Monitorul Oficial nr. 911 din 11 noiembrie 2016
37 minute • Monitorul Oficial • 13 noiembrie 2016
DECIZIE privind numirea doamnei Ionelia Claudia Grosu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi
Emitent prim-ministrul
În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, aprobată cu modificări prin Legea nr. 7/2005, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.703/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
ARTICOL UNIC
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ionelia Claudia Grosu se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Florin Marius Tacu Bucureşti, 11 noiembrie 2016.
Nr. 354.
11/13/2016
DECIZIA Nr. 507 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 şi ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală
| Emitent CURTEA CONSTITUŢIONALĂ | ||||||||||||||||||
|
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ai 260 şi art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adri< Gheorghe Şulţ în Dosarul nr. 2.200/114/2015 al Tribunalului Buzău – Secţ penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.317D/2015
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este leg îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la art. 260 din Codul de procedu penală se susţine că acesta trebuie interpretat coroborat cu art. 10 alin. (2) d Codul de procedură penală şi că reprezintă o transpunere în legislaţ românească a dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pent apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la care, jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că timp necesar de care trebuie să dispună o persoană acuzată se analizează în funcţ de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, ţinând cont de natur complexitatea şi stadiul procedurii. Cu privire la excepţia de neconstituţionalita a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se face trimitere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 515 din 7 iulie 201 şi se solicită menţinerea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 31 august 2015, pronunţată în Dosarul r 2.200/114/2015, Tribunalul Buzău – Secţia penală a sesizat Curt< Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 şi a art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adri< Gheorghe Şulţ într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii anulare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 260 din Codul de procedură penală permit primirea citaţiei chiar şi cu o zi înainte de termenul de judecată, nelăsând persoanei citate un termen rezonabil pentru a-şi pregăti apărarea, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie. Se susţine că prin noţiunea de „termen”, în sensul dispoziţiilor Convenţiei, se înţelege un termen rezonabil, adică o limită de timp normală, obişnuită, în interiorul căreia partea interesată să îşi poată pregăti apărarea. Se arată, totodată, că textul criticat creează discriminare între persoanele care primesc citaţiile cu mai multe zile înaintea termenului de judecată şi cele aflate în situaţii similare celei a autorului excepţiei, care primesc citaţiile cu o zi înainte de data stabilită de organul judiciar, motiv pentru care prevederile art. 260 din Codul de procedură penală contravin şi art. 16 din Constituţie.
6. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. întrucât nu dau posibilitatea atacării, pe calea contestaţiei în anulare, a încheierii de cameră preliminară pronunţate de instanţa ierarhic superioară celei sesizate, încheiere ce reprezintă o hotărâre definitivă, care nu poate fi atacată pe tot parcursul procesului penal. Se arată, în acest sens, că, în situaţii cum este cea din prezenta cauză, în care judecătorul de cameră preliminară al instanţei superioare nu respectă drepturile inculpatului, împrejurare cu caracter obiectiv, ce vatămă drepturile persoanei în cauză, dispoziţiile Codului de procedură penală nu prevăd o cale de atac prin care o asemenea vătămare să poată fi înlăturată. Pentru acest motiv, se apreciază că textul criticat încalcă accesul liber la justiţie.
7. Tribunalul Buzău – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 din Codul de procedură penală, se arată că acestea reglementează norme cu caracter general, aplicabile în fiecare situaţie în care legea procesual penală impune citarea unui subiect procesual în faţa organelor judiciare. Se arată, de asemenea, că, pentru persoanele aflate în străinătate, art. 259 alin. (11) din Codul de procedură penală prevede că acestea trebuie să primească citaţia înainte cu 30 de zile de ziua stabilită pentru înfăţişare. Se susţine că, într-adevăr, legea procesual penală nu prevede un termen similar pentru persoanele care sunt citate în ţară, dar că acestea se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor din prima categorie, motiv pentru care textul criticat nu este de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie. Se mai arată că, chiar şi în lipsa unui astfel de termen, persoana citată beneficiază pe tot parcursul procesului penal de garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare. Astfel, art. 356 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede, în cursul judecăţii, acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător şi pentru pregătirea apărării.
8. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se arată că, fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. Se mai arată că, de lege lata, contestaţia în anulare se exercită împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, prin care se soluţionează acţiunea penală dedusă judecăţii. Referitor la încheierea judecătorului de cameră preliminară, de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor ridicate de către părţi sau invocate din oficiu, se arată că împotriva acesteia, conform art. 347 din Codul de procedură penală, se poate formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Competenţa soluţionării acestei contestaţii revine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, iar încheierea pronunţată cu acest prilej este definitivă. Se susţine, însă, că aceste aspecte nu sunt de natură a încălca normele constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 515 din 7 iulie 2015, prin care Curtea a respins o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.
9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 260 din Codul de procedură penală trebuie interpretate în coroborare cu cele ale art. 257 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevăd înmânarea citaţiei înainte de termenul de citare stabilit de organele judiciare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului şi, totodată, o aplicare a prevederilor art. 126 din Constituţie care fac trimitere la „condiţiile legii” atunci când reglementează căile de atac.
11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că nu poate fi reţinută critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 260 din Codul de procedură penală, întrucât autorul solicită, în realitate, modificarea şi completarea prevederilor legale anterior referite, prin introducerea unui termen minim înaintea datei înfăţişării, anterior căruia persoanei citate să îi fie înmânată citaţia. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se susţine că, şi în privinţa acestora, autorul excepţiei solicită modificarea şi completarea textului criticat, prin introducerea în cuprinsul său a unui nou caz de contestaţie în anulare. Or, modificarea şi completarea legii este atribuţia exclusivă a legiuitorului, prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 260 şi art. 426 lit.a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
– Art. 260: „(1) Citaţia se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2) Dacă persoana citată refuză să primească citaţia, persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea trebuie să cuprindă:
a) anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută;
b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia;
c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat;
d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei;
f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia;
g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;
h) semnătura celui care a afişat înştiinţarea.
(21) Dacă persoana citată, primind citaţia, refuză sau nu poate să semneze dovada de primire, persoana însărcinată să comunice citaţia încheie despre aceasta proces-verbal.
(3) În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.
(4) Citarea se poate realiza şi prin intermediul autorităţilor competente ale statului străin dacă:
a) adresa celui citat este necunoscută sau inexactă;
b) nu a fost posibilă trimiterea citaţiei prin intermediul poştei;
c) dacă citarea prin poştă a fost ineficientă sau necorespunzătoare.
(5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6)-(8), unităţile acolo arătate sunt obligate a înmâna de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia.
(6) Citaţia destinată unei instituţii sau autorităţi publice ori altei persoane juridice se predă la registratură sau funcţionarului
însărcinat cu primirea corespondenţei. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(7) Când citarea se realizează potrivit art. 257 alin. (5), persoana care realizează citarea întocmeşte un proces-verbal.”;
– Art. 426 lit. a): „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a)când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;”.
15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 din Codul de procedură penală, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale referitoare la citare nu prevăd îndeplinirea acestei proceduri într-un termen minim, obligatoriu a fi respectat, înaintea datei stabilite de organul judiciar. Totodată, art. 257 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că este obligatoriu ca dovezile de îndeplinire a procedurii de citare să fie comunicate înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar. Acest aspect trebuie coroborat însă cu dispoziţiile art. 356 din Codul de procedură penală, referitoare la asigurarea apărării, care sunt aplicabile pe tot parcursul judecăţii, ce prevăd, la alin. (3), dreptul persoanei vătămate şi al părţilor la un termen pentru angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării, drept asigurat în fiecare etapă procesuală. De asemenea, Curtea reţine că aceleaşi dispoziţii legale trebuie coroborate şi cu art. 10 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform cărora părţile, subiecţii procesuali şi inculpatul au dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, dispoziţie legală ce transpune în legislaţia naţională art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţie, care consacră dreptul inculpatului de a dispune de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării.
17. Mai mult, Curtea reţine că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală prevăd drept cauză de nulitate absolută nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.
18. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale referitoare la citare şi la asigurarea apărării oferă părţilor garanţiile procesuale specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituţie, motiv pentru care nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei.
19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin decizia anterior menţionată, paragraful 13, Curtea a reţinut aspectul potrivit căruia contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. Prin aceeaşi decizie, paragraful 22, Curtea a statuat că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condiţiile legii” în reglementarea constituţională a căilor de atac. În fine, Curtea a mai constatat, prin decizia anterior menţionată, paragraful 23, că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul), a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.
20. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citare în procedura în cameră preliminară, invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul acestei proceduri îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta neavând în vedere stabilirea vinovăţiei inculpatului şi aplicarea unei pedepse.
21. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate, în urma unei proceduri contradictorii, care se desfăşoară, conform art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu ascultarea concluziilor părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi a concluziilor procurorului, procedură care asigură participanţilor la procesul penal anterior enumeraţi toate garanţiile procesuale specifice dreptului de acces liber la justiţie.
22. Totodată, împotriva încheierii astfel pronunţate, conform art. 347 alin. (1) din
Codul de procedură penală, procurorul, părţile şi persoana vătămată pot formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Aceasta va fi soluţionată de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. În acest sens, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor alin. (4) al art. 347 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că în soluţionarea contestaţiei pot fi invocate sau ridicate din oficiu doar acele cereri sau excepţii care au fost invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, precum şi cazurile de nulitate absolută.
23. Cu toate acestea, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare constituie cauză de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) coroborat cu art. 281 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă, fiind norme cu caracter general, prevăzute de legiuitor în partea generală a Codului de procedură penală, sunt aplicabile în privinţa tuturor cazurilor de nerespectare a dispoziţiilor procesual penale care pot interveni pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în procedura camerei preliminare, şi care constituie cazuri de nulitate relativă. Aşa fiind, ele pot fi invocate, conform alin. (4) al aceluiaşi art. 282: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.
24. Coroborând dispoziţiile legale mai sus menţionate, Curtea reţine că nelegala citare în cursul urmăririi penale sau a procedurii de cameră preliminară poate fi invocată în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, conform art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, doar dacă a fost invocată şi în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa inferioară. În schimb, dacă încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citare are loc în procedura soluţionării contestaţiei, formulate conform art. 347 din Codul de procedură penală, acest aspect va putea fi invocat, în cursul acestei proceduri, având în vedere că, potrivit art. 347 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, aceasta se soluţionează conform procedurii de cameră preliminară, prevăzută la art. 345 din acelaşi cod, în cadrul căreia sunt aplicabile prevederile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală referitoare la invocarea cazurilor de nulitate relativă.
25. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 347 coroborate cu cele ale art. 342-346 din Codul de procedură penală referitoare la camera preliminară şi cu cele ale art. 282 din Codul de procedură penală referitoare la nulitatea relativă, oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare, drept fundamental invocat de autorul excepţiei în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la citare în procedura în camera preliminară. Cu privire la acesta din urmă, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Gheorghe Şulţ în Dosarul nr. 2.200/114/2015 al Tribunalului Buzău – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 260 şi ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Buzău – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
DECIZIA Nr. 482 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (4), art. 484 alin. (2), art. 486 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală
Emitent CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
| Valer Dorneanu | – preşedinte |
| Mircea Ştefan Minea | – judecător |
| Daniel Marius Morar | – judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | – judecător |
| Puskás Valentin Zoltán | – judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | – judecător |
| Augustin Zegrean | – judecător |
| Cristina Teodora Pop | – magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-483, art. 484 alin. (1), art. 485-487 şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Beşliu în Dosarul nr. 3.064/222/2014 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.546 D/2015.
2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin doamna avocat Irina Nistor, din cadrul Baroului Botoşani, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Irina Nistor, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată, în acest sens, că, faptul că persoana vătămată nu are niciun rol în stabilirea încadrării juridice a faptei şi a cuantumului pedepsei, cu prilejul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, este de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24. Se mai susţine că aspectul neacoperirii prejudiciului cauzat ar trebui să reprezinte o circumstanţă agravantă de care organele judiciare să ţină cont atunci când stabilesc condiţiile în care poate fi încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în caz contrar, textele criticate contravenind aceloraşi dispoziţii constituţionale anterior enumerate.
5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) şi art. 488 din Codul de procedură penală şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale supuse controlului de constituţionalitate. Referitor la aceasta din urmă se arată că persoana vătămată, în vederea realizării intereselor sale patrimoniale, are posibilitatea atât să se adreseze instanţei civile competente, cât şi să încheie o tranzacţie sau un
acord de mediere, conform art. 23 din Codul de procedură penală.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
6. Prin Decizia nr. 757 din 9 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.064/222/2014, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 478-483, art. 484 alin. (1), art. 485-487 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Beşliu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de apel formulate împotriva unei sentinţe penale de admitere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către inculpat cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, cauză în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate are calitatea de parte civilă.
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în urma încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei între inculpat şi parchet, persoana vătămată se află în situaţia de a formula o acţiune în răspundere civilă delictuală, la o instanţă civilă, pentru recuperarea prejudiciilor suferite în urma săvârşirii infracţiunii, acestea nemaiputând fi obţinute prin soluţionarea de către instanţa penală a laturii civile a cauzei. Or, acest aspect discriminează partea civilă, în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în raport cu alte persoane ce au calitatea de parte civilă în alte cauze penale, creându-i celei dintâi o situaţie mai puţin favorabilă, caracterizată prin prelungirea nejustificată a procedurii de recuperare a prejudiciilor şi prin costuri suplimentare. Se arată, de asemenea, că, la stabilirea pedepsei, cu ocazia încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, nu s-a ţinut cont de faptul că inculpatul nu a plătit părţii civile despăgubirile cuvenite. Se susţine că, în aceste condiţii, partea civilă este discriminată prin faptul că nu are drept de apel împotriva sentinţei de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin textele criticate, a liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare al părţii civile.
8. Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, sunt neconstituţionale. În susţinerea aceleiaşi opinii, se arată că, la data soluţionării apelului în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, respectiv 9 octombrie 2015, decizia anterior referită fusese publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015.
