Template avocatoo

Legea nr. 2/2017 – modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

9 minute • Monitorul Oficial • 13 ianuarie 2017


LEGE nr. 2/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătă

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. — Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 100. —Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.”

2. La articolul 101, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(9) în cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil, impozitul reţinut fiind impozit final. Venitul impozabil din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, datorată, după caz, potrivit legii în vigoare în perioada căreia îi sunt aferente şi a sumei neimpozabile lunare, stabilită potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii. Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii veniturilor respective. Impozitul astfel reţinut se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au piătit veniturile.”

3. La articolul 132, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat cu excepţia plătitorilor de venituri din salarii şi asimilate salariilor, din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din arendare, precum şi a persoanelor juridice care au obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului datorat de persoana fizică potrivit art. 125 alin. (8) şi (9), care au obligaţia depunerii Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit.”

4. La articolul 153 alineatul (1), litera e) se abrogă.

5. La articolul 153, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a)—d), care deţin o asigurare pentru boală şi maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţia Elveţiană sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislaţiei interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României, şi fac dovada valabilităţii asigurării, în conformitate cu procedura stabilită prin ordin comun al preşedintelui A.N.A.F. şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate.”

6. La articolul 160, denumirea marginală şi alineatul (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice cu venituri din pensii şi de către cele care primesc indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale

Art. 160. — (1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă venitul lunar din pensii. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.”

7. La articolul 168, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(9) Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din pensii provenite dintr-un alt stat se realizează de către organul fiscal competent în baza declaraţiei specifice prevăzute la art. 130 alin. (4) sau a declaraţiei privind venitul estimat prevăzute la art. 120, după caz, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.”

8. La articolul 168, după alineatul (9) se introduc trei noi alineate, alineatele (91)—(93), cu următorul cuprins:

„(91) Informaţiile privind cuantumul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate calculate conform alin. (9) se comunică de către A.N.A.F. Ministerului Sănătăţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului dată în temeiul art. 269 alin. (1) lit b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(92) Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi casele sectoriale de pensii, precum şi entităţile care plătesc venituri din pensii, prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. k), calculează şi comunică Ministerului Sănătăţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului dată în temeiul art. 269 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile privind cuantumul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor din pensii pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se suportă de la bugetul de stat.

(93) în vederea înregistrării în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor, A.N.A.F., Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi casele sectoriale de pensii, şi entităţile care plătesc venituri din pensii, prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. k), transmit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în format electronic, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului dată în temeiul art. 269 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, listele persoanelor fizice care realizează venituri din pensii pentru care contribuţia de asigurări sociale de sănătate se suportă de la bugetul de stat.”

9. La articolul 169, alineatele (1) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 169. — (1) Următoarele categorii de persoane sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii

următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declaraţia prevăzută la art. 147 alin. (1):

a) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau persoanele asimilate acestora;

b) instituţiile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. g)—i) şi I)—o);

c) Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi casele sectoriale de pensii, pentru persoanele preluate în plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

d) persoanele care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

(…)

(6) Pentru transformarea în lei a sumelor obţinute în valută, reprezentând venituri din pensii realizate de persoanele fizice prevăzute la alin. (5), se utilizează cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă depunerii declaraţiei privind venitul estimat.”

10. La articolul 169, alineatele (7)—(10) se abrogă.

Art. II. — Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 222 alineatul (3), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„e) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. e), calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează de la data la care contribuţia la fond nu se mai suportă potrivit art. 269 alin. (1) lit. b).”

2. La articolul 222, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Stabilirea obligaţiilor la fond în cazul pensionarilor sistemului public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate se stabileşte prin ordin comun al preşedintelui CNAS şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.”

3. La articolul 224 alineatul (2), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„g) persoanele fizice cu venituri lunare din pensii;”.

4. La articolul 266, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru persoanele fizice cu venituri lunare din pensii, contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate se datorează şi se calculează potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”

5. La articolul 268, alineatele (2)—(4) se abrogă.

6. La articolul 269 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 224 alin. (2) lit. g), prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

7. La articolul 277, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate.”

Art. III. — Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile prevăzute în prezenta lege se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU GABRIEL VLASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *