2

OBLIGATIVITATEA VACCINĂRII ÎN ROMÂNIA

11 minute • Dan Daneasa • 17 august 2018


Vaccinarea împotriva bolilor transmisibile, în contextul epidemiilor existente în ultimul an în Europa, dar și transcontinental, a devenit o problemă de interes european și, implicit, național.
Astfel, Parlamentul European a emis o propunere de Rezoluție în martie 2018, ca urmare a reticienței față de vaccinuri și a scăderii ratei de vaccinare în Europa. Propunerea de Rezoluție are la bază, printre altele, diferențele semnificative existente între țări cu privire la vaccinurile recomandate, dar și cu privire la organizarea serviciilor de sănătate, a faptului că la nivel European s-a înregistrat o mare epidemie de rujeolă, rata deceselor din această cauză fiind una ridicată. De asemenea, trebuie avut în vedere și Planul european de acțiune privind vaccinarea pentru 2015-2020 al OMS, plan aprobat de către toate statele membre UE.
Viziunea acestui Plan este „O Regiune Europeană fără boli care pot fi prevenite prin vaccinare, în care toate țările oferă acces echitabil la vaccinuri de înaltă calitate, sigure și accesibile și la servicii de imunizare, pe tot parcursul vieții”, printre scopurile acestui proiect regăsindu-se și eliminarea rubeolei și rujeolei.
Acest lucru se poate realiza, din punctul de vedere la OMS, prin transformarea imunizării în prioritate, solicitarea vaccinării de către oameni ca urmare a înțelegerii acestora a valorii serviciilor de imunizare și a vaccinurilor, conceperea unor sisteme de sănătate cu o bună funcționalitate din care imunizarea să fie parte integrantă, existența programelor de imunizare pe termen lung și cu aprovizionare de înaltă calitate.
În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Planul European de acțiune privind vaccinarea pentru 2015-2020 al OMS, prin intermediul propunerii de Rezoluție, Parlamentul European solicită statelor membre să consolideze temeiul juridic pentru acoperirea vaccinală. De asemenea, este necesar ca fiecare stat membru să introducă și să pună în aplicare un cadru legislativ adecvat, în conformitate cu prioritățile naționale și pentru luarea de măsuri concrete în vederea unui angajament sustenabil privind imunizarea.
În acest sens, la nivel național a fost elaborat un proiect de lege care instituie obligația vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație.
La acest moment, în România, prin art. 39 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, este reglementată obligativitatea vaccinării împotriva bolilor transmisile prin existența obligației fiecărui cetățean de a se supune măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile.
În situația nerespectării prezentelor prevederi legale, în completarea art. 39 din Legea 95/2006, se aplică art. 34 lit. m) din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor din normele din domeniul sănătății publice, care prevede că este contravenție și se sancționează cu amendă între 5000 și 10000 lei „nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, precum şi de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile”.
Este necesar a fi menționat faptul că acest caracter de obligativitate nu se aplică și în cazul protecției propriei sănătăți, pentru afecțiuni netransmisibile, care nu pun în pericol sănătatea altor persoane, lucru reglementat prin art. 660 al. 1 din Legea 95/2006.
Așadar, proiectul de lege existent în vederea reglementării acestei probleme denotă interesul statului roman pentru prevenirea răspândirii bolilor transmisibile, însă acest proiect de lege conține și elemente care nu arată caracterul obligatoriu al acestor reglementări.
La data de 08.06.2018, la nivelul țării noastre, repartiția cazurilor de rujeolă pe grupe de vârstă și status vaccinal de la începutul epidemiei este următoarea:
Tabel nr. 1: Repartiție cazuri de rujeolă pe grupe de vârstă și status vaccinal

Nr. doze de vaccin în antecedente Grupe de vârstă Total
< 1 an 1-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15-19 ani 20-24 ani 25-39 ani 30-34 ani 35-39 ani >40 ani
0 2862 4714 2232 1069 698 370 407 316 334 273 13275
1 0 210 106 66 23 7 6 4 8 1 431
2 0 1 58 41 28 14 18 3 2 0 165
Total 2862 4925 2396 1176 749 391 431 323 344 274 13871

