Picture 1
Sumar articol

Drepturile LGBTQ: de la începuturi până astăzi

17 minute • Tudor N. Pana • 14 august 2021

Mișcarea pentru drepturile LGBTQ, cunoscută și sub numele de mișcarea pentru drepturile homosexuale sau de eliberare a homosexualilor, pledează pentru drepturi egale în numele bărbaților homosexuali, lesbienelor, bisexualilor, persoanelor transgender, queer ș.a.m.d. Aceasta încearcă să abroge legile care interzic actele homosexuale între adulții consimțitori, și solicită încetarea discriminării împotriva LGBTQ.

Orientarea sexuală este deja recunoscută în dreptul Uniunii ca motiv de discriminare. Cu toate acestea, domeniul dispozițiilor care se ocupă de această problemă este limitat și nu acoperă protecția socială, sănătatea, educația sau accesul la diverse bunuri și servicii, lăsând persoanele LGBTQ deosebit de vulnerabile în aceste domenii.

Combaterea discriminării este o misiune deosebit de importantă a UE și face obiectul numeroaselor rezoluții ale Parlamentului European (după cum vom vedea). Cu toate acestea, acțiuni palpabile în acest sens rămân problematice atunci când ne referim la aspecte care, în mod tradițional, rămân sub jurisprudența fiecărui stat membru în parte, cum ar fi: educația (programa școlară), starea civilă sau dreptul familiei.

Pentru a înțelege mai bine situația actuală, este util să descriem, pe scurt, istoria comunității în cauză, înainte de a prezenta starea de fapt a legilor referitoare la LGBTQ din zona europeană, reacțiile de mustrare ale Uniunii cu privire la statele membre care discriminează în baza orientării sexuale (vezi Ungaria), dar și perspectivele pentru viitor.

Istoria comunității

Relații homosexuale au existat, bineînțeles, din toate timpurile. Așadar, chiar în Roma sau Grecia antică, homosexualitatea era văzută ca un obicei al societății vremurilor, și chiar unul care nu ieșea în totalitate din sfera ordinarului. În plus, acest tip de relație devenise o temă recurentă în discursul filosofic grec din secolul al IV-lea i.e.n. și mai târziu a devenit chiar o plăcere a filosofilor, erudiților și a celor mai înstăriți din societate. Însă, comunitatea în sine și apariția legilor opozante dar și a drepturilor lor au apărut mult mai târziu, după cum vom vedea mai departe.

Începând cu secolul al XVI-lea, parlamentul Marii Britanii a clasificat comportamentul homosexual drept mai degrabă criminal decât simplu imoral. În 1533, în timpul domniei lui Henry al VIII-lea, Anglia a adoptat ‚Buggery Act’, care transforma relațiile sexuale dintre bărbați într-o infracțiune care se pedepsește cu moartea. În Marea Britanie sodomia a rămas o infracțiune capitală pedepsită prin spânzurare până în 1861.

Apoi, în 1885, Parlamentul a adoptat un amendament sponsorizat de Henry Du Pré Labouchere, care a creat infracțiunea de ‚indecență gravă’ pentru relațiile sexuale masculine de același sex (relațiile sexuale lesbiene nefiind prevăzute de lege, deoarece erau inimaginabile de către legiuitorii de sex masculin). La fel, în Germania de la începutul anilor 1870, codul penal includea Paragraful 175, care incrimina relațiile masculine de același sex cu pedepse, inclusiv închisoare și pierderea drepturilor civile.

În ciuda faptului că ‚sodomie’ este definit de multe ori în dicționarele românești ca însemnând o relație sexuală anormală, această perspectivă induce în eroare și este încă o dovadă clară a discriminării – înțelesul corect al cuvântului referindu-se la practică sexuală anală, conform Cambridge Dictionary.

Înainte de sfârșitul secolului al XIX-lea abia existau ‚mișcări’ pentru drepturile homosexualilor. Într-adevăr, în poemul său ‚Two Loves’ din anii 1890, Lord Alfred (‚Bosie’) Douglas, iubitul lui Oscar Wilde, a declarat ‚Eu [homosexualitatea] sunt iubirea care nu îndrăznesc să-mi rostesc numele’. Bărbații și femeile homosexuali au început să aibă mai multă vizibilitate în 1897 odată cu înființarea Comitetului științific-umanitar (Wissenschaftlich-humanitäres Komitee, cunoscut sub numele de WhK) din Berlin. Prima lor activitate a fost o petiție pentru a solicită abrogarea articolului 175 din Codul penal. Fondatorul său a fost Magnus Hirschfeld, care în 1919 a deschis primul Institut pentru Științe Sexuale (1919-1933), conținând cea mai vastă arhivă de resurse științifice și academice din Europa despre istoria culturală gay. De asemenea, acesta a contribuit la sponsorizarea Ligii Mondiale a Reformei Sexuale, care a fost înființată în 1928 la o conferință de la Copenhaga.

În ciuda paragrafului 175 și a eșecului WhK de a câștiga abrogarea acestuia, comunitatea LGBTQ a experimentat un anumit grad de libertate în Germania, în special în perioada Weimar, între sfârșitul primului război mondial și preluarea puterii de către naziști. În multe orașe germane mai mari, viața de noapte gay a devenit tolerată, iar numărul publicațiilor gay a crescut – după unii istorici, numărul barurilor gay și al periodicelor de acest fel din Berlin în anii 1920 a depășit-o pe cea din New York șase decenii mai târziu. Toate acestea s-au oprit odată cu preluarea puterii de către Adolf Hitler, care a pus capăt perioadei relativ liberale. El a ordonat aplicarea revigorată a articolului 175 și, la 6 mai 1933, arhivele lui Hirschfeld au fost jefuite și materialele institutului au fost arse într-o piață publică. (vezi Britannica ‚Gay rights movement’).

În istoria occidentală, găsim puține studii formale despre ceea ce s-a numit mai târziu homosexualitate înainte de secolul al XIX-lea, dincolo de pedepsele severe pentru actele homosexuale masculine. Eforturile timpurii de a înțelege gama comportamentului sexual uman au venit de la medici și oameni de știință europeni, inclusiv Carl von Westphal (1869), Richard von Krafft-Ebing (1882) și Havelock Ellis (1897). Scrierile lor normalizau conceptul de orientare homosexuală sau bisexuală.

Sigmund Freud, scriind în aceeași epocă, nu considera homosexualitatea o boală sau o crimă și credea că bisexualitatea este un aspect înnăscut. Totuși, Freud a simțit, de asemenea, că dorințele lesbiene erau o imaturitate pe care femeile o puteau depăși prin căsătorie heterosexuală și dominație masculină. Aceste scrieri s-au îndreptat treptat către un public curios prin reviste și prezentări, ajungând la bărbați și femei disperați să afle mai multe despre cei ca ei, inclusiv intelectuali, precum scriitorul englez Radclyffe Hall. (vezi History of Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender Social Movements)

A doua jumătate a secolul XX spre prezent

De-a lungul anilor ’50 – ’60, comunitatea a continuat să aibă de suferit. Apoi, în 1965, pe măsură ce mișcarea pentru drepturile civile a câștigat o nouă legislație care interzice discriminarea rasială, primele demonstrații pentru drepturile homosexualilor au avut loc la Philadelphia și Washington, D.C., conduse de activiștii Frank Kameny și Barbara Gittings.

(Photo by Jennifer Bonauer on Unsplash)

Punctul de cotitură și precursorul paradelor Pride ale comunității este reprezentat de Stonewall Riots. Pe scurt, acestea au fost rezultatul raidurilor poliției din New York împotriva barului Stonewall Inn în iunie 1969 (de aceea luna iunie este supranumită Pride month). Chiar dacă mișcările care militau pentru drepturile persoanelor gay existau și înainte de 1969, Stonewall reprezintă catalizatorul mișcării LGBTQ din zilele noastre: ‚Noi nu pledăm pentru acceptare, asta este de domeniul trecutului, noi ne cerem drepturile’, a spus Martha Shelley, membru fondator al Gay Liberation Front.

