Pluralitatea de infracțiuni
10 minute • Andreea Bisca • 27 februarie 2018
Formele pluralității de infracțiuni prevăzute în Codul Penal sunt: concursul de infracțiuni, recidiva și pluralitatea intermediară.
Concursul de infracțiuni:
Este reglementat in art. 38 C.p.
Din textul legal rezultă mai multe condiții pentru a ne afla în cazul unui concurs de infracțiuni:
- Comiterea a două sau mai multe infracțiuni
Nu este necesar ca infracțiunile să fie de aceeași gravitate, ca ele să fie prevăzute în Codul Penal sau în legi penale speciale ori legi nepenale cu dispozițiuni penale. De asemenea, una dintre faptele infracționale poate să se afle și in faza de tentativă, atât timp cât legea o pedepsește ca atare. Se consideră că este îndeplinită această condiție și în cazul în care persoana a participat la comiterea unei infracțiuni în calitate de instigator, complice ori coautor.
Infracțiunile pot fi săvârșite atât cu intenție, cât și din culpă, forma de vinovăție neavând relevanță pentru îndeplinirea condiției. Totuși, trebuie menționat că legea trebuie să prevadă expres faptul că o faptă este calificată ca infracțiune și atunci când este săvârșită din culpă, în caz contrar considerându-se că nu este infracțiune decât dacă a fost comisă cu intenție.
Nici locul de comitere a faptei nu contează, ele putând fi comise în totalitate în țară, parțial în țară și în afară ori toate în străinătate.
- Infracțiunile în cauză să fie săvârșite de aceeași persoană
Aceasta este o condiție esențială pentru existența concursului de infracțiuni. Dacă făptuitorul este diferit nu se mai poate pune problema concursului de infracțiuni.
Minoritatea făptuitorului nu este de natură a afecta îndeplinirea acestei condiții. Există concurs de infracțiuni și în cazul în care persoana a săvârșit unele fapte în timpul minorității și altele după împlinirea vârstei de 18 ani.
- Făptuitorul să nu fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre infracțiuni
Prin hotărâre definitivă/condamnare definitivă înțelegem hotărârile date de instanță care nu mai pot fi atacate prin apel.
Această condiție este îndeplinită și dacă există o hotărâre de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile comise, dar aceasta nu a rămas definitivă.
În cazul desființării unei hotărâri definitive de condamnare printr-o cale extraordinară de atac, această condiție se consideră a fi îndeplinită.
- Dintre toate infracțiunile comise, este necesar ca cel puțin două dintre ele să poată fi supuse judecării
În cazul în care pentru toate infracțiunile, în afară de una singură dintre ele, intervin anumite cauze care înlătură răspunderea penală (ex: amnistia, lipsa plângerii prealabile, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale) și, astfel, infractorul este trimis în judecată doar pentru una dintre fapte, atunci nu mai suntem sub incidența concursului de infracțiuni. De esența concursului de infracțiuni este chiar pluralitatea infracțiunilor ce pot fi supuse judecării de către instanță.
Exista două forme ale concursului de infracțiuni:
- Concursul real de infracțiuni care presupune că două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, în condițiile prezentate mai sus, prin acțiuni sau inacțiuni distincte
- Concursul formal de infracțiuni, caz în care se săvârșește o singură acțiune/inacțiune, însă această acțiune/inacțiune va realiza conținutul mai multor infracțiuni (de exemplu, în cazul unui accident auto se distruge un alt autovehicul și se cauzează și rănirea gravă a unei persoane)
Sancționarea concursului de infracțiuni se realizează prin intermediul a trei sisteme:
- Sistemul cumulului aritmetic
Mai este cunoscut, în doctrină, și sub denumirea de „sistemul totalizării pedepselor” și presupune adunarea pedepselor stabilite pentru fiecare pedeapsă în parte, ducând astfel la executarea pedepsei rezultate din această sumă.
- Sistemul absorbției
Acest sistem presupune că pedeapsă cea mai gravă dintre cele stabilite „absoarbe” pedepsele mai ușoare, pedeapsa rezultantă nemaifiind o sumă a acestora.
- Sistemul cumulului juridic
Mai este denumit și „sistemul contopirii pedepselor” și este o soluție intermediară între cele două sisteme prezentate mai sus. El presupune aplicarea pedepsei mai grave dintre cele stabilite pentru fiecare infracțiune, la care se poate adăuga un spor de pedeapsă.
În Codul Penal actual se prevede regula conform căreia este obligatoriu a se aplica un spor de pedeapsă fix în cazul tuturor formelor concursului de infracțiuni.
Art. 39, alin. (1) din Codul Penal român prevede că, în caz de concurs de infracțiuni, se va stabili pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, ulterior, se va aplica:
- detențiunea pe viață dacă una dintre pedepsele stabilite anterior este aceasta, iar restul sunt pedepse cu închisoarea, ori amenda;
- dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea/amenda, se va aplica pedeapsa cea mai grea, plus un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite;
- când s-au stabilit atât pedepse cu închisoarea, cât și pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adauga, în întregime, pedeapsa amenzii.
La art. 39, alin. (2) C.p. se prevăd situațiile în care se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață, altele decât cele prevăzute la art. 39, alin. (1), lit. a).
Recidiva:
Este reglementată în art. 41 C.p.
În cazul acestei forme a pluralității de infracțiuni, persoana care a fost deja condamnată definitiv pentru o infracțiune, săvârșește din nou o infracțiune.
Astfel, diferența dintre recidivă și concursul de infracțiuni nu se reduce doar la acest aspect, ci relevă o periculozitate mai mare a infractorului care, în ciuda sancțiunii primite, el nu s-a îndreptat, nu și-a schimbat atitudinea față de societate și valorile acesteia și comite, din nou, fapte infracționale.
Există mai multe forme de recidivă, dintre care vom aminti 2:
- Recidivă postcondamnatorie, care apare atunci când infracțiunea nouă este comisă după condamnarea definitivă, dar înainte de executarea pedepsei
- Recidivă postexecutorie, care apare atunci când infracțiunea nouă este comisă după executarea pedepsei stabilite pentru infracțiunea anterioară
Vom analiza, în continuare, anumite condiții privind recidiva postcondamnatorie și recivida postexecutorie.
Recidiva postcomandatorie are 2 termene.
Primul termen al recidivei postcondamnatorii îl reprezintă hotărârea definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an sau a detențiunii pe viață.
O alta condiție importantă este aceea a comiterii infracțiunii cu intenție, deoarece la stabilirea stării de recividă nu se ține seama de infracțiunile comise din culpă.
Al doilea termen al recidivei postcondamnatorii constă în săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 1 an sau detențiunea pe viață.
Recidiva postexecutorie are, de asemenea, 2 termene.
Primul termen al recidivei postexecutorii îl fomează o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, pedeapsă ce a fost executată
La acest tip de recidivă nu se ține cont de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea.
Al doilea termen al recidivei postexecutorii constă în săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 1 an.
Noua infracțiune trebuie comisă până la reabilitare sau până la împlinirea termenului de reabilitare.
În Codul Penal român recidiva este prezentată ca o cauză generală de agravare obligatorie a pedepsei, tocmai pentru ca săvârșirea unei noi infracțiuni după o condamnare definitivă și o eventuală executare a pedepsei dovedește o periculozitate sporită a infractorului.
Sancțiunea în caz de recidivă se stabilește conform dispozițiilor art. 43 C.p.: înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată, daca se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară, acest lucru fiind valabil și în cazul mai multor infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedeapsa rezultantă fiind cea care se adaugă pedepsei anterioare (art. 43, alin. (1) și (2)); dacă pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru recidivă este detențiunea pe viață, atunci se va executa această pedeapsă; dacă infracțiunea în stare de recidivă se comite după executarea pedepsei anterioare, atunci limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
De asemenea, legislația penală prevede posibilitatea ca judecătorul să dispună pedeapsa detențiunii pe viață, chiar dacă pentru niciuna dintre infracțiunile concurente nu se prevede această pedeapsă. Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea aplica acest regim sunt regăsite în art. 43, alin. (3) C.p..
Sunt anumite infracțiuni care nu atrag starea de recidivă. Acestea sunt prevăzute la art. 42 C.p.: faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală, infracțiunile amnistiate și infracțiunile săvârșite din culpă.
Pluralitatea intermediară de infracțiuni:
Este reglementată în art. 44 C.p.
Pluralitatea intermediară este o modalitate a pluralității de infracțiuni și apare atunci când după o hotărâre definitivă de condamnare și până la momentul la care pedeapsa este executată, condamnatul săvârșește o nouă infracțiune, însă nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidența stării de recidivă.
Există mai multe condiții ce trebuie îndeplinite pentru a ne afla în prezența pluralității de infracțiuni:
- Existența unei condamnări definitive
- Săvârșirea unei noi infracțiuni până la momentul la care pedeapsa a fost executată
- Nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la starea de recidivă, ca de exemplu:
a) pedeapsa închisorii este mai mică de 1 an
b) pedeapsa aplicată este amenda
c) infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea definitivă a fost săvârșită din culpă, nu cu intenție
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracțiune este închisoarea mai mică de 1 an sau amenda
e) noua infracțiune a fost comisă din culpă
Stabilirea pedepsei în cazul pluralității intermediare se face conform regulilor întâlnite și la concursul de infracțiuni.
De asemenea, pluralitatea intermediară intervine în cazul în care noua infracțiune a fost comisă în perioada de timp de după condamnarea definitivă și până la executarea pedepsei (fiind asemănătoare cu recidiva postcondamnatorie). În cazul în care noua infracțiune este săvârșită după executarea pedepsei și nu sunt întrunite condițiile de la recidiva postexecutorie, nu ne aflăm în cazul unei pluralități intermediare, ci avem de a face cu o formă de pluralitate de infracțiuni nenumită.