buddha

Despre importanta mentoratului in avocatura

9 minute • Redactia • 12 februarie 2017


Cat de important este mentoratul in avocatura? Reflectiile unui avocat la inceput de drum.

Ca avocat proaspăt definitiv, am decis să transmit câteva gânduri despre perioada stagiaturii si despre importanta mentoratului in cariera unui avocat.  Având în vedere că va urma un articol foarte personal, din motive de confidentialitate, am ales să îmi păstrez anonimitatea.

Cum mi-am ales maestrul? Prima experiență.

Proaspat intrată în Barou si fara relatii sau alte conexiuni, am trimis CV-uri de angajare. Primul CV trimis, primul job găsit la un Cabinet Individual foarte popular la vremea aceea. Îmi amintesc și acum prima zi de muncă: mi s-au pus 200 de dosare in brate si mi s-a spus „Descurcă-te”. Pentru mine a fost o provocare, am avut intalniri cu clientii din a doua zi de avocatura. Eram numita deja „Doamna avocat”. Simțeam, cu adevărat pentru prima oara in viață că sunt utilă și că prin cunoștințele acumulate în facultate puteam schimba destinele oamenilor.

Însă, ca avocat stagiar, aveam nevoie de ajutor. Unde era îndrumarea? „Maestrul” meu era ocupat cu telefoanele, colegii nu aveau timp să mă ghideze, iar eu ma simțeam singură și copleșită. Nicio problemă, mi-am zis, mă voi descurca, în mine își pun speranțele clienții. Google este un instrument de ajutor… Dar uneori Google nu era de ajutor, iar întrebările mele interminabile sâcâiau colegii și pe bună dreptate, aveau și ei la rândul lor sute de dosare. Am depus toate eforturile să fac avocatura de calitate în cele 200 de dosare încredințate. Orele zburau ca minutele, prietenii, iesirile, Facebookul și alte activități nu mai existau, iar noaptea visam dosarele. Însă eram fericită și motivată…până când…

Până când am aflat că prioritatea era încheierea de contracte de asistență juridică cu noii clienți. Cât mai multe. Concurența era acerbă, se încheiau zeci de contracte pe zi. Eu nu aveam timp, pentru mine clienții care plătisera deja erau o prioritate. Nu eram apreciată pentru munca depusă în dosarele deja încredințate, ci eram presată să închei noi contracte. 5 ore depuse pentru redactarea unui apel erau prea mult. „Avem modele. Nu poți să dai și tu copy-paste?”, mi se spunea des.

Am crezut la vremea respectivă că avocatura nu se face copy-paste. Am crezut la vremea respectivă că clienții care au plătit deja sunt o prioritate. Și am crezut bine…

… Pentru că, în mod logic, neavând timp pentru contractarea cu noii clienți, am fost dată afară…

Prima dezamăgire

Nu mi s-a explicat de ce s-a dorit încetarea colaborării. Mi s-a spus doar că „nu m-am integrat în echipă” și că nu voi putea sa fiu niciodata avocat, ci ar trebui să ma orientez către altceva.

Am plâns, aveam doar 23 de ani la vremea respectivă. Am fost sunată luni la rândul de clienți să mă întrebe soarta dosarele. Trebuia să le spun că nu mai lucrez acolo și că un alt avocat a preluat dosarele. „Iar un alt avocat?”, mi se răspundea cu reproș si dezamăgire în glas.

Știi vorba aia celebră „un șut în fund e un pas înainte!”? La mine exact așa a fost… pentru că  a urmat

A doua experiență.

În scurt timp, m-am angajat ca avocat stagiar colaborator la o Societate.

Acolo mi-am găsit un mentor în adevăratul sens al cuvântului. Îmi amintesc și acum prima întrebare adresată maestrei mele: „În ce domeniu al dreptului doriți să mă specializez?” Mi s-a răspuns că „noi nu impunem avocaților stagiari un domeniu de specializare. EI au libertatea de a alege și a descoperi ce li se potrivește cu adevărat.”

Obișnuită cu îndrumare 0, acolo am descoperit că nu am doar un maestru, ci 10. Așa am învățat să fac primele cereri profi, care erau revizuite de colegii mai mari și mi se explica unde greșesc.

Eram apreciată pentru efortul depus și asta mi-a dat aripi. Mi-a dat curaj să mă implic în dosare din ce în ce mai complicate și să mă dedic profesiei.

Pentru prima oară în viață, opinia mea a contat! Deși eram la început de drum, părerea mea era ascultată și deseori luată în calcul la stabilirea strategiei juridice.

Deși este o regulă că la casele de avocatură se muncește peste program, acolo programul de lucru se respecta cu strictețe și niciodată nu am fost obligată să stau peste program. Eram încurajată să am viață personală, pentru a beneficia de echilibrul necesar unui randament adecvat profesiei.

Am făcut lucruri bune și am fost apreciată, poate uneori mai mult decât meritam. Am făcut și greșeli însă și mi s-a atras atenția în mod colegial să fiu mai atentă. Mi s-a explicat că la mijloc nu este doar locul de muncă ci reputația mea profesionala ca avocat și încrederea pe care o inspir clienților.

Am obținut și lucruri imposibile. M-am dedicat trup si suflet. De ce? Pentru că eram motivată pozitiv. Pentru că opinia mea conta și pentru că eram apreciată. Pentru că nu eram mustrată pentru greșelile făcute și pentru că, pentru prima oara, eram într-un loc unde se făcea avocatură de calitate. Puteam sta și două zile la redactarea unei lucrări, nu era nicio problemă, atâta timp cât complexitatea dosarului o cerea.

Am avut și zile fără chef de muncă. Îmi amintesc cum într-o anumită zi nu am făcut altceva decât să mă joc Candy Crush. Am crezut că ceilalți nu observă. Au observat însă și am fost adusă cu picioarele pe pământ într-o maniera diplomată și fără a mă simți vinovată.

Cred că orice avocat la început de drum are nevoie de feedback pozitiv care să îi confirme că ceea ce face e bine. În absența unui feedback, nu ne putem da seama dacă ceea ce facem este bine sau nu, și pierdem timp valoros întrebându-ne pe noi înșine dacă avem vreo valoare. De aceea comunicarea este cheia…

Și aici am ajuns de la lipsa totală a comunicării între colegi la ședințe de brainstorming ținute în bucătărie, la cafea, țigară și voie bună. Discutam dosare și strategii juridice într-un mediu optim pentru creativitate. Eram încurajați cu toții să ne spunem părerea: de la studentul în practică până la avocatul cu 20 de ani experiență.

Spre deosebire de alte case de avocatură unde accentul se punea pe muncă, aici accentul se punea pe spiritul de echipa. Pe colaborarea și comunicarea adecvată între colegi. Ni se spunea de la început că suntem o echipa și că nu există niciun raport de subordonare între avocați. Suntem colegi și trebuie să ne acceptăm cu bune și rele, să ne oferim sprijinul și să ne înțelegem în momente dificile.

Și nu m-am specializat în vreun domeniu. Am ales să intru în dosarele de Judecătorie și cele de Registru și să colaborez cu ceilalți avocați pe dosare mai complexe. Am făcut și drept civil și dreptul familiei și contencios administrativ. Am insistat să intru în dosare penale și să particip la întânirile cu clienții. Nu m-am dat la o parte nici când mi s-a cerut să lucrez la un dosar pe achizitii publice. Am făcut și arhivă și registratură. Aveam o energie incredibilă și o sursă nelimitată de creativitate, pentru ca aveam îndrumare și pentru că aveam curajul să încerc. Am avut acest curaj, întrucât știam că îmi pot duce creativitatea la extrem și poate rezulta ori o idee genială ori o mare aberație. Dar știam că, chiar dacă rezultatul va fi unul SF nu voi fi ironizată sau subapreciată.

Pot să spun cu tărie că pentru mine mentoratul în avocatura nu a fost doar o chestiune strict profesională. Am fost îndrumată și sfătuită, de către maestra și colegii mei, cu privire la atitudinea pe care trebuie să o adopt în problemele personale. Am fost învățată cum să îmi păstrez echilibrul emoțional, cum să comunic eficient, cum să conving și cum să accept înfrângerile. Am fost învățată că dincolo de avocați, suntem oameni, si că este important să nu renunțăm la viața personală și să ne dezumanizăm.

A doua experienta o pot defini în trei cuvinte: libertate, spirit de echipă și motivație pozitivă.

A treia experiență. Avocatura pe cont propriu.

După ce am promovat examenul de definitivat, am avut o revelație. Am ales să lucrez pe cont propriu. O decizie curajoasă, și poate imatură, mi-au spus unii. Bun, dar mie îmi place adrenalina! Am fost încurajată chiar de maestra mea să urmez acest drum, care mi-a spus că am profil de avocat independent.

Și în prezent am îndrumare. Părerea mea este că mentoratul în avocatură nu se încheie niciodată. Este absolut necesar să ai modele și țintești cât mai sus.

Am modele de la profesori universitari până la colegi cu un an mai mare decât mine care au realizat lucruri extrordinare.

Apreciez prietenii și colegii, care, deși poate nu au timp să meargă la un film pe săptămână, îmi dau sfaturi, soluții și îndrumare în mod dezinteresat. Există în prezent în viața mea oameni minunați care cred în mine și care îmi dau în fiecare zi curajul să merg mai departe.

Și prin acest articol le mulțumesc tuturor mentorilor mei pentru susținere și îndrumare încă din timpul facultății până în prezent!

Sfaturi pentru avocatii stagiari

Dragi colegi avocati stagiari și nu numai, nu uitați că profesia de avocat este liberă și independentă! Îmi veți spune „în teorie, dar în practică…”. Corect, însă vă transmit să realizați că în mâinile voastre stă libertatea și indepența voastră. Aveți libertatea de a fi apreciați sau ignorați. Aveți libertatea de a face avocatura de calitate sau doar bani. Aveți libertatea să contați cu adevarat sau să fiți doar un individ in multime!

Aveți libertatea de a vă alege lideri și nu șefi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *