trotinete electrice

Noi reglementări adoptate de Guvern privind circulația trotinetelor electrice

3 minute • Ana-Maria Udriste • 05 februarie 2020


În ședința din 4 februarie 2020, Guvernul României a adoptat forma modificată a proiectului de ordonanță de urgență care modifică Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu privire la trotinetele electrice.

Noi definiții introduse

Se definește ”bicicleta” ca să includă și bicicletele electrice, după cum urmează:

bicicletă – vehiculul prevăzut cu două roți, propulsat prin forța musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor. Sunt asimilate bicicletei vehiculele cu pedale cu pedalare asistată echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului crește, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h

Avem și o definiție pentru trotineta electrică:

trotineta electrică – vehiculul cu două sau trei roți și ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc șezând sau care este echipat cu un loc șezând pentru conducător, al cărui punct de ședere de referință se află la o înălțime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roți, respectiv la o înălțime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu motor electric

Dacă o trotinetă depășește 25 km/h, atunci ea intră în categoria mopedelor, pentru care este necesar un carnet de conducere de categoria minimă AM sau superioară în clasă, după cum informează perol.ro.

Mopedele au minim 25 km/h și maxim 45 km/h.

Alte modificări importante

Pista pentru biciclete (inclusiv biciclete electrice) va putea fi folosită și de trotinetele electrice, dar nu și de trotinetele normale.

Trotinetele electrice și bicicletele electrice nu trebuie să fie înmatriculate și înregistrate.

Nu poți merge cu skateboardul sau rolele pe drum pentru că alin. (4) din art. 12 prevede că: ”(4) Este interzisă conducerea pe drumurile publice a altor vehicule decât cele care trebuie înmatriculate sau înregistrate, vehiculele trase sau împinse cu mâna, bicicletele și trotinetele electrice.

Nu poți merge cu trotineta electrică pe DN1 sau pe Bulevardul Magheru. De fapt, dacă nu ai o pistă pentru biciclete, poți merge cu trotineta electrică pe carosabil doar acolo unde ai o viteză maximă permisă de 50 km/h.

Trebuie să ai minim 14 ani ca să conduci o bicicletă sau o trotinetă electrică.

Dacă ai 14-16 ani și mergi cu bicicleta sau trotineta electrică pe carosabil, trebuie să porți obligatoriu cască de protecție.

NU poți transporta pasageri pe trotinete electrice (s-a dus romantismul pe Calea Victoriei).

NU poți merge cu trotineta sau bicleta electrică nici pe autostradă.

Amenzi și sancțiuni

4-5 puncte amendă (580 RON -725 RON) pentru nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice.

Amendă între 870 RON și 1.160 RON dacă nu respecți dotările pentru biciclete și trotinete electrice, inclusiv cu privire la iluminat sau dacă conduci pe drumuri publice alte vehicule decât cele permise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *