Revendicarea unui avantaj – Colaborarea cu Start-up’urile
7 minute • Roxana Andronicescu • 30 mai 2017
Lista descurajantă a provocărilor cu care se confruntă industria globală de asigurări nu prezintă semne de ameliorare. Din cauza efectelor persistente ale crizei financiare și incertitudinii politice continue, prin schimbarea tehnologică profundă și combaterea unei perturbări semnificative a amplificarii site-urilor bazate pe prețuri agregate, giganții din industrie au acum întrebări importante cu privire la modelele lor actuale de afaceri și viitorul industriei.
Dat fiind rolul fundamental pe care îl joacă tehnologia în acest sector, aceasta este, fără îndoială, cea mai urgentă provocare pe care asiguratorii trebuie să o abordeze. În timp ce asigurarea a fost una dintre primele industrii care au îmbrățișat tehnologia în anii ’70 și ’80, paradoxal, asiguratorii majori au perceput foarte timid platforma digitala. O parte a problemei este infrastructura IT foarte complexă a acestora – oprirea acesteia și trecerea la un nou sistem pur și simplu nu se poate întâmpla peste noapte.
Această lipsă de agilitate ar putea lăsa giganții de asigurări amenințați de companiile de noul tip insurtech, cum ar fi companiile de asigurări de tip peer-to-peer, specialiștii în robo-consultanța și specialiștii în telematică. Prezența tot mai mare a acestor jucători noi a trimis un mesaj clar operatorilor tradiționali. Potrivit sondajului PwC 2016 Global FinTech, 90% dintre asiguratori se tem că vor pierde o afacere start-up, deoarece investițiile în insurtech au crescut de cinci ori în ultimii trei ani.
De la concurență la colaborare
În timp ce unii asiguratori consideră că aceste start-up’uri reprezintă o amenințare, multe dintre acestea sunt percepute drept un atu puternic pentru a ajuta la realizarea inovației la scară. Pe măsură ce jocul trece de la concurență la colaborare, cursa se identifica în parteneriat cu cei mai buni inovatori.
Studiul economic Close Encounters: The Power of Collaborative Inovation a constatat că în ultimii patru ani au participat companii mari de asigurări la 504 de contracte cu IMM-uri din Regatul Unit, în mare parte sub forma achizițiilor de pachete minoritare (69%) alături de fuziuni și achiziții %). 8,5 miliarde de lire sterline sunt cunoscute ca fiind investite in aceste tranzactii intre 2013/4 si 2016/7. Acest lucru atribuie industriei de asigurari al treilea cel mai mare volum de tranzacții incheiate între corporații și IMM-uri din Regatul Unit, în spatele serviciilor financiare și de producție.
După ce s-au confruntat deja cu perturbarile cauzate de site-urile de comparație a prețurilor cu câțiva ani în urmă, asiguratorii mari au găsit modalități de a îmbrățișa inovația colaborativă, dar ce anume conduce această tendință și cum funcționează în practică?
La prima vedere, companiile tradiționale de asigurare și start-up’urile insurtech se identifica drept poli opusi. Una este bine stabilită, alimentată de puterea financiară, capacitățile multinaționale și scară. Cealalta este lipsita de sisteme inradacinate, vechi, fiind construite pentru o dezvoltare digitală optimizată și atrăgătoare pentru talentul milenar. Dar punctele lor forte pot deveni și ele slăbiciuni. În ciuda amplorii și succesului financiar al multor corporații de asigurare, majoritatea sunt construite pentru a funcționa mai degrabă decât pentru a inova. Sistemele informatice vechi și dimensiunile mari pot împiedica aceste mari organizații să adopte fluxuri de venituri digitale și emergente, cum ar fi riscul cibernetic. Pe de altă parte, start-up’urile insurtech pot fi împiedicate de o lipsă de expertiză în domeniul reglementării, de acces la o bază mare de clienți și de a avea acces la piețele financiare. Ceea ce lipsește unuia, poate fi recunoscut celuilalt. Ca atare, flexibilizarea acestor directii antagonice are multe de câștigat prin lucrul împreună.
Nevoia pentru corporațiile de asigurări și pentru IMM-uri de a-și valorifica reciproc cel mai mult punctele forte este demonstrată de modul în care ele aleg să colaboreze. Datele arată că societățile mari de asigurări aleg din ce în ce mai mult interesul minoritar în IMM-uri mai degraba decat full buyouts, mai mult de două treimi (69%) de asigurări în ultimii patru ani fiind achiziții de pachete minoritare.
În timp ce achiziția directă poate părea o cale rapidă de creștere economică pentru companiile de asigurări și nu există niciun fel de lipsă a acestor tipuri de tranzacții în acest sector, ea prezintă marea provocare de integrare a M&A (Mergers & Acquisitions). Reglementările contabile îi obligă adesea pe mai marii proprietari să trateze companiile nou dobândite ca parte a grupului mai larg, ceea ce înseamnă că aceștia pot face față acelorași restricții, care pot înăbuși inovația internă.
Dat fiind faptul că inovarea este obiectivul final pentru mulți asiguratori mari, mizele minoritare ar putea fi o modalitate mai eficientă de stimulare a celor două părți. Recompensele depind, în general, de creșterea capitalului, dar câștigul ar putea fi, de asemenea, bazat pe atingerea unor obiective legate de inovare, cum ar fi lansarea de produse noi sau transformarea sistemelor moștenite.
Studiul nostru a identificat puncte-cheie ale tensiunilor între companii și corporații atunci când vine vorba de negocierea unei colaborări reușite. Este important să le echilibrăm pentru a puncta cea mai bună șansă de a motiva ambele părți și de a furniza inovații valoroase:
Măsura în care un IMM își poate păstra cultura originală versus gradul de controlabilitate al partenerului mai mare reprezinta o chestiune care perturba drumul spre colaborare.
Abordările riscurilor pot fi foarte diferite, responsabilitățile de conformitate ale marilor organizații fiind în conflict direct cu abordarea “ask forgivenss not permission” a multor IMM-uri dinamice. Cu toate acestea, acest dinamism este însăși forța care face companiile partenere esențiale pentru corporații.
În plus față de nevoia evidentă de negociere a unui angajament financiar echitabil, se analizează modul în care orice conflict se poate juca pe cont propriu. De exemplu, o parte poate căuta o schimbare rapidă, în timp ce cealaltă parte este interesată de o valoare pe termen lung.
Este de înțeles, că pentru o industrie care se confruntă în continuare cu probleme de încredere declanșate de criza financiară din 2008, una dintre cele mai mari surse de îngrijorare în ceea ce privește colaborarea start-up provine din riscurile marcilor partii mai mari. Riscurile reputaționale adaugă o dimensiune suplimentară tuturor celorlalte riscuri. Nevoia de control al mărcii sugerează un grad de conformitate care contravine dorinței de a menține autonomia IMM-urilor.
Pe de o parte, compania mai mare va dori să maximizeze eficiența fiscală a investiției sale prin revendicarea ajutorului pentru cercetare și dezvoltare, iar acest lucru va determina o miză mai mare. În schimb, acționarii individuali ai IMM-urilor vor dori să-si pastreze interesul pentru un capital suficient, pentru fiecare dintre aceștia, in scopul de a-si califica pozitia referitoare la acordarea de ajutor intreprinderilor. Reconcilierea acestor două obiective contradictorii poate fi deosebit de dificilă atunci când există un număr de acționari individuali, din simplul motiv că există mai puține capitaluri proprii.
Anii recenți au înregistrat o schimbare considerabilă în strategiile de ieșire. Creșterea rapidă a start-up’urilor bazate pe tehnologie nu mai este concepută pentru a construi o IPO (Initial Public Offert), ci o vânzare corporativă, după cum se vede în cea mai scăzută rată globală de IPO a deceniului în 2016. Alte industrii care se confruntă cu perturbari ar proceda benefic, unindu-si fortele cu competitia.
SURSA:
http://www.lexology.com/
