Unicornii din viata mea
3 minute • Ana-Maria Udriste • 26 iunie 2017
Am stat olecuta sa ma gandesc ce a insemnat ultimul an si jumatate pentru mine.
Dat fiind ca in general afinitatea oamenilor pentru mine se imparte intr-un love/hate in proportii covarsitoare spre hate, probabil ca nici nu voi scrie prea mult si prea des pe tema asta.
Acum un an jumate m-am apucat ca berbecul de un drum complet nou – nu vorbesc aici despre Innovations Labs inca, ci despre plecatul de cont propriu ca avocat – un fel de freelancer. Inca nu stiu cum ar trebui sa arate ziua ideala a unui avocat sau ce ar trebui sa fac sau cati clienti ar trebui sa am pe zi/luna/marte ca sa zic ca sunt ok. Nici nu cred ca-mi pasa sincer, atata timp cat sunt multumita.
Afterwards, in paralel oarecum a fost nebunia cu Avocatoo – unii zic ca am sparg gura targului, altii ca ce e porcaria asta. Meh, who knows. L-am dus in ceva misto pe partea de blog, asta pe care scriu acum, de care sunt foarte mandra – de fapt, nu sunt mandra de mine, ci de echipa incredibila care a adus acest site unde este acum, fara ei efectiv nu ar fi existat.
Challenge-ul suprem a fost si este cu JURIO – as putea vorbi ore intregi despre cum nu stiam nimic acum un an de zile, dar nimic din tot ce inseamna o afacere. Nu ca acum as sti prea multe, sa nu exageram, dar mi-am largit orizontul si cu altceva in afara drept: e-mail marketing, SEO, wordpress, conference papers non-juridice, cum-sa-desenezi-mizerii-in-Canva, cum-sa-faci-un-clickbait-de-succes etc.
Cand am fost in astea 3 zile la munte (ma rog, 2 pentru mine), toti cei care au fost in fata si au vorbit despre retete de succes sau mega-failuri au avut un numitor comun: echipa. Eu m-as duce mai departe si as zice ca este vorba de oameni – oamenii cu care te intalnesti, cu care discuti, cu cu care schimbi doua vorbe, carora le ceri un sfat sau carora te destainui – fiecare om cu care te intalnesti pe parcursul vietii isi lasa amprenta asupra ta intr-un fel sau altul.
Nu pleci la drum fara oameni care sa creada in tine – indiferent ca vorbim de organizatie mare sau de 3 oameni intr-un apartament. Si nu pentru ca ai fi vreun zeu, ci pentru ca asa e normal, fiecare sa vada punctele forte ale celuilalt si sa se traga in sus. Nu sunt nici pe departe multumita de mine, dimpotriva – dar incerc sa pun o caramida in fiecare zi la ceea ce vreau sa cladesc.
Cum spunea Adrian Dragomir in postul ce mi-a fost inspiratie astazi:
Nu există succes fără o echipă pe măsura succesului urmărit!
Dar si unicornii sunt limitati. Si rari. 🙂