9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
10. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă prevederile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise ale autorului excepţiei, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de
sesizare, prevederile art. 478-483, art. 484 alin. (1), art. 485-487 şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 478 alin. (4), art. 484 alin. (2), art. 486 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei, aveau următorul cuprins:
– Art. 478 alin. (4): „Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior.”;
– Art. 484 alin. (2): „Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă.”;
– Art. 486 alin. (2): „În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.”;
– Art. 488 alin. (1): „Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.”
Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 484 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având, în prezent, următorul cuprins:
– Art. 484 alin. (2): „La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată. Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate.”;
– Art. 488 alin. (1): „Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485 şi 486, procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.”
14. Cu toate acestea, având în vedere că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, au produs efecte textele criticate în forma anterioară modificării lor, şi, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prevederile art. 478 alin. (4), art. 484 alin. (2), art. 486 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma pe care acestea o aveau la data invocării excepţiei.
15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, referitor la criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 484 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată că, prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, sunt neconstituţionale. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printro decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 9 octombrie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin pronunţarea şi publicarea Deciziei nr. 235 din 7 aprilie 2015, înaintea datei încheierii anterior referite, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca inadmisibilă.
17. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform căreia textul criticat este neconstituţional, întrucât la stabilirea limitelor încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu se ţine cont de faptul că inculpatul nu a plătit părţii civile despăgubirile cuvenite, Curtea reţine că legiuitorul nu a reglementat, în mod expres, aspectele ce trebuie avute în vedere la stabilirea limitelor încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prevăzând, la art. 480 din Codul de procedură penală, doar condiţiile încheierii acestui acord. Având în vedere, însă, că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o formă de „justiţie negociată”, ce presupune o negociere între acuzare şi apărare, pot fi avute în vedere elemente precum voinţa inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi penale sau acuzarea altor persoane, atitudinea pe care inculpatul o are faţă de activitatea sa criminală, antecedentele penale ale acestuia, natura şi gravitatea acuzării, posibilitatea de a obţine condamnarea în cazul respectiv, interesul public de a se proceda la o judecată mai operativă, cheltuielile pe care le presupune judecata inculpatului. Aşa fiind, nu este exclusă de către legiuitor posibilitatea luării în calcul, cu prilejul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, a faptului acoperirii de către inculpat a prejudiciilor cauzate prin săvârşirea infracţiunii.
18. În ceea ce priveşte acoperirea de către inculpat a prejudiciilor cauzate prin săvârşirea infracţiunii, acestea pot fi obţinute prin exercitarea acţiunii civile în procesul penal, conform dispoziţiilor procesuale cu caracter general, prevăzute la art. 19-28 din Codul de procedură penală coroborate cu acelea ale art. 486 din acelaşi cod.
19. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform cărora, în cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, Curtea reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 486 din Codul de procedură penală, prin care este soluţionată acţiunea civilă, procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
20. De asemenea, în situaţia lăsării nesoluţionate de către instanţa penală a acţiunii civile, conform art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana vătămată îşi poate valorifica drepturile şi îşi poate apăra interesele în faţa instanţei civile competente, care, în privinţa stabilirii existenţei şi a întinderii prejudiciului, nu este ţinută de hotărârea instanţei penale de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, o astfel de hotărâre nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile. Aşa fiind, în faţa instanţei civile, persoana vătămată beneficiază de soluţionarea cauzei conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la judecata în fond a cauzei şi la căile de atac, bucurându-se de toate garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare asigurate în procesul civil.
21. Or, aspectele procesuale anterior analizate referitoare, pe de o parte, la dreptul de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa penală cu privire la soluţionarea acţiunii civile, iar, pe de altă parte, privind dreptul persoanei vătămate de a obţine repararea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii, în privinţa căreia este încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, pe calea acţiunii civile, reprezintă tot atâtea garanţii ale drepturilor fundamentale, prevăzute la art. 21 şi art. 24 din Constituţie, invocate de autorul excepţiei.
22. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menţionate, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. S-a statuat, în acelaşi sens, că dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile şi, totodată, că dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. Referitor la dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că acesta conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29, 30 şi 33).
23. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la apărare.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Beşliu în Dosarul nr. 3.064/222/2014 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Beşliu în Dosarul nr. 3.064/222/2014 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 478 alin. (4) şi art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
DECIZIE privind eliberarea domnului Vasile Daniel din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi
Emitent prim-ministrul
În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, aprobată cu modificări prin Legea nr. 7/2005, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.703/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
ARTICOL UNIC
La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Vasile Daniel se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Florin Marius Tacu Bucureşti, 11 noiembrie 2016.
Nr. 353.
