelor căutării
10 minute • Olivia Ghiorghiu • 02 august 2017
Curtea Supremă din Canada a dat decizia în cauza Google v. Equustek, 2017 SCC 34, menținând un ordin prin care se solicită unui terț la o acțiune privind încălcarea drepturilor de autor și comerciale, Google, să elimine din rezultatele sale de căutare globale link-urile spre site-uri care încalcă drepturile reclamantului. Aceasta decizie marchează prima dată când cea mai înaltă instanță din Canada a examinat în mod direct puterea instanțelor canadiene de a emite măsuri provizorii la nivel global împotriva unui terț ca remediu pentru încălcarea unor drepturi pe internet. Decizia reprezintă o afirmație puternică în sensul că instanțele canadiene au competență largă de a emite măsuri împotriva părților și a terților, inclusiv cu efect extrateritorial, cu condiția ca ordinul să fie just și echitabil în toate circumstanțele cauzei.
Starea de fapt
Cazul implică o mică societate de tehnologie, Equustek, al cărei fost distribuitor, Datalink, a început să eticheteze unul dintre produsele sale ca fiind unul propriu. Datalink a obținut, de asemenea, informații confidențiale și secrete comerciale aparținând Equustek și le-a folosit pentru a proiecta un produs concurențial. Datalink s-a apărat inițial împotriva acțiunii privind încălcarea drepturilor Equustek, însă a abandonat în cele din urmă procedura și a părăsit Canada.
În pofida ordinelor interlocutorii emise împotriva sa de către Curtea Supremă din Columbia Britanică, Datalink a continuat să vândă produse care încalcă drepturile de autor și comerciale printr-o rețea mare de site-uri web, încălcând în mod flagrant ordinul Curții. Aceste site-uri puteau fi ușor accesate de către consumatori prin diverse motoare de căutare online, dintre care cel mai importante era Google ™, operat de Google, Inc. (“Google”). Equustek a solicitat asistență de la Google pentru a elimina conținutul care încalcă drepturile sale din rezultatele căutării. Ca răspuns, Google a solicitat Equustek să obțină un ordin judecătoresc care să interzică Datalink să desfășoare activități comerciale pe Internet. Apoi, Google a colaborat în mod voluntar pentru a executa ordinul subsecvent împotriva Datalink, prin de-indexarea a 345 pagini web disponibile pe pagina de căutare canadiană la google.ca, dar nu a de-indexat rezultatele căutării la nivel global. Ca atare, tot conținutul care încălca drepturile Equustek era disponibil pentru utilizatorii din afara Canadei sau pentru canadienii care căutau pe google.com. În plus, Datalink a mutat conținutul care încălca drepturile de autor pe pagini web noi pe site-urile sale pentru a face ineficient ordinul instanței.
Equustek a solicitat apoi o interdicție la nivel mondial împotriva companiei Google, terț la acțiune, cerând de-indexarea oricărei părți a site-urilor Web ale Datalink pe oricare din rezultatele sale de căutare din întreaga lume. Curtea Supremă de Justiție din Columbia Britanică a acordat această interdicție, care a fost confirmată în apel.
Curtea Supremă din Canada permis Google să conteste hotărârea, precum și intervenția a peste 30 de părți.
Miza dezbaterilor în fața Curții Supreme din Canada
Atunci când a admis recursul, Curtea Supremă a identificat trei probleme în discuție:
- În ce condiții poate o instanță să ordone unui motor de căutare să blocheze rezultatele căutării, având în vedere interesul pentru accesul la informații și libertatea de exprimare și ce limite (geografice sau temporale) trebuie impuse acestor ordine?
- Au Curțile canadiene autoritatea de a bloca rezultatele căutării în afara granițelor Canadei?
- În ce circumstanțe are un litigant dreptul la o interdicție provizorie împotriva unui terț, în acest caz, Google, care nu se presupune că a făcut ceva greșit?
Decizia
Opiniile membrilor Curții au fost împărțite 7-2. Majoritatea a afirmat că jurisprudența clasică, canadiană în materie de măsuri provizorii a fost aplicată în acest caz și nu a necesitat nicio modificare (așa cum au cerut anumiți interveniți). Testul în trei părți pentru a obține o interdicție provizorie continuă să fie cel stabilit în decizia RJR MacDonald:
- Există o problemă serioasă dedusă judecății?
- S-ar produce un prejudiciu ireparabil dacă ordinul nu ar fi acordat?
- Raportul dintre avantajele obținute de reclamant și pierderea suferită de pârât favorizează acordarea sau refuzul ordinului?
Curtea a remarcat că, în cele din urmă, întrebarea este dacă acordarea ordinului de interdicție provizorie ar fi corectă și echitabilă în toate circumstanțele cauzei.
Curtea a afirmat în mod expres mai multe principii referitoare la acordarea unor măsuri provizorii, inclusiv următoarele:
- decizia unei instanțe de judecată de a impune o interdicție provizorie este una discreționară și trebuie să fie tratată ca o chestiune de importanță semnificativă de către instanțele de control judiciar;
- hotărârile judecătorești privind măsurile provizorii sunt pronunțate în echitate și, prin urmare, instanțele care judecă în echitate dispun de o competență nelimitată de a acorda interdicții provizorii, sub rezerva restricțiilor legale relevante;
- scopul interdicțiilor provizorii este acela de a se asigura că obiectul litigiului va fi “păstrat” astfel încât să se poată acorda o compensație efectivă atunci când cauza este determinată pe fond;
- un ordin interlocutoriu este executoriu până la judecarea sau la o altă determinare a procesului.
Ulterior, Curtea a aplicat testul tripartit RJR MacDonald pentru luarea măsurilor provizorii. Google nu a contestat părțile testului referitoare la “revendicarea gravă” sau la “răul ireparabil”, dar și-a concentrat argumentele pe “echilibrul dintre avantaje și pierderi”. Google a prezentat trei argumente, care au fost fiecare respinse pe baza probelor prezentate în fața Curții.
- Ordinele care conțin măsuri provizorii se pot aplica terților la litigiu
În primul rând, Google a susținut că simplii terți la proces nu pot fi supuși unei interdicții provizorii. Curtea a constatat că această susținere este contrară jurisprudenței îndelungate, referindu-se la decizia sa din MacMillan Bloedel, în care a susținut:
“Se poate afirma cu încredere … că atât autoritățile engleze, cât și cele canadiene susțin ideea că terții trebuie să respecte ordinele judecătorești”.
Curtea a făcut trimitere la o serie de alte ordine emise împotriva unor terți, cum ar fi Ordinele Norwich (ordine de obligare a terților la divulgarea de informații sau documente) și hotărârile Mareva (ordine de înghețare a averilor pentru a preveni înstrăinarea înainte de proces). De asemenea, Curtea a citat decizia Cartier a Curții de Apel din Anglia și Țara Galilor de a emite o interdicție împotriva a cinci terți furnizori de servicii de internet pentru a bloca site-urile web care vând mărfuri de lux marca CARTIER contrafăcute.
- Încălcările pot avea efecte extrateritoriale
În al doilea rând, Google a susținut că este necorespunzătoare instituirea unei interdicții cu efect extrateritorial. Curtea a considerat că acest argument nu poate fi reținut, deoarece a fost stabilit în instanțele inferioare din Columbia Britanică faptul că Google și-a desfășurat activitatea în provincie, ceea ce era suficient pentru a se stabili competența personală și teritorială a intanței. Google nu a contestat aceste afirmații. În continuare, Curtea a constatat că există o jurisprudență îndelungată în sensul că, odată ce o instanță determină că este competentă ratione personae, poate interzice pe calea unui ordin interlocutoriu acțiunile unei persoane oriunde în lume, unde este necesar pentru a asigura efectivitatea ordinului judecătoresc. De asemenea, s-a considerat că un ordin la nivel global era singura modalitate eficientă pentru a împiedica Google să faciliteze în mod pasiv încălcarea continuă de către Datalink a ordinelor Curții. Aceasta din urmă a declarat că:
“Internetul nu are frontiere – habitatul său natural este global. Singura modalitate de a se asigura că ordinul provizoriu își va atinge obiectivul era să fie aplicat acolo unde Google operează – la nivel global “.
Curtea a afirmat că natura globală a activității desfășurate de Google nu a făcut ca evaluarea prin prisma criteriului „echilibrului dintre avantaje și pierderi” să răstoarne rezultatul testului în favoarea Google. De asemenea, Curtea a afirmat că Google nu ar fi deranjat de ordin și că a recunoscut că poate și adesea își modifică rezultatele de căutare, de pildă, pentru a evita generarea de legături către pornografie infantilă sau hate speech.
În ultimul rând, în ceea ce privește extrateritorialitatea, Curtea a respins în mod expres argumentul potrivit căruia o ordonanță cu efecte la nivel global încalcă principiul curtoaziei internaționale ca fiind pur teoretic. În acest sens, nu a existat nicio dovadă că ordinul ar încălca legile vreunei țări. De asemenea, Curtea nu a considerat că problemele legate de libertatea de exprimare sunt angajate într-un fel în care să încline balanța în favoarea Google, precizând:
“Nu am acceptat până în prezent că libertatea de exprimare necesită facilitarea vânzării ilegale de bunuri”.
Cu toate acestea, Curtea a indicat că Google era liber să solicite modificarea ordinului dacă ar fi avut dovezi că ar încălca legile unei alte jurisdicții, inclusiv libertatea de exprimare.
- Ordonanțele interlocutorii trebuie să ofere rezultate practice
În al treilea rând, Google a susținut că ordinul a fost, de fapt, o hotărâre definitivă. Curtea nu a fost de acord și a constatat că nici măcar o interdicție interlocutorie care se întinde pe mai mulți ani nu este permanentă și, dacă este în vigoare pentru o perioadă excesivă de timp, orice parte poate solicita limitarea duratei sau ridicarea interdicției.
Dovezile prezentate susțin că Datalink a ignorat toate ordinele anterioare ale instanței, că Equustek a depus eforturi pentru a-l localiza (cu succes limitat) și că Datalink putea fi viabil din punct de vedere comercial numai deoarece motorul de căutare Google direcționa potențialii clienți către site-urile sale web. Curtea a constatat că, deși acest lucru nu implică răspunderea Google, îl face pe acesta „jucătorul” determinant împotriva căruia ordinul este necesar pentru a reduce prejudiciul. Prin urmare, în ciuda faptului că site-urile Web vor fi încă accesibile și disponibile prin intermediul altor motoare de căutare (cu o cotă de piață mult mai mică), o măsură interlocutorie a fost soluția cea mai potrivită.
Opinia minorității
Minoritatea nu a contestat faptul că puterea instanțelor de judecată de a emite interdicții referitoare la persoanele față de care este competentă este nelimitată și include terții, dar s-ar fi abținut de la acordarea ordinului având în vedere circumstanțele cauzei.
Minoritatea a remarcat cinci factori pe care i-au considerat că ar fi cântărit în favoarea abținerii: (1) efectul practic al ordinului este final, (2) Google este un terț, (3) ordinul implică un fapt pozitiv al Google și nu interzice pur și simplu o acțiune, (4) ordinul nu este complet eficace în sancționarea încălcării și (5) sunt disponibile alternative.
Concluzie
Decizia reprezintă o afirmație fermă a Curții Supreme de Justiție a Canadei, conform căreia instanțele de drept canadiene au competența largă de a emite măsuri împotriva părților și a terților, inclusiv cu efect extrateritorial, cu condiția ca ordinul să fie just și echitabil în toate circumstanțele cauzei.
SURSA aici
