Avocatoo RO

Proiect de lege pentru modificarea Legii privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală

2 minute • Irena Negru • 26 martie 2017


Numărul proiectului B103/2017
Numele proiectului Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea 15/09.01.2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
Scopul (ce se urmareste prin proiect) Modificare legii urmăreşte creşterea nivelului demografic (întemeierea de familii), astfel încât să se stopeze îmbătrânirea populaţiei rurale, oprirea migraţiei de la sat la oraş a populaţiei tinere. Familiile tinere nu găsesc teren în vecinătatea domiciliului, fapt ce declaşează o serie de probleme.
Camera sesizată Senat
Camera decizională Camera Deputaţilor
Stadiu 22.03.217 – Înregistrat la Senat pentru dezbatere.
Iniţiator

Senatori şi deputaţi

Termen adoptare tacită (unde există)
Cuvinte-cheie Proprietate personală, teren, tineri
Modificări/ce se aduce nou Se adaugă două alineate la articolul 1 – 1¹ şi 1².
Primul, în situaţia în care unităţile admistrativ-teritoriale nu dispun de terenuri în domeniul privat al acestora, terenurile necesare pot fi dobândite de la terţe persoane prin achiziţie, schimburi de teren sau donaţii.
Al doilea alineat urmăreşte procedura de achiziţie sau de schimb a terenurilor. Autorităţile administrative-teritoriale vor respecta mai multe etape:
-publicitatea anunţului de intenţie privind achiziţionarea de terenuri
-apobarea de către consiliul local respectiv a raportului de evaluare a terenului
-selecţia ofertelor de achiziţionare sau de schimb a terenurilor în condiţiile „preţului celui mai avantajos”.
-aprobarea prin hotarâre de consiliul local a achiziţiei sau schimbului terenului.
Al doilea alineat al articolului 1 se modifică după cum urmează: „Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”.

Link

Proiectul: SENAT
Expunerea de motive: SENAT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *