Pensiile de serviciu nu vor mai putea depăși salariile nete
3 minute • Ana-Maria Udriste • 05 august 2017
Guvernul României a adoptat, astăzi, o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010.
Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.
Precizăm că niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării prezentei ordonanțe de urgență. Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.
Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităților dintre categoriile de pensionari, dar și în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut și cu 300% în ultimii ani, ca urmare a creșterilor salariale semnificative din respectivele domenii de activitate. Spre exemplu, o pensie de serviciu stabilită la aproximativ 7.000 de lei în anul 2010 a ajuns la valoarea de 22.000 de lei în anul 2017, ca urmare a corelărilor cu creșterile salariale, efectuate ulterior pensionării.
Adoptarea acestor măsuri era necesară în contextul în care Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creșteri anuale semnificative ale salariilor în următorii ani, ceea ce ar fi generat, implicit, actualizarea pensiilor de serviciu cu sume ce ar fi putut produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate.
Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, cel auxiliar din instanțe și parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului României și Camerei Deputaților. Menționăm că pensiile magistraților nu sunt incluse în categoriile enumerate mai sus pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curții Constituționale a României.
Totodată, pentru a elimina orice posibilă interpretare sau speculație conform căreia doar persoane din structuri de conducere, care ar fi putut afla despre intenția Guvernului de introducere a acestui act normativ, ar fi avut posibilitatea de a depune cereri de pensionare, până la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență, actul normativ prevede că orice persoană din categoriile enumerate mai sus poate alege să se pensioneze în baza actualelor prevederi legale, până la data de 15 septembrie. Recomandarea este, totuși, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condițiile în care Legea 153/2017 prevederi creșteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari.