ANCOM topește costurile privind portarea numerelor
2 minute • Alexandra Enachescu • 20 aprilie 2018
Agenţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a dezbătut și adoptat ieri, 19 aprilie 2018, decizia privind scăderea tarifelor percepute de operatori pentru portarea numerelor de telefon.
Așadar:
- tariful de gros de portare a numerelor fixe a scăzut de la 7,8 euro la 4,64 euro, nivelul fiind determinat pe baza analizei comparative (benchmark), ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania și Turcia, ponderate cu numărul de linii active de telefonie la puncte fixe la data de 1 iulie 2017.
- tariful de gros de portare a numerelor mobile a scăzut de la 5,6 euro la 2,13 euro, nivelul fiind determinat pe baza analizei comparative (benchmark), ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Malta, Portugalia, Serbia, Slovacia și Turcia, ponderate cu numărul de SIM-uri active la data de 1 iulie 2017.
Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor (cel care cedează) generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activităţile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaţionale şi administrative, precum şi de actualizarea bazelor de date locale utilizate şi a bazei de date centralizate.