Ca rezultat al muncii grele efectuate de nenumărate organizații și persoane, secolul 21 a anunțat noi câștiguri legale pentru cuplurile homosexuale și lesbiene. Uniunile civile de același sex au fost recunoscute în conformitate cu legea din Vermont în 2000, iar Massachusetts a devenit primul stat care a efectuat căsătorii de același sex în 2004; odată cu sfârșitul legilor statului privind sodomia (Lawrence v. Texas, 2003), americanii LGBTQ au fost în cele din urmă liberi de clasificare penală. Căsătoria homosexuală a fost legală mai întâi în Olanda, Belgia, Spania și Canada, dar recunoașterea căsătoriei homosexuale de către biserică și stat a continuat să împartă opinia la nivel mondial.

Mai departe, atenția a continuat să se îndrepte către activismul global, deoarece câștigurile din America și Europa de vest nu au fost echivalate cu legi similare privind drepturile egale în celelalte 75 de țări în care homosexualitatea a rămas ilegală. În 2020, identificarea LGBT și mai ales actele sexuale între două persoane de același sex erau încă pedepsite cu moartea în 11 țări: Afghanistan, Brunei, Iran, Mauritania, Nigeria, Saudi Arabia, Pakistan, Yemen, Qatar, Somalia și Emiratele Arabe Unite. În Europa, observațiile recente de susținere și toleranță exprimate de noul Papa Francisc au început să dea speranță catolicilor LGBTQ din întreaga lume.

Însă, în ciuda aparentei acceptări pe care biserica dorește să o arate constant față de toți oamenii – în general, nu vorbim aici doar de biserica ortodoxă sau de cea catolică, deși ar fi multe de spus, dar despre mai toate instituțiile reprezentative pentru orice religie -, aceasta a jucat, din păcate, un rol major în stigmatizarea și blamarea continuă a comunității LGBTQ. Mustrările religioase împotriva relațiilor sexuale între persoane de același gen (în special bărbații) s-au concentrat în mod imuabil asupra unui astfel de comportament considerat ‚indecent’ de-a lungul anilor.

Situația actuală a legilor din Europa

Rainbow Europe (parte din ILGA-Europe: Asociația Internațională pentru Lesbiene, Gay, Bisexuali, Trans și Intersex), este unul din multiplele proiecte de supraveghere a respectării drepturilor LGBTQ. Acesta ne prezintă, ca parte a unui etalon anual de analiză a situației din regiunea geopolitică europeană, următoarele: Azerbaijan, Turcia și Armenia se află pe ultimele locuri ale clasamentului, având cele mai restrictive legi, iar România nu este deloc departe, aflându-se pe locul 39 (din 49 de locuri).

În baza acestui raport, World Economic Forum ne spune un lucru foarte clar: țările cele mai dezvoltate economic ale Europei – precum Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, dar și Germania sau Suedia – acordă cea mai mare protecție persoanelor LGBTQ, aducând comunitatea în sfera normalității (adevărata față a normalității, și nu cea prezentată de câteva asociații sau coaliții de prin Europa de Sud-Est).

Controversele din cadrul Uniunii Europene

Uniunea Europeană, al cărui motto este ‚uniți în diversitate’, încă are câteva state membre, printre care se numără și România, unde se continuă nerespectarea drepturilor persoanelor LGBTQ. Mai departe, vom prezenta situația din Ungaria, Polonia, dar și din țara noastră.

Cel mai recent caz este cel al Ungariei, unde parlamentul (cu sprijinul premierului Viktor Orban) a adoptat o lege care interzice accesul persoanelor sub 18 ani la informații despre LGBTQ,  parte a unui ‚act anti-pedofilie’. Acestea se adaugă la câteva amendamente recente ale Constituție cu caracter discriminatoriu care specifică că ‚mama este femeie și tatăl este bărbat’ și că Ungaria ‚protejează identitatea de sine a sexului copiilor prin naștere’, ceea ce ar însemna că persoanele trans nu vor mai putea să își modifice sexul în documentele oficiale mai târziu în viață.

În primul rând și înainte de a explica mai departe, este important să notăm că homosexualitatea și pedofilia sunt doi termeni care nu au nimic în comun, iar noua lege din Ungaria nu face decât să creeze și mai multă confuzie cu privire la comunitatea în cauza, printr-o discriminare directă.

Mai exact, legea interzice ‚afișarea sau promovarea’ homosexualității sau a reatribuirii de gen în orice material educațional sau emisiuni TV pentru persoanele sub 18 ani. Măsurile au fost asemănate de critici cu legea Rusiei din 2013 împotriva ,propagandei gay’, despre care monitorii independenți spun că a crescut ostilitatea socială și a alimentat atacurile fizice și verbale împotriva persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender din vecinul estic al UE.

Companiile care vor dori să difuzeze diverse reclame sau campanii de promovare vor face și ele obiectul noilor prevederi legale și deci li se va interzice difuzarea anunțurilor care ar face referire la persoane gay, dacă se consideră că ele pot ajunge la cei sub 18 ani. De exemplu, acest lucru s-a întâmplat deja în 2019, când o campanie publicitară Coca-Cola cu cupluri gay și sloganuri anti-discriminare i-a determinat pe unii membri proeminenți ai Fidesz (Partidul politic majoritar din Ungaria la ora actuală) să solicite boicotarea produselor companiei. Așadar, legea ar însemna că emisiunile TV și filmele cu personaje gay, sau chiar un steag curcubeu, ar fi permise numai după anumite ore, spun militanții care au studiat legislația. Amnesty Internațional a descris adoptarea legii drept ‚o zi întunecată pentru drepturile LGBTQ și pentru Ungaria’.

Reacția UE a fost promptă. Întâi, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a făcut publică poziția Uniunii la adresa Ungariei și a noii legi adoptate. Ea a spus că aceasta este o rușine pentru Uniune, discriminând în mod direct împotriva persoanelor LGBTQ și a rugat Ungaria să abroge legea cât se poate de repede, în caz contrar Ungaria va fi dată în judecată de Uniunea Europeană, ceea ce s-a și întâmplat.

Egalitatea și respectarea demnității și drepturilor omului sunt valori esențiale ale UE, consacrate în articolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană. Ca urmare, Comisia a declarat că va folosi toate instrumentele de care dispune pentru a apăra aceste valori, rezultatul fiind lansarea procedurilor de încălcare a dreptului comunitar împotriva Ungariei și Poloniei.

Polonia este și ea inclusă în cadrul acestor proceduri de ‚infringement’, din cauza noilor sale regiuni denumite ‚LGBTQ-free zones’ (regiuni unde ideologia LGBTQ este interzisă). Relațiile între persoane de același sex nu sunt recunoscute legal în Polonia, iar țara interzice deja cuplurilor de același sex să adopte copii împreună. Comisia este îngrijorată de faptul că aceste declarații pot încălca legislația UE cu privire la nediscriminarea pe motiv de orientare sexuală. Prin urmare, este necesară efectuarea unei analize detaliate a compatibilității rezoluțiilor cu legislația UE, care nu s-a putut realiza, deoarece Polonia a refuzat să coopereze, fapt ceea ce contravine articolul 4 al Tratatului privind Uniunea Europeană.

România

În România, toleranța societății este relativ redusă cu privire la comunitate, dar în mod optimistic, se află într-o constantă creștere. Aceasta este complementată de legi care nu sunt atât de dezastruoase dar care, totuși, nu aduc o egalitate deplină între persoanele gay și ceilalți cetățeni.

Așadar, căsătoria gay nu este recunoscută (dar căsătoriile de acest fel oficiate în alt stat membru trebuie recunoscute, vezi mai jos cazul Coman), nu există cenzură (pentru moment, vezi posibilul proiect de lege similar cu cel din Ungaria) și terapia de conversie (de la homosexualitate la heterosexualitate) nu este încă interzisă. În același timp, România fiind statul cel mai religios din Europa, biserica joacă un rol semnificativ în opinia publică, iar biserica ortodoxă nu ajută deloc situația comunității, de cele mai multe ori fiind total opusă oricăror relații gay.

În istoria recentă, două evenimente au fost marcante pentru evoluția drepturilor LGBTQ în România, și anume: referendumul din 2018 care dorea modificarea Constituției cu privire la căsătorie, din textul actual menționând în mod neutru ‚soți’, într-o frazare diferită care ar limita clar căsătoria la un bărbat și o femeie (care nu a fost validat, în lipsă de cvorum) și mai apoi cazul Coman împotriva României.

Pe scurt, Coman v România este consecința deciziei statului român de a nu recunoaște căsătoria dintre Coman și soțul lui, oficiată într-un alt stat membru (Belgia). Cererea lor a fost respinsă de autoritățile române din cauza Codului civil care interzice explicit căsătoriile între persoane de același sex și nu recunoaște astfel de uniuni chiar dacă sunt oficiate în străinătate – o realitate șocantă a Uniunii Europene în anul 2021. Drept urmare, cuplul a dat în judecată statul român și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că România trebuie să respecte toate căsătoriile oficiate în statele membre. Pentru o analiză mai detaliată a situației, vezi articolul scris de același autor pentru Amicus Info.

Astăzi, ca urmare a noi legi anti-LGBTQ adoptate în Ungaria, există deja puțin sprijin pentru un proiect de lege similar cu cel din Ungaria și în țara noastră. Pentru moment, acesta nu are parte de mult sprijin din partea principalelor partide politice, dar rămâne de văzut dacă și când proiectul va fi propus în parlament.

În plin contrast, modelul Uniunii pe această temă este Malta

Important de menționat este că Malta era cunoscută că fiind o țară foarte conservatoare și deci deloc progresivă, unde opinia socială, reflectată în politică și legi, era influențată puternic de biserica romano-catolică. Acest lucru s-a schimbat radical din 2014, odată cu alegerea fostului președinte, Marie Louise Coleiro Preca (la 55 de ani, ea a devenit cea mai tânără președintă a țării din istorie). Ea a ajutat la introducerea unei serii de proiecte de lege, de la uniuni civile la drepturi egale de adopție pentru cupluri de același sex.

Apoi, ministrul guvernului pentru libertăți civile, Helena Dalli, a primit premiul Eroul anului în cadrul European Diversity Awards, desfășurat la Londra, parțial pentru adoptarea unei legi care elimină cerințele legale pentru ca persoanele LGBTQ să aibă identitatea de gen dorită recunoscută de stat. Totodată, în 2016, Malta a fost prima țară care a criminalizat terapia de conversie, definită ca orice practică care are ca scop schimbarea, reprimarea sau eliminarea orientării sexuale sau a identității de gen a unei persoane.

Se poate spune că momentul schimbării a venit de fapt odată cu referendumul despre divorț din 2011, unde societatea a surprins pe toată lumea cu un puternic vot pentru divorț. Așadar, oamenii au început să realizeze rapid că acest lucru nu a dus la dezastru, nu a însemnat sfârșitul vieții de familie și nici pierderea identității malteze. Astfel, referendumul pentru divorț poate fi considerat precursorul îmbunătățării drepturilor LGBTQ din Malta.

LGBTQIA Equality Strategy 2020-2035

Planul de viitor al Uniunii pe această tema se regăsește în Equality Strategy 2020-2035, promovat și prezentat de Ursula von der Leyen. În contextul mișcărilor discriminatorii din Ungaria și Polonia, Uniunea a considerat că este timpul unei astfel de strategii, un plan de uniformizare a legilor LGBTQ din Uniune, ne spune Ana Munoz (ILGA-Europe).

Strategia va avea 4 misiuni principale pentru a crea o adevărată ‚Uniune a egalității’:

  1. Combaterea discriminării împotriva persoanelor LGBTQ;
  2. Asigurarea siguranței lor;
  3. Crearea unor societăți inclusive; și
  4. Transformarea UE într-un model pentru restul lumii în ceea ce privește egalitatea LGBTQ.

În final, ceea ce devine din ce în ce mai evident este contrastul de atitudini între est și vest. Eurobarometrul Uniunii ne spune că în ceea ce privește întrebările de genul ‚ar trebui ca persoanele LGBTQ să aibă aceleași drepturi?’ sau ‚dacă persoanele transgender ar putea să-și schimbe documentele?’, țările din regiunea emergentă a Europei tind să rămână în urmă mediei UE – România, Slovacia și Bulgaria regăsindu-se pe ultimele locuri ale clasamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *