Inside the United States Supreme Court 696x464 1

Noțiunea de instanţă la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul + grefierul

1 minut • Bianca Gabriela Hadarag • 12 iulie 2016


ÎCCJ – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al ÎCCJ privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, stabileşte că:

I. Sintagma “instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

II. Art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de “grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justitție, Completul de RIL, publicată în M. Of. nr. 461 din 22 iunie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *