Nulitatea actului juridic civil (5): efectele nulității – principii
6 minute • Bianca Gabriela Hadarag • 28 iunie 2017
Efectele nulității actului juridic = consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității.
! Generic, efectul nulității = desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic civil lovit de această sancțiune (quod nullum est, nullum producit effectum).
! Concret, efectele nulității diferă:
- după cum nulitatea este totală sau parțială;
- după cum au fost încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleași drepturi → dacă actul juridic a fost executat, iar până în momentul declarării nulității, una dintre părți a încheiat un act juridic cu o terță persoană, prin care fie s-a transmis dreptul născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă legătură cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancțiunii nulității presupune desființarea retroactivă a actului juridic nul executat, restituirea prestațiilor efectuate în baza acestui act, precum și desființarea actului juridic subsecvent;
- după cum actul a fost sau nu executat:
- dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat → aplicarea sancțiunii nulității înseamnă că acel act nu mai poate fi executat;
- dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării nulității → aplicarea nulității înseamnă desființarea retroactivă a actului juridic, precum și restituirea reciprocă sau, după caz, unilaterală a prestațiilor efectuate în temeiul acelui act.
Principiile efectelor nulității
→ în număr de trei, ele reprezintă consecințe ale principiului mai larg quod nullum est, nullum producit effectum.
1. Principiul retroactivității efectelor nulității = regula potrivit căreia nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut => efectele nulității se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil.
! Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat [art. 1254 alin. (1) C. civ.].
Excepții = cazuri când nulitatea produce efecte numai pentru viitor:
- cazul căsătoriei putative → soțul de bună-credință la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă [art. 304 alin. (1) C. civ.];
- cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată → nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din căsătorie [ 305 alin. (1) C. civ.];
- cazul minorului de bună-credință la încheierea căsătoriei → în cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercițiu [ 39 alin. (2) C. civ.];
- modificarea numelui de familie numai pentru viitor, în cazul anulării recunoașterii de filiație, precum și în cazul anulării căsătoriei;
- cazul declarării nulității unei persoane juridice → de la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulității a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare [ 198 alin. (1) C. civ.].
2. Principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum) = acea regulă de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
! În cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu [art. 1254 alin. (3) C. civ.].
Excepții = acele situații în care, pentru anumite rațiuni, prestațiile efectuate în temeiul actului juridic desființat nu sunt supuse restituirii, ci sunt menținute în tot sau în parte:
- păstrarea de către posesorul de bună-credință a fructelor culese în intervalul de timp cat a durat buna sa credință [ 948 C. civ. și art. 1645 alin. (1) C. civ.];
- cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, care este ținut să restituie prestațiile primite numai în limita folosului realizat, apreciat la data cererii de restituire, afară de ipoteza când, cu intenție sau din culpă gravă, a făcut ca restituirea să fie imposibilă, situație în care va fi ținut la restituirea integrală [ 47 C. civ. și art. 1647 C. civ.];
- cazul când dobânditorul dintr-un act juridic lovit de nulitate, prin care s-a transmis ori constituit dreptul de proprietate sau un alt drept real principal ar putea invoca uzucapiunea;
- cazul în care a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor executate în temeiul actului juridic lovit de nulitate.
! Restituirea prestațiilor se face în natură sau prin echivalent [art. 1637 alin. (1) C. civ.].
Regula → restituirea în natură.
Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din cauza imposibilității sau a unui impediment serios ori dacă restituirea privește prestarea unor servicii deja efectuate, restituirea se face prin echivalent, valoarea prestației apreciindu-se la momentul la care debitorul a primit ceea ce trebuie să restituie [art. 1640 alin. (1) și (2) C. civ.].
3. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis) = regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic primar atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.
! Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui [art. 1254 alin. (2) C. civ.].
Excepții[1] = acele cazuri în care, pentru anumite rațiuni, anularea actului juridic inițial nu atrage și anularea actului juridic subsecvent, ci acesta din urmă este menținut, deși se află în strânsă legătură cu actul juridic desființat:
- cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului;
- cazul locatarului de bună-credință, contractul de locațiune încheiat de acesta urmând a produce efecte și după desființarea titlului locatorului pe durata stipulată de părți, dar nu mai mult de un an de la data desființării [ 1819 alin. (2) C. civ.];
- cazul în care terțul subdobânditor ar putea invoca uzucapiunea;
- cazul în care soțul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă, dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință [ 293 alin. (2) C. civ.].
[1] De regulă, se întemeiază fie pe principiul ocrotirii bunei-credințe (în cazurile expres prevăzute de lege), fie pe necesitatea asigurării securității și stabilității circuitului civil.
Surse bibliografice:
1. CODUL CIVIL: art. 1246-1265.
2. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011.
3. Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012.
4. Mădălina Afrăsinei, Mona-Lisa Belu-Magdo ș.a., Noul Cod civil. Comentarii, doctrină, jurisprudență, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2012.