poza.avo

Interviu cu Francisca-Teodora Șelaru – prima admisă la Facultatea de Drept, Universitatea București

5 minute • Sabina Rotaru • 20 noiembrie 2017


 
Teodora este o tânără studentă, prima admisă la Facultatea de Drept din cadrul Universității București (promoția 2017-2021). Mi-a vorbit cu pasiune despre muncă, viață și voluntariat. A fost Președinta Consiliului Școlar al Elevilor, funcție ce a ajutat-o să participe la activități de voluntariat și să găsească un echilibru în organizarea timpului. A luptat întotdeauna pentru ceea ce și-a dorit și a reușit să fie șefă de promoție atât la sfârșit școlii gimnaziale, cât și la sfârșitul liceului. Pregătirea pentru admiterea la Facultatea de Drept nu i-a pus probleme, Teodora a participat și la faza națională a Olimpiadei de Economie și a fost distinsă cu mențiunea I. Toate aceste reușite nu au împiedicat-o să își uite pasiunile, studiază pianul de la vârsta de 7 ani și consideră că muzica este singura care reușește să îi atingă latura sensibilă.
 
Sabina Rotaru: Teodora, echipa Avocatoo  îți mulțumește că ai acceptat invitația de a ne acorda un interviu pentru cititorii noștri! Dorim să te felicităm pentru rezultatul tău remarcabil. Care este secretul performanței tale de a fi prima admisă la Facultatea de Drept din cadrul Universității București?
Francisca-Teodora Șelaru: Nu știu dacă există un secret al reușitei. Cred că un rol important a fost reprezentat de faptul că am muncit cu pasiune pentru examen. Mi-au plăcut economia și gramatica. Pentru mine, ele nu au fost o corvoadă, ci niște materii care mi-au oferit multiple cunoștinţe și, ulterior, satisfacţii.
 
Sabina Rotaru: Care a fost momentul hotărâtor și ce te-a determinat să iei decizia de a fi studentă la Facultatea de Drept?
Francisca-Teodora Șelaru: Nu a fost cazul meu să-mi doresc de mică să devin juristă. Gȃndul acesta s-a conturat destul de tȃrziu, la sfȃrșitul clasei a X-a, cȃnd am simţit că trebuia să-mi croiesc drumul. Am vrut mereu să vorbesc în faţa unui public, să le împărtășesc altora opiniile mele și să găsesc argumente pentru fiecare afirmaţie pe care o făceam. Toate aceste motive au stat la baza alegerii mele.
 
Sabina Rotaru: Cum ți se pare facultatea până acum și cât de diferită este față de liceu? Care este disciplina ce ți-a stârnit interesul până acum?
Francisca-Teodora Șelaru: Nu pot nega faptul că acum, la început, mi se pare grea facultatea. Pentru mine, totul este nou. În liceu, nu am făcut nimic apropiat de materiile de la Drept. În plus, am fost la profilul real. Nu aveam de învăţat atȃt de mult. Erau cȃteva formule, cȃteva teoreme, pe care le aplicai pe baza unui algoritm, în niciun caz, zeci de pagini.Totuși, nu regret decizia de a fi studenta acestei facultăţi. Mă bucur că am parte de cadre didactice foarte bine pregătite, cu multă experienţă, care sunt adevărate exemple pentru noi, cei din anul I. Toate disciplinele mi-au stȃrnit interesul, dar două îmi plac mai mult decȃt celelalte. Este vorba despre dreptul roman și despre dreptul civil.
 
Sabina Rotaru: Ai un motto după care te ghidezi?
Francisca-Teodora Șelaru: Niciodată nu am căutat mottouri după care să mă ghidez. ,,Citatul’’ călăuzitor este însăși viaţa, care m-a învăţat că trebuie să lupt cu toate armele pentru a ajunge să-mi îndeplinesc visurile, că succesul meu nu trebuie să se ridice pe eșecul altora, că reușita pe plan profesional nu îţi asigură, pentru foarte mult timp, bucuria deplină și că familia, prietenii apropiaţi au avut  un rol major în dezvoltarea mea.
 
Sabina Rotaru: Te-ai gândit ce profesie juridică vei urma după terminarea facultății?
Francisca-Teodora Șelaru: De cȃnd m-am hotărȃt să urmez cursurile Facultăţii de Drept, am început să-mi doresc să lucrez în domeniul avocaturii, un domeniu interesant, care îţi pune la încercare iscusinţa și răbdarea. Fiecare caz ar reprezenta o provocare, pe care aș dori să o înfrunt.
 
Sabina Rotaru: Îți mulțumesc pentru timpul acordat. În final, te-aș ruga să ne spui ce sfaturi le dai celor care aspiră să urmeze Facultatea de Drept în vederea pregătirii pentru admitere. Cum ar trebui să abordeze studiul celor două discipline?
Francisca-Teodora Șelaru: Îi sfătuiesc pe cei care vor să dea la acestă facultate să înveţe totul logic. Gramatica și economia nu pot pune probleme dacă sunt trecute prin filtrul minţii. De asemenea, îi sfătuiesc să găsească un echilibru între relaxare și muncă. Niciun rezultat nu trebuie să pericliteze sănătatea și nicio petrecere nu trebuie să ne împiedice să ne realizăm idealurile.
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *