Directiva 2002/15/CE. Lucrator mobil. Conducator auto independent. Notiune. Inadmisibilitate
8 minute • Raluca Dumitrascu • 07 mai 2017
Numarul cauzei: C-97/16
Partile: José María Pérez Retamero impotriva TNT Express Worldwide Spain S.L., Last Mile Courier S.L., fostă Transportes Sapirod S.L., Fondo de Garantía Salarial (Fogasa)
Cuvinte-cheie: politica sociala, protectia securitatii si a sanatatii lucratorilor, organizarea timpului de lucru, transport rutier, lucrator mobil, conducator auto independent
Cadrul juridic al Uniunii Europene
- 3 lit. d) si (e) din Directiva 2002/15/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier
„(d) „lucrător mobil” reprezintă orice lucrător care face parte din personalul aflat în cursă, inclusiv stagiarii ș i ucenicii, aflați în serviciul întreprinderii care desfăș oară servicii de transport rutier de pasageri sau mărfuri contra unei remunerații sau pe cont propriu;
(e) „conducător auto independent” reprezintă persoana a cărei principală ocupație constă în transportul rutier de pasageri sau mărfuri contra unei remunerații în sensul legislației comunitare pe baza unei licențe comunitare sau a altei autorizații profesionale de efectuare a transportului menționat anterior, care are dreptul să lucreze pe cont propriu și care nu este legată de un angajator printr-un contract de muncă sau alt tip de relație ierarhică de muncă, persoană care este liberă să organizeze activitățile de lucru relevante, al cărei venit depinde direct de profitul realizat și care dispune de libertatea de a întreține, individual sau pe bază de cooperare între conducă- tori auto independenți, relații comerciale cu mai mulți clienți.
În sensul prezentei directive, conducătorii auto care nu îndeplinesc aceste criterii sunt supuși acelorași obligații și beneficiază de aceleași drepturi ca cele prevăzute în prezenta directivă pentru lucrătorii mobili;”
Cadrul juridic national
- Potrivit 1 din textul revizuit al Ley del Estatuto de los Trabajadores (Legea privind statutul lucrătorilor), aprobat prin Real Decreto Legislativo 1/1995 (Decretul regal legislativ nr. 1/1995) din 24 martie 1995 in versiunea aplicabila la data faptelor in discutie în litigiul principal:
„1. Prezenta lege se aplică lucrătorilor care își oferă voluntar serviciile în schimbul unei remunerații, unei alte persoane, în cadrul unei organizații și sub conducerea unei alte persoane, fizică sau juridică, numită angajator sau întreprinzător.
[…]
- Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi următoarele:
[…]
- g) în general, orice muncă efectuată în cadrul unui raport distinct de cel care este definit la alineatul 1 al prezentului articol.
În această privință, este considerată exclusă din raporturile de muncă activitatea exercitată de persoane care prestează servicii de transport în temeiul unor autorizații administrative emise pe numele acestora, efectuate, în schimbul prețului aferent, cu vehicule comerciale utilizate pentru activități de transport care fac obiectul unei reglementări speciale aflate în proprietatea lor sau asupra cărora dețin o putere directă de dispoziție, chiar dacă aceste servicii ar fi prestate în mod continuu aceluiași expeditor sau comerciant. […]”
Situatia de fapt
La 2 iunie 2008, domnul Pérez Retamero a incheiat cu TNT un contract denumit „contract «standard» de prestare de servicii de transport”. In conformitate cu contractul respectiv, TNT daduse domnului Pérez Retamero sarcina sa preia si sa livreze marfuri pe teritoriul Cataloniei, sa completeze si sa elibereze documente pentru vamuire, dand instructiuni precise pentru efectuarea acestei operatiuni, sa incarce, sa arimeze, sa descarce si sa dezarimeze marfurile transportate si, in sfarsit, sa gestioneze incasarea sumelor aferente pachetelor preluate sau livrate. In plus, acest contract prevedea ca TNT putea sa modifice in tot sau in parte si in mod unilateral principiile si normele aplicabile serviciilor de transport. De asemenea, in conformitate cu contractul mentionat, domnul Pérez Retamero trebuia sa incheie o asigurare de transport si, în orice caz, sa isi asume raspunderea atat pentru pierderea sau distrugerea marfurilor, cat si pentru intarzierile in livrare.
Durata initiala a contractului respectiv fusese stabilita la sase luni. Totusi, acesta putea fi prelungit pe perioade succesive cu aceeasi durata. Remuneratia pentru serviciile prestate de catre persoana interesata consta intr-o suma forfetara datorata pentru fiecare zi lucrata si era platită lunar. Contractul in discutie prevedea ca vehiculul utilizat trebuia să aiba afisate culorile si publicitatea alese de TNT. Domnul Pérez Retamero declarase, in plus, ca era titularul unei autorizatii de exercitare a unei activitati de transport.Contractul respectiv a fost prelungit sau ulterior au fost incheiate altele, insa continutul acestora a ramas in esenta acelasi.
Incepand din luna ianuarie 2014, efectuand in continuare aceeasi munca, domnul Pérez Retamero a inceput sa intocmeasca facturi pentru prestatiile furnizate catre Sapirod, insarcinata de TNT sa asigure serviciile de transport in cauza. Cartelele de acces in incintele TNT erau predate transportatorilor direct de aceasta. Pe baza acestei cartele, domnul Pérez Retamero era identificat drept „conducator auto angajat”.
La 17 februarie 2015, Sapirod l-a informat verbal pe domnul Pérez Retamero ca nu ii mai putea propune niciun serviciu de transport.
La 17 martie 2015, domnul Pérez Retamero a formulat o actiune în fata Juzgado de lo Social n° 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Barcelona, Spania) pentru a se constata ca între el si Sapirod exista un contract de munca si ca, prin urmare, concedierea sa era abuziva. Pe langa formularea acestei cereri, el a chemat de asemenea TNT in judecata pentru punere ilegala la dispozitie de lucratori si, prin urmare, a solicitat obligarea in solidar a acestor doua societati. In sustinerea actiunii sale, domnul Pérez Retamero a aratat ca in cauza erau prezente toate criteriile sau elementele care caracterizeaza un raport de munca (subordonarea, munca efectuata in numele unui tert si includerea in structura organizatorica a unei intreprinderi), astfel incat, in speta, trebuia sa se concluzioneze ca nu exista o relatie comerciala, ci un contract de munca. Excluderea obiectiva prevazuta la art.1 alin. (3) lit. g) din Statutul lucrătorilor ar fi contrara Directivei 2002/15, asa incat el nu poate fi calificat drept „conducator auto independent” in sensul art. 3 lit. e) din directiva.
In fata instantei de trimitere, Sapirod a aratat printre altele ca nu exista nicio contradictie intre art.1 alin. (3) lit. g) din Statutul lucrătorilor si art.3 din Directiva 2002/15, din moment ce in aceste doua dispozitii detinerea unei „licente sau a unei autorizatii administrative” care permite prestarea de servicii de transport rutier ar constitui criteriul decisiv care exclude existenta unui raport de munca. Imprejurarea ca respectiva dispozitie de dreptul Uniunii nu face in mod expres referire la faptul ca persoana interesata trebuie sa fie titulara vehiculului sau sa aibă un drept de dispozitie asupra acestuia ar fi lipsita de relevanta.
In fata instantei de trimitere, TNT a aratat printre altele ca din considerentul (5) al Directivei 2002/15 reiese ca aceasta nu trebuie sa depasească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prevazute la art.1 si ca aceasta directiva nu constituie, prin urmare, un instrument legislativ valabil pentru a face o distinctie intre exercitarea activitatii de transportator în cadrul unui raport de munca si exercitarea acestei activitati in calitate de conducator auto independent.
Intrebarile preliminare adresate
1) Noțiunea „lucrător mobil”, prevăzută la art.3 lit.d) din Directiva 2002/15 […], trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme juridice naționale precum art.1 alin. (3) litera g) din Statutul lucrătorilor, care prevede că nu pot fi considerate „lucrători mobili” „persoanele care prestează servicii de transport în temeiul unor autorizații administrative emise pe numele acestora, efectuate cu […] vehicule […] aflate în proprietatea lor sau asupra cărora dețin o putere directă de dispoziție […]”?
2) Art.3 lit.e) al doilea paragraf din Directiva 2002/15 […] trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care nu este îndeplinit vreunul dintre criteriile prevăzute pentru ca un lucrător să fie calificat drept «conducător auto independent», trebuie să se considere că este vorba despre un „lucrător mobil”?”
Decizia Curtii
Cererea de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social n° 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Barcelona, Spania) este inadmisibilă.
In aceasta speta, instanta de trimitere solicită Curtii sa se pronunțe cu privire la interpretarea Directivei 2002/15 fara sa fi stabilit ca o situatie precum cea in discutie in litigiul principal intra in domeniul de aplicare al acestei directive, in consecinta, noțiunile prevăzute la art. 3 lit.(d) si (e) din aceasta directiva nu se pot aplica în acest litigiu.
Prin urmare, trebuie sa se constate ca intrebarile care fac obiectul cererii de decizie preliminara formulate de Juzgado de lo Social n° 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Barcelona) sunt inadmisibile.
Sursa
