Palestina c. SUA-un caz complicat

• Articole
• Jurisprudenta internationala

11 minute • Andrada Mocanu • 21 noiembrie 2018

Pe 28 septembrie 2018, un lucru relativ surprinzător s-a petrecut pe scena internațională-Palestina a introdus o cerere de chemare în judecată la Curtea Internațională de Justiție împotriva Statelor Unite ale Americii.

Motivul unei astfel de acțiuni, spus într-o manieră simplă, este acela că Statele Unite ale Americii și-a mutat pe 14 mai 2018 ambasada din Tel Aviv în Ierusalim.

Ce e interesant la această speță este că, în prezent, Palestina nu este un stat în adevăratul sens al cuvântului-unele state recunosc Palestina ca stat, altele se abțin din a face vreo afirmație în acest sens.

Și mai interesantă este speța când ne gândim că SUA nu recunoaște Palestina ca fiind un stat și, mai mult, având în vedere acțiunea în fața CIJ, Curtea, mai întâi de toate, ar trebui să se pronunțe asupra caracterului de stat al Palestinei în cazul judecării și să recunoască în mod implicit că Palestina este un stat.

Acum, pentru a face totul mai clar, trebuie să vă prezint câteva elemente de istorie și politică.

Scurt istoric

• În secolul 19, Imperiul Otoman deținea teritoriul actualei Palestina. Conform unor statistici realizate în perioada respectivă, un număr foarte mare de locuitori de pe teritoriul actualei Palestina erau arabi, numărul evreilor fiind scăzut.
• În Ierusalim, populația era împărțită relativ egal din punctul de vedere al confesiunii/religiei.
• După Primul Război Mondial, Marea Britanie a transformat Palestina în colonie, cu scopul de a conduce până când palestinienii vor atinge un punct de echilibru și se vor putea conduce singuri.
• În această perioadă, numărul evreilor care trăiau în Palestina a început să crească, ca o consecință a apariției curentului ideologic zionist, care promova în principal întoarcerea evreilor în Țara Sfântă pentru ca aceștia să-și construiască un stat propriu.
• În anul 1936, palestinienii s-au revoltat împotriva conducerii britanice, revolta a fost oprimată și Marea Britanie a redactat un document potrivit căruia numărul de imigranți evrei urma să fie limitat, iar în aproximativ 10 ani urma să fie creat un nou stat pe teritoriul Palestinei, stat în care arabii palestinieni și evreii să conviețuiască.
• Prin Planul de partiție al Palestinei al ONU din 1947, s-a stabilit că teritoriul Palestinei urma să fie împărțit în doua bucăți aproximativ egale ca suprafață și se vor forma acolo 2 state-unul pentru arabi și unul pentru evrei.
• În 1947, proaspăt formata Organizaţie a Naţiunilor Unite a constituit un comitet care să se ocupe de situaţia Palestinei.
• În septembrie 1947, Comitetul Special al Naţiunilor Unite pentru Palestina a propus crearea pe teritoriul mandatului britanic a unui stat arab independent, unui stat evreu independent şi Oraşul Ierusalim, independent de ambele.
• Niciuna dintre părţi nu a fost de acord cu această propunere, evreii pentru că pierdeau Ierusalimul, unde aveau la acel moment o populaţie majoritară, iar palestinienii erau nemulţumiţi pentru că foarte mulţi arabi ar fi rămas blocaţi în statul evreu.
• Anul 1948 este marcat de Războiul Arabo-Israelian în urma căruia evreii cuceresc cu ⅓ mai mult teritoriu decât ar fi obținut prin planul ONU din anul precendent.
• Acest moment este foarte important pentru ambele popoare-pentru israelieni a fost momentul de început în proclamarea lor ca stat, pentru arabi a fost un moment catastrofal, întrucât ei își pierd o mare parte din teritoriu datorită ocupației evreiești, pe de o parte și datorită anexării unor porțiuni din teritoriu la statele vecine.
• În 1967 are loc Războiul de Șase Zile, în urma căruia întreg teritoriul Palestinei și câteva teritorii vecine sunt cucerite de israelieni.
• În același an, ONU a adoptat Rezoluția 242 prin care a încercat să rezolve conflictul dintre cele două popoare, dar fără noroc.
• În anii ‘80 au avut loc mai multe proteste și boicoturi ale arabilor palestinieni împotriva statului Israel.
• În perioada următoare s-a încercat ajungerea la un consens și respectarea Rezoluției 242.
• În 1988, OEP(Organizația pentru Eliberarea Palestinei) a declarat instituirea statului palestinian, care, deşi nu a fost niciodată un stat independent care să deţină suveranitatea asupra vreunui teritoriu, a recunoscut Israel ca stat în graniţele dinaintea războiului din 1967, ceea ce a adus recunoaşterea internaţională pentru OEP.
• În anul următor, a fost creată Autoritatea Națională Palestiniană cu rol de guvern asupra teritoriului Palestinei.
• Anii 2001 – 2002 au reprezentat o schimbare a atitudinii faţă de tensiunile dintre Israel şi Palestina. Ariel Sharon, noul premier israelian, începea să contureze planul său de retragere unilaterală, iar statele din Liga Arabă au încercat să ofere o nouă soluţie diplomatică conflictului.
• În ultimii ani, situația tensionată dintre cele două popoare nu s-a domolit, ba chiar, s-a agravat, întrucât au avut loc mai multe atacuri cu rachete, ocupări abuzive de teritoriu șamd.

