UBER vs. taxi (II): ce este UBER?
10 minute • Elena Buzea • 02 mai 2017
Încă de la început dorim să facem mențiunea că acest articol nu dorește să blameze în vreun fel activitatea Uber, ci cuprinde o serie de concluzii ale unei atente observații din punct de vedere juridic a activității acestei companii. La o primă vedere, activitatea Uber este chiar propice ritmului alert al societății – multe mijloace de transport la dispoziție oricând, o aplicație ingenioasă la îndemâna tuturor, servicii rapide, de calitate și la prețuri accesibile, ținând cont că eficacitatea în zilele noastre se poate defini prin: rapiditate, calitate, preț redus. Cu toate acestea raman valabile discutiile despre o potentiala si veritabilă ilegalitate a activitatii UBER in Romania, conducătorii auto implicați neavând (cel putin pana la acest moment) autorizație pentru a efectua transport în interes public, fapt ce încalcă în mod flagrant prevederile imperative ale Legii 38/2003.
Ce este Uber?
Uber este o companie americană care a dezvoltat o aplicație pentru tablete și smartphone-uri ce le pemite clienților să comande limuzine cu șofer sau taxiuri. Uber a lansat aplicația pentru iPhone în anul 2010, oferindu-le clienților posibilitatea de a închiria rapid limuzine cu șofer. Ulterior, pe fondul competiției cu jucători mai mici, compania le-a oferit clienților și posibilitatea de a comanda taxiuri sau mașini cu tarife mai mici decât limuzinele.
Aplicația permite pasagerilor să se conecteze direct prin GPS-ul telefonului mobil cu cea mai apropiată mașină cu șofer înregistrată în baza de date a Uber. Contractarea serviciului și plata se desfășoară exclusiv prin intermediul Uber și nu personal cu șoferul. La destinație, pasagerul nu achită fizic nimic.Tariful este calculat de program în funcție de distanță, viteză și condițiile de trafic. Serviciile nu se plătesc fizic, contravaloarea călătoriei este reținută în mod automat de pe cardul clientului prin intermediul contului de client. Șoferii își primesc banii într-un depozit și au dreptul la o anumită cotă din nota de plată, restul rămânând companiei. Compania nu lucrează cu companii de taxi obișnuite, ci cu companii de transport și cu șoferi individuali. Șoferii înscriși în aplicație pot munci când vor și cât vor.
Un alt aspect de semnalat la nivelul activității Uber este nivelul scăzut al tarifelor, care se completează cu condiții de călătorie superioare (autoturisme curate, șoferi amabili), aspect care însă maschează fundamentul illegal al acestei activități.
Ca situație practică în privința tarifelor Uber este cea reținută de o instață din Cluj care se prezintă în felul următor: tariful maximal al serviciilor taxi variau între 2,25lei/km-2,30 lei/km, iar tariful Uber era de 1,7 lei/ km.
Practic Uber e un intermediar între beneficiarul unui serviciu de transport și cel care poate oferi serviciul de transport în momentul în care este solicitat. Aparent, nimic ilegal, nimic în neregulă cu faptul că poți solicita ajtorul unei persoane care călătorește în aceeași direcție să te deplaseze și pe tine, chiar prin intermediul unui intermediar, însă, din modul cum este conceput serviciul, seamănă foarte mult cu cel de transport oferit de taximetriști. Cu toate acestea, este efectuat fără autorizația cerută taximetriștilor pentru a efectua transport de persoane în interes public, în baza legii 38/2003. În sine activitatea companiei Uber nu este ilegală, ci activitatea șoferilor Uber are caracter de ilegalitate.
Ridesharing sau transport de persoane în interes public?
Una dintre apărările frecvente ale Uber a fost prin a defini serviciul prestat de șoferii Uber drept un sistem ridesharing- sistem în care de exemplu o persoană se hotărăște în mod individual să călătorească într-o anumită direcție apoi se hotărăște să găsească și o altă persoană care merge în aceeași direcție pentru a împărți costurile călătoriei.
Problema apare însă în modul cum e conceput ,,circuitul Uber” deoarece în mod practic, eu client accesez aplicația, setez ce destinație doresc și apoi chem (aleg) un șofer Uber să mă ducă la destinație. Acordul meu de voință este ulterior acordului de voință al șoferului Uber, care, prin reducere la absurd, poate în acea zi nu voia să ,,împartă costurile” călătoriei cu altcineva. Această activitate seamănă mai mult cu cea tipică de solicitare a unui taxi, ce efectuează transport de personae în interes public, decât cu o activitate de ridesharing.
În plus, din activitatea Uber nu se observă intenția de împărțire a costurilor călătoriei între șoferul Uber și persoana transportată. Aceasta deoarece, la finalul călătoriei persoana nu plătește nimic, banii fiindu-i luați din cont la efectuarea comenzii, iar din această sumă o cotă-parte revine șoferului Uber. Privind cumva plastic, fiecare posesor de permis auto, cu mașină devine în subsidiar taximetrist,în lipsa vreunei autorizații în baza Legii nr. 38/2003, deși acest lucru nu se recunoaște.
Trebuie analizat de asemenea și natura serviciului de transport oferit de un șofer Uber. Având în vedere că un astfel de șofer, fiind înscris în baza de date a apliacției Uber este mereu pregătit să ofere serviciu de transport oricărei persoane interesate (destinatar nedeterminat), în schimbul unui preț plătit după mecanismul anterior enunțat, este neîndoielnic caracterul de serviciu de transport în interes public. Acest aspect trimite din nou la ideea de autorizare pentru un serviciu în regim taxi, în baza Legii nr.38/2003.
Face UBER transport în interes public? Da, întrucât acesta își oferă serviciile de transport în condiții nediscriminatorii de acces. Cu alte cuvinte, orice persoană interesată de aceste servicii poate beneficia de ele, nu sunt vizate persoane determinate.
Efectuează UBER transport în regim de taximetrie?
Este dificil de răspuns la această întrebare. Dacă avem în vedere textul de lege care definește conceptul, vom observa că definiția este una foarte largă, respectiv: „transportul în regim de taxi este serviciul de transport public de persoane, bunuri sau mărfuri asigurat contra cost, pe bază de bon client, şi realizat în condiţiile prezentei legi.” În acest caz, am putea include sub pălăria „transportului în regim de taxi” și serviciile prestate de UBER? Aparent, nu am fi împiedicați să facem acest lucru, însă serviciile practicate de UBER prezintă aceleași caracteristici ca cele realizate de „clasica taximetrie”? În fața acestei dificultăți s-au regăsit mai multe instanțe din Uniunea Europeană care, pe fondul unor litigii interne, au adresat cereri în vederea pronunțării de către instanța de la Luxemburg a unor decizii la aceste trimiteri preliminare în interpretarea dreptului Uniunii Europene.
Comisia Europenă despre fenomenul ,,Uber”
Mult așteptata opinie a Comisiei Europene cu privire la fenomenul Uber a trasat concluziile acestei dispute în sensul că nu poate fi oprită inovația, în speță oferirea serviciilor de transport în acest mod, însă trebuie găsite metode pentru ca Uber să fie plătitor de taxe și impozite. Taxele și impozitele pot fi plătite chiar și online, însă în orice mod ar fi colectate, însăși necesitatea colectării acetsor venituri fiscale este o provocare.
În acest sens este de remarcat opinia vicepreședintelui Comisiei Europene, Andrus Ansip, care afirma în aprilie anul acesta că ,,Nu este o soluție să interzici un serviciu, ci mai degrabă să găsești metode de colectare a impozitelor din această activitate. Vorbim despre o provocare, despre cum pot fi colectate taxele și impozitele pentru servicii de tip Uber.”
- Pe fondul unei situații similare celei din România, instanța din Barcelona a trimis la CJUE mai multe întrebări preliminare, dintre care una ne interesează cu precădere (cauza C-434/15): „În condițiile în care articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne exclude din domeniul său de aplicare activitățile de transport, activitatea desfășurată de pârâtă, cu caracter lucrativ, constând în a intermedia între proprietarul autovehiculului și persoana care trebuie să se deplaseze în oraș, prin administrarea mediilor informatice – interfața și aplicația de software („telefoane inteligente și platformă tehnologică”, potrivit exprimării pârâtei) – care permit acestor persoane să intre în legătură, trebuie considerată o simplă activitate de transport sau un serviciu electronic de intermediere ori un serviciu specific societății informaționale, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale?”
Această cauză trimisă de instanța din Spania încă se află pe rolul CJUE și vizează, în principal, calificarea serviciului efectuat de UBER – serviciu de transport sau serviciu electronic de intermediere / serviciu specific societății informaționale.
* O întrebare similară a adresat-o și Rechtbank van koophandel din Belgia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-526/15 în vederea pronunțării unei decizii preliminare: „Principiul proporționalității consacrat la articolul 5 TUE și la articolul 52 alineatul (1) din cartă, coroborat cu articolele 15, 16 și 17 din cartă și cu articolele 28 TFUE și 56 TFUE, trebuie interpretat că se opune unei reglementări precum cea prevăzută în Ordonanța Regiunii Bruxelles-Capitală din 27 aprilie 1995 privind serviciile de taxi și serviciile de închiriere de vehicule cu conducător auto, înțeleasă în sensul că noțiunea „servicii de taxi” se aplică și în cazul conducătorilor auto particulari neremunerați care practică ride-sharing (utilizarea în comun a vehiculelor) prin acceptarea unor solicitări de curse care le sunt propuse prin intermediul unei aplicații software a întreprinderilor Uber BV și alții stabilite în alt stat membru?” Curtea a respins însă ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, considerând că aceasta nu prezintă un nivel de claritate și precizie suficient pentru a permite Curții să decidă, asigurându-se că răspunsul la întrebarea este necesară pentru soluționarea litigiului în fața instanței de trimitere.
* Cea mai recentă întrebare pe această temă adresată la CJUE este cea din cauza C-320/16 și are următorul conținut: „Articolul L3124-13 din Codul transporturilor, rezultat din Legea nr. 2014-1104 din 1 octombrie 2014 privind taxiurile și autovehiculele de transport cu șofer constituie o reglementare tehnică nouă, neimplicită, referitoare la unul sau la mai multe servicii ale societății informaționale în sensul Directivei 98/34/CE din 22 iunie 1998, care făcea obligatorie o notificare prealabilă a acestui text către Comisia Europeană în temeiul articolului 8 din această directivă; sau intră sub incidența Directivei 2006/123/CE din 12 decembrie 2006 privind serviciile, care exclude transporturile la articolul 2 alineatul (2) litera (d)?”
Ce condiții ar trebui să îndeplinească UBER pentru a fi în legalitate?
Depinde de răspunsul care va fi dat întrebărilor analizate anterior. Dacă se va considera că UBER efectuează transport în regim de taximetrie, atunci acesta se va supune Legii nr. 38/2003 și va trebui să îndeplinească condițiile prezentate, printre cele mai importante, obținerea autorizației de transport.
Prima parte a articolului o gasiti AICI.
Articol scris de Adelina Voicu si Elena Buzea.
