Reeducarea studenților de la medicină sau cum pandemia naște monștri. Update: cum și când putem înregistra cursurile pe online?
16 minute • Ana-Maria Udriste • 13 noiembrie 2020
Dacă nu cumva ai trăit sub o piatră în ultima perioadă, mai mult ca sigur că ai aflat despre profesoara de la medicină care pretinde să fie numită doamna doctor Mădălina Adam.
Dacă doar citești aceste rânduri probabil că nu ți se pare absolut nimic deplasat, însă dacă te vei uita la videoclipul de mai jos, probabil că o să înțelegi la ce anume mă refer.
Tot contextul se întâmplă în cursul unei ore pe online de la Facultatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
Recunosc că în primă fază m-am amuzat. ”Hehehe, ia uite ce zice și asta!”. Pe măsură ce am urmărit videoclipul până la final am avut același sentiment când în urmă cu 12 ani am citit pentru prima oară cartea Fenomenul Pitești. Am putut observa fără doar și poate scena clasică de reeducare mentală pe care o persoană însărcinată cu o anumită putere datorită funcției pe care o deține, o răsfrânge asupra persoanelor din fața sa care se află, cel puțin în relația profesor-student, în inferioritate. Contextul este clar diferit, de aceea trebuie să păstrăm niște proporții.
Ce facem totuși cu înregistrările video ale cursurilor online?
O să trecem în următoare parte la măsurile pe care le-a implementat facultatea cu privire la sancționarea disciplinară a profesoarei. Până atunci însă să ne amintim un singur lucru: suntem în plină pandemie iar tot ce înseamnă învățământ a trecut pe online.
De ce am ținut neapărat să accentuez acest lucru? Pentru că acum o săptămână, în momentul în care toate unitățile de învățământ, până la învățământul universitar, au trecut în mediul online, inspectoratele școlare, acolo unde au competențe, au forțat părinții și elevii deopotrivă să semneze declarații pe proprie răspundere că nu vor înregistra orele online la care aceștia participă și că aceste materiale nu vor ajunge niciodată în spațiul public. Asta deși, așa cum am spus în articolul de aici, aveam deja un cadru legal prin care elevilor li se interzicea să înregistreze orele online la care participă.
Mai mult decât atât, o asociație care ar trebui să apere drepturile cetățenilor și care se ocupă (sic!) de educația juridică a elevilor în școli, a afirmat cu nonșalanță că este de datoria morală a părinților și elevilor deopotriva să semneze declarații pe proprie răspundere sub sancțiunea falsului în declarații, pe ideea că așa voi fi mai responsabili.
O mare parte din oameni s-au revoltat un pic măcar în mediul online, pe ideea că în momentul în care nu vom putea da public înregistrări online ale orelor la care participăm ,toată mizeria învățământului românesc va fi trecută sub preș. Ce se întâmplă o săptămână mai târziu? Simplu. Astăzi asistăm cu nonșalanță cum la una din cele mai prestigioase facultăți de medicină din țară, dacă nu chiar prima, studenții, sunt supuși unui fenomen de reeducare mentală.
Pot studenții să înregistreze orele online?
Nimeni nu poate să interzică unei persoane să interzică să înregistreze un curs la care participă. Desigur, având în vedere că vorbim de platforma Zoom în condiții tehnice nu vei putea înregistra din aplicație. Acest lucru nu împiedică faptul că tu vei putea înregistra, exact cum a fost și cazul de față, întregul curs cu un telefon.
În cazul în care în regulamentul oficial al Facultății există o dispoziție prin care studenții pot fi sancționați în cazul în care înregistrează orele online și le furnizează în spațiul public, atunci da, bineînțeles, putem vorbi și de o sancțiune în sarcina studentului respectiv.
Din păcate, nici până la acest moment nu există un regulament pentru studenți privind orele online, asta ca să înțelegem de ce e bun un astfel de document căruia nu îi dăm importanță.
Prin urmare, în lipsa unei reglementări specifice, am putea vorbi de o interdicție generală a studenților de a înregistrat cursurile online dacă am putea vorbi de o încălcare a drepturilor de autor a cursurilor respectivului profesor.
Primul pas așadar este lămurit: nu poți înregistra cursurile de pe online. Dar aici vorbim de un derapaj, care trebuie semnalat.
Ce facem cu GDPR?
Desigur că prima ta reacție va fi să invoci GDPR în cazul de față ca și cum acest regulament ar fi Salvatorul acestei situații.
Potrivit preambulului (18) din GDPR, pe care nimeni nu îl bagă în seamă pentru că este la început, ”Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice și care, prin urmare, nu are legătură cu o activitate profesională sau comercială. Activitățile personale sau domestice ar putea include corespondența și repertoriul de adrese sau activitățile din cadrul rețelelor sociale și activitățile online desfășurate în contextul respectivelor activități. Cu toate acestea, prezentul regulament se aplică operatorilor sau persoanelor împuternicite de operatori care furnizează mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru astfel de activități personale sau domestice.”
Așadar în măsura în care studentul respectiv folosește înregistrarea pentru sine fără a obține de pe urmă sa un scop patrimonial sau a face ulterior o prelucrare de date personale în sens comercial, GDPR nu se aplică.
Pot să mă leg de GDPR că a ajuns video-ul public?
Aici în schimb, da, o pot face. Cum spuneam, GDPR nu se aplică în momentul în care prelucrarea respectivă nu are loc cu un scop patrimonial sau este totuși făcută pentru apărarea unor drepturi, în cazul de față pentru a apăra studenții de eventualele abuzuri pe care le fac profesorii.
Dacă am merge prin absurd pe logica că nu am putea niciodată să folosim înregistrarea pentru că aceasta contravine normelor privind prelucrarea datelor personale, cum am putea sancționa derapaje cum este cel de față?
Așadar, faptul că există un regulament privind protecția prelucrării datelor cu caracter personal nu înseamnă că eu nu pot folosi o înregistrare pentru a semnala anumite contravenții sau încălcări.
Pe de altă, parte problema se pune aici nu cu privire la persoana care face o încălcare, ci la ceilalți participanți la oră ale căror date personale cu nume și prenume și înregistrare video au ajuns în spațiul public. Ar fi trebuit totuși ca înainte ca acest videoclip să ajungă în spațiul public persoana respectivă ă să blureze toți ceilalți participanți, mai puțin persoana în cauză pe care o targetează.
Când putem și când nu putem să înregistrăm orele online?
Pentru că este o întreagă discuție despre acest subiect, studenții de la UMFCD au primit astăzi un e-mail prin care este atașat Ghidul privind protecția datelor personale în timpul activităților didactice desfășurate online, care a fost aprobat aparent în Senat în data de 29 septembrie 2020 (de aici, punctul 5).
Pe principiul că avem un GDPR care ne interzice să prelucrăm datele personale (deși nu, nu asta e ideea), ghidul de mai sus spune că nici studenții, nici cadrele didactice nu pot să înregistreze activitățile online la care participă.
Întrebarea mea: dacă fac streaming online se mai pune că înregistrez?
Revenind la lucruri mai serioase: poate un student să înregistreze cursurile online ca să le revizuiască când intră în sesiune? Sau să le țină pentru el?
Până să ne hazardăm cu răspunsul, să o luam logic.
Cursurile profesorului sunt protejate de drepturi de autor
Complet de acord. Potrivit articolului 7 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, sunt protejate ”b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;”, indiferent de suport: video, audio etc.
Dar … încalc drepturile de autor dacă înregistrez cursurile pentru mine?
Aici ajungem la ceea ce în afară se numește ”fair use”. Atâta timp cât tu folosești cursurile pentru tine personal, fără să le pui public pe undeva și fără să ai un beneficiu comercial de pe urma utilizării personale, poți să le înregistrezi. Mai ales dacă vorbim de cercetare științifică. Găsești această reglementare în articolul 35 din legea drepturilor de autor pe care am menționat-o anterior.
E ca și cum ai lua notițe în timpul cursului, doar că alegi să nu faci asta și să înregistrezi, pentru tine. Inclusiv stocarea / publicarea lor pe un Google Drive al instituției, cont instituțional, nu ar trebui să încalce drepturile de autor, mai ales că am fi în situația absurdă în care nu am avea ce prejudiciu să demonstrăm. Practic, eu ca profesor sunt supărăt că studenții mei care au fost la ora mea au înregistrat cursul ca să se uite pe el după? Hm …
Însă dacă le pui pe Youtube, public, atunci e posibil să ai o problemă.
Cursurile profesorului și GDPR
Interesant este că UMFCD invocă Ordinul Ministrului nr. 5.545 din 10 septembrie 2020 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, despre care am scris și noi anterior, doar că acest ordin se aplică până la învățământul universitar.
Dacă nu mă credeți pe cuvânt, articolul 1 lit. c) spune că ”prin unități de învățământ se înțeleg: unitățile de învățământ de nivel preșcolar, gimnazial, liceal, profesional, palatele copiilor, cluburile elevilor, cluburile sportive școlare.” Așadar, UMFCD nu se supune acestui ordin (și nici nu pot înțelege rațiunea pentru care este invocat).
Interesant este că chiar UMFCD spune că acest ordin nu se aplică, că Ghidul de mai sus se aplică în completare, iar apoi face trimitere la metodologia din ordin. Pai dacă nu se aplică, de ce mai facem trimitere la el? Mindblown.
Și acum avem o primă contradicție: metodologia zice că profesorul are voie să înregistreze activitățile online pentru evaluare, dar Ghidul spune că nu are voie (penultima pagină). Așadar, nu doar că ba se aplică, ba nu se aplică, dar ne mai dăm și cap în cap.
Dar ajungem la punctul culminant: ba putem, ba nu putem, dar vine articolul 25 din GDPR, pe nepusă masă care se referă la ”Asigurarea protecției datelor începând cu momentul conceperii și în mod implicit” și nu are niciun fel de treabă cu scopul prelucrării.
Cel mai probabil voiau să spună că prelucrarea se face în prima fază cu un scop, iar ulterior dacă cineva schimbă scopul, trebuie să informeze persoanele vizate (art 5 alin 1 lit b) și art 6 alin 4 lit a) din GDPR). Chiar și dacă am merge prin absurd pe această afirmație, deși nu are nicio legătură, să nu uităm că scopul rămâne același: îndeplinirea obiectivelor educaționale și punerea la dispoziție a resurselor către studenți.
Putea videoul să fie urcat public pe Youtube / rețele sociale?
Nu, și asta deoarece încalcă drepturile de autor ale persoanei vizate (profesoara) și pe ale celorlalți participanți.
De asemenea, putem vorbim și despre dreptul la imagine și dreptul la demnitate, care sunt protejate de politicile acestor platforme, iar Youtube are un întreg set de recomandări despre cum să eviți un asemenea conținut.
Ai doilea pas este lămurit și el: videoul nu are ce să caute pe Youtube pentru că încalcă drepturile de autor și standardele comunității. Dar încă e acolo.
A procedat corect UMF?
Conform comunicatului UMF, ”conducerea universității a decis suspendarea activității profesoarei și crearea unei comisii de anchetă care va analiza activitatea didactică a acesteia”. Aceste două măsuri încalcă flagrant legislația muncii, cu atât mai mult cu cât, în spațiul online, se vehiculează faptul că profesoara ar avea o patologie cronică de natură psihică.
În primul rând, dacă există suspiciuni privind existența unei afecțiuni medicale care conduce la o inaptitudine fizică sau psihică a salariatului, rectorul UMF trebuie să dispună efectuarea unei expertize medicale psihiatrice conform art. 61, lit. c) din Codul muncii.
O astfel de evaluare se impune pentru a se stabili dacă cadrul didactic este apt să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. Această măsură nu este și nu trebuie să fie văzută ca o sancțiune, ci ca o formă de protecție a salariatului, dacă plecăm de la ipoteza că este suferindă de o boală psihică.
Cercetăm disciplinar și suspendăm CIM. Din păcate, nu se poate.
Faptul că UMF, instituție de învățământ superior medical, a dispus cercetarea disciplinară a profesoarei și suspendare activității sale este nu doar ilegal, ci și profund imoral. În primul rând, măsura este ilegală deoarece există o decizie a Curții Constituționale a României, Decizia nr. 261/2016, care interzice suspendarea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, pe perioada cercetării disciplinare. Mai mult, este imoral că chiar o instituție de învățământ superior medical, observând semne vizibile ale unei patologii de ordin psihic, decide mai întâi să o supună pe angajată, cadru medical, unei cercetări disciplinare în detrimentul unei expertize medicale.
Faptul că un angajator vrea să scape basma curată pe repede înainte și să dea o soluție rapidă nu înseamnă că este îndreptățit să încalce normele legale obligatorii.
Nu este primul caz când o universitate din România înțelege autonomia universitară ca pe o independență în a deroga și a adăuga la legislația muncii, încălcând grav ordinea publică și drepturile membrilor comunității universitare.
De unde până unde știm că profesoara are o boală?
În orice caz, dacă ipoteza privind pre existența unei boli psihice a profesoarei aflate în evidență se confirmă, este interesant de aflat de la cine s-a scurs această informație în spațiul publice, deoarece art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prevede foarte clar că ”Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia”. În aceeași notă, art. 46 din HG nr. 355/2007 prevede că dosarul medical al angajatului este confidențial. Astfel, nici medicul curant și nici angajatorul (UMF) nu au dreptul să divulge, dacă au cunoștință despre aceasta, starea de sănătate a profesoarei.
Este interesant că tocmai persoanele care ar trebui să fie primele care apără secretul medical sunt cele care îl dau public.
Ce remedii are la îndemână profesoara?
Heh, după cum spuneam, în momentul în care decizi să sancționezi un comportament, indiferent cât de afectat ai fi din punct de vedere sentimental sau că vrei să arunci pisica în curtea vecinului, trebuie ca procedura pe care o urmezi să fie cea legală și să o respecți întru totul.
Răspunsul la un derapaj nu este un alt derapaj.
Așadar, profesoara ar putea să:
- ataca suspendarea CIM de pe timpul cercetării disciplinare
- să solicite daune și repararea prejudiciilor de la studenții care au pus acest video în mediul online
- să solicite daune și repararea prejudiciilor de la facultate pentru atingerea adusă demnității și prestigiului profesional
Situația a escalat inclusiv în mediul online și există replici (serios, limbaj cu ”parcă m-aș f*te, parcă nu m-aș f*te”?!) pe Youtube, iar comentariile de pe pagina de Facebook edupedu îți fac pielea de găină. Hate speech de-a dreptul.
În loc de concluzie
Fenomenul petrecut la Facultatea de Medicină nu este unul izolat. Atitudinea de superioritate fără fundament pe care o au anumite cadre didactice este foarte des întâlnită inclusiv în rândul celor mai tineri care impun studenților un respect prin această formă de reeducare.
Cazul de față este unul care are la bază anumite afecțiuni patologice ce ar putea justifica finalmente din punct de vedere medical acest comportament.
Totuși realitatea este că există o relație foarte deficitară între studenți și elevi inclusiv la vârstă fragedă care nu avea la bază cauze patologice ce derivă exclusiv Din dorința unor persoane de a profita și de a abuza de sentimentul de putere pe care îl au.
Trecerea în mediul online a orelor ne dă posibilitatea de a vedea în mod concret cum se comportă persoanele care ar trebui să se ocupă de educația copiilor noștri și să le fie un adevărat model în viață.
Nu are nimeni pretenții ca persoanele din fața elevilor și studenților să aibă întotdeauna o conduită ireproșabilă pentru că suntem oameni. Cu toate acestea, trecerea pe online și inexistența unui regulament în acest sens după aproape un an de zile de la debutul pandemiei ridică semne foarte mari de întrebare cu privire la la calitatea educației și la interesul acordat acestei ramuri.
Nu este de mirare că am ajuns să luăm peste picior cadre didactice, în condițiile în care pentru unii din noi lipsa curentului în gospodărie se poate rezolva bineînțeles cu deschiderea televizorului.
Totuși, indiferent cât de mult ne-am dori să blamăm un comportament și să implementăm mâine măsuri ca să facem pe plac opiniei publice, trebuie să avem în vedere cadrul legal existent.
Cum spuneam, nu putem răspunde unui derapaj cu un alt derapaj. Nu putem răspunde unui abuz cu un alt abuz oricât de mult ne-am dori asta. Iar asta tocmai s-a întâmplat.
Când citești aceste rânduri, gândește-te doar că poate această profesoară, dacă se dovedește în final că are o patologie și o problemă medicală, mâine se aruncă de la etaj și se sinucide ca urmare a abuzurilor făcute tocmai de unitatea care a angajat-o. Ceea ce pornește ca o glumă și ca un act de răzbunare ulterior, cu o metodă de coerciție a sistemului, dublată pe repede înainte de o îndreptare de fațadă, poate avea consecințe nefaste la care nici nu te-ai putea gândi și care nu întotdeauna pot fi reparate.
Pandemia naște monștri. Acolo unde nu ne așteptăm.
Poză de Erik Mclean pe Pexels
