wishing you a very

Să educăm copiii juridic!

3 minute • Miruna Casiana Dumitrașcu • 29 octombrie 2017


Cred că cel mai frumos lucru pe care îl poți face, mai ales la începutul facultății, este de a dărui din puținul pe care tu îl ai, adică din informațiile de bază pe care le-ai acumulat pe tot acest scurt parcurs. Iar cea mai bună metodă pe care o poți utiliza este de a ține o oră de Educație juridică, fie în școli, fie în licee.
La începutul anului I am fost foarte entuziasmată cand am auzit prima dată de acest proiect și de scopul pe care îl are, mai ales că era destinat și studenților. Aflând că se pot urma cursuri pentru pregatire în vederea susținerii unor ore de curs, nu am stat pe gânduri și am completat formularul necesar înscrierii. Acolo urma să o întalnesc pe Cătălina Cristea, studentă în anul III, alături de care am fost la fostul nostru liceu pentru a pune în aplicare ceea ce am învățat.
Scopul Educației juridice este de a pregăti elevul de pe băncile scolii de astăzi pentru omul ce va fi independent în viitor. Își propune să aducă la cunostință drepturile, obligațiile corelative pe care le au și modul în care statul roman funcționează. Și nu în ultimul rand, îl pregatește pentru viată, pentru a fi capabil să își construiască propriul comportament în mod corect încă de la o varstă fragedă și, de ce nu, să îi educe si pe ceilalți din jur. Este un proiect pentru care au fost deja depuse formalitațile, urmând ca în anii urmatori să fie introdus în programa școlară cu titlu de materie de sine stătătoare, predată de specialiști în Drept.
Așa cum am menționat anterior, am decis ca prima experiență să fie traită alături de Cătălina chiar la liceul de pe băncile căruia am plecat, în urmă cu un an, respectiv doi, încrezatoare în forțele proprii. Iar oamenii care suntem astăzi se datoreaza lui, pentru că aici, la Colegiul Național Pedagogic ,,Mircea Scarlat”, Alexandria am învățat, printre altele, unul dintre cele mai valoroase principii de la dascali, anume “Dăruind vei dobândi!”, de altfel și deviza colegiului.
Am avut ocazia de a le vorbi liceenilor despre cele 3 puteri în stat (puterea legiuitoare, executivă și judecatorească) și de a le prezenta informații despre importanța voluntariatului, contracte de muncă, social media, chiar aspecte legate de infracțiuni și de vârsta la care aceștia răspund penal pentru faptele săvârșite contrar legii. Am avut surpriza (placută, de altfel) de a observa interesul acestora, cât și cunostințele pe care le aveau deja despre infracțiunile existente în societate. Le-am prezentat manualul propus pentru Educația juridică și i-am sfatuit să îl citească, pentru că inevitabil se vor lovi de situații ale caror rezolvări le pot gasi chiar aici, mai ales că sunt la vârsta la care experimentează diverse lucruri și toate acestea vor duce la formarea lor ca oameni.
Pentru că suntem interesate de viitorul elevilor de astăzi, nu ne vom opri la o singură experiență. Avem nevoie de copiii educați juridic, avem nevoie de copiii informați care să conlucreze la binele societătii, încurajând, pe această cale, și alti studenți la Drept să contribuie la formarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *