O strângere de mână înseamnă că am încheiat un contract?
20 minute • Roxana Lisandru • 17 septembrie 2021
În acest articol vom analiza dacă strângerea de mână, poate la un moment dat, să însemne că ai încheiat sau nu un contract. Nu de alta, dar este cea mai simplă formă prin care o persoană își exprimă față de altă persoană consimțământul pentru a face ceva. Așadar, poate o strângere de mână să însemne că am încheiat un contract?
O singură dată în viață vei întâlni omul ce-ți va dubla bătăile inimii doar printr-o simplă strângere de mână.
(P.S.- la creditor mă refer, ăla care cere ceva)
Te-ai întrebat vreodată dacă așa-zisul gentlemen’s agreement te poate angaja pe plan juridic? Nu-ți face griji, poți să dai mâna chiar și cu persoanele față de care ești dator, fără șă îți asumi vreo obligație, în 99% din cazuri.
Ritmul vieții cotidiene pune în evidență caracterul perimat al necesității îndeplinirii unor formalități impuse de lege pentru convențiile încheiate de părțile contractante. Multitudinea de nevoi impune, în contextul social actual, celeritate și dinamică, indiferent dacă părțile încheie contractul în activitatea lor profesională sau sunt simpli consumatori.
De cele mai multe ori, între părți există relațiile preexistente(de exemplu, în cadrul relațiilor de tipul B2B), și de aceea tind să prefere modalități cât mai accesibile pentru realizarea intereselor acestora, chiar dacă acestora nu le este atribuită o anumită semnificație juridică prestabilită.
Preliminar, este foarte important să știți încă de pe acum că strângerea de mână nu este acceptată unanim ca fiind generatoare de raporturi obligaționale (adică, de contracte), ci aceasta se analizează în funcție de circumstanțele concrete în care a fost încheiat contractul.
Dintr-o perspectivă juridică, un contract încheiat prin simpla strângere de mână reprezintă un contract oral încheiat între părți. Cu toate că acest acord nu se materializează în formă scrisă, nu înseamnă că este lipsit de efecte sau forță juridică, întrucât, de cele mai multe ori, dacă există o ofertă acceptată fără rezerve de una dintre părți, există intenția de a contracta și, eventual, sunt remise anumite bunuri-atunci ne aflăm în prezența unui contract valabil încheiat.
Ce este un contract?
Contractul reprezintă un instrument juridic care îndeplineşte o serie de funcţii esenţiale în societate, iar, prin intermediul său, se face posibilă satisfacerea necesităţilor persoanei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1166 C.civ., contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Pe românește, Gigel trebuie să fie de acord cu Ionel ca să se întâmple ceva.
Când Gigel strânge mână cuiva, se poate gândi Gigel că acea strângere de mână este un contract?
Care sunt modalitățile prin care se poate încheia un contract?
Ce condiții trebuie să îndeplinească un contract pentru a fi considerat valabil?
Art. 1179 C. civ. prevede anumite condiții ce trebuie respectate pentru ca un contract să fie considerat valabil încheiat:
1. Capacitatea de a contracta
Reprezintă aptitudinea unei persoane de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea de acte juridice(adică, după ce se încheie contractul, dumneavoastră veți dobândi anumite drepturi pe care le puteți utiliza pentru a vă proteja interesele, precum și obligații față de cealaltă parte contractantă, ca urmare a acordului la încheierea contractului).
fără aceasta, contractul nu poate fi încheiat în mod valabil
Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia. Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Art. 34-38 C.civ.
2. Consimțământul părților
Voința părților, în dreptul privat, este determinantă pentru nașterea raporturilor juridice obligaționale și, din momentul încheierii contractului, acesta devine legea părților(art. 1270 C. civ.-Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.)
În procesul de formare a voinței juridice se disting mai multe etape:
- reflectarea în conștiința omului a unor nevoi materiale (spre exemplu, achiziționarea unui imobil pentru satisfacerea nevoilor locative ale cumpărătorului) sau spirituale ce trebuie satisfăcute
- conturarea motivelor care îndeamnă la acțiune (spre exemplu, distanța până la locul de muncă impune achiziționarea unui automobil)
- deliberarea mentală a motivelor și mijloacelor de satisfacere a nevoilor respective(cu toate că aveți anumite obiective, dumneavoastră decideți ordinea în care doriți să dați satisfacție acestora)
- hotărârea de a încheia actul juridic necesar pentru realizarea scopului urmărit(acum începe acțiunea)
Încheierea contractelor este guvernată de principiul libertății de a contracta, ce îngăduie părților să încheie orice contracte și să determine conținutul (drepturile și obligațiile) acestora potrivit voinței lor, cu condiția de a nu depăși cadrul instituit de lege, ordinea publică și bunele moravuri.
Art. 1169 C. civ.-Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.
Dincolo de aceste limitări de ordine publică(pentru protejarea interesului general), părțile au libertatea de a stabili modalitatea exactă prin care doresc să încheie un contract, în vederea satisfacerii intereselor acestora.
Cu privire la condițiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru încheierea valabilă a contractului, art. 1240 C.civ. statuează, cu privire la consimțământ, că acesta poate fi exprimat atât scris, cât și verbal:
(1)-Voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
art. 1240 C.civ.
Potrivit art. 1204 C. civ., consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză. Așadar, consimțământul părților la încheierea contractului trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- să emane de la o persoană cu discernământ
- să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice
- să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ(fapte juridice ce determină anulabilitatea contractului)
- să fie exteriorizat
De asemenea, voința părților poate fi manifestată și sub forma unui comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Manifestarea de voință este tacită atunci când ea se deduce. Aceasta prezintă avantajul economiei de timp, însă, uneori, prezintă dezavantajul echivocității, întrucât percepția părților poate fi diferită cu privire la ceea ce și-au asumat prin încheierea contractului.
Strângerea de mână, ca modalitate de a da naștere la raporturi juridice, se încadrează în noțiunea de manifestare tacită de voința.
Necesitatea existenței discernământului este impusă pentru a asigura protecția persoanelor vulnerabile din punct de vedere juridic.
Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se află, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.
Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție(cauză de incapacitate) poate fi anulat dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscute.
Chiar dacă părțile acordă o anume semnificație unei strângeri de mână, această condiție nu poate fi eludată prin convenția părților, după cum rezultă din dispozițiile art. 1205 C. civ., lipsa discernământului fiind sancționată cu nulitatea relativă a contractului-adică este posibil ca acea convenție să nu dea naștere la drepturi și obligații între părți, întrucât nu ia naștere în mod valabil.
Intenția părților cu privire la efectele produse de contract este dificil de interpretat, întrucât din această manifestare trebuie să rezulte neechivoc ce drepturi și obligații urmează să se nască între părți. Probleme cu privire la încheierea prin strângere de mână a unui contract pot fi incidente cu privire la conținutul exact al drepturilor și obligațiilor pe care acesta le generează.
În materie, își găsește aplicabilitate principiul preeminenței voinței interne, în detrimentul voinței declarate, astfel că este posibil ca părțile să aibă o imagine diferită cu privire la ceea ce își asumă.
(1) Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.
(2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile stabilite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.Art. 1266 C. civ
Intenția de a produce efecte nu este îndeplinită atunci când manifestarea de voință este vagă, a fost exprimată în glumă și când s-a făcut sub condiție suspensivă pur potestativa*(mă oblig dacă vreau io)*.
Cu privire la condiția referitoare la neafectarea consimțământului de vicii de consimțământ, dacă vrei să afli mai mult, uite aici un articol foarte util.
Părțile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a consimțământului. Modurile de exteriorizare a consimțământului sunt variate: declarație expresă făcuta verbal, prin scris, prin gest, prin orice fapt concludent, prin adoptarea unei atitudini.
Exteriorizarea consimțământului este necesară pentru ca acesta să fie receptat, astfel încât să se formeze ceea ce numim acord de voințe al părților. Acest acord presupune o imagine clară și reciprocă referitor la ce vor părțile. Indiferent de modul în care este exprimat consimțământul, este necesar ca cealaltă parte să-l înțeleagă, dându-i aceeași semnificație.
Toate aceste condiții trebuie îndeplinite atât atunci când contractul este încheiat de către părți în persoana lor, cât și atunci când actul se încheie prin reprezentare, adică atunci când părțile au mandatat alte persoane să încheie acte juridice în numele și pe seama lor.
3. Un obiect determinat și licit;
Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale
Art. 1225 C. Civ.
4. O cauză licită și morală – motivul care determină încheierea actului juridic
Cauza, ca motiv determinant al încheierii contractului (art. 1.235 C. civ.), constituie motorul nașterii acordului de voințe și, de aceea, trebuie să întrunească cerinţele prevăzute de art. 1.236 C. civ.:
- să existe,
- să fie licită și morală
sub sancţiunea anulabilităţii contractului sau chiar a nulității absolute a acestuia.
Este simplul acord suficient în toate cazurile?
În primul rând, cu privire la strângerea de mână, evident contractul se încheie între prezenți, adică părțile se află în același timp în aceeași încăpere.
Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.
Art. 1178 C. civ.
În această situație, trebuie să analizăm validitatea actului juridic în raport cu necesitatea îndeplinirii unor condiții de formă.
Potrivit art. 1174 C. civ., contractul poate fi consensual, solemn sau real:
- Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voință al părților.
- spre exemplu, contractul de vânzare a unei biciclete
- În general, simpla manifestare de voinţă nu este numai necesară, ci şi suficientă pentru ca un contract să ia naştere în mod valabil, fără a trebui să dobândească o formă specială. Prin art. 1178 NCC se consacră aşadar principiul consensualismului, ce reprezintă regula în materie, astfel că majoritatea actelor juridice îmbracă această formă.
- Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalități prevăzute de lege.
- Nerespectarea acestor formalități atrage nulitatea absolută a contractului [a se vedea art. 1242 alin. (1) NCC].
- spre exemplu, contractul de vânzare a unui bun imobil(apartament, teren) trebuie încheiat în formă autentică, astfel cum rezultă din dispozițiile art.1244 C.civ.
- În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.
- Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.
- spre exemplu, contractul de dar manual(o donație al cărei obiect nu depășește suma de 25.000 lei presupune, pentru încheierea sa valabilă, remiterea materială a bunului-adică trebuie să dai darul celui pe care îl îndrăgești atât de mult încât vrei să-i faci o așa surpriză)
- Art. 1011 C.civ.
- 4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.
- Art. 1011 C.civ.
- spre exemplu, contractul de dar manual(o donație al cărei obiect nu depășește suma de 25.000 lei presupune, pentru încheierea sa valabilă, remiterea materială a bunului-adică trebuie să dai darul celui pe care îl îndrăgești atât de mult încât vrei să-i faci o așa surpriză)
Dacă legea nu instituie o astfel de condiție de formă, adică avem un act juridic care se încheie prin simplul acord de voințe al părților, este posibil ca prin simpla strângere de mână acel contract să ia naștere în mod valabil.
În acest caz, dacă părțile decid ulterior ca acel contract să se materializeze sub formă scrisă, acesta va reprezenta doar un înscris constatator al consensului dintre ei, ce are semnificație pe tărâm probator (adică, în eventualitatea incidenței unui litigiu între părți, pentru a dovedi temeiul pretențiilor. Totuși, acest aspect este important, întrucât, daca obiectul actului juridic are o valoare de peste 250 lei, este necesar înscrisul constatator).
(2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă.
art. 309 C.pr.civ.
Dacă legea instituie o obligație în acest sens, spre exemplu ca actul să îmbrace forma autentică (în cazul unei donații ce are ca obiect un bun a cărui valoare depășește suma de 25.000 lei), strângerea de mână este lipsită de semnificație juridică în lipsa îndeplinirii acestei formalități. Cel mult, aceasta ar putea semnifica un acord cu privire la încheierea ulterioară a contractului respectiv sau a desfășurării unor negocieri, dar în niciun caz nu ar putea genera efectele juridice (drepturi și obligații) ale contractului pe care părțile urmăresc să îl încheie.
Prin urmare, da, este posibil ca o strângere de mână să echivaleze cu un contract.
De multe ori, în practică, se întâmpla ca părțile să încheie acte juridice prin utilizarea acestei modalități, în considerarea relațiilor comerciale dintre acestea, ceea ce produce diverse probleme sub aspectul dovedirii acestei înțelegeri dintre părți sau al executării silite a obligațiilor asumate*(adică, dacă cealaltă parte nu execută de bunăvoie obligația asumată, nu poți merge în instanță pentru a cere obligarea acesteia la executarea obligației, întrucât existența contractului nu poate fi dovedită)*. Incidența acesteia se concretizează, în general, sub aspectul unor promisiuni de vânzare, când o parte din preț este remisă de cumpărător, în considerarea promisiunii vânzătorului de a-i transmite ulterior dreptul de proprietate asupra bunului dorit, prin încheierea contractului de vânzare.
Urmările caracterului echivoc al acestei înțelegeri vizează imposibilitatea reclamantului de a cere instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, din moment ce nu se poate stabili cu exactitate existența unei obligații a promitentului pe care nu a executat-o, în mod culpabil.
*În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.279 alin. (3) teza întâi și art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, nu este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic.*
Însă, în prezența riscului dovedirii contractului, recomandat este să vă luați unele măsuri prin care să evitați dificultate probării pretențiilor dumneavoastră, precum prezența unor martori la realizarea acordului.
În astfel de situații cutuma (obiceiul, uzanțele) joacă un rol foarte important, pentru că unele practici au fost implementate prin îndelunga lor utilizare, mai ales în relațiile cu profesioniștii.
Cutuma se formează prin aplicarea repetată a unei idei juridice într-un mare număr de cazuri individuale, adică prin crearea de precedente, pe parcursul unui timp îndelungat. Pentru existența cutumei este necesară o practică veche, necontestată, recunoașterea ei ca normă ce poate fi invocată ca atare.
Astfel, dacă, într-un anumit domeniu de activitate, s-a conturat această practică a strângerii mâinii la încheierea contractului, ar putea fi un argument bun în sensul susținerii încheierii valabile a contractului.
În Decizia nr. 85/2021, dată în ședință publică la data de 08 februarie 2021 , Curtea de Apel Bacău a apreciat că strângerea mâinii de către pârât și reclamant nu a dat naștere la obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare, în lipsa elementelor esențiale ale contractului prefigurat. Tribunalul a făcut referire la dispozițiile art. 1.660 alin. 2 și art. 1661 Cod civil și a constatat că în convenția înfățișată de părți nu a fost stipulat în mod expres prețul vânzării și totodată nu a fost inserată o dată a perfectării înțelegerii printr-un înscris autentic, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia(fiind vorba despre un bun imobil), astfel că obligația cumpărătorului nu are obiect, iar cea a vânzătorului este lipsită de cauză.
Faptul că nu s-a încheiat un antecontract în formă extinsă este justificat de faptul că între părți existau relații de prietenie extrem de vechi și sunt acte din care rezultă acest lucru respectiv, recurenta era colegă de câțiva ani de zile de liceu cu reclamanta intimată, fratele recurentei era foarte bun prieten cu soțul reclamantei, erau extrem de vechi și de notorietate prietenia și relația lor în orașul R____, era cunoscută ca o prietenie de familie foarte solidă de aceea nu s-a dorit chiar de reclamantă încheierea unui înscris, ci soțul reclamantei a spus că pentru el o strângere de mână este mai mult decât suficientă.
Totuși, în aceste situații, nu trebuie să vă faceți griji că puteți pierde sumele de bani oferite în considerarea contractului, întrucât, în cadrul procesului, se realizează o desocotire, prin folosirea mecanismelor răspunderii civile delictuale, precum îmbogățirea fără justă cauză – Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri (art. Art. 1.345 C. civ.).
S-a înțeles?
Semnificația strângerii de mână trebuie analizată în concret, prin raportare la intenția punctuală a părților. Astfel, dacă între părți există relații contractuale preexistente și, spre exemplu, prin acea strângere de mână, acestea înțeleg continuarea derulării acestor relații, acea strângere de mână reprezintă un acord tacit, adică un contract.
De asemenea, în urma unor negocieri soldate cu un acord avantajos pentru ambele părți, cu privire la un contract ce nu trebuie să îmbrace o anumită formă, se poate considera că s-a încheiat valabil contractul, iar părțile pot începe executarea lui, cu condiția ca părțile să confere acestui comportament aceeași semnificație.
De exemplu, dacă Gigel se întâlnește cu Ionel, în urma unei discuții prin care stabilesc clar cum se va executa contractul, și” își strâng mâna”, aceștia pot pleca liniștiți acasă cu un contract valabil încheiat, chiar dacă cele discutate nu sunt atestate pe suport material.
Pe de altă parte, dacă acea strângere de mână este făcută din curtoazie sau pentru conformarea unor practici sociale, cu siguranță semnificația acelei strângeri de mână nu este aceea de acord de voințe, contractul nu este încheiat, astfel că nu există un temei pentru eventuale somări de a executa obligațiile (mai ales dacă se finalizează cu un „te sun eu, pupici”).
Pe scurt, trebuie să reții de aici că în anumite circumstanțe, o strângere de mână poate să reprezinte un contract.
BONUS
Dacă încă desconsideri importanța unei strângeri ferme a mâinii, este cazul să te mai gândești puțin. În această cauză, Judecătoria Costești l-a condamnat pe unul dintre inculpații din dosarul nr. 1031/P/2009 la închisoare, ca urmare a unor agresiuni fizice și verbale exercitate de acesta, conflictul fiind determinat de ,,o strângere de mână necorespunzătoare”.”
”Inculpatul, S O G a recunoscut că între el și D F, a avut loc o altercație verbală, declanșată de o strângere de mână necorespunzătoare.
Inculpatul a precizat că l-a lovit cu pumnul în cap pe Di F, după care s-au agresat reciproc (filele 131-132, vol I).
Susținerile acestuia se regăsesc parțial și-n declarațiile martorului, Vlad FE (fila 650, vol. I) precum și-n cea dată de S I (fila 4 – vol. III).
Și Stoica Gabriel recunoaște că l-a lovit pe D F (fila 5 – vol. III).
Dar cele mai semnificative declarații, în care se prezintă varianta completă a evenimentelor din acea noapte, de la discotecă, sunt cele ale martorilor audiați în condițiile art. 86/1 C.pen. și art. 86 /2 al. 5 C.pr.pen.
Potrivit relatărilor martorului, G M (consemnate în procesul-verbal din 16.06.2009, fila 334 din dosarul de urmărire penală, “( ) D F a fost lovit cu pumnul în nas de către S Ou. DF s-a dus către mașina sa ( ). A mai primit un pumn în față, din lateral de la B F.
DU n a fugit după 15 m și-a schimbat direcția de mers, însă calea i-a fost tăiată de către B F, care i-a mai aplicat un pumn în față. Du F a căzut la pământ. Atunci ( ) a fost lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele de către Să O, B F și S G.
SÎ a intervenit, spunându-le să-l lase-n pace, că-l omoară. “
Morala poveștii?
Fii atent cui și cum strângi mâna!
Am văzut că o simplă strângere de mână poate fi un veritabil contract în circumstanțele potrivite. Dacă nu vrei să te trezești că ai strâns mână cui nu-i trebuie și te-ai obligat la te miri cine știe ce, scrie-ne și hai să vorbim despre proiectul tău.