Sursa: Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile
Conform datelor prezentate în tabelul de mai sus, este evident impactul vaccinurilor asupra populației. Astfel, din totalul de 13871 de persoane purtătoare de rujeolă, 13275 nu au beneficiat de vaccin, 431 dintre ei au primit o doză de vaccin, iar 165 câte două doze de vaccin.
Proiectul de lege privind obligativitatea vaccinării, deși contestat, are ca obiect reglementarea activității de vaccinare în vederea prevenirii  și limitării răspîndirii bolilor transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare în populația generală, în România. Parctic, astfel se asigură dreptul la sănătatea individuală și colectivă, prin eliminarea sau reducerea morbidității, invalidității și a mortalității prin boli transmisibile.
Categoriile de vaccinări obligatorii vor fi:

  • Vaccinări stabilite prin Calendarul Național de Vaccinare pentru copii;
  • Vaccinări pentru situații speciale, cum ar fi situațiile epidemiologice care implică vaccinarea ca măsură de intervenție în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
  • Vaccinări pentru grupe populaționale la risc:
  • Vaccinarea personelor care prezintă afecțiuni cronice și care la apariția bolilor infecțioase, care pot fi prevenite prin vaccinare, ar putea duce la decompensarea acestora și ar pune în pericol viața;
  • Vaccinarea persoanelor care, prin natura profesiei sau formării profesionale pe care o urmează, sunt expuse suplimentar sau le pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică;
  • Vaccinarea persoanelor din categorii de vârstă care prezintă un risc crescut de apariție a anumitor boli infecțioase detaliate prin ordin al Ministrului Sănătății.

Prezentul proiect de lege prevede, pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de către medicul de familie / furnizorul de servicii medicale de vaccinare, la înscrierea copiilor într-o colectivitate de învățământ. Această prevedere este aplicabilă și în cazul admiterii copiilor într-o colectivitate din serviciile de zi, deși, din pentru identitate de rațiune, nu frecventează o unitate de învățământ.
Exceptie de la prevederile mai sus amintite ar facepersoanele care au contraindicații medicale pentru vaccinare.
În cazul în care copiii care doresc înscrierea la o unitate de învățământ nu au vaccinurile obligatorii, care în sarcina părinților să prezinte în termen de 60 de zile calendarul pentru antigenele vaccinale obligatorii, schemă care trebuie să fie completată într-o perioadă de maxim 12 luni, sau, după caz, adeverința contraindicațiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări. În ambele cazuri, documentele trebuie să fie eliberate de Comisia Județeană de Vaccinare sau a Municipului București.
Răspunderea pentru prezentarea copiilor la vaccinare va aparține părinților sau reprezentaților legali, in functie de caz – situatie in care consimțământul este considerat ca fiind dat din oficiu. Cu toate acestea, legea prevede și posibilitatea refuzării efectuării vaccinului în scris.
Această ultimă prevedere din proiectul de lege ridică multe întrebări. Astfel, motivul elaborării acestui proiect de lege a fost tocmai instituirea obligativității vaccinării copiilor, însă posibilitatea refuzării acceptării vaccinului anulează caracterul de obligativitate. Deși a fost reglementata consecinta din punctul de vedere al sanctiunii pentru refuzărea vaccinării (amendă între 5000 și 10.000 lei), acesta amenintare nu garantează schimbarea atitudinii populației față de vaccinuri.
Într-adevăr, în Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, în Capitolul III „Consimțământul pacientului privind intervenția medicală” și în special art. 13 este reglementat faptul că „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și în scris, răspunderea pentru decizia sa”. În acest context, termenul de „intervenție medicală”, conform art. 1 lit. d) comportă înțelesul de „orice examinare, tratament sau alt act medical în scop diagnostic, preventiv, terapeutic, ori de reabilitare”. Se poate considera, însă, că acest text de lege are aplicabilitate doar în cazurile individuale și nu în situația bolilor transmisibile, considerate problemă de sănătate publică – ale comunității – asupra căreia se vor răsfrânge efectele unei decizii greșite sau arbitrare.
Contestatarii vehemenți ai acestui proiect de lege ridică problema dreptului la respectarea vieții private și de familie, drept prevăzut în art. 8 par. 1 al Conveției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Trebuie însă argumentat faptul că acest drept nu este unul absolut care să permit limitari sau excepții. De asemenea, trebuie avut în vedere și art. 2 al CEDO care prevede dreptul de a trăi, iar prin refuzul vaccinării unui copil, acest drept îi este refuzat atât copilului în cauză, dar și celorlalți copii / persoane care vor intra cu el în contact în insituțiile de învățământ sau în alte locuri publice.
În același art. 8, la paragraful 2 al Conventiei CEDO este reglementat faptul că acest drept poate fi îngrădit în măsura în care această îngrădire este prevăzută în lege, fiind considerată necesară într-o societate democratică în care se urmărește protejarea sănătății, individuale sau publice, precum și pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. Prin urmare aceste articole trebuiesc interpretate impreuna si nu in izolare.
De asemenea, contestatarii obligativității vaccinării este invocat și de art. 17 al Conventiei CEDO, articol care interzice abuzul de drept. Practic, niciunul dintre articolele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi exercitat abuziv, adică nu poate fi folosit nici de stat si de niciun grup sau individ pentru a întreprinde acte care aduc atingere celorlalte drepturi sau libertăți fundamentale. În acest sens, vaccinarea obligatorie nu poate fi considerată abuz de drept deoarece lipsa acesteia pune în pericol grav dreptul la viață al celorlalți copii din colectivitate, de exemplu, iar acest lucru contravine art.2 din Conv. CEDO, prin crearea condițiilor de instalare și proliferare a unei serie de boli potential mortale, care nu pot fi prevenite decât pe calea vaccinării.
Acest proiect de lege va suporta amendamente ca urmare a propunerilor venite din partea societatii civile precum si a unor insituții de specialitate. Unul dintre aceste posibile amendamente este introducerea unei prevederi care să consacre dreptul de a refuza vaccinarea obligatorie pe motive de conștiință / convingeri religioase. Acest lucru, însă, va anula caracterul obligatoriu al vaccinării. În susținerea acestui amendament a fost invocat art. 9 din CEDO.
Într-adevăr, art. 9 din CEDO prevede libertatea de gândire, de conștiință și de religie, însă, asemenea art. 8 din CEDO, și acest articol este lipsit de caracter absolut și cunoaște îngrădiri atât timp cât aceste îngrădiri sunt prevăzute prin lege, reprezentând măsuri necesare pentru protejarea, în cadrul unei societăți democratice, a sănătății, individuale sau publice, sau a drepturilor și libertăților altora.
Concluzionez, având în vedere cele prezentate mai sus, că reglementarea obligativității vaccinării este impetuos necesară, însă prezentul proiect de lege prezintă elemente ambiguu exprimate, spre exemplu caracterul sancționator, motiv pentru care sunt necesare modificări.
Totuși, nu trebuie neglijat faptul că atât timp cât legiuitorul ia în considerare posibilitatea completării proiectului de lege cu amendamente care permit refuzarea vaccinării, acest document își pierde scopul pentru care a fost elaborat: si anume obligativitatea vaccinării, iar, în acest moment, țara noastră are obligația, pe de o parte, de a asigura sănătatea cetățenilor ei, iar, pe de altă parte, de a implementa prevederilor tratatelor ratificate în acest sens. Astfel, atât timp cât direcția Europeană este de a implementa obligativitatea vaccinării, România are obligația de a urma aceeași cale.
 
Surse:
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-18-3458_en.htm
https://ec.europa.eu/health/vaccination/overview_en
http://www.apador.org/wp-content/uploads/2017/09/Opinie-APADOR-vaccinare-obligatorie.pdf
http://www.who.int/wer/2004/en/wer7904.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *