Monitorul Oficial Avocatoo

Monitorul Oficial nr. 258 din 13 Aprilie 2017

49 minute • Monitorul Oficial • 13 aprilie 2017


Monitorul Oficial nr. 258 din 13 Aprilie 2017


Curtea Constituțională a României

Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite

Citeste pe pagina urmatoare decizia Curtii Constitutionale!

Nr. 696 din 24-Noiembrie-2016


Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizie Dosar nr. 3.778/1/2016

Nr. 16 din 06-Martie-2017

Decizia nr. 696/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din 13.04.2017.

Decizia nr. 696/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite
 

Valer Dorneanu – preşedinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ştefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cosmin-Marian Văduva – magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.913/231/2016 al Judecătoriei Focşani, în Dosarul nr. 3.384/202/2016 al Judecătoriei Călăraşi, în Dosarul nr. 12.082/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 2.260/229/2016 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.252D/2016, nr. 1.545D/2016, nr. 1.549D/2016 şi nr. 1.559D/2016, precum şi de către Societatea Banca Comercială Română – S.A. în Dosarul nr. 4.077/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.315D/2016.
2. Dezbaterile au avut loc la data de 11 octombrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, şi în prezenţa reprezentantului părţii Societatea Raiffeisen Bank – S.A., domnul avocat Stan Târnoveanu, a reprezentantului părţii Societatea Banca Comercială Română – S.A., doamna avocat Ana Diculescu-Şova, şi a reprezentantului părţilor Ana Popa, Ionuţ Dacian Popa şi Lidia Popa, domnul avocat Gheorghe Piperea, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 1.315D/2016, nr. 1.545D/2016, nr. 1.549D/2016 şi nr. 1.559D/2016 la Dosarul nr. 1.252D/2016, care a fost primul înregistrat, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. La acelaşi termen, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 25 octombrie 2016. La aceeaşi dată, Curtea a dispus, pentru aceleaşi temeiuri, amânarea succesivă a pronunţării pentru data de 27 octombrie 2016, 17 noiembrie 2016, respectiv 24 noiembrie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
 
C U R T E A,
 
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
3. Prin Încheierea din 29 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.913/231/2016, Judecătoria Focşani – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank – S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.252D/2016.
4. Prin Încheierea din 23 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.077/190/2016, Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Română – S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.315D/2016.
5. Prin Încheierea nr. 62 din 4 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.384/202/2016, Judecătoria Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank – S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.545D/2016.
6. Prin Încheierea din 26 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.082/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank – S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.549D/2016.
7. Prin Încheierea din 12 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.260/229/2016, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank – S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.559D/2016.
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele de lege criticate încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât impun creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute de părţi la încheierea acestuia. Art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a indica expres textul/articolul de la care se derogă.
9. Autoarele excepţiei mai precizează că, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, rezultă că şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate tot prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016.
10. Autoarele invocă prevederile art. 6, art. 13 şi ale art. 20 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, arătând că Legea nr. 77/2016 nu instituie reguli necesare, nu a fost însoţită de studii de impact şi prin măsurile sale neproporţionale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor şi încalcă drepturile profesioniştilor, protejate convenţional şi constituţional. Prin lipsa de fundamentare, prin refuzul legiuitorului de a lua în considerare reacţiile tuturor actorilor interesaţi şi instituţiilor relevante, autoritatea legislativă a transformat regulile de legistică mai sus citate în norme futile şi abstracte ce pot fi încălcate ori de câte ori există voinţă politică. Aceste încălcări nu pot rămâne nesancţionate, de vreme ce dispoziţiile constituţionale nu au caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituţie.
11. Cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, autoarele excepţiei susţin că, întrucât modalitatea de rambursare prin plata ratelor creditului este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului, astfel că nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Or, în condiţiile în care, la data încheierii contractului, legislaţia nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligaţiei darea în plată, intervenţia ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei, înşală aşteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului şi este, ca atare, retroactivă.
12. Caracterul retroactiv al legii nu poate fi justificat prin indicarea Directivei 2014/17/UE ca act normativ cu forţă superioară, în condiţiile în care directiva însăşi prevede la art. 43 că aceasta urmează să se aplice doar contractelor încheiate ulterior intrării sale în vigoare. De asemenea, caracterul retroactiv al legii nu poate fi justificat, întrucât tensiunea între autonomia ordinii juridice a Uniunii Europene, pe de o parte, şi pretenţiile statelor membre privind propriile prevederi constituţionale, pe de altă parte, nu ar permite un conflict atât de flagrant între ordini juridice diferite.
13. Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voinţă deja format cu privire la stingerea împrumutului. În acest fel se ajunge la o veritabilă expropriere, realizată în favoarea unor terţe persoane de drept privat, fără a exista însă o garanţie oferită creditorului. Autoarele arată că scopul urmărit de legiuitor – degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar – nu constă în satisfacerea unui interes general. Se susţine că legea criticată nu respectă condiţia referitoare la necesitatea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziţie instituţia juridică a impreviziunii, mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate privată.
14. În continuare, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că Legea nr. 77/2016 tratează o falsă lacună legislativă, de vreme ce dreptul pozitiv prevede deja remedii pentru situaţiile de rupere a echilibrului contractual sau de supraîndatorare a debitorilor, cum ar fi impreviziunea, procedurile prevăzute în cuprinsul legii privind insolvenţa persoanei fizice sau posibilitatea reaşezării sau renegocierii contractului pe parcursul executării sale. Dreptul comun prevede inclusiv posibilitatea dării în plată ca modalitate de stingere a obligaţiei, astfel încât nimic nu împiedică părţile contractului să insereze o astfel de modalitate de executare a obligaţiei principale a debitorului în propriul mecanism contractual. Legea contravine însă flagrant caracterului excepţional al legislaţiei consumeriste. Normele analizate nu permit judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional a consumatorilor. În acest fel se ajunge la o deturnare a finalităţii reglementării de protecţie a consumatorilor.
15. Cu referire la încălcarea principiului proporţionalităţii, autoarele susţin că nu există o justificare raţională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situaţii diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic aplicabil debitorilor care se pot prevala de dispoziţiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabileşte criterii de diferenţiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată de cei care nu se află în această situaţie. Consecinţa unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie, inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitatea efectivă de plată. Cu alte cuvinte, Legea nr. 77/2016 restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor fără ca niciuna dintre justificările/premisele cuprinse în art. 53 din Constituţie să existe.
16. Pe de altă parte, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că legea criticată aduce atingeri nu doar ordinii juridice, ci şi ordinii economice, deoarece vine în conflict flagrant cu drepturile şi interesele mai multor categorii socioprofesionale, conflict de natură a declanşa fisuri sistemice profunde în buna funcţionare a economiei de piaţă. Aceste categorii socioprofesionale sunt: instituţiile creditoare (de credit şi financiar nebancare), depozitarii instituţiilor de credit şi financiar nebancare, ei înşişi consumatori, precum şi consumatorii viitori ai băncilor.
17. Legea nr. 77/2016 instituie un mecanism de intervenţie forţată prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic al contractului. Concret, împotriva ordinii de drept şi a securităţii juridice, legea reglementează dreptul debitorilor de a rambursa creditul anticipat şi de a nova obiectul obligaţiei, în lipsa verificărilor prealabile cu privire la existenţa interesului legitim justificator şi în lipsa unei compensaţii juste şi echitabile pentru creditori. Aşa fiind, măsurile legislative adoptate nu respectă principiul proporţionalităţii, iar semnificaţia principală a proporţionalităţii se exprimă prin două concepte: rezonabil şi echitabil. Măsura legislativă criticată nu este nici rezonabilă şi nici echitabilă, deoarece restrânge/îngrădeşte dreptul de proprietate şi libertatea economică a instituţiilor financiare bancare şi nebancare creditoare. Restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice şi nu este conformă standardului de protecţie oferit de stat în calitatea sa de garant al dreptului. Art. 4 din Legea nr. 77/2016 lasă loc hazardului moral al debitorului, întrucât permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor şi constituie un stimulent pentru ca debitorii să nu îşi execute obligaţiile contractuale de plată a datoriilor. Măsura ar fi fost legală şi proporţională dacă legiuitorul ar fi corelat-o cu prevederile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.
18. Autoarele arată că Directiva 2014/17/UE se referă la posibilitatea stingerii obligaţiei izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil, însă, spre deosebire de textul naţional, norma de drept a Uniunii este proporţională şi prezintă un caracter adecvat pentru atingerea scopului directivei. Este proporţională pentru că reglementează nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea în plată a bunului, ci şi compensaţiile juste şi echitabile la care este îndrituit creditorul într-o atare ipoteză.
19. Mai mult, autoarele susţin că Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul creditorilor ipotecari la diferenţă, contravenind art. 16 din Constituţie. Astfel, în cazul în care debitorul are în patrimoniu alte bunuri libere de sarcini, legea creează o situaţie preferenţială pentru ceilalţi creditori, discriminând creditorii diligenţi care şi-au constituit garanţia ipotecară. În urma ştergerii datoriei ipotecare, doar ceilalţi creditori (care nu au calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al acestora ce beneficiază de ipotecă) vor rămâne cu un drept de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului şi doar categoria de creditori garantaţi cu ipotecă va fi discriminată prin restrângerea drepturilor la recuperarea creditului.
20. În fine, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că art. 4 şi 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare, deoarece dau dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea protecţiei. Scopul Directivei 2014/17/UE a cărei implementare se pretinde că se realizează prin Legea dării în plată, astfel cum rezultă din expunerea de motive a proiectului legislativ, nu este nici pe departe limitarea libertăţii contractuale a părţilor contractului şi nici instaurarea unei prezumţii absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în defavoarea consumatorilor. Libertatea comerţului apare, totodată, ca o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă şi, pentru garantarea acesteia, statul are obligaţia de a garanta şi dreptul la profit. Prin instituirea unei obligaţii în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral şi neîngrădit, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă.
21. În concluzie, autoarele solicită Curţii Constituţionale să constate că dispoziţiile criticate ale Legii nr. 77/2016 sunt contrare Constituţiei.
22. Judecătoria Focşani – Secţia civilă apreciază, în opinia exprimată în Dosarul Curţii nr. 1.252D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 5 alin. (2) teza finală şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată, prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Darea în plată este acel contract şi, totodată, mijloc de stingere a obligaţiilor, care constă în acceptarea de către creditor, la propunerea debitorului, a unei alte prestaţii în locul celei pe care debitorul era obligat iniţial să o execute. Prin urmare, fiind un nou contract, nu se poate vorbi de aplicarea retroactivă a legii noi, derogatoare în conţinut şi efecte de la dispoziţiile legii vechi, aceasta fiind incidentă doar pentru situaţiile juridice de stingere a obligaţiilor iniţiale care vor lua naştere (facta futura) după data intrării în vigoare a legii noi.
23. Mai mult, astfel cum este construită operaţiunea juridică prin Legea nr. 77/2016, stingerea obligaţiei, prin transferul dreptului de proprietate, nu se circumscrie în totalitate exigenţelor specifice dării în plată, întrucât nu intervine la momentul plăţii, când creanţa a devenit exigibilă şi creditorul are dreptul să pretindă plata, ci poate interveni atât în cursul executării contractului, când creanţa, în integralitatea ei, nu este exigibilă, cât şi în faza de executare silită. Astfel, se poate afirma că această construcţie juridică se încadrează, mai degrabă, spre o novaţie cu schimbarea obiectului obligaţiei şi care are ca situaţie premisă existenţa unui nou acord de voinţă, pentru care se aplică legea în vigoare la data încheierii contractului de novaţie, prin acordul părţilor sau cu intervenţia instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 77/2016.
24. În schimb, dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) teza finală şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la art. 53 din Constituţie. Legea nr. 77/2016, în întreg conţinutul său, nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori care pot beneficia de prerogativele conferite, creându-se posibilitatea ca debitorul să ia decizii discreţionare şi să încalce obligaţiile contractuale, prejudiciind cealaltă parte ori de câte ori va dori. Mai mult, prin notificarea creditorului, acesta are posibilitatea să suspende unilateral executarea plăţii, până la soluţionarea diferendului în faţa instanţei. Textele de lege nu fac nicio diferenţă între debitorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, deoarece nu se face nicio menţiune cu privire la situaţia reală financiară a debitorului.
25. De asemenea, legea, în ansamblul său, pare să aibă ca finalitate împărţirea riscului contractului prin devalorizarea bunului oferit ca garanţie, ignorându-se în totalitate existenţa remediului impreviziunii. Dreptul intern pozitiv oferă suficiente garanţii, personalizate, de natură a asigura cerinţele de necesitate şi proporţionalitate a ingerinţei, astfel încât drepturile consumatorilor să fie protejate, iar riscurile contractuale să fie echitabil împărţite.
26. Instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei cu care a fost învestită. Această cauză are ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de către creditor în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016, în vreme ce dispoziţiile art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 sunt relevante în a doua etapă a aplicării procedurii dării în plată, care este subsecventă celei în care instanţa judecătorească soluţionează contestaţia formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016.
27. Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă apreciază, în opinia exprimată în Dosarul Curţii nr. 1.315D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6 şi ale art. 7 din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată, fără să ofere argumente în acest sens.
28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016, instanţa apreciază că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale privind neretroactivitatea legii. Deoarece Legea nr. 77/2016 nu reglementează nici în materie contravenţională, nici în materie penală, astfel că, derogând de la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, le încalcă.
29. Întrucât prevederile art. 8 din Legea nr. 77/2016, respectiv restul prevederilor din aceasta nu au legătură cu litigiul, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate având un asemenea obiect este inadmisibilă.
30. Judecătoria Călăraşi apreciază, în opinia exprimată în Dosarul Curţii nr. 1.545D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) teza finală şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, raportate la dispoziţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la art. 53 din Constituţie, este întemeiată. Potrivit instanţei, beneficiarul Legii nr. 77/2016 poate fi orice consumator care a obţinut un credit de până la 250.000 euro (valoare apreciată la data încheierii contractului) şi care a garantat rambursarea creditului cu un imobil cu destinaţie de locuinţă şi nu a suferit o condamnare penală în legătură cu creditul. Însă, justificarea oferită în favoarea adoptării Legii nr. 77/2016, respectiv sprijinirea acelor consumatori care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului, nu este valabilă, întrucât Legea nr. 77/2016 nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori cărora le este aplicabilă, creându-se posibilitatea ca aceştia să ia decizii discreţionare şi să încalce obligaţiile contractuale.
31. Măsurile legislative criticate sunt excesive, având în vedere că legiuitorul a ignorat complet instituţia juridică a impreviziunii, instituţie de natură să asigure o reglementare echitabilă şi corectă a raporturilor dintre consumatorii şi profesioniştii vizaţi de Legea nr. 77/2016.
32. Instanţa de judecată mai arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituţie. În sfârşit, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
33. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă, în opinia exprimată în Dosarul Curţii nr. 1.549D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii. Dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii şi principiul securităţii raporturilor juridice. Instanţa apreciază că, prin întregul mecanism instituit de Legea nr. 77/2016 de stingere a tuturor datoriilor debitorului, prin trecerea bunului ipotecat în proprietatea creditorului, fără a se ţine cont de suma care a mai rămas de restituit şi de valoarea de circulaţie a bunului, se aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale. Instanţa reţine că, în situaţia premisă reglementată de Legea nr. 77/2016, creditorul este titularul unui drept de a obţine o sumă de bani de la debitor, în baza unei convenţii încheiate cu acesta. Prin intrarea în vigoare a legii criticate, dreptul creditorului este plafonat de legiuitor la valoarea de circulaţie a bunului ipotecat, la care se adaugă sumele deja plătite de debitor. Or, prin aceea că legea se aplică indiferent de valoarea sumei rămase de plătit şi indiferent de valoarea bunului ipotecat, se poate ajunge la situaţia în care creditorul suportă o pierdere considerabilă, cauzată de eventuala diferenţă dintre suma rămasă de recuperat de la debitor şi valoarea imobilului ipotecat. De asemenea, nu reiese din conţinutul Legii nr. 77/2016 că se adresează exclusiv debitorilor aflaţi în dificultate financiară, obiectiv în a cărui urmărire legiuitorul a adoptat acest act normativ. Caracterul disproporţionat al restrângerii exerciţiului dreptului la proprietate reiese şi din faptul că stingerea forţată a creanţei, reglementată de Legea nr. 77/2016, nu este însoţită de garanţia acordării unei compensaţii adecvate creditorilor.
34. Judecătoria Feteşti, în opinia exprimată în Dosarul Curţii nr. 1.559D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
35. Cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa apreciază că textele de lege criticate sunt redactate suficient de clar şi de precis şi nu lasă loc la interpretări. În plus, prin obligarea petenţilor la respectarea dispoziţiilor legale criticate, nu se aduce atingere supremaţiei legii sau accesului liber la justiţie, câtă vreme aceştia au posibilitatea de a formula contestaţie la cererea de dare în plată. În opinia instanţei, art. 11 din Legea nr. 77/2016 este constituţional din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât efectele produse de acesta vizează facta pendentia, fără să afecteze situaţii juridice epuizate anterior intrării sale în vigoare.
36. Potrivit instanţei, excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată din perspectiva art. 44 alin. (2) din Constituţie. Legea nr. 77/2016 afectează speranţa legitimă a creditorului, beneficiar al unei creanţe certe, lichide şi exigibile, de a dobândi un bun, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, în schimbul sumei de bani pe care este îndreptăţit să o primească, este nevoit să accepte spre plată un imobil a cărui valoare poate fi inferioară creanţei băneşti şi să suporte, astfel, riscuri ce nu au putut fi prevăzute la momentul încheierii contractului de credit.
37. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
38. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
 
C U R T E A,
 
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile părţilor prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
39. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
40. În conturarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate cu a cărei soluţionare este învestită în prezenta cauză, Curtea reţine că, pe lângă criticarea, în mod concret, a unor dispoziţii specifice ale Legii nr. 77/2016, aceasta este criticată şi în ansamblul său. Dispoziţiile criticate în mod concret au următorul conţinut:
Art. 1 alin. (3): “Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.”;
Art. 3: “Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”;
Art. 4:
(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.”;
Art. 5 alin. (2): “Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.”;
Art. 6:
(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.
(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.”;
Art. 7:
(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.
(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.”;
Art. 10:
(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.”;
Art. 11: “În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.”
41. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legilor, a Constituţiei şi a supremaţiei acesteia, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 privind economia şi art. 136 referitor la proprietate. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate se poate deduce, în mod rezonabil, că autoarele acesteia au înţeles să se raporteze şi la prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice în materia regimului juridic general al proprietăţii.
42. În exercitarea atribuţiei de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, Curtea Constituţională verifică, anterior etapei stabilirii (ne)conformităţii acestora cu Constituţia, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. În prezenta cauză, Curtea constată că sunt încălcate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei […]”, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.
43. Cu referire la cauza de inadmisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, pentru a stabili în mod adecvat în ce măsură reglementarea criticată are legătură cu soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea Constituţională cu prezentele excepţii de neconstituţionalitate, trebuie să aibă o imagine clară a elementelor de fapt şi de drept esenţiale ale acestora. Evident, Curtea examinează aceste elemente numai în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i permite să stabilească dacă reglementarea criticată are legătură cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost învestită.
44. În aplicarea celor anterior arătate, Curtea reţine, ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Curtea reţine că autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [“Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare”] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii devine relevant argumentul reţinut în paragraful 105 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017: “De asemenea, în ceea ce priveşte prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 [«Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare»], având în vedere că aceleaşi contracte de credit au fost încheiate chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, adică 1 octombrie 2011 şi care nu pot fi aplicate contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi”.
45. Curtea apreciază că nu există raţiuni care să determine îndepărtarea de la acest raţionament şi, ca atare, va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.
46. Faptul că toate contractele de credit care fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea cu aceste excepţii de neconstituţionalitate au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii sesizării având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică contractelor de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.
47. În Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 Curtea a constatat neconstituţionalitatea sintagmei “precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 al Legii nr. 77/2016, prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie care garantează dreptul la proprietate privată. Prin urmare, orice critici aduse acestui text legal care ar pune în discuţie constituţionalitatea sintagmei “precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” au devenit inadmisibile, iar Curtea Constituţională le va respinge ca atare.
48. Curtea constată, pe de o parte, că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. În caz contrar ar fi încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.
49. Pe de altă parte, cu referire la aceste dispoziţii legale, Curtea a apreciat, în paragraful 130 al deciziei precitate, că nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, nefiind incidente în cauză.
50. Curtea constată că, în prezenta cauză, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este constituit inter alia de dispoziţiile art. 3, 4, 7 şi 11 din Constituţie şi că acestea sunt criticate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 44, 45, 53, art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 135 alin. (2) din Constituţie.
51. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost pronunţată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4 şi ale art. 7 din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
52. În plus, Curtea constată că problema conformităţii dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16, 24, 45, 53, art. 73 alin. (3) lit. m), art. 135, art. 136 alin. (5) şi art. 148 este readusă, parţial, în discuţie şi în prezenta cauză. Astfel, aşa cum s-a precizat în paragraful 50 anterior, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile art. 3, 4, 7 şi 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 45, 53, art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 135 alin. (2) din Constituţie.
53. Reţinând însă că în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 Curtea a constatat conformitatea dispoziţiilor art. 11 raportate la dispoziţiile art. 3, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 45, art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 135 alin. (2) din Constituţie, lipsa de incidenţă a art. 53 din Constituţie, precum şi faptul că, urmare a examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestora, nu se pot identifica motive de îndepărtare de la soluţia la care s-a oprit Curtea în decizia precitată, şi în prezenta cauză se impune constatarea conformităţii dispoziţiilor art. 11 raportate la dispoziţiile art. 3, 4 şi 7 din Legea nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 45, art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 135 alin. (2) din Constituţie, precum şi a lipsei de incidenţă a art. 53 din Constituţie.
54. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea constată că, deşi autoarele se referă în mod explicit la încălcarea principiului securităţii juridice, în fapt criticile de neconstituţionalitate extrinsecă vizează încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, potrivit cărora “Prin lege organică se reglementează regimul juridic general al proprietăţii”.
55. Curtea constată că astfel de critici au fost soluţionate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, prilej cu care s-a reţinut că “Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii [paragraful 108].
56. Curtea constată conformitatea procedurii de adoptare a Legii nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie şi, prin urmare, va respinge excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016 privite în ansamblul său.
57. În ceea ce priveşte o serie de critici formulate faţă de dispoziţii ale Legii nr. 77/2016, prin invocarea principiilor previzibilităţii şi accesibilităţii legii, Curtea apreciază că sunt vizate, mai degrabă, interpretarea şi aplicarea, şi nu constituţionalitatea acestora. Intră în această categorie de critici susţineri precum aceea că Legea nr. 77/2016 derogă de la legislaţia civilă, fără să indice expres textul/articolul de la care se derogă; că din lucrările preparatorii ale Legii nr. 77/2016 lipsesc notele de fundamentare, studiile care să reflecte impactul măsurii asupra instituţiilor financiar bancare; că există o incompatibilitate a acesteia nu doar cu Constituţia, ci şi cu ordinea juridică internă; că prin măsurile sale neproporţionale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii în domeniul protecţiei consumatorilor; că prin refuzul legiuitorului de a lua în considerare reacţiile tuturor actorilor interesaţi şi instituţiilor relevante autoritatea legislativă a transformat regulile de legistică consacrate de art. 6, 13 şi 20 din Legea nr. 24/2000 în norme abstracte ce pot fi încălcate ori de câte ori există voinţa politică pentru a le încălca.
58. De altfel, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 Curtea s-a raportat în mod similar la critici identice sau de aceeaşi natură: “Se mai pune şi problema corelării cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte regularizarea cererilor de chemare în judecată. Curtea constată, însă, că aceste aspecte ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa judecătorească, analiza lor excedând competenţei instanţei de contencios constituţional. O altă critică vizează faptul că legea nu a fost însoţită de studii de impact. În ceea ce priveşte necesitatea studiului de impact prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie şi prin raportare la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine că art. 30 din această lege prevede următoarele: “(1) Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare: […] d) studii de impact – în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului.” Or, Curtea constată că Legea nr. 77/2016 nu se încadrează în această ipoteză, ea reglementând o soluţie normativă menită a rezolva o situaţie punctuală, respectiv impreviziunea în ipoteza intervenirii unei “crize a contractului”, care nu se subsumează conţinutului normativ al art. 30 din Legea nr. 24/2000. De asemenea, s-a arătat în criticile formulate că prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, lege care încă nu a intrat în vigoare. Însă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Prin urmare, o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu sau din domenii pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare [paragrafele 109-113].
59. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că, “Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează” [paragraful 115].
60. O altă critică de neconstituţionalitate adusă Legii nr. 77/2016 vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, întrucât, susţin autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, în situaţia unui concurs de urmărire cu alţi creditori (ipotecari sau chirografari), în cazul în care debitorul mai are alte bunuri libere de sarcini, legea creează situaţia preferenţială pentru ceilalţi creditori, discriminând creditorii diligenţi care şi-au constituit o garanţie. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 Curtea a tranşat însă această critică, arătând că “Instituţiile financiare, în calitate de creditori care şi-au garantat creanţele cu ipoteci asupra unor imobile, se află, totuşi, pe o poziţie diferită faţă de cea a creditorilor chirografari, având în vedere natura diferită a creanţelor lor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2003) [paragraful 112]. Prin urmare, având în vedere că nici în această privinţă nu se pot reţine motive pentru un reviriment jurisprudenţial, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 77/2016 criticate din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituţie.
61. Cu referire la criticile la adresa Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie – în condiţiile legii – legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative.
62. Soluţia respingerii ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3, 4 şi 7 din Legea nr. 77/2016 este valabilă şi în condiţiile în care, în prezenta cauză, acestea sunt criticate şi din perspectiva unor standarde constituţionale avute în vedere de Curtea Constituţională la examinarea constituţionalităţii Legii nr. 77/2016 în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.
63. Referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate în prezenta cauză, Curtea reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: “Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate”. Curtea va respinge, prin urmare, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
 
64. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
 
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
 
În numele legii
 
D E C I D E:
 
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi privind sintagma “precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.913/231/2016 al Judecătoriei Focşani, în Dosarul nr. 3.384/202/2016 al Judecătoriei Călăraşi, în Dosarul nr. 12.082/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 2.260/229/2016 al Judecătoriei Feteşti, precum şi de către Societatea Banca Comercială Română – S.A. în Dosarul nr. 4.077/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa – Secţia civilă.
2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.
3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.
4. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focşani, Judecătoriei Călăraşi, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Feteşti şi Judecătoriei Bistriţa – Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2016.
 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.