Palestina-situația actuală pe plan internațional

Totuși, în continuare există state care nu recunosc Palestina, cel mai important dintre ele fiind Statele Unite ale Americii.
Fiind unul dintre cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate, SUA are drept de veto și simpla împotrivire a acesteia este suficientă pentru a împiedica un stat sa devină membru ONU.
Această situație nu este favorabilă Palestinei, întrucât, calitatea de membru ONU i-ar conferi recunoaștere pe plan internațional în mod oficial și ar reprezenta un pas înainte spre definitivarea Palestinei ca stat.
Printre principalele argumente ale statelor care nu recunosc Palestina se numără faptul că Palestina nu are un guvern propriu-zis și nu are un teritoriu stabil.

Cerința existenței unui guvern este esențială pentru accederea la ONU, întrucât ONU este o organizație interguvernamentală.

Mai mult, pentru a accede la ONU un stat trebuie să fie recunoscut ca stat pe plan internațional. ONU nu poate de una singură să declare entități ca fiind state.

Aici ar interveni o altă problemă destul de complexă-Situația actuală nu cumva încalcă dreptul la autodeterminare al palestinienilor?

De ce este nevoie pentru ca un stat să fie stat? Recunoaștere la nivel internațional sau doar autoproclamare?

Răspunsul la prima întrebare pare unul relativ simplu.
Poporul palestinian are dreptul de a-și hotărî singur soarta, deci, are și dreptul de a se proclama ca stat fără ca celelalte state să aibă vreun cuvânt de spus.
Lucrurile nu stau chiar așa, totuși.
Principiul autodeterminării a fost consacrat în Declarația Adunării Generale a ONU din 1970.
El prevede, într-adevăr, dreptul unui popor de a se conduce singur, de a se organiza într-un stat șamd. Totuși, el conține și limitări. Printre aceste limitări se numără și obligația de abținere de la a amenința integritatea teritorială a altor state.
Or, dacă Palestina ar fi recunoscută ca stat, atunci ar trebui demarate negocieri cu privire la restabilirea granițelor, lucru care ar duce la pierderea accesului uneia dintre cele două state(Palestina sau Israel) la surse de apă-un element esențial în zona respectivă.
Pe lângă alte zone pe care și Israelul și Palestina le consideră ca fiind ale lor, se numără și Ierusalimul. Situația este și mai delicată, întrucât ambele consideră Ierusalimul un centru al puterii lor.
Ierusalimul a fost în trecut capitala Palestinei, sub mandat britanic, iar în prezent este capitala Israelului și este puțin probabil ca Israelul să renunțe la această porțiune din teritoriu în favoarea Palestinei, având în vedere tensiunile politice dintre cele două.
Deci, în cazul în care Palestina ar fi stat în mod oficial, integritatea teritorială a Israelului ar putea fi încălcată.
Pe de altă parte, evreii nu au fost de la început o populație stabilă în zona Palestinei- ei au început să emigreze în masă în secolul 20 și, practic, au ocupat mai mult sau mai puțin abuziv teritoriul locuit de arabii palestinieni. În contextul politic ulterior, Israelul a reușit să obțină prin intermediul forței niște teritorii palestiniene.
În acest caz, palestinienii nu au cu atât mai mult dreptul la autodeterminare? Integritatea teritorială a statului lor a fost amenințată și chiar încălcată de alt stat care s-a proclamat mai apoi independent.

Tocmai din acest motiv, foarte multe state au evitat înființarea ambasadelor în Ierusalim și s-au orientat spre alte orașe cum ar fi Tel Aviv, Ramat Gan, Herzliya etc.

Se pare, însă, că americanii nu mai vor să țină cont de acest aspect, întrucât acțiunea lor favorizează fățiș Israelul.

A doua întrebare este la fel de complicată.
Teoretic, având în vedere dreptul la autodeterminare a popoarelor, simpla autoproclamare ar fi suficientă.
Totuși, practica a demonstrat că nerecunoașterea la nivel internațional echivalează cu inexistența statului. Iar Palestina este un exemplu excelent.

De iure, Palestina este un stat. Are un guvern(Autoritatea palestiniană), menține relații diplomatice cu celelalte state, este recunoscută pe plan internațional de un număr considerabil de state, face parte din organizații internaționale și este parte la convenții multilaterale.

De facto, Palestina nu există pentru că nu exercită control asupra propriului teritoriu. În realitate, teritoriul statului este relativ nedefinit. Teritoriul controlat de palestinieni este puternic fragmentat și acest lucru nu permite formarea unui stat suveran.

Cum putem încadra Palestina în momentul de față? Dificil de spus. Deși mulți recunosc statul Palestina, există păreri împărțite. Posibil ca cea mai sigură exprimare să fie cea de națiune, dar nici aceasta nu mi se pare foarte potrivită.

Aveți AICI un articol care prezintă diferențele dintre stat și națiune.
În acest context, ce valoare are cererea Palestinei în fața Curții Internaționale de Justiție?

Palestina are o situație incertă. Nu se poate afirma despre ea nici că este stat, nici că nu este. Având în vedere acest lucru, Curtea Internațională de Justiție ar putea admite cererea de relocare a ambasadei SUA din Ierusalim, înapoi în Tel Aviv.

Palestina are la dispoziție chiar instrumentele legale pentru a face acest lucru-este parte atât la Convenția de la Viena, cât și la Protocolul adițional, acte la care este parte și SUA, iar pe 4 mai 2018 Palestina a depus o declarație unilaterală de recunoștere a competenței Curții Internaționale de Justiție.

Palestina susține că acțiunea SUA de a muta ambasada reprezintă o încălcare a Convenției de la Viena, întrucât misiunea diplomatică a unui stat trebuie stabilită pe teritoriul statului-gazdă.

Teoretic, făcând abstracție de situația politică a Palestinei, cererea de chemare în judecată este valabilă, întrucât ambele state recunosc competența Curții Internaționale de Justiție de a judeca orice dispută care apare.

Acesta este și motivul pentru care, pentru a fi precaută, pe 3 octombrie SUA a decis să nu mai fie parte din protocolul adițional al Convenției de la Viena care privește relațiile diplomatice și care prevede acceptarea de către statele părți a competenței de judecată a Curții Internaționale de Justiție pentru orice litigiu ar putea apărea în legătură cu prevederile convenției.

Smart move SUA. Dar oare CIJ va considera acest lucru de ajuns?
Va fi judecată disputa dintre SUA și Palestina sau cererea va fi respinsă?

Rămâne de vazut! Până atunci, aruncați o geană și pe alte articole de pe blog! 😉