Juridiq – secretarul tău digital
5 minute • Ruxandra Răcăreanu • 28 august 2022
Anul acesta, în cadrul Innovation Labs, s-a remarcat și un proiect care ar putea reprezenta un interes sporit în lumea juridică. Este vorba despre aplicația Juridiq, votată ”Pitch of the Year” în finala de luna trecută.
Ce este Innovation Labs?
Innovation Labs este un pre-accelerator pentru tinerii fondatori de tehnologie și startup-uri. Programul vizează studenții și absolvenții programelor universitare, pentru a se bucura lucrul în echipă pe parcursul unui mentorat de 3 luni, explorând ecosistemul startup-urilor ce a cunoscut o creștere în România în ultimii ani. Participanții sunt încurajați să dezvolte soluții și produse folosind tehnologie de ultimă oră, cu sprijinul mentorilor din industria TIC și de afaceri. Echipele acceptate în program vor lucra în timpul programului de mentorat pentru a dezvolta prototipuri pentru ideea lor prin testarea utilizatorilor, lucrări de proiectare, modelare de afaceri și validare a produselor în cursuri și ateliere săptămânale într-o varietate de domenii.
Ca să nu mai spunem că Avocatoo s-a născut în Innovation Labs 👇
Long story short: da, Avocatoo s-a născut în Innovation Labs așa că este momentul să ”predăm” ștafeta mai departe.
Ce este Juridiq?
Aplicația, aflată în stadiul de prototip în acest moment, promite să ușureze viața avocaților prin automatizarea muncii de organizare, devenind astfel secretarul digital al juriștilor de pretutindeni. Cum se va întâmpla asta mai exact? Ideea s-a dezvoltat în jurul unor funcții, printre care:
- evidența dosarelor
- integrare cu portal.just și ECRIS
- calendar și notificări
- management al task-urilor
- comunicare cu clienții
- rapoarte financiare
În prezent aplicația conține trackingul de dosare, partea de notificări și cea de calendar care ține evidența tuturor activităților. În viitor, fondatorii își propun să ducă lucrurile la următorul nivel și să introducă și alte funcționalități cum ar fi: accesarea jurisprudenței sau generarea de rapoarte financiare și legale.
De unde a pornit ideea?
Conform analizei făcute de către echipă 82% dintre juriștii consultanți își organizează activitatea prin agenda clasică. 76% dintre aceștia simt că au o problemă cu organizarea activității, care devine deseori haotică. 68% recunosc că petrec peste 2 ore pe zi organizând și ținând evidența activităților și termenelor. Aceste lucru au dus la ratarea unui termen pentru cel puțin 47% dintre profesioniști.
Cum arată proiectul?
În prezent aplicația este disponibilă doar în varianta web, care poate fi folosită și de pe telefon. Aceasta poate fi accesată aici. Cei care vor să testeze modul în care funcționează Juridiq, beneficiază de un free trial pentru 3 dosare. Până în prezent, numărul de utilizatori înscriși a trecut de 100, feedback-ul acestora fiind majoritar pozitiv.
Cine este în spatele Juridiq?
Proiectul a fost pus pe picioare de patru tineri: Alexandru Cartoafă, Denis Sait, Octavian Lupu și Șenol Frățilă. Ideea aplicației s-a născut atunci când Alexandru, care este și student la Facultatea de Drept, Universitatea din București, s-a întrebat cum se descurcă avocații cu multitudinea de dosare pe care le au. Mai departe, el a dezvoltat detaliile acestei idei atunci când Denis i-a mărturisit că este în căutarea unui nou proiect pe care să-l înscrie într-un concurs. Astfel a luat naștere Juridiq. Fondatorii mărturisesc că munca propriu-zisă a început în martie 2022 când cei patru s-au înscris în programul Innovation Labs.
Mărturisirile fondatorilor
”Deocamdată aplicația poate fi accesată doar pe web (https://app.juridiq.ro/login), urmând ca din toamnă să fie lansată și varianta mobilă, care va fi disponibilă atât pe AppStore, cât și pe magazinul Google Play. Pentru moment, aplicația este gratuită, dar atunci când va fi lansată public, va exista o subscripție lunară/anuală pe care utilizatorul o va alege. Noi avem ca ţintă ca în primul an de funcţionare să avem 2.000 de utilizatori, piaţa fiind în total în România de 23.000 de avocaţi şi de aproximativ 10.000 de consilieri juridici – nu este un calcul foarte exact deoarece nu putem extrage aceste date de undeva. Iar din punct de vedere al veniturilor, ne uităm către cifra de afaceri de 60.000 de euro aş putea spune. Deși ne dorim ca din toamnă să începem să monetizăm, de asemenea căutăm şi o investiţie pre-seed”, a declarat Denis Sait, CEO Juridiq, în cadrul unui interviu pentru Ziarul Financiar.
”Construim o soluţie care automatizează partea de organizare din munca acestora. Pentru că deşi în filme vedem că un avocat merge la instanţă şi vorbeşte, realitatea este că are foarte mult de organizat, de scris, lucruri birocratice. Şi din ce am observat noi se pierde destul de mult timp, timp care ar putea fi investit în alte activităţi ce ar aduce o valoare mai mare. Aşa că am creat Juridiq ca să vină ca un secretar digital, pentru acesta este motto-ul nostru acum. Aplicaţia noastră se uită dacă au apărut modificări în dosare, iar dacă da atunci notifică utilizatorul, îi face o evidenţă clară a dosarelor. Aceasta este partea de bază a aplicaţiei”, a explicat Alexandru Cartoafă, fondator Juridiq, în cadrul aceluiași interviu.
Te invit să testezi aplicația Juridic la adresa web de aici 👉 https://app.juridiq.ro/login și să le dai
un feedback și un share 😊