rsz 1vlad cristiansoare 2

????Între a pleda şi a preda: Interviu cu Vlad-Cristian Soare, avocat & cadru didactic univesitar

28 minute • Mihai Alexandru-Laurentiu • 12 iunie 2018


Între a pleda şi a preda
Viaţa prin prisma unui avocat & cadru didactic universitar

Avocatoo a avut deosebita plăcere să îl intervieveze pe domnul Vlad-Cristian Soare, un cadru didactic bine cunoscut şi îndrăgit de studenţii Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, dar şi avocat pe măsură, fondatorul biroului Soare Legal.

Avocat în Baroul Bucureşti din 2014 şi colaborator  al Facultății de Drept – Universitatea din București, catedra de Drept constituțional și Instituții politice din 2015, domnul Vlad-Cristian Soare ne va împărtăşi viziunea dumnealui despre o multitudine de subiecte interesante, oferindu-ne o privire din culise asupra aceea ce înseamna viaţa de avocat, respectiv cadru didactic universitar.

 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Bună ziua, domnule profesor! Este o deosebită plăcere să vă avem astăzi alături de Avocatoo – în acest sens vă mulțumim că ați acceptat să ne acordați un interviu! Pentru început, când și cum ați pășit prima oară pe treptele Facultății de Drept?

 
Soare Vlad-Cristian: Ma bucură foarte mult să observ că studenți ai Facultății se alatură acestui proiect coordonat de către domnișoara avocat Ana-Maria Udriște și normal că am fost încântat atunci când am primit această invitație.
Răspunsul la întrebarea dumneavoastră nu este deloc simplu. Daca ar fi să vă răspund sincer, Facultatea de Drept a Universității din Bucuresti a fost cea de a doua mea opțiune. Eu am absolvit în paralel și cursurile Facultății de Regie Film și TV, aceasta fiind, la momentul susținerii celor două examene de admitere, prima mea opțiune, examenul de admitere cuprinzând niște probe mai dificile din aspecte care nu se regăsesc în programa școlară.
Totuși, după primul semestru, am înțeles că activitatea mea principală se va desfășura în domeniul juridic, considerând că pentru a face filme este nevoie să parcurgi câteva etape ale vieții, opinie în care cred în continuare cu tărie.   
Desigur, decizia de a intra la Facultatea de Drept nu am luat-o întâmplător. Părinții mei au terminat facultăți cu profil real. Unul a terminat Facultatea de Automatică, celălalt, Facultatea de Chimie,  în timp ce bunicul meu era profesor de matematică, deci, în general, în sfera asta a științelor reale s-au realizat discuțiile în familia mea. Totodată, eu sunt absolvent al unei clase de matematică-informatică a Colegiului Național Sfântul Sava.
Deși am fost și sunt pasionat de logica matematică, găsesc extrem de satisfăcătoare analiza juridică. Totodată, mereu m-am simțit atras de ideea de echitate, iar opinia mea până să intru la Facultatea de Drept, era că justiția este sinonimă cu echitatea. Între timp am înțeles că lucrurile nu sunt chiar așa, dar asta nu m-a făcut să îmi schimb modul de analiză și nici simpatia pentru acest concept.
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Cum a fost drumul spre avocatură?

 
Soare Vlad-Cristian: Până să ajung avocat, vă recunosc că mi-am dorit să fi putut continua sportul de performanță, dar cariera mi-a fost întreruptă brusc de o accidentare extrem de dură la coloană. Am rămas foarte apropiat de fenomenul sportiv, și unul dintre domeniile în care sunt specializat, este dreptul sportiv.
Cu toate acestea, imediat cum am terminat facultatea, mi-am dorit să devin notar. Am învățat foarte bine în timpul facultății, mai ales civil. Matușa mea era notar, eu eram bine pregatit, eram sigur pe reușita mea. Nu am reușit să intru. Am clacat. Și astfel s-a născut un regret personal, provenit dintr-o neputință proprie. Am refuzat să dau examenul de admitere în avocatură, din orgoliu, aspect care mă va costa scump. În anii ce au urmat, au fost adoptate 4 acte normative noi (Codul civil, Codul Penal și Codurile de procedură civilă și penală) cele vechi fiind cele după care am învățat toată facultatea, urmând să dau examen din cele noi, doar că nu mai aveam nici facultatea și nici timpul necesar pentru a le învăța pe acestea.
În tot acest timp am făcut o societate de mediere împreuna cu un fost coleg. Am investit mult, eram bine pregătiți si ne mergea bine. Ne mergea atât de bine încât am ajuns să facem inclusiv  medierea dintre Leo de la Strehaia si Loredana Chivu, probabil cea mai mediatizată mediere din istoria medierilor românești, ceea ce ne-a adus prima amendă din istoria Consiliului de Mediere. Eram pe val, ar zice unii, dar Decizia Curtii Constitutionale care a statuat ca fiind neconstituțională procedura obligatorie preliminară a medierii, ne-a facut să închidem. Și așa am trăit un alt eșec profesional.
Am început să mă pregătesc pentru barou și deși am luat printre cele mai mari note la procedură civilă din țară și deși conform mediei eram admis, am reușit contraperformanța de a pica procedura penala cu puțin peste o zecime. Să ai o medie generală mai mare decât mulți admiși și cu toate acestea să fii respins, nu e un lucru ușor de îndurat. Acea zecime mă bantuie și azi, iar acum în calitatea pe care o am, când analizez o contestație în care un student mai are nevoie doar de o zecime, aleg să îi dau credit studentului. Nu știu dacă fac bine…vom vedea. Cert este că mă aflam în fața unui nou an fără drept…
Am ajuns să am inclusiv un talk show la o televiziune modestă. Aceste experiențe m-au ajutat, dar nu erau pentru mine. Am demisionat și am luat decizia să intru în avocatură, aspect pe care l-am reușit.
În acei doi ani, am încercat să fug de ceea ce eu știam cel mai bine. Nu regret ce am facut, întrucât am experimentat niște lucruri extraordinare, dar stiu sigur că unii consideră că am pierdut doi ani. Eu consider ca acea perioadă m-a întărit.
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Cum ați reușit să ajungeți cadru didactic universitar?

 
Soare Vlad-Cristian: Încă de când am fost student am visat să predau în această facultate, din acest motiv am și parcurs încă de pe atunci modulele de psihologie a educației.
După ce am intrat în avocatură, m-am decis să ma înscriu la doctorat. Acesta este parcursul firesc în cazul în care îți dorești o carieră didactică, dar nu este și suficient. Așa cum am afirmat, în facultate am învățat foarte bine, în special drept civil. Cu toate acestea, îmi doream foarte mult să fac un doctorat în zona dreptului administrativ, fiind de părere că aceast domeniu trebuie să fie adaptat astfel încât să devină un instrument util în conclucrarea dintre privat și autoritățile statului.  
Astfel, m-am înscris la examenul de admitere la Școala Doctorală a Universității din București, fiind admis în drept administrativ cu media 10, având-o drept conducător de doctorat pe doamna profesor Dana Tofan. Din această postură, am avut norocul de a fi selectat de către doamna profesor Elena Simina Tănăsescu, pentru a fi colaborator în cadrul catedrei de drept constituțional și instituții politice.
Au trecut 3 ani de la acel moment și în mod evident, îmi doresc să continui pe acest drum alături de doamna profesor.
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): S-au schimbat multe de când erați dvs. student?

 
Soare Vlad-Cristian: Am afirmat-o și în alt interviu că din punctul de vedere al capacității, cred că nivelul este același. Totuși, când eu eram în facultate, studenții erau mult mai atenți întrucât nu existau smarphone-uri, în timp ce apăsarea butonului de internet mobil era urmată de apăsarea imediată și cu insistență a celui de anulare a comenzii, costul unei astfel de „aroganțe” fiind mare. Cred că din acest motiv, noi eram mai atenți.
În schimb, le explic studenților mei un aspect pe care nici noi nu îl luam în considerare. Facultatea de Drept – Universitatea din București, se deosebește de orice altă instituție de învățământ superior din România, prin faptul că profesorii care îndeplinesc această calitate, nu sunt doar profesori. Toți sunt profesioniști de top, care fie sunt avocați sau magistrați de notorietate, fie sunt oameni de stat. În calitate de student al acestei facultăți, beneficiezi pe gratis, sau aproape pe gratis, de cel puțin două ore pe săptămână din programul acestor oameni, timp în care aceștia îți împărtășesc din cunoștințele lor juridice. Dacă ar realiza studenții cât costă o oră de consultanță oferită de un profesionist de un așa nivel, sau că nu vor putea avea acces la un magistrat sau la un om de stat atât de ușor, probabil că ar înțelege privilegiul pe care îl oferă această instituție de învățământ și ar fi mai atenți.  
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Cine este domnul sau doamna profesor care v-a impresionat cel mai mult în timpul Facultății?

 
Soare Vlad-Cristian: În primul rând am avut norocul de a avea profesori incredibili atât la cursuri, cât și la seminar. Am fost puternic influențat de stilul de a preda al domnului profesor Gabriel Boroi. De asemenea, m-a influențat foarte mult capacitatea de găsi soluții a domnului profesor Traian Briciu. Mi-a plăcut foarte mult temperamentul domnului profesor Romeo Popescu și grija față de student a domnului decan Flavius Baias. Totodată am fost cucerit de modul de examinare a domnului profesor David și am apreciat încăpățânarea dusă la extrem a domnului profesor Buglea de a fi sigur că nu am învățat pe de rost. De asemenea, am avut și am în continuare o relație apropiată cu doamna prodecan Andra Trandafir, cu doamna profesor Mirela Pătru și cu domnul profesor Bogdan Iacob. Când eram în facultate, cei trei enumerați anterior, au fost cadrele didactice de care m-am apropiat cel mai mult. Ulterior, aceștia au avut grijă să îmi reproșeze de fiecare dată când au considerat că ceea ce faceam, nu era bine. Mereu a contat sfatul lor.
În schimb, am avut norocul de a lucra în acești ultimi ani, dintr-o altă calitate, cu doamna profesor Dana Tofan, care este conducătorul meu de doctorat și cu doamna profesor Elena Simina Tănăsescu.
Doamna profesor Tofan m-a învățat ce împlică activitatea de cercetare juridică și mereu mi-a oferit sprijin, fiind un conducător de doctorat minunat.  
În ceea ce privește activitatea didactică, consider că doamna profesor Elena Simina Tănăsescu este persoana care mă modelează. Profesionalismul, capacitatea de analiză, onestitatea și eleganța sunt valori ce o definesc pe doamna profesor, iar eu încerc să profit din plin de pe urma acestei colaborări.
Nu în ultimul rând, trebuie să precizez că m-am apropiat foarte mult și simt un real ajutor din partea profesorilor Bogdan Dima, Ramona Popescu, Cosmin Văduva și Fabian Niculae.  
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Dreptul Constituțional este o pasiune a dvs. sau doar circumstanțele au făcut să o predați?

 

Soare Vlad-Cristian: Cred că este mai important să faci lucrurile cu pasiune decât să le faci doar din pasiune, iar eu predau și studiez această materie cu multă pasiune.  

Circumstanțele în care am ajuns să predau această materie le-am explicat deja. Ce pot să spun este că am șansa să predau o materie extrem de frumoasă, ce implică studiul instituțiilor fundamentale ale statului și a drepturilor fundamentale, iar modalitatea în care aleg să o fac, este centrată pe foarte multe exerciții aplicate care îi încântă pe studenți. Dreptul constituțional este o materie care îți permite să te joci cu limita maximă de interpretare a normelor juridice. De asemenea, aspectele de tehnică legislativă sunt spectaculoase, în timp ce analiza asupra instaurării, menținerii și exercitării puterii de stat îți oferă o viziune mult mai largă și mai echilibrată asupra jocului politic.  
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Dacă, prin absurd, ați fi pus în situația să alegeți între profesia de avocat și cea de cadru didactic, ce ați face?

 
Soare Vlad-Cristian: Nu cred că este probabilă situația în care cineva ar fi pus în fața unei astfel de alegeri. Așa cum am spus, profesioniștii de elită din avocatură se numără printre profesorii Facultății de Drept. Oricum, eu nu sunt nici profesor ca grad didactic și nici profesionist de elită. Ne mai auzim în câțiva ani și poate voi fi în măsură să vă raspund la această întrebare.
Cu toate acestea, ca să intru în jocul dumneavoastră, probabil dacă aș fi obligat să aleg între cele două, aș alege să rămân aproape de studenți.
Oricum, sacrificiile pe care le fac pentru a fi colaborator al acestei facultăți sunt destul de mari, dar și satisfacția este pe măsură.  
 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Ținta dvs. este să ajungeți profesor universitar?

 
Soare Vlad-Cristian: În primul rând, trebuie realizată o distincție între noțiunea de profesor, folosită cu scopul de a arăta respectul cuvenit față de orice cadru didactic, și noțiunea de profesor care semnifică gradul didactic din învățământul superior. Astfel, este un drum foarte lung pe care trebuie să îl parcurgă o persoană pentru a ajunge profesor universitar.
La fel cum este și avocatura, consider că profesia didactică este o activitate de tutelă. Legătura dintre titularul de curs și seminarist este extrem de importantă, iar în opinia mea, colaboratorul profesorului trebuie să parcurgă toate etapele didactice sub atenta îndrumare a acestuia din urmă.
Acestea fiind spuse, este mult prea devreme să mă gândesc la o eventualitate care s-ar regăsi peste foarte mulți ani și care este condiționată de mult prea multe variabile.
În schimb, ceea ce pot spune clar este faptul că apreciez foarte mult teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu. Dacă demersul meu didactic ar avea drept obiectiv atingerea unui anumit grad didactic, atunci aș fi o reală formă fără fond. Totodată, asta ar demonstra că nu am calitățile necesare pentru a fi un bun pedagog, întrucât aș fi mai preocupat de dezvoltarea personală decât de dezvoltarea studenților.


Un bun pedagog va urmări să se dezvolte exclusiv în interesul studenților săi prezenți și viitori.

Concluzionând, mă interesează ca în primul rând să fiu bine pregătit pentru studenții mei. De asemenea, trebuie să respect coordonatele doamnei profesor, iar în final să mă bucur de sentimentul fantastic pe care îl trăiesc făcând această activitate. Acestea sunt țintele mele. 
 

 Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): I-ați sfatui pe studenții dvs. să ajungă avocați?

 
Soare Vlad-Cristian: În primul rând trebuie să realizeze că nu toate persoanele au calitățile necesare pentru a fi un bun avocat sau un bun magistrat. În opinia mea, elitele din magistratură nu vor putea ajunge la nivelul elitelor din avocatură și nici invers. Pentru a ajunge printre cei mai buni magistrați, trebuie să ai anumite calități. Aceste calități nu sunt compatibile cu cele necesare pentru a ajunge printre cei mai buni avocați. Și reciproca este valabilă. Aceasta este opinia mea și nu înseamnă că eu consider cele două profesii ca fiind incompatibile.
În al doilea rând avocatura se împarte în două mari arii de practică: dreptul penal și “restul lumii”. Evident ca aceasta nu este o clasificare juridică, dar este o clasificare pe care orice avocat o va face în practică. Avocatura în penal este fundamental diferită de avocatura din alte domenii. Personal, nu aș putea niciodată să fac la un nivel înalt, avocatură pe domeniul penal. Nu am calitățile necesare pentru această activitate. În schimb, activitatea cabinetului meu este axată pe domeniul privat și pe dreptul sportiv, în timp ce studiul de cercetare, în cadrul Școlii Doctorale, mi-l fac în domeniul administrativ, iar activitatea didactică mi-o desfășor în drept constituțional și instituții politice. 
În al treilea rând, avocatura din categoria “restul lumii” se mai clasifică în două ramuri practice: avocatura de litigii și avocatura de consultanță.
Eu sunt adeptul avocaturii de litigii, dar și avocatura de consultanță implică foarte multe aspecte satisfăcătoare și responsabilități mari. Cu cât consultanța oferită inițial este mai bună, cu atât situația ta procesuală în cadrul unui viitor litigiu va fi mai ușoară.
 

 Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Ce este cel mai greu în avocatură?

 
Soare Vlad-Cristian: În ceea ce privește greutățile din avocatură, acestea diferă în funcție de moment. Din perspectiva avocatului care a decis să își deschidă propriul cabinet, pot spune că există câteva aspecte cu adevărat grele.

Decizia deschiderii cabinetului este una extrem de grea.

Este ca atunci când ai condus pe un drum, după care brusc se așterne o ceață densă. Tu ai în continuare abilitățile pentru a conduce, ai și mașina pe care să o conduci, dar drumul nu mai este predictibil.  Păstrând alegoria cu mașina, până să îți deschizi propriul cabinet era suficient ca tu să fii un șofer bun. Nu te interesa nici dacă se defecta ceva la mașină, nici prețul motorinei și nici locul în care era nevoie să ajungi. V-am spus, după ce îți deschizi propriul cabinet, se așterne brusc o ceață densă, însoțită de o liniște apăsătoare. Combustibilul nu se știe dacă este suficient, iar locul în care trebuie să ajungi nu este cert, motiv pentru care, o lungă perioadă încerci să străpungi ceața, iar dacă în tot acest timp ți se defectează mașina, nu ai la cine să apelezi.   
Susținerea cheltuielilor este un alt aspect dificil. Cel puțin la început, ești obligat să faci absolut toate activitățile singur: plata chiriei, a utilităților, a abonamentului la internet, a operatorului de telefonie mobilă, a abonamentului la un modul legislativ performant, a motorinei, a cheltuielilor personale pentru a putea finaliza o zi de muncă, a taxelor de la barou, respectiv a celor de la casa de asigurări, a impozitelor și a altor cheltuieli neprevăzute (se strică imprimanta, e nevoie de consumabile etc).
Dacă ați lua toate aceste costuri adunate și le-ați atribui unui număr de 20 de zile lucrătoare, ar rezulta că avocatul ar trebui să producă venituri brute lunare de minim 4.000 de lei. Repet, poate nu s-a înțeles suficient de clar, 4.000 de lei din care avocatul nu rămâne cu niciun leu profit. Am luat drept etalon o chirie medie pentru un birou clasa A, de aproximativ 20 mp și o masă de prânz normală iar toate taxele și impozitele sunt calculate la acest prag ce include și restul cheltuielilor. Evident, costul ar crește dacă ar exista personal auxiliar, o chirie mai mare și mese mai dese.
 

 Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Insinuați că nu este utilă decizia deschiderii propriului cabinet?

 
Soare Vlad-Cristian: Dimpotrivă, dar acestea sunt situații reale cu care se va confrunta un avocat ce a decis să meargă pe cont propriu. În aceste condiții, revin la primul aspect, referitor la decizia deschiderii propriului cabinet. Eu am absolvit examenul de definitivat cu a patra notă la nivel național. Aș fi avut un potențial venit considerabil, dacă aș fi optat pentru continuarea în cadrul unei case de avocatură.
Evident, decizia a fost cu atât mai grea. Întrucât, pentru a ajunge la acel potențial venit pe care l-aș fi câștigat imediat, eu am ales să pornesc cu un deficit lunar de aproximativ 4.000 de lei. După ce îl acopăr, încerc să ajung la venitul pe care l-aș fi câștigat dacă optam pentru varianta mai ușoară. Și toate acestea, singur, motiv pentru care ajungem la următoarea problemă: clientela.        
Clientela este principala resursă a avocatului. Voi spune o realitate care sunt convins că o să deranjeze, dar este un fapt. Dacă nu ai plecat de la o societate de avocatură împreună cu un portofoliu de clienți, îți va fi extrem de greu să pornești singur.
Știu, o să îmi spuneți de statut, de lege și că nu se poate. Cu toate acestea, faceți o analiză în piață și veți vedea că s-a putut. Evident că o astfel de situație este blamabilă și că în toate aceste cazuri există de fapt “o explicație”.
Personal, am ales să plec fără niciun client la drum, motiv pentru care primii mei clienți au venit prin recomandare. Cu timpul, numărul lor s-a mărit și în final au apărut și clienții cu abonamente lunare. Momentan, încerc să dezvolt un serviciu de “in-house lawyers” pentru societățile interesate de externalizarea serviciului juridic, prin păstrarea lui „de facto” în interiorul companiei. Evident, avantajele pentru client sunt de ordin fiscal și din perspectiva dreptului muncii. Totodată costul societății devine mai mic, în timp ce serviciul oferit va fi mai bun.  
De asemenea un alt aspect reprobabil este reprezentat de caietele de sarcini din cadrul anumitor licitații publice organizate pentru servicii juridice. Nu este un adevăr absolut, dar este o practică încă întâlnită, cu condiții de calificare dintre cele mai aberante. Personal, mă irită ca actori ce au mereu acces la acele licitații, să ne ofere lecții de etică și morală prin interviuri despre succes, profesie si statut. Dacă consultanța lor juridică a fost atât de bună, cum a fost posibil ca multe dintre privatizările în care respectivii au oferit consultanță statului, să se sfârșească atât de prost din punct de vedere juridic pentru clientul lor? Întreb retoric această chestiune întrucât asistarea juridică în procesul de privatizare este una dintre condițiile aberante încă întâlnite în unele caiete de sarcini.    
Și atunci de ce ar încerca un avocat să meargă pe cont propriu? Pentru satisfacție și libertate. Uitați, eu am libertatea să spun aceste lucruri. De asemenea, satisfacția că reușești să reziști pe propriile tale forțe, este fantastică. Pentru un cabinet nou, resursa principală o reprezintă clienții din mediul privat cu care ajungi să dezvolți, în final, și o relație personală, de sprijin reciproc.    
 

 Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Care sunt calitățile unui avocat “care se descurcă”?

 
Soare Vlad-Cristian: Avocații nu trebuie “să se descurce”. Această sintagmă este una care induce o idee de șmecherie, ori în opinia mea, mai periculos pentru societate decât avocatul slab pregătit, este avocatul care “ se descurcă”.  Acest tip de avocat eu îl asociez cu atmosfera creată de Marin Preda în pasajele ce se referă la Poiana lui Iocan, din romanul Moromeții, adică mereu pregătit să comenteze și într-o continuă așteptare.

În opinia mea, un avocat trebuie să fie bine pregătit, loial, cu principii morale bine fundamentate, bun la suflet și liber.

 

Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Care este relația dvs. cu studenții?

 
Soare Vlad-Cristian: Îmi iubesc sincer studenții. Pentru mine, studenții mei reprezintă cea mai frumoasă sursă de energie posibilă. Cu toate acestea, sunt un om exigent în ceea ce privește examinarea.
De asemenea, încă de la început, stabilesc niște principii clare de la care nu mă abat. În primul rând ei trebuie să învețe.
Totodată, știu că uneori ei pornesc cu anumite concepții greșite față de materie, motiv pentru care, încerc să-i fac să vină, chiar și din curiozitate. De aceea, încerc să fac glume, sau să îi apropii de mine, inclusiv prin rețelele de socializare, eu fiind o persoană care tăriește și cu ajutorul umorului. Încerc astfel, să le arăt o latură amuzantă, ca ei să vină la seminar măcar din curiozitate. Dacă reușesc să îi aduc la seminar, de acolo știu ce am de făcut astfel încât să și rămână.
Singurul scop este ca ei să învețe, să fie pregătiți și să reușească să promoveze examenul materiei pe care eu o predau, deși conform reputației, examenele la Drept constituțional și Instituții politice, sunt examene grele.
Când un student nu reușește să promoveze examenul, consider că nu este doar eșecul său cât și un eșec personal.
 

 Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Care este marea problemă a dreptului românesc?

 
Soare Vlad-Cristian: Aș evita să spun că este o problemă a dreptului românesc. Dreptul, prin definiție, este legitim și există datorită statului, la fel cum și statul se limitează la rândul său prin drept. Să afirm că există o problemă a dreptului, ar însemna că mă situez în afara principiului legalității, ori o astfel de poziție, nu poate fi acceptată de către mine.
În schimb, admit că sistemul judiciar nu funcționează chiar așa cum mi-aș dori, iar vina aparține în primul rând autorităților fundamentale ale statului. În opinia mea, problemele din sistemul judiciar provin, în primul rând, din lipsa de predictibilitate a actelor normative și din normarea excesivă prin modalități care fac și mai puțin predictibilă legea, cum este normarea prin ordonanțe. Dacă în cazul ordonanțelor simple, Parlamentul va adopta întodeauna o lege de abilitare, în cazul ordonanțelor de urgență nu poate exista o astfel de abilitare. În schimb, întotdeauna în cazul ordonanțelor de urgență, va exista o lege de aprobare, care poate fi simplă, cu modificări sau de abrogare. Mai mult, în cazul în care este prevăzut în legea de abilitare și necesitatea aprobării ulterioare a unei ordonanțe simple, situația va fi similară cu cea a ordonanțelor de urgență.
Voi ieși din acestă scurtă explicație juridică și vă propun să analizăm consecințele practice. Vă rog să va imaginați că sunteți un operator comercial care supraviețuiți în funcție de momentul plăților efectuate de către ceilalți furnizori. În cazul în care peste noapte se adoptă o ordonanță de urgență, aceasta va produce efecte de la momentul publicării în Monitorul Oficial sau de la o dată ulterioară, dar și această dată nu poate fi îndepărtată întrucât nu ar mai fi justificată urgența. Astfel, dumneavoastră sau unul dintre furnizorii dumneavoastra, va fi luat prin surprindere și veți fi nevoit să vă reconsiderați strategia economică. Între timp, această ordonanță, fiind de urgență, trebuie aprobată prin lege. În cazul în care legea de aprobare vine cu modificări, după trecerea termenului legal pentru intrarea în vigoare a legii ca urmare a publicării în Monitorul Oficial, aceasta va produce efecte. Același comerciant va fi nevoit să își reconsidere poziția din nou.
Imaginați-vă că nu este vorba despre doi comercianți și despre un întreg lanț de societăți comerciale, aflate în interdependență. Deja, în funcție de momentul la care ar interveni un anumit conflict, avem trei acte normative aplicabile: cel de dinainte de adoptarea ordonanței, ordonanța cât a fost în vigoare și ulterior legea de aprobare cu modificări. Evident că nu poate ieși ceva bun pentru operatorul economic. În tot acest timp, se adoptă câte o Hotărâre de Guvern care să execute legile, în vreme ce autoritățile publice vin în control să vadă dacă au fost aplicate în mod corect noile acte normative. Așa intră în incapacitate de plată societățile comerciale. Totodată, instanțele judecătorești se aglomerează cu litigii în contencios administrativ, în civil și în procedura insolvenței și a falimentului. Totodată, dacă, să zicem, se ridică și o excepție de neconstituționalitate ce ulterior ar fi adminsă, deja costurile ar crește exponențial.
O altă problemă a sistemului judiciar este reprezentată de organizarea administrativă. Magistrații câștigă puțin, instanțele sunt prost repartizate și în unele zone cum este județul Ilfov, avem insuficiente curți judecătorești. De asemenea, sistemul judiciar nu este deloc informatizat. Este o umilire zilnică a magistraților și a avocaților. Să fii magistrat și să nu ai acces la sisteme informatice care să îți ofere informații în timp real, sau să fii avocat și să fii nevoit să te prezinți la proces de la ora 8.30 ca mai apoi să pledezi “nu se știe când”, reprezintă situații ce afectează profund calitatea justiției. Vi se pare normal ca o hotărâre judecătorească primită în original să nu poată fi legalizată de către notar? Ok, înțeleg, există riscuri. Atunci să trimită statul mai multe exemplare ca să pot merge la executor cu un exemplar pentru a putea pune în executare hotărârea. Știți cum se întâmpla la o judecătorie din București? După ce îți este comunicată hotărârea în original, faci un număr de copii, plătești o taxă și te prezinți la grefa instanței să te programezi. După ce te-au programat, te prezinți la același birou și stai la coadă. Vei intra în birou, predai documentele copiate pentru care vrei legalizare, apoi ieși din respectivul birou și aștepți din nou la coadă. Unde? Tot acolo, evident. Apoi vei intra din nou și îți vei ridica legalizările. Excepțional! Astfel de exemple sunt nenumărate.   
Un alt aspect care comportă discuții este reprezentat de sistemul acuzatorial din România. Persoane mult mai inteligente decât mine au considerat că un om nu poate face două lucruri care să se contrazică, în același timp. Tot așa, procurorul nu poate strânge probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului astfel cum este prevăzut în sistemul nostru judiciar. În opinia mea, la fel ca și în sistemul judiciar american, procurorul trebuie să aibă o poziție similară cu cea a avocatului, și rolul său trebuie să fie în principal cel acuzatorial. Astfel, eu consider că este nevoie ca și acest aspect să fie supus analizei. Ar fi o garanție mai mare acordată independenței procurorilor și o poziție procesuală egală între cel care acuză și cel care apără.   
Studiul în cadrul facultății este un alt aspect problematic. Consider că sunt insuficienți 4 ani pentru studiul dreptului în cadrul facultății. În opinia mea, studiul dreptului se poate face în cel puțin 5 ani. De asemenea, sunt de părere că poate, ar fi mai util ca în primii ani să fie acoperite anumite conoștințe generale de drept, urmând ca în ultimii ani, studentul să opteze pentru un studiu aprofundat pe o anumită ramură. 
 

 Mihai Alexandru-Laurenţiu (Avocatoo): Ați dori să le transmiteți ceva studenților dvs.?

 
Soare Vlad-Cristian: Sigur! Le voi transmite ceea ce încerc să le transmit de câte ori am ocazia.
Să realizeze că obsesia succesului uneori poate fi devastatoare și să realizeze că ceea ce văd ei dintr-un traseu profesional al altuia, sunt doar elementele palpabile. Să nu cadă în capcana de a-și considera propriul traseu profesional drept un eșec, prin comparație cu ceea ce văd la alții.
Să evite scurtăturile. De cele mai multe ori prețul pe care îl vor plăti este mare. O scurtătură reprezintă o trecere peste timp. Ori timpul peste care vor sări nu se întoarce. Dacă vor avea o viață plină de scurtături, cu siguranță vor avea o viață scurtă și lipsită de experiență.    
Să nu accepte răutatea în viața lor, dar nici să nu o promoveze. Să nu uite că meseria este o ustensilă care îi va ajuta să își trăiască viața, și nu invers.

Le sugerez să prețuiască ceva. Eu spre exemplu, prețuiesc trei elemente: pe Dumnezeu care mă veghează, familia care mă alimentează, și dorința internă care mă urnește.

Să nu fie invidioși și să accepte că uneori vor fi în față, alteori vor fi în urmă…cursa este lungă și în final, este doar cu ei.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *