Traducerea infracțiunii de incest: o perspectivă de ansamblu asupra unei chestiuni problematice
13 minute • Vasile-Vlad Apachiței • 05 martie 2022
Ce este incestul?
Incestul a fost și este o faptă blamată în numeroase culturi. Această legătură anormală este descurajată atât de creștinism, cât și de legiuitorii penali. Textele biblice cataloghează incestul ca fiind un păcat de o gravitate aparte. Scrierile cu caracter prohibitiv din Biblie se referă, în primul rând, la interzicerea relațiilor sexuale în linie directă, adică acele relații dintre părinți și copii (”Goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale să n-o descoperi! Că este mama ta, să nu-i descoperi goliciunea” – Leviticul 18:7).
De asemenea, în viziunea Scripturii, nici relația cu mama vitregă nu este permisă, întrucât, conform credințelor religioase, prin căsătorie bărbatul și femeia devin un singur trup (”Goliciunea femeii tatălui tău să n-o descoperi, că este goliciunea tatălui tău!” – Leviticul 18:8). Pedeapsa pentru această activitate contrară învățăturii dogmatice era moartea (”Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt”- Leviticul 20:11). Paginile Bibliei vorbesc și despre relațiile sexuale dintre frați, și acestea fiind interzise. În optica Vechiului Testament, incestul nu se rezumă doar la relațiile sexuale dintre copii și părinți sau frați și surori, extinzându-se și cu privire la rudele de gradul al treilea, mai exact mătușile și unchii. Vom observa că acest tip de relații incestuoase (care au loc cu mătușile sau unchii) nu intră sub sfera de incidență a ilicitului penal, întrucât nu se pliază pe obiectul juridic care se dorește a fi protejat prin incriminarea incestului. Un exemplu elocvent care să ilustreze incestul în Biblie este povestea păcatelor fiicelor lui Lot.
Conform poveștii biblice, Lot a fost un om drept, credincios și neprihănit care a fost salvat de doi îngeri din calea atrocităților ce au cuprins Sodoma. După cele întâmplate în cetate, Lot a locuit împreună cu cele două fiice într-o zonă de munte din Țoar, un oraș mic din ținutul Iordanului. Aceștia duceau o viață austeră lipsită de bunăstarea cu care erau obișnuiți în Sodoma. Fiicele lui Lot erau îngrijorate de faptul că nu își vor putea duce mai departe seminția, întrucât nu aveau cu cine să se reproducă. Animate de această teamă și-au îmbătat tatăl și au întreținut, pe rând, relații sexuale cu el, astfel dând naștere moabiților și amoniților. Am putea afirma că această istorisire este prima “speță” cu privire la incest care a fost adusa la cunoștința publicului creștin.
Situația căsătoriilor încheiate între frați și surori a fost prezentă în numeroase pasaje istorice, mai ales în familiile regale care nu doreau să-și împartă avuțiile cu persoane care nu fac parte din familie. Spre exemplu, Cleopatra, ultima regină a Egiptului, s-a căsătorit cu doi dintre frații ei. Mai mult decât atât, ea însăși a fost rodul incestului, părinții reginei fiind frate și soră.
Ce înseamnă “raport sexual”?
Modalitatea de realizare a elementului material în cazul infracțiunii de incest (adică activitatea prin care această infracțiune se săvârșește în practică) este “raportul sexual consimțit”.
Raportul sexual reprezintă conjuncția dintre organul sexual masculin și cel feminin. Această activitate este una consimțită, (adică la care persoana și-a dat consimțământul) aspect important care trebuie avut în vedere atunci când ne raportăm la incest.
Dacă raportul sexual din cadrul incestului este neconsimțit, atunci vom avea o infracțiune de viol în formă agravantă, așa cum prevede Codul penal prin art. 218 alin. (3) lit. b). Încă un aspect care trebuie avut în vedere în acest caz este faptul că violul săvârșit împotriva unei rude în linie directă, frate sau soră, nu intră în concurs cu infracțiunea de incest. De ce? Pentru că aceste infracțiuni au obiecte juridice diferite. Obiectul juridic din cadrul structurii unei infracțiuni reprezintă valoarea social protejată prin norma de incriminare. Este important de reținut faptul că nu exista infracțiune fără obiect juridic. În cazul infracțiunii de viol valoarea protejată este libertatea sexuala a persoanei, adică dreptul de a decide cu privire la propria viață sexuală. Violul în Codul penal este plasat în Capitolul VIII. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
Incestul, pe de altă parte, are ca obiect juridic protejarea relațiilor sociale privind conviețuirea socială. În cazul incestului legiuitorul a ales să nu incrimineze ca modalitate de realizare a elementului material actul sexual oral sau anal. Această decizie are ca rațiune faptul că prin incriminarea activității incestuoase nu se urmărește ocrotirea moralității relațiilor sexuale, ci evitarea nașterii unor copii cu malformații care ar putea rezulta în urma incestului. Personal nu pot fi de acord cu această optică penală, întrucât, în opinia mea, atât un raport sexual (activitate susceptibilă să procreeze), cât și un act sexual oral sau anal (săvârșit între rude în linie directă, frați sau surori) este apt să zdruncine armonia familială.
Consider că legiuitorul ar fi trebuit să-și îndrepte atenția și asupra imoralității activității, nu să își limiteze viziunea doar cu privire la consecințele incestului în sens pragmatic. Ceea ce trebuie să reținem este faptul că, actul sexual oral sau anal consimțit săvârșit între frați sau între părinți și copii ( nepoți și bunici, strănepoți și străbunici etc) nu este pedepsit. Această idee poate părea tulburătoare și contrară valorilor nutrite de mentalul colectiv, dar conform logicii penale din spatele incriminării, anumite activități de natură sexuală sau erotică (relațiile homosexuale, perversiunile sexuale etc) nu se pliază pe obiectul juridic care se dorește a fi protejat.
Merită menționat și faptul că nu prezintă relevanță dacă raportul sexual este protejat sau nu (în sensul utilizării unor mijloace de contracepție care să prevină apariția unui copil), infracțiunea de incest fiind prezentă și în această situație.
De asemenea, nu ne interesează dacă unul dintre parteneri suferă de o boală care să nu permită concepția, infracțiunea reținându-se. Mai trebuie menționat faptul că, infracțiunea se va reține indiferent dacă s-a produs un rezultat sau nu (spre exemplu, nașterea unui copil).
Ce înseamnă “rude în linie directă”?
Textul incriminator ne indică cine sunt subiecții activi ai infracțiunii de incest: rudele în linie directă, frate sau sora. Subiectul activ al infracțiunii reprezintă acele persoane care au săvârșit în mod nemijlocit sau au participat la săvârșirea infracțiunii, deci subiect activ nu va fi doar autorul, ci și coautorul, instigatorul sau complicele.
În literatura de specialitate, în cazul infracțiunii de incest, avem de-a face cu pluralitatea naturală. Pluralitatea naturală este o formă a pluralității de infractori care rezultă din natura faptei săvârșite și care presupune activitatea comună a două sau mai multor persoane (un alt exemplu elocvent care să ilustreze acest tip de pluralitate este bigamia). Ambii parteneri ai raportului sexual incestuos vor avea calitatea de subiect activ. Un aspect interesant constă în faptul că cei doi subiecți activi vor fi autori ai incestului, nu coautori.
Totuși, pentru a înțelege pe deplin această incriminare, trebuie să vedem care sunt “rudele în linie directă”. Codul civil oferă definiția rudenii în linie dreaptă în art. 406 alin. (1), și anume: “Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă”. Rudele în linie dreaptă sunt persoanele care descind unele din altele, în mod direct (copii – părinți) sau indirect (nepoți – bunici). Acest tip de rudenie se poate duce la infinit în sens crescător (de la strănepot spre bunic) sau descrescător (de la străbunic spre nepot). Deci infracțiunea de incest se va reține și atunci când raportul sexual se realizează între nepoți și bunici, strănepoți și bunici etc.
Autorii de specialitate au afirmat faptul că incriminarea își găsește aplicabilitate și în situația în care relația de rudenie rezultă din adopție.
Spre exemplu, X are doi copii, un băiat (care este copilul natural) și o fată (care este adoptată). Dacă cei doi frați întrețin un raport sexual consimțit, atunci aceștia au săvârșit infracțiunea de incest. De asemenea, incestul se va reține și în situația în care frații au doar un părinte comun (frați consangvini – adică frați după tată sau frați uterini – adică frați după mamă).
În realitatea socială se poate întâlni situația în care două persoane, frate și soră, au fost separate la naștere, aceștia nu știu unul despre celălalt, se întâlnesc și se îndrăgostesc. În această ipoteză, dacă cei doi întrețin un raport sexual consimțit, nu se va reține infracțiunea de incest, întrucât s-au aflat în eroare cu privire la calitatea de frate/soră.
Un studiu a demonstrat existența sindromului atracției sexuale genetice care se referă la atracția sexuală care apare între rude care au fost separate pentru o lungă perioadă. Acest sindrom nu a fost catalogat ca fiind o boală mintală, deci autorii incestului nu pot beneficia de efectele iresponsabilității (cauză de neimputabilitate prevăzută în art. 28 Cod penal).
Un studiu efectuat în secolul al XIX-lea de către antropologul finlandez, Edvard Westermarck, arată faptul că, pentru a evita un potențial comportament incestuos, din punct de vedere medical, oamenii au dezvoltat un mecanism de protecție care îi împiedică să simtă atracție sexuală și să întrețină relații sexuale cu persoane cu care au crescut împreună.
Scurt istoric al incestului în legislația din România
Infracțiunea de incest a fost reglementată în mai multe acte normative pe parcursul istoriei. Reglementarea și redactarea textului de lege diferă, întrucât limbajul juridic și viziunea penală au suferit de-a lungul timpului modificări care s-au reflectat în codexurile de legi.
Incestul în “Îndreptarea legii”
Îndreptarea legii este o culegere legislativă care a fost tipărită la Târgoviște, în anul 1652. Acest cod de legi prezintă un caracter pios, întrucât majoritatea reglementărilor aveau natură dogmatică, reglementând atât viața socială, cât și pe cea religioasă a cetățenilor. Îndreptarea legii prevedea că: “Fratele de să va împreuna cu soru-sa, fără nicio nădejde se va omorî.” Se poate observa gravitatea incestului, întrucât pedeapsa care aplicată autorului era moartea.
Deși acest text de lege oferă impresia că doar persoana de sex masculin din cadrul incestului este pasibilă de tragere la răspundere penală, codexul reglementează și situația persoanei de sex feminin care săvârșește incest, și anume: “Muiarea ce să va împreuna trupeaște cu vreo rudă a ei, de va fi de cealea obraze ce să sue sau de cealea ce să pogoară pînă la a doa spiță, aceaia se va omorî; iară de va fi obrazele ce sînt în laturi, atunce se va certa după voia judecătoriului.”
Incestul în Codul penal din 1864, 1936 și 1969
Legiuitorul a ales să nu incrimineze incestul în Codul penal din 1864, preluând astfel modelul ilicitului penal francez de la acea vreme. Dezincriminarea a fost înlăturată prin Codul penal din 1936, care a incriminat incestul prin art. 447, care prevedea că: “Raportul sexual sau de inversiune sexuală între rude în linie directă, precum şi între frate şi soră, constituie delictul de incest şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.” Legiuitorul a decis să clasifice incestul sub cupola delictelor, acest fapt rezultând și din pedeapsa blândă ce se aplica în cazul infracțiunii. Ilicitul penal din 1936 era trihotom, catalogând infracțiunile în trei categorii: crime, delicte și contravenții.
Un alt aspect interesant îl reprezintă faptul că, prin decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966 incestul avea natura unei cauze de nepedepsire. La acea vreme în România avortul era interzis, fapta fiind trecută sub sfera de incidență a dreptului penal, dar medicul era autorizat să întrerupă cursul sarcinii pentru o femeie care a rămas însărcinată în urma unei relații sexuale incestuoase.
În Codul penal din 1969 legiuitorul a incriminat incestul în art. 203 care avea următorul conținut: “Raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.” După cum se poate observa, în vechea reglementare regimul sancționator era mai sever. În vechiul cod penal tentativa la infracțiunea de incest era pedepsită, conform art. 204. În codul penal actual legiuitorul a ales să nu pedepsească tentativa, deși aceasta este posibilă. De asemenea, nici actele preparatorii (adică acele acte materiale sau intelectuale, ilicite sau licite, care au ca scop pregătirea executării hotărârii de a săvârși o infracțiune intenționată sau praeterintenționată) nu sunt pedepsibile, deși și acestea sunt posibile. În codul penal din 1969 incestul era trecut sub cupola infracțiunilor privitoare la viața sexuală, în codul penal actual acesta a fost plasat în categoria infracțiunilor contra familiei.
În prezent incestul este incriminat prin art. 377 Cod penal. Ca o particularitate infracțiunea poate fi reținută în formă continuată. În acest sens există jurisprudență relevantă care poate fi oferită drept exemplu: “S-a reținut forma continuată a infracțiunii de incest, în sarcina inculpaților (minori la data săvârșirii infracțiunii) care în calitate de frate și soră, în perioada februarie 2012 – decembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, au întreținut raporturi sexuale normale, liber consimțite, respectiv, 4 raporturi sexuale.” (Judecătoria Piatra-Neamț, sentința penală nr. 341/07.08.2015)
Concluzie
Incestul reprezintă un flagel care a fost prezent în realitatea socială din cele mai vechi timpuri. În unele culturi și sub cupola anumitor confesiuni religioase, această activitate nefirească era agreată de mentalul colectiv al acelor vremuri. În prezent, incestul este un subiect tabu care, din punct de vedere al reglementării, prezintă anumite particularități ce pot fi contrare edificiilor morale pe care concepția publică le are. Personal, nu pot fi de acord în totalitate cu viziunea legiuitorului, chiar dacă logica penală a argumentat rațiunea pentru care anumite modalități de realizare a elementului material nu au fost incriminate. În opinia mea, atât raporturile sexuale, cât și actele sexuale orale sau anale, săvârșite între rude în linie directă, frate sau soră sunt susceptibile să zdruncine relațiile de familie. Consider că unele incriminări ar trebui să urmărească ocrotirea atât a considerentelor de ordin pragmatic care pot fi alterate prin săvârșirea unei infracțiuni, dar a și elementelor de natură morală.