Text placeholder 1 1 1

Directiva Uniunii Europene privind Drepturile de Autor pe Piața Unică Digitală

7 minute • Alex Cajvanean • 14 ianuarie 2019


 

Directiva 2016/0280 privind drepturile de autor pe piața unică digitală a fost votată în Parlamentul European pe data de 12 septembrie 2018, stârnind puternice controverse. Punctele cele mai criticate atât de platformele online cele mai cunoscute, precum Google, Youtube sau Facebook, cat și de utilizatorii acestor servicii au fost articolele 11 și 13, care și-au câștigat în mediul online numele de “taxa pe link”, respectiv de “meme ban”.

Directiva urmărește să aducă o reformă în domeniul drepturilor de autor, punând o responsabilitate mult mai mare pe umerii platformelor online în apărarea acestora. În momentul de față, această sarcină este a titularilor dreptului de autor, însa odată cu intrarea în vigoare a directivei, platformele precum Google, Youtube sau Twitter vor fi obligate să asigure apărarea acestui drept.

Criticii articolului 13 argumentează că intrarea în vigoare a acestei directive va însemna dispariția memelor, a comentariilor video asupra filmelor sau melodiilor precum și a multor forme de redistribuire gratuită a conținutul protejat. Controversa articolului 11 se naște din presupusa ineficiență a directivei, oponenții acestuia sugerând că ar putea conduce la diminuarea traficului pe siteurile de știri.

Articolul 13- sfârșitul memelor?

  • Ce este articolul 13?

Articolul 13 al Directivei prevede ca platformele media online să coopereze cu titularii drepturilor pentru a lua măsurile necesare care să indisponibilizeze lucrările care încalcă dreptul de autor, în timp ce restul conținutului media postat va rămâne valabil. Acesta mai prevede transparența față de  titularii drepturilor de autor, “care vor fi anunțați asupra măsurilor luate”, precum și posibilitatea utilizatorilor de a depune plângeri pentru evitarea abuzului acestui mecanism.

  • Cum va fi aplicat articolul 13?

Deși articolul nu intră în amănunte asupra modului de aplicare, pare subînțeles că e nevoie de un mecanism de filtrare a postărilor pentru ca măsurile să fie aplicate.  Tocmai acest mecanism de filtrare stârnește cele mai puternice critici. Oponenții directivei se tem că programul însărcinat să facă acest lucru nu va putea distinge între conținutul protejat distribuit în forma lui originală și cel editat în scopul divertismentului, spre exemplu. Așadar, deși scopul acestei directive nu este să “interzică memele”(lucru față de care titularii drepturilor de autor nu au oricum niciun interes), mulți utilizatori preconizează  că ele vor fi prinse la mijloc în încercarea legitimă de a apăra drepturile de autor.

  • Cine are de pierdut şi cine are de câştigat?

Cei mai afectați de acest articol sunt totodată și cei mai vehemenți critici ai directivei. Este vorba despre utilizatorii, în special creatorii de conținut media, pentru care platformele online au devenit o sursa de venit- de la cei care postează pe YouTube melodii, videoclipuri, imagini și texte protejate prin dreptul de autor până la cei care le editează sau comentează. În mod evident, platformele precum YouTube, Facebook sau Google, care urmează a fi ținute responsabile pentru orice încălcare a drepturilor de autor care va fi săvârșita după intrarea în vigoare a directivei, sunt de această parte a baricadei.

Cei care au de câștigat de pe urma acestei directive, pe de altă parte, sunt organizațiile industriale creatoare de conținut media, precum casele de discuri sau asociațiile de autori. În iunie 2018, 84 de organizații din industria muzicală, precum Universal Music Group și Warner Music Group(două dintre cele mai mari grupări de case de discuri din industria de înregistrări) și-au exprimat susținerea pentru Directiva privind Drepturile de Autor. Prin taxarea platformelor care nu filtrează în mod eficient postările și permit încălcarea dreptului de autor și prin faptul că produsele media vor deveni accesibile numai pentru cei care le plătesc, industria media va obține veniturile de care se bucură în momentul de față platformele online.   

Articolul 11- despre fluxul știrilor pe internet

  • Ce prevede articolul 11?

Articolul 11 al Directivei prevede ca statele membre să ofere organelor de presă drepturile prevazute în articolul 2 și articolul 3(2) al Directivei 2001/29/EC astfel încât să obțină o renumerație justă și proporționată pentru folosirea materialelor publicate de către site-uri precum Google News, My Yahoo! sau Facebook News Feed care adună și distribuie articole de pe siteurile de știri. Articolul 2 și articolul 3 din directiva susmenționată se referă la dreptul de a reproduce, respectiv de a comunica o lucrare publicului.

  • Cum va fi aplicat?

Dispoziția nu se aplică și utilizatorilor care distribuie astfel de articole fără interes comercial, nici jurnalelor şi siteurilor academice, științifice sau educationale, și menționează, de asemenea, că simpla distribuire a linkului nu intră în incidența articolului.

Problema o ridică fragmentele din știrea care însoțesc, de obicei, titlul și linkul distribuit, asupra cărora siteurile de știri au un drept de autor și pentru care, în baza Directivei, publicațiile vor putea cere o sumă de bani în schimbul redistribuirii acestora. Dispoziția nu conferă detalii privind suma de bani care urmează a fi plătita, aceasta rămânând la latitudinea statelor membre.

  • Norme similare adoptate in UE

Spre deosebire de situația fără precedent propusa de articolul 13, în cazul de față au existat legi similare la nivel național care ne pot ajuta să preconizam efectele acestei directive. În Germania s-a introdus acest drept, cu mențiunea că organele de presă au posibilitatea să renunțe la el, lucru care s-a și întâmplat ca să asigure o bună cooperare cu Google, minimalizând astfel efectul legii. În Spania, pe de alta parte, unde a fost introdus același drept asupra fragmentelor din știri fără posibilitatea de a renunța la el, Google News s-a închis, fapt care a condus la o diminuare semnificativă a traficului pe siteurile de știri și la pierderi de aproximativ 10 milioane de euro în primul an.

Aşa cum era de așteptat, cel mai vehement critic al acestui articol este chiar Google, iar susținătorii articolului sunt publicațiile care speră că Uniunea Europeana va reuși ceea ce statele, individual, au eșuat: să oblige Google, precum și alte siteuri similare, să plătească pentru fragmentele de știri utilizate.

Concluzia- chiar e atât de rău?

În ciuda preconizărilor sumbre care se fac asupra ambelor articole, viitorul nu e atât de întunecat, multe temeri fiind exagerate.

În ceea ce privește articolul 13, știm încă prea puține despre cum urmează a fi aplicat ca să ne pronunțăm asupra efectelor pe care le va avea. Trebuie avut în vedere că și în prezent, deși protejarea drepturilor de autor cade în sarcina titularilor, aceștia folosesc deseori tot mecanisme de filtrare automate pentru a depista postările care încalcă acest drept și care fac obiectul plângerii către platformele online. Cu toate acestea, au existat puține plângeri din partea titularilor cu privire la postările care satirizează conținutul protejat. Prin urmare, depinde foarte mult de cum mecanismul va fi implementat și de felul în care platformele online vor colabora cu deținătorii drepturilor de autor.

Cât despre articolul 11 al Directivei, având în vedere evoluția situației din Germania și Spania, suntem sceptici cu privire la efectul benefic pe care ar putea să-l aibă directiva pentru organele de presa. În privința diminuării traficului pe siteurile de știri, articolul nu prevede expres imposibilitatea renunțării la dreptul de renumerație asupra fragmentelor de știri utilizate, motiv pentru care este foarte posibil să se ajungă la o situație similara cu cea din Germania, adică să nu se schimbe aproape nimic.

Nu în ultimul rând, înainte ca Directiva să intre în vigoare, urmează negocierile dintre Consiliul European, Comisia Europeană și Parlamentul European în urma cărora se va decide formularea finală a proiectului care va fi prezentat Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European. Luna aceasta, Parlamentul European va supune la vot formularea finală a Directivei, după care statele membre vor avea un termen de 2 ani în care să adopte legi în conformitate cu noile reglementări europene.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *