CJUE: Notiunea de consumator pe o „piata forex” – Cauza C‑208/18 – Concluziile AG
12 minute • Ana-Maria Udriste • 11 aprilie 2019
În Cauza C-208/18, Curtea este chemată să interpreteze noțiunea „consumator” în sensul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles Ia”) în contextul tranzacțiilor efectuate pe piața valutară internațională (denumită în continuare „piața FOREX”).
Ce prevede Regulamentul?
Articolul 18 alineatul (1) din acest regulament prevede că un consumator, în sensul articolului 17 alineatul (1) din acesta, poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți la contract nu numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, ci și înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul. Articolele 17, 18 și 19 din Regulamentul Bruxelles Ia, care alcătuiesc secțiunea 4 din capitolul II din acesta, intitulată „Competența în materia contractelor încheiate de consumatori” urmăresc să garanteze o protecție adecvată consumatorului în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic și mai puțin experimentată din punct de vedere juridic decât cocontractantul său profesionist.
Întrebarea adresată Curții
O persoană fizică care efectuează tranzacții pe piața FOREX trebuie considerată consumator în sensul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia sau dacă, ca urmare a cunoștințelor și a expertizei necesare pentru a efectua aceste tranzacții, a naturii complexe și atipice a contractului în litigiu și a riscurilor apărute, această persoană nu poate fi considerată consumator, astfel încât aceasta nu intră în domeniul de aplicare al secțiunii privind protecția menționate mai sus?
Situația de fapt
La 2 octombrie 2014, doamna Petruchová, cu domiciliul în Ostrava (Republica Cehă) și FIBO Group Holdings Ltd (denumită în continuare „FIBO”), o societate de brokeraj cu sediul în Limassol (Republica Cipru) au încheiat un contract intitulat „Condițiile contractuale” (denumit în continuare „acordul‑cadru”). Scopul acordului‑cadru era acela de a permite doamnei Petruchová să efectueze tranzacții pe piața FOREX prin transmiterea de dispoziții de cumpărare și de vânzare a monedei de bază, pe care FIBO urma să le efectueze prin intermediul platformei sale comerciale online. În acest scop, acordul‑cadru prevedea încheierea așa‑numitelor contracte individuale pentru diferență între doamna Petruchová și FIBO.
Un contract pentru diferență (denumit în continuare „CFD”) reprezintă un instrument financiar al cărui scop este de a cumpăra, iar apoi de a vinde o monedă de bază [în prezenta cauză, dolari americani (USD)] și de a realiza profit din diferența existentă între cursurile de schimb valutar aplicabile, respectiv, între cursul aplicabil cumpărării și vânzării monedei de bază în raport cu moneda fixată [care, în prezenta cauză, reprezintă yeni japonezi (JPY)]. Deși este posibilă efectuarea de tranzacții pe piața FOREX cu propriile fonduri, doamna Petruchová a profitat de posibilitatea de a efectua tranzacții în așa‑numitele „loturi”, valoarea unui lot fiind de 100 000 USD, utilizând așa‑numitul „efect de levier”. Acest lucru i‑a permis să efectueze tranzacții cu un volum mai mare decât fondurile de care dispunea. La momentul cumpărării monedei de bază (USD) în schimbul monedei stabilite (JPY) la cursul curent de cumpărare, cu alte cuvinte atunci când „a deschis poziția”, doamna Petruchová a obținut un împrumut din partea FIBO în valoare egală cu valoarea necesară pentru a efectua cumpărarea. Atunci când „a închis poziția”, cu alte cuvinte atunci când a efectuat operațiunea inversă prin vânzarea volumului de monedă de bază cumpărată (USD) în schimbul monedei stabilite (JPY) la cursul curent de vânzare, doamna Petruchová a rambursat împrumutul către FIBO.
La 3 octombrie 2014, doamna Petruchová a încheiat un CFD cu FIBO (denumit în continuare „CFD în litigiu”). La ora 15:30:00, aceasta a transmis o dispoziție de cumpărare a 35 de loturi la un curs de schimb USD/JPY de 109,0000. Sistemul de tranzacționare a informat‑o imediat că cursul de schimb valutar actualizat era de 109,0500 USD/JPY. Doamna Petruchová a acceptat acest curs și a confirmat dispoziția de cumpărare.
