Universitatea din București: probleme de drept privind indexarea taxelor de studii cu rata inflației
18 minute • Andrei Nicolae Popa • 01 noiembrie 2020
La data de 30.07.2020, am chemat în judecată Universitatea din București (UB) solicitând anularea actelor administrative în temeiul cărora a avut loc indexarea taxelor de studii ale studenților cu rata inflației.
Povestea a început în luna martie, când Consiliul Facultății de Drept a propus majorarea taxelor universitare la valori ce ajungeau până la 5450 lei pe an la licență sau 22400 lei pe an la doctorat. În paralel, Facultatea a propus și indexarea taxelor de studii cu rata inflației a taxelor actuale, pentru studenții aflați în executarea contractului de studii. Primele propuneri au trecut cu majorări mai mici, dar a doua propunere, cea cu indexarea, a fost votată de către Senat astfel cum a fost formulată. Senatul Universitar este cel mai înalt for de conducere al Universității, format din profesori și 25% studenți, fiind singurul abilitat de lege să stabilească cuantumul taxelor universitare.
Astfel, taxele au fost indexate cu rata inflației de 3,8, ajungând de la 3500 lei la 3650 lei ciclu licență. Sigur, poate nu pare o sumă mare, dar înmulțită cu numărul de studenți de la taxă și adunată cu valorile majorate de la celelalte cicluri și programe de studii, vom observa că UB câștigă câteva sute de mii de lei nemeritați. Oricum, mai important decât banii sunt principiile și regulile care trebuie să ghideze o societate civilizată, lucru călcat în picioare chiar de către o instituție de învățământ superior.
Am formulat așadar o plângere prealabilă către Senatul UB și Consiliul de Administrație (CA) al UB, prin care le ceream anularea a două acte în baza cărora s-a realizat indexarea taxelor de studii, dar și a prevederii din Regulamentul de activitate profesională a studenților prin care se prevede sancțiune exmatriculării în cazul neplății taxei majorate. Rațiunea pentru care am ales să solicit revocarea și celui din urmă act, o voi relata în cele ce urmează. Senatul UB a răspuns spunând că „a luat act” de plângerea mea, fără a-i da o soluție. Conform art. 7 și 8 ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, după formularea plângerii prealabile, autoritatea publică are mai mult opțiuni, cum ar fi: răspunde petentului și revocă actul; răspunde petentului și refuză să revoce actul sau nu răspunde deloc petentului în 30 de zile. Senatul Universității din București a răspuns cu formula ”am luat” act, care înseamnă un refuz de a revoca actul, lucru deja confirmat după trecerea celor 30 de zile.
Consiliul de Administrație a respins plângerea prealabilă ”la pachet” cu solicitarea ulterioară a subsemnatului de a susține oral plângerea în fața membrilor săi. CA a adoptat această strategie pentru a invoca ulterior în fața instanței faptul că, de fapt, ei nu au răspuns deloc cererii și că subsemnatul nu a așteptat împlinirea celor 30 de zile.
Până aici, nu putem decât să constatăm, cu tristețe, că UB, în loc să dorească soluționarea problemei pe cale pașnică, a urmărit inducerea în eroare a subsemnatului și încercarea de a se exonera de controlul de legalitate în contencios administrativ.
Astfel, epuizând toate căile de atac necontencioase, am procedat la formularea unei acțiuni la instanța de contencios administrativ de la Tribunalul Alba (unde subsemnatul are domiciliul, conform art. 10, alin. (3) din Legea nr. 554/2004., demonstrându-i în 17 pagini de ce indexarea taxelor cu rata inflației este nelegală.
1. Consiliul de Administrație al UB, adevăratul autor al indexării taxelor de studii
Prima critică se referă la faptul că indexarea taxelor de studii a fost decisă, în realitate, de către Consiliul de Administrație al Universității. Prin Hotărârea Senatului Universității din București, în sedința organizată online și cu vot electronic din perioada 19-20 martie 2020, ”s-a aprobat, cu 84 de voturi ”pentru”, 14 voturi ”împotrivă” și o”abținere”, decizia CA privind indexarea taxelor încasate de U.B. începând cu 1 octombrie 2020, cu rata inflației, de 3,8%, conform datelor comunicate de INS. Sumele vor fi rotunjite în minus, la nivelul zecilor”. Potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, doar senatul universitar este cel care stabilește taxele universitare, nu consiliul de administrație, cel din urmă având această competență legală doar în cazul instituțiilor de învățământ superior particular. Astfel, decizia CA nr. 60/17.03.2020, prin care se decide stabilirea indexării taxelor de studii, este lipsită de temei legal și depășește competența materială legală a consiliului de administrație.
2. Senatul UB nu a adoptat o hotărâre de indexare a taxelor de studii, ci a confirmat decizia deja luată de Consiliul de Administrație
Senatul nu și-a exercitat atribuția legală exclusivă de a adopta valoarea taxelor universitare, ci a aprobat un alt act administrativ, aparținând unui alt organ, care nu avea competență legală. Prin întâmpinare, Senatul a recunoscut că, de fapt, Consiliul de Administrație este cel care a propus și a adoptat hotărârea privind indexarea taxelor de studii universitare cu rata inflației, cel dintâi rămânând să se comporte doar ca un organ ierarhic superior care a încuviințat măsura deja luată. Decizia CA nu precizează nici măcar că propune indexarea taxelor și că va transmite propunerea Senatului; CA aprobă pur și simplu măsura.
Or, în acest caz, se încalcă normele imperative instituite de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 și de art. 3 din OUG nr. 133/2000, care prevăd că doar Senatul poate stabili, adică iniția/propune, dezbate și vota, o hotărâre privind taxele universitare. Aprobarea de către Senat a Deciziei CA nu înlătură viciile de nelegalitate rezultate din emiterea actului de către un organ necompetent funcțional și material.
3. Senatul UB nu a respectat forma scrisă a hotărârii
Conform art. 127 alin. (2) și art. 133 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, senatul universitar adoptă hotărâri. Art. 119 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevede că senatul stabilește taxele universitare în ”condițiile legii”. Legea și regulamentele universitare obligă senatul ca, în exercitarea tuturor atribuțiilor ce-i revin, să adopte hotărâri.
Senatul UB, în ședința online din 19-20 martie, a aprobat decizia CA de majorare a taxelor și a cosemnat-o doar într-un proces verbal de ședință. Hotărârea există propriu-zis, însă nu are semnătură, număr și dată, nu cuprinde temeiul legal și dispozitivul. O confirmare a actului administrativ prin procesul-verbal ar putea opera doar în măsura în care legea nu ar prevedea distinct existența celor două, hotărârea Senatului fiind act administrativ, iar procesul-verbal fiind operațiune administrativă.
Altfel spus, procesul-verbal este mecanismul prin care se ia la cunoștință de cele ce au avut loc ca procedură, dar implementarea efectivă, care produce efecte, se face prin intermediul unei hotărâri. Este exact ca la un SRL sau un ONG, unde ai un proces-verbal al ședinței, dar la final adopți o Hotărâre AGA sau o decizie. Că nu facem asta în practică, este o cu totul altă discuție.
Senatul și-a invocat propria culpă prin întâmpinare, spunând că însăși lipsa formei scrise a hotărârii de indexare nu o face un act administrativ. Scopul UB a fost acela de a se exonera de la controlul de legalitate al actului administrativ prin invocarea excepției inadmisibilității, aceasta fiind o practică uzuală a Senatului UB. Excepția inadmisibilității, în contenciosul administrativ, se invocă de pârât când reclamantul nu cere anularea/ emiterea unui act administrativ, ci a unui alt tip de act. De aceea, UB a creat acest sistem prin care nu transpune în scris hotărârile Senatului, pentru a putea invoca în fața instanței că acestea nu sunt acte administrative și a invoca excepția inadmisibilității. Cu excepția unor regulamente, hotărârile Senatului UB nu respectă condițiile de formă ad validitatem, scopul fiind acela de a le exonera de controlul la instanța de contencios administrativ. Ce nu știe Universitatea este că simpla inexistență a condițiilor de formă (instrumentum) nu înlătură și voința autorității de a da naștere unui act administrativ producător de efecte juridice (negotium iuris). Astfel, nu forma califică un fapt au un act ca fiind act administrativ, ci intenția și voința autorității emitente, dar și efectele pe care acest fapt sau act le produce în concret în relațiile sociale.
4. Indexarea taxelor de studii cu rata inflației încalcă art. 3 din OUG nr. 133/2000
Conform art. 3 din OUG nr. 133/2000, cuantumul taxei anuale de studiu se stabileşte doar de senatul fiecărei instituţii de învăţământ superior, în funcţie de costurile specifice şcolarizării, şi se anunță candidaţilor înainte de începerea admiterii. Per a contrario, după admitere, senatul nu mai poate anunța o altă valoare a taxei față de cea acceptată de candidat odată cu momentul participării sale la admitere.
Observăm că ”anunțarea” taxei are natura juridică a unei oferte pe care studentul o acceptă prin participarea sa la concursul de admitere. Astfel, senatul nu mai poate stabili alte taxe pentru studenții aflați în ciclul de studii și în executarea contractului de studii, după momentul acceptării inițiale de către candidații la admitere, respectiv după încheierea ulterioară a contractului de studii.
Cum termenul de ”admitere” se referă doar la accederea în ciclul de învățământ superior (licență, master, doctorat), și nu la absolvirea unui an din respectivul ciclu, apreciem că textul impune obligația senatului universitar de a stabili taxele de școlarizare pentru tot ciclul de studii, înainte de încheiere contractului de studii. Deoarece legea nu distinge, nici cel care o aplică nu trebuie să distingă, astfel că universitatea, prin acte administrative ale organelor sale, nu poate adăuga taxei de studii, pe durata ciclului, alte indexări, precum cea cu indicele ratei de inflație.
Pe românește, taxa cu care intri în anul I la facultate trebuie menținută pe toți cei 3 sau 4 ani. Nu intri pe 5.000 lei an/taxă în anul I, iar în anul IV te trezești cu 15.000 lei/an. Doar că se poate.
5. Universitatea din București încalcă art. 141 din Legea nr. 1/2011
Conform art. 141 din Legea nr. 1/2011, contractele de studii se încheie ”în concordanță cu prevederile regulamentelor de organizare și desfășurare a programelor de studii și cu respectarea legislației în vigoare”.
Art. 11 lit. e) din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților Universității din București prevede că ”(…)Taxele de școlarizare de la începutul programului de studii se mențin până la finalizarea acestuia și se achită anual, de regulă în două tranșe, în primele 30 de zile ale fiecărui semestru”.
Astfel, chiar regulamentul Universității din București impune păstrarea cuantumului taxelor de școlarizare stabilite la momentul încheierii contractului de studii pe toată durata ciclului de studii, interzicând orice fel de majorare, fie ea și prin indexarea cu rata inflației.
În sprijinul celor susținute mai sus, Ministerul Educației și Cercetării, la pct. 5 din răspunsul nr. 9364M/20.07.2020 la o cerere formulată de subsemnatul, susține că, ”în ceea ce privește includerea unei clauze cu privire la indexarea taxei universitare cu rata inflație în cadrul unui contract în curs de executare, apreciem că această clauză încalcă dispozițiile art. 141, teza a II-a, din Legea educației naționale nr. 1/2011”.
6. Universitatea din București încalcă principiul nominalismului monetar
Conform art. 1488 alin. (1) Cod civil, debitorul unei sume de bani (studentul obligat la plata taxei de școlarizare) este liberat prin remiterea către creditor (Universitate) a sumei nominale datorate (taxa).
Nominalismul monetar, la care face referire art. 1488 alin. (1) C. civ., presupune o egalitate cantitativă, în sensul că debitorul obligației de restituire rezultată dintr-un contract având ca obiect o sumă de bani va fi eliberat prin plata sumei numerice prevăzute în convenție, indiferent de fluctuațiile monedei convenite. Principiul menționat a fost extins pe cale doctrinară și jurisprudențială în privința tuturor obligațiilor pecuniare.
Conform doctrinei, creditorul, în acest caz Universitatea, suportă riscul deprecierii sau al devalorizării monedei, deci, implicit, și al inflației.
Nici legea și nici contractul de studii nu prevăd o clauză de indexare a taxei de școlarizare cu rata inflației, drept care rămâne aplicabil principiul nominalismului monetar consfințit de art. 1488 alin. (1) C. civ. De asemenea, trebuie reținută doctrina relevantă în materia contractelor încheiate cu un consumator, după cum este asimilat și prezentul contract de studii, în care se propune excluderea unei astfel de clauze, aplicarea prioritară a principiului nominalismului fiind regula.
Problema de mai sus se traduce astfel: studentul este un consumator ce trebuie să fie ocrotit, conform legislației. El scapă de obligații atunci când plătește față de Universitate taxele de studiu. Exact ca în cazul contractelor de credit, consumatorul trebuie protejat de o indexare abuzivă a acestor taxe. Universitatea, fiind pe poziție dominantă, trebuie să suporte riscul inflației și al indexării pentru întregul ciclu. Dacă reglementarea legală ar fi fost de asemenea natură încât să prevadă posibilitatea indexării sumei reprezentând taxa de studiu cu indicele de inflație, aceasta ar fi trebuit să se reflecte și în contractul de studiu. Or contractul de studiu se încheie o singură dată, pentru durata anilor de studiu și menționează o sumă fixă. Fără o reglementare legală expresă sau o mențiune în contractul de studiu cu privire la posibilitatea indexării taxelor de studii ca urmare a inflației sau în mod unilateral de către Universitate, ar însemna că ar trebui încheiat un act adițional la contractul de studii, acceptat de ambele părți (universitatea și, respectiv, studentul).
7. Universitatea din București încalcă principiul ”pacta sunt servanda”
Specific fiecărui contract civil este libertatea de a contracta, prevăzută de art. 1169 C. civ. Conform acestui principiu, părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. Cu alte cuvinte, și în materia contractului de studii, studentul are dreptul de a accepta, respectiv de a refuza încheierea contractului.
De asemenea, tot specific fiecărui contract este forța obligatorie, prevăzută de art. 1270 C. civ. Conform acestui principiu, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante și se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.
Totuși, conform Regulamentului privind activitatea profesională a studenților UB, studentul este obligat să accepte, după încheierea contractului și pe durata executării sale, o clauză (prețul majorat al taxei de studiu) care modifică conținutul contractului deja încheiat, în caz contrar fiind sancționat cu exmatricularea, conform art. 53 alin. (1) pct. 4 și alin. (4) din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților Universității din București (neplata taxei de studiu indexate cu rata inflației înseamnă neplata taxei în sensul regulamentului și se sancționează cu exmatricularea). Printr-o astfel de sancțiune, UB a creat un mecanism de constrângere a studentului, prin care îl determină să consimtă la noua clauză pentru a nu fi supus exmatriculării, ceea ce contravine principiului pacta sunt servanda în materie contractuală.
Din perspectivă contractuală, Hotărârea Senatului de aprobare a Deciziei CA de indexare a taxei cu rata inflației reprezintă doar o ofertă de renegociere a termenilor contractuali, în sensul art. 1188 C. civ.. Astfel, studentul ar trebui să aibă libertatea de a accepta sau refuza oferta apărută ulterior încheierii contractului de studii. Cu toate acestea, el este constrâns de sancțiunea exmatriculării să accepte oferta și să consimtă la modificarea contractului prin instituirea clauzei de indexare a obligației de plată cu rata inflației.
7. Universitatea din București a creat o clauză abuzivă la contractul de studii
În 2013, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat conținutul mai multor contracte de studii ale unor universități, calificând astfel aceste contracte ca fiind unele încheiate cu consumatori (studenții). Astfel, contractului de studii îi devin aplicabile prevederile Legii nr. 193/2000.
Clauza privind indexarea taxelor de studii universitare cu rata inflației nu poate fi apreciată ca fiind negociată cu subsemnatul în mod direct și prealabil încheierii contractului de studii, astfel cum am demonstrat mai sus. Aceasta a fost impusă printr-un act administrativ adoptat de Consiliul de Administrație al UB cu depășirea competenței funcționale și materiale și aprobat (confirmat) de Senatul universitar. Actul administrativ reprezintă o ofertă, care trebuie acceptată de către subsemnatul în mod obligatoriu, sancțiunea fiind exmatricularea pentru neplata taxei (astfel cum este stabilită de universitate), conducând implicit la încetarea contractului de studii. În acest sens, UB încalcă prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, clauza creează un dezechilibru contractual între părți, deoarece încalcă principiul pacta sunt servanda, obligându-l pe subsemnatul să adere fără opțiune de negociere la respectiva clauză, în cursul executării contractului de studii universitare, în condițiile în care o astfel de practică nu este nici prevăzută de contract sau de un act adițional și nici permisă de art. 3 din OUG nr. 133/2000.
Mai mult decât atât, instituirea unei astfel de clauze periclitează securitatea raporturilor juridice născute, pe de-o parte, între student, ca beneficiar al actului educațional, și, pe de altă parte, între Universitate, ca prestator al serviciului public de învățământ. Astfel, pe durata ciclului de studii, majorarea taxelor în funcție de rata inflației va deveni o practică uzuală, rată care poate să crească exponențial de la un an la altul, modificând unilateral un element esențial de la momentul încheierii contractului – tariful de școlarizare.
Clauza este contrară bunei-credințe care trebuie să guverneze raportul juridic, sub aspectul respectării spiritului legii, deoarece, prin impunerea ei, Universitatea din București urmărește să se comporte în fapt ca un profesionist, ce are drept scop obținerea de profit. Or, serviciul public de învățământ are drept scop satisfacerea unei nevoi publice, aceea de a asigura educarea persoanelor și dezvoltarea societății, nu obținerea de profit. Mai mult, Universitatea uzează de calitatea de persoană de drept public cu competența de a adopta acte administrative, intervenind prin acestea într-un raport juridic mixt, de drept civil și de drept administrativ, și anulând securitatea acestui raport. Cu alte cuvinte, Universitatea din București se dedublează și acționează atât ca parte la contractul de studii, cât și ca autoritate publică cu drept de reglementare asupra conținutului drepturilor și al obligațiilor din contractul de studii. Or, într-o astfel de situație, contractul de studii este lipsit de cauză, deoarece nu mai există voința concordantă a părților de a executa contractul astfel cum acesta a fost încheiat.
În plus, UB utilizează instituția indexării taxei de studii cu rata inflației pentru a eluda prevederile legale imperative care interzic majorarea taxelor pe durata ciclului de studii. UB creează o fraudă la lege, apreciind în mod eronat că majorarea taxei de școlarizare cu 150 de lei nu reprezintă o modificare a taxei, ci o indexare cu rata inflației, care este o instituție distinctă. Intenția UB este, în mod evident, aceea de a majora taxele universitare, folosindu-se de indicele pozitiv al inflației, care generează o creștere a cuantumului tarifului de școlarizare. Astfel, actele prin care s-a realizat indexarea cu rata inflație s-au adoptat și prin fraudă la lege și dovedesc reaua-credință a UB în raportul juridic educațional.
În concluzie, se poate observa cum Universitatea din București a încălcat norme imperative din legislația în domeniul învățământului și principii fundamentale de drept civil, lărgind și mai mult dezechilibrul care există în prezent în contractele de studii încheiate între studenți și universități. Această indexare a taxelor de studii cu rata inflației, pentru contractele în curs de executare, face parte dintr-o serie mai largă a abuzurilor împotriva studenților, care au îndepărtat raportul juridic educațional de la scopul pentru care a fost instituit prin Constituție, anume acela de asigurare a unui serviciu public de învățământ.
În partea a doua a articolului, voi explica argumentele juridice care m-au îndemnat să formulez, în fața instanței a quo, o excepție de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 119, alin. (1) și (3) și art. 141 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.
La Avocatoo publicăm opinii pertinente ale citiorilor noștri, din diverse domenii, academice sau nu. Dacă vrei să publici la noi, trimite-ne materialul și te vom contacta în scurt timp.
