Prezumția de nevinovatie
5 minute • Ioana Grosu • 11 aprilie 2017
Definiție
„Prezumția de nevinovăție garantează protecția persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului în stabilirea și tragerea la răspundere penală”. [1]
Dispoziții legale
Art. 23 alin. (11) Constituție
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată
*drept fundamental
Art. 4 Codul de Procedură Penală
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. (Principiul indubio pro reo)
* prezumție relativă, ce poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăției, ca urmare a analizei de către inastanță a întregului material probator.
Potrivit art. 103 alin. (2) Cod Procedură Penală – condamnarea se dispune numai atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Art. 6 alin. (2) CEDO
“Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.”
Perspectivă europeană
În data de 12 februarie 2016, miniștrii statelor membre ale UE au adoptat
Directiva privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.[2]
Aceasta prevede în cuprinsul său :
Articolul 3 Prezumția de nevinovăție ⇒(…)persoanele suspectate sau acuzate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la dovedirea vinovăției conform legii. (prevedere existentă deja în actualul art. 4 CPP !)
Articolul 4 Referirile publice la vinovăție înainte de condamnare ⇒ (…) înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se referă la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate.
Articolul 5 Obligații privind sarcina probei și nivelul probatoriu
⇒(…) sarcina probei în ceea ce privește stabilirea vinovăției persoanelor suspectate sau acuzate revine acuzării. (prevedere existentă deja în conținutul actualului art. 99 [3]CPP !)
⇒(…) orice prezumție care transferă sarcina probei către persoanele suspectate sau acuzate este suficient de importantă pentru a justifica încălcarea principiului respectiv și că aceasta poate fi răsturnată. Pentru răsturnarea prezumției respective este îndeajuns ca apărarea să aducă suficiente probe care să trezească îndoieli rezonabile cu privire la vinovăția persoanei suspectate sau acuzate.
⇒(…) în cazul în care, în urma evaluării vinovăției persoanei suspectate sau acuzate de către instanța de judecată, rezultă o îndoială justificată cu privire la vinovăția acesteia, persoana în cauză este achitată.
Articolul 6 Dreptul de a nu se autoincrimina și de a nu coopera ⇒ (…) persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a nu se autoincrimina și de a nu coopera în cadrul oricărei proceduri penale.
Nu se aplică utilizării, în cadrul procedurilor penale, a unor materiale care ar putea fi obținute de la persoanele suspectate sau acuzate prin metode de constrângere legală, dar care au o existență independentă de voința persoanelor suspectate sau acuzate.
Exercitarea dreptului de a nu se autoincrimina sau a dreptului de a nu coopera nu se utilizează împotriva persoanei suspectate sau acuzate într-o etapă ulterioară a procedurii și nu este utilizată la coroborarea faptelor.
Orice probe obținute cu încălcarea prezentului articol nu sunt admisibile, cu excepția cazului în care acestea nu aduc atingere caracterului echitabil în ansamblu al procedurilor.
Articolul 7 Dreptul de a păstra tăcerea
⇒(…) persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a păstra tăcerea în cursul interogatoriului efectuat de către poliție sau de către alte autorități de asigurare a respectării legii sau autorități judiciare, în legătură cu infracțiunea de care sunt suspectate sau acuzate că au săvârșit-o. (prevedere existentă deja în conținutul actualului art. 83 [4]CPP !)
⇒(…) informează cu promptitudine persoanele suspectate sau acuzate cu privire la dreptul pe care îl au de a păstra tăcerea și explică acestora conținutul dreptului respectiv, precum și consecințele pe care le are renunțarea la acesta sau invocarea acestuia.(prevedere existentă deja în conținutul actualului art. 83 CPP !)
⇒Exercitarea dreptului de a păstra tăcerea nu se utilizează împotriva persoanelor suspectate sau acuzate într-o etapă ulterioară a procedurii și nu este utilizată la coroborarea faptelor.
⇒Orice probe obținute cu încălcarea prezentului articol nu sunt admisibile, cu excepția cazului în care utilizarea acestora nu aduce atingere caracterului echitabil în ansamblu al procedurilor.
______________________________________________________________
[1] N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Partea specială, vol. II, Ediţie revăzută şi adăugită, Ed. “Paideia”, București, 1996, p. 121.
[2] Articolul 13 Transpunere- Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 18 luni de la publicarea prezentei directive]. Comisiei îi sunt comunicate de îndată de către statele membre textele dispozițiilor respective.
[3] Sarcina probei- În acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă. Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. În procesul penal, persoana vătămată, suspectul şi părţile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
[4] Art. 83. – În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
