Cetatenia romana: Guvernul aduce modificari cadrului legislativ
3 minute • Adelina Voicu • 21 septembrie 2017
Guvernul a decis ca acestor minori să li se acorde cetățenia la cererea părinților și odată cu aceștia. Cererea va fi depusă odată cu cererea părinților de acordare a cetățeniei române, în condițiile Legii nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010. În propunerea de reglementare este prevăzută condiția ca, la data cererii, copiii minori să domicilieze, în condițiile legii, în România.
! De asemenea, sunt modificate şi dispozițiile cu privire la dobândirea cetăţeniei române de către copilul adoptat, fiind reglementate situaţiile în care adopţia se face de către soţul cetăţean român al părintelui firesc sau adoptativ, cetăţean străin, ori de către persoana de cetăţenie română care se află într-o relaţie stabilă şi conviețuiește cu acest părinte, în condițiile prevăzute de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările ulterioare.
În ambele cazuri, dacă părinții nu cad de acord în privința cetățeniei minorilor, decizia va fi luată de tribunalul de la domiciliul minorului sau, după caz, de către instanța judecătorească competentă să încuviințeze adopția, ținând cont de interesele acestuia. Minorului care a împlinit 14 ani i se cere consimțământul, iar dacă devine major în timpul perioadei de soluționare a cererii, acesta va depune jurământul, în condițiile legii.
! Minorilor care dobândesc cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei li se va elibera certificat de cetățenie distinct de cel al părinților. Anterior modificărilor legislative aprobate în ședința Guvernului, minorii care dobândeau cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei erau înscriși în certificatul de cetățenie al părinților.
Noile reglementări au fost adoptate prin ordonanță de urgenţă, pentru a elimina, cu efect imediat, aspecte care au generat interpretări divergente la nivelul autorităților cu atribuții în domeniu, urmate de numeroase litigii, soluționate definitiv sau în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătoreşti. În acest fel, dispozițiile aprobate sunt aplicabile și persoanelor cărora, prin hotărâre judecătorească definitivă, li s-au anulat, după caz, actele de stare civilă, mențiunile cu privire la dobândirea cetățeniei române înscrise pe acestea ori actele de identitate sau documentele de călătorie românești eliberate în temeiul actelor de stare civilă sau al mențiunilor cu privire la dobândirea cetățeniei române, sub motivul că nu au dobândit cetățenia română întrucât nu s-a parcurs procedura privind acordarea cetățeniei române la autoritatea competentă, odată cu părinții care au obținut cetățenia română.