În sistemul de tranzacționare al FIBO s‑au acumulat însă lungi liste de dispoziții, ca urmare a unei creșteri a cursului monedei USD față de monedele stabilite, în urma publicării unor informații în legătură cu o tendință pozitivă a indicatorilor de ocupare a forței de muncă pentru sectorul neagricol din Statele Unite ale Americii. Prin urmare, suma solicitată în valoare de 3 500 000 USD a fost cumpărată la ora 15:30:16, nu la ora 15:30:00, cursul de cumpărare de la acel moment fiind de 109,4000 USD/JPY, astfel încât prețul de cumpărare a fost de 382 900 000 JPY.
În aceeași zi, la ora 15:48:11, doamna Petruchová a închis poziția, prin transmiterea către FIBO a unei dispoziții de vânzare a sumei cumpărate în valoare de 3 500 000 USD. Cursul de vânzare a fost de 109,5600 USD/JPY, astfel încât prețul de vânzare a fost de 383 460 000 JPY. Doamna Petruchová a rambursat împrumutul pe care FIBO i l‑a acordat în valoare de 382 900 000 JPY. Prin urmare, aceasta a obținut din această tranzacție un profit brut care se ridica la valoarea de 560 000 JPY, evaluată la 4 081,33 USD.
Dacă dispoziția doamnei Petruchová de a cumpăra moneda de bază ar fi fost executată la timp, nu cu o întârziere de 16 secunde, aceasta ar fi obținut un profit în valoare de 1 785 000 JPY, estimat la 13 009,23 USD și astfel profitul său ar fi fost de trei ori mai mare.
Prin urmare, la 12 octombrie 2015, doamna Petruchová a introdus o acțiune în fața Krajský soud v Ostravě (Curtea Regională, Ostrava, Republica Cehă) întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a FIBO.
Krajský soud v Ostravě (Curtea Regională, Ostrava) a suspendat procedura pentru motiv că această instanță nu avea competență internațională. În opinia Krajský soud v Ostravě (Curtea Regională, Ostrava), doamna Petruchová nu putea fi considerată consumator în sensul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, deoarece nu a încheiat CFD în litigiu pentru a‑și satisface necesitățile personale, avea cunoștințele și expertiza necesare pentru a încheia CFD‑uri și a fost avertizată că CFD‑urile nu erau instrumentul adecvat pentru „clienții de retail”, în sensul Directivei 2004/39. În orice caz, în opinia Krajský soud v Ostravě (Curtea Regională, Ostrava), articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia ar trebui să fie interpretat în același mod ca articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul Roma I, iar instrumentele financiare ar fi excluse din domeniul de aplicare al celei din urmă dispoziții. Prin urmare, clauza atributivă de competență prevăzută în acordul‑cadru era valabilă, astfel încât instanțele din Cipru, iar nu cele din Republica Cehă, erau cele care aveau competența de a soluționa cauza.
Ajunși la litigiu în fața instanțelor judecătorești, Nejvyšší soud (Curtea Supremă) a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 17 alineatul (1) din [Regulamentul Bruxelles Ia] trebuie interpretat în sensul că o persoană precum reclamanta din litigiul principal, care efectuează tranzacții [pe piața FOREX], pe baza propriilor dispoziții, dar prin intermediul unui terț care are calitatea de profesionist în activitatea respectivă, trebuie considerată consumator în temeiul prevederii respective?”
Concluziile AG. Analiză. Punctele principale.
În analiza sa, pentru a clarifica dacă o persoană se încadrează în noțiunea de consumator sau nu, AG analizează următoarele ipoteze:
A. Contractul a fost încheiat într‑un scop care se situează în afara domeniului profesional al persoanei?
Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia este aplicabil în ipoteza în care sunt îndeplinite trei condiții:
(1) o parte contractantă are calitatea de consumator care acționează într‑un cadru care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional,
(2) contractul dintre un asemenea consumator și un profesionist a fost efectiv încheiat și,
(3) un asemenea contract face parte din una dintre categoriile vizate la alineatul (1) literele (a)-(c) ale articolului 17 din acest regulament.
Toate aceste condiții trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ pentru ca un consumator să poată introduce o acțiune în propria jurisdicție.
Noțiunea de consumator, în sensul articolelor 17 și 18 din Regulamentul Bruxelles Ia, trebuie să fie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într‑un anumit contract, în raport cu natura și cu finalitatea acestuia, iar nu la situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.
În consecință, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut de regulamentul menționat în materie de protecție a consumatorului, ca parte considerată defavorizată, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională.
La momentul încheierii acordului‑cadru și a CFD în litigiu, doamna Petruchová era studentă și lucra de asemenea cu jumătate de normă. Aceasta susține că nu a încheiat CFD‑ul pentru un scop situat în domeniul său profesional (cu normă redusă). Niciuna dintre părți nu susține că aceasta a procedat în acest sens. Nici în cererea de decizie preliminară nu există nicio indicație în acest sens. Prin urmare, deși aceasta reprezintă o chestiune de fapt care intră în competența instanței de trimitere, AG consideră că doamna Petruchová trebuie să fie considerată consumator.
B. Trebuie să se țină seama de alte criterii pentru a stabili dacă o persoană trebuie să fie considerată consumator?
Întrebarea cu care este sesizată Curtea este aceea dacă unei persoane care efectuează tranzacții pe piața FOREX îi poate fi refuzată calitatea de consumator în considerarea cunoștințelor și expertizei necesare pentru a se angaja în astfel de tranzacții, a valorii tranzacției, a faptului că persoana își transmite în mod regulat dispozițiile, a riscurilor care pot interveni pe piața FOREX, precum și a volumului și frecvenței tranzacțiilor efectuate.
În opinia Comisiei, este irelevant dacă persoana deține cunoștințe în domeniul în cauză sau dacă transmite în mod regulat dispoziții, însă trebuie să se țină seama de volumul și de frecvența tranzacțiilor efectuate.
Avocatul General consideră că următoarele chestiuni trebuie avute în vedere când definim dacă o persoană este sau nu consumator:
- unei persoane nu i se poate înlătura calitatea de consumator pentru simplul motiv că încheierea respectivelor operațiuni necesită cunoștințe și expertiză specifice;
- cunoștințele și experiența sunt irelevante pentru a stabili dacă o persoană este consumator;
- pentru ca o persoană să fie considerată consumator în sensul acestei dispoziții, este suficient ca ea să încheie un contract într‑un scop care se află în afara domeniului său profesional;
- pentru a stabili dacă o persoană trebuie să fie considerată consumator, trebuie să se facă referire la natura și la finalitatea contractului, nu la situația subiectivă a persoanei menționate. Prin faptul de a ține seama de cunoștințele unei persoane într‑un anumit domeniu, s‑ar face referire la situația subiectivă a respectivei persoane parte la contract;
- noțiunea de consumator este „independentă de cunoștințele și de informațiile de care dispune în mod real persoana în cauză”;
- o persoană nu trebuie să piardă calitatea de consumator dacă profitul realizat pe dintr-o activitate care este în afara domeniului său profesional reprezintă cea mai mare parte a veniturilor sale;
- nu există o obligație pentru ca un consumator să acționeze în vreun anumit mod (să rămână pasiv sau din contră, să devină activ);
- riscul activității nu este un criteriu pentru a determina calitatea de consumator a unei persoane.
A se vedea în acest sens și Hotărârea din 25 ianuarie 2018, Schrems (C‑498/16, EU:C:2018:37, punctul 39). Domnul Schrems a dobândit o experiență semnificativă în domeniul rețelelor sociale digitale prin inițierea unei proceduri în fața instanțelor naționale împotriva Facebook ca urmare a încălcării normelor în materie de protecția datelor, prin publicarea de cărți și prin ținerea de conferințe referitoare la acest aspect, precum și prin înființarea unei asociații de întărire a protecției datelor.
Concluzie. Ce este un consumator?
Avocatul General propune Curții să răspundă la întrebarea adresată de Najvyšší soud České republiky (Curtea Supremă a Republicii Cehia) după cum urmează:
Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o persoană care încheie un contract pentru diferență trebuie considerată consumator atunci când acest contract este încheiat într‑un scop care se situează în afara domeniului profesional al respectivei persoane. În acest sens, este irelevant faptul că persoana transmite în mod regulat propriile dispoziții pe piața de schimb valutar internațională, că contractele pentru diferență nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) sau că persoana este un client de retail în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 12 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului.
Oferim servicii de consultanță oriunde în țară, online, fără deplasări inutile.
Scrie-ne pe contact@avocatoo.ro și află mai multe aici.