⬅ ÎNAPOI

5 mituri de proprietate intelectuală demontate la care nu te-ai fi așteptat

„Pot să folosesc orice lucrare de pe internet oricum”, „Ajunge dacă citez în josul paginii numele autorului și al lucrării”, „Nu trebuie să îmi înregistrez lucrarea la ORDA în nicio situație pentru că mă bucur de drepturi de autor oricum.” Dacă aceste fraze îți par cunoscute sau le consideri adevărate, pentru că le-ai auzit foarte des în jurul tău, trebuie să știi că, de fapt, sunt mituri, pe care urmează să le analizăm pe parcursul acestui articol. Dar, înainte să începem să le luăm rând pe rând, haide să definim mai întâi noțiunile de proprietate intelectuală și de drepturi de autor.

După cum am explicat și într-un articol anteriorproprietatea intelectuală cuprinde totalitatea drepturilor care poartă asupra creațiilor intelectuale și poate fi împărțită în două ramuri: în proprietate industrială și în drepturi de autor. Pe de-o parte, proprietatea industrială vizează brevetele, mărcile, desenele, modelele industriale și denumirile de origine și ne-am concentrat pe analizarea ei în alt articol, iar, pe de altă parte, drepturile de autor poartă asupra operelor literare, artistice sau științifice. Se poate observa, astfel, că drepturile de autor sunt strâns legate de creativitate și trebuie să adăugăm și faptul că se nasc în mod automat, odată cu realizarea unei lucrări originale, conferindu-i autorului acesteia posibilitatea de a o reproduce, de a pregăti lucrări derivate pe baza ei, de a distribui copii ale acesteia și de a o afișa public.

Cu toate că înregistrarea drepturilor de autor este mai ieftină și nu necesită respectarea unor condiții la fel de riguroase ca în cazul cererilor de înregistrare a mărcilor sau a brevetelor, există foarte multe concepții greșite cu privire la protecția drepturilor de autor.

Academie pe Legale Avocatoo

1. “Atâta timp cât îi acord autorului credit, nu mai trebuie să-i cer permisiunea”

Știm cu toții că în momentul în care ne folosim de creația unei anumite persoane pentru realizarea propriilor lucrări, trebuie să cităm sursa, căci, altfel, lucrarea va fi considerată ca fiind plagiată. Îți mai amintești de profesorii aceia din facultate care îți tot ziceau să citezi sursele folosite pentru realizarea eseurilor de final de semestru la materiile opționale pentru că, altfel, nu îți vor lua lucrarea în considerare? Ei bine, menționarea surselor în josul paginii eseurilor de la facultate era suficientă, pentru că nu urma să publici sau să vinzi lucrarea respectivă nicăieri. Însă, în situația în care ți-ai dori să o aduci la cunoștință publicului și mai și urmărești să obții sume de bani în urma lucrării, trebuie să știi că simpla citare a sursei nu este suficientă. Și așa ajungem la un prim mit de proprietate intelectuală.

Bun, dar unde scrie asta? Ei bine, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe îi conferă autorului operei de care dorești să te folosești dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții și dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică și dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei. Deci, conform legii, nu ajunge să îl citezi pur și simplu, ci trebuie să-i aduci la cunoștință faptul că vei folosi o parte din opera sa.

Asta aviz persoanelor care zic că dacă preiau texte și poze de pe internet și dau tag sau link către autor este ok. Nu, nu este.

2. „Nu am nevoie de permisiunea cuiva pentru a-i utiliza conținutul lucrării, atâta timp cât nu fac niciun ban și/sau îl utilizez într-un scop educațional”

Un al doilea mit legat de proprietate intelectuală ne spune că dacă e fără bani, e ok. Tot Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe stabilește în mod expres drepturile morale și drepturile patrimoniale de care autorul operei beneficiază. Bun, știm că drepturile patrimoniale sunt acelea care pot fi evaluate în bani și pentru care trebuie să-i cerem autorului permisiunea de a-i utiliza opera. Ca să fie și mai clar, legea îi conferă autorului operei drepturi patrimoniale exclusive asupra acesteia, printre care și  dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții. Această dispoziție, pe care am menționat-o și mai sus, stabilește clar dreptul autorului operei de a aproba folosirea acesteia de către alții. Deci, nu poți urmări să obții sume de bani dacă decizi să vinzi lucrarea aceea de la facultate, de care vorbeam mai devreme, fără să-i ceri acordul autorului. În continuare, legea dispune și că utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive (ale autorului) de a autoriza sau de a interzice reproducerea totală sau parțială a operei.

Mai mult decât atât, legea stabilește în mod expres și dreptul autorului de a interzice distribuirea operei sale. Trebuie să menționăm că legea definește distribuirea ca fiind vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora. Prin această dispoziție, se poate observa că nu contează scopul pentru care este folosită opera.

Avem totuși anumite excepții când vorbim de fair use, cum ar fi scopuri educaționale sau de altă natură. Am scris mai multe despre aici. Cu toate acestea, nu îți recomandăm să mizezi pe aceste aspecte pentru că, în cazul unui eventual litigiu, vor fi greu de demontat în instanță.

Vrei să-ți protejezi cât mai bine afacerea și creațiile? Scrie-ne și găsim împreună cea mai bună rezolvare.

3. „Nu trebuie să mă deranjez să-mi înregistrez drepturile de autor la Oficiul pentru Drepturi de autor.” Sau „Trebuie să înregistrez tot ce am creat vreodată la Oficiul pentru Drepturi de autor.”

Proces de înregistrare

Bun, drepturile de autor se nasc automat, odată cu realizarea operei, dar uneori este bine să le și înregistrezi în mod oficial. Ce presupune înregistrarea lor? Completarea unui formular de cerere, ca în cazul brevetelor și al mărcilor, însă de data aceasta la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor). Trebuie să știi că există mai multe registre în cadrul Oficiului și, astfel, vei completa cererea specifică registrului în care se încadrează lucrarea ta : Registrul național al fonogramelor, Registrul național al programelor pentru calculator, Registrul național al videogramelor și Registrul național al multiplicatorilor. Formularele pe care trebuie să le completezi sunt disponibile pe site-ul ORDA, de unde pot fi și descărcate.

Taxe de înregistrare reduse

Taxele de depunere pentru înregistrarea drepturilor de autor sunt extrem de modeste, ceea ce face ca înregistrarea drepturilor de autor să fie una dintre cele mai rentabile forme de protecție a proprietății intelectuale. Tot pe site-ul ORDA poți găsi lista de tarife corespunzătoare înregistrării: prețurile procedurilor pe care trebuie să le parcurgi sunt cuprinse între 50 și 500 de lei, iar, mai mult decât atât, în dreptul fiecărui registru sunt enumerate toate formularele pe care trebuie să le completezi.

Cu toate acestea, majoritatea formelor unei aplicații privind drepturile de autor acoperă doar o singură lucrare, astfel încât nu este practică înregistrarea fiecărei lucrări create vreodată. În general, cea mai bună practică este înregistrarea operelor care prezintă o valoare considerabilă și/sau care ar putea fi încălcate cu ușurință de către ceilalți.

4.”Dacă plătesc pe cineva să creeze ceva pentru mine sau compania mea, dețin ceea ce creează”

Al patrulea mit de proprietate intelectuală, dar și cel mai des întâlnit, este cel în care crezi că dacă dai bani pentru ceva, îți aparține de la bun început. Pentru a demonta acest mit, este necesar să explicăm cum anume se transmit din punct de vedere legal drepturile de autor. Acestea se transmit prin intermediul operațiunii de cesiune a drepturilor de autor. Denumirea acestei operațiuni este mai complicată decât ceea ce presupune de fapt. Transmiterea drepturilor de autor presupune, conform Legii 8/1996, pe care o tot menționăm, încheierea unui contract care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu drepturile patrimoniale transmise, modalitățile de utilizare ale acestora, durata și întinderea cesiunii și remunerația titularului dreptului de autor. În lipsa menționării oricăreia dintre aceste prevederi, autorul poate cere anularea contractului.

Deci, în lipsa contractului de cesiune de drepturi de autor, nu se poate realiza transmiterea acestora altei persoane. Dacă legea dispune în mod expres faptul că cesiunea reprezintă modul de transmitere a drepturilor de autor, este imposibil ca transmiterea lor să se realizeze pe baza contractului de muncă, care are drept obiect prestarea unei anumite activități profesionale, iar nu drepturile de autor asupra creațiilor angajatului.

Un alt mod de transmitere a drepturilor de autor, de data aceasta, a celor de proprietate intelectuală, este licența. Aceasta îi conferă dobânditorului drepturile de autor asupra respectivei lucrări, care, însă, spre deosebire de cesiune, nu pot fi transmise fără acordul autorului.

De aici trebuie să reții că indiferent dacă vorbim de: (a) un contract de muncă sau (b) un contract de prestări servicii, este important să ai clauze exprese care transferă drepturile de proprietate intelectuală către tine.

5. ”Dacă am găsit ceva pe internet, aparține de domeniul public și îl pot folosi cum vreau pentru că îl pot descărca.”

Un mit aproape suprem în proprietate intelectuală se leagă de sfântul internet. Folosirea funcției copy-paste nu înseamnă neapărat că ai dreptul legal de a copia și de a folosi o lucrare. În primul rând, pentru că nu tot conținutul de pe internet este încărcat de cineva autorizat să acorde permisiunea autorului de a utiliza lucrarea, adică, adeseori, cei care încarcă un anumit conținut pe internet nu sunt și autorii acestuia. Dacă nu ești sigur dacă cel care a postat conținutul este autorul, îi poți da un mesaj sau un mail prin care să îl întrebi aceste detalii referitoare la identitatea lui și să îi ceri permisiunea utilizării lucrării sale pentru că am văzut că acordul autorului este necesar.

Totuși, există autori care își distribuie operele pentru toate sau pentru unele scopuri online prin postarea sintagmelor Creative CommonsGNU, sau a altor licențe „copyleft” alături de munca lor. În aceste cazuri, autorii respectivelor lucrări își dau acordul ca operele lor să poată fi folosite gratuit. Deci, dacă vezi aceste hashtag-uri sau alte cuvinte din care rezultă clar că poți folosi respectiva lucrare, nu trebuie să mai ceri permisiunea.

Dacă, însă, conținutul este însoțit de textul „Toate drepturile rezervate”, atunci cel mai bine ar fi să-i ceri permisiunea autorului pentru a-i utiliza lucrarea sau dacă nu ești sigur că îi aparține, să cauți altă sursă.

Hint: inclusiv Google te atenționează asupra acestui lucru pentru că îți spune că imaginile pot fi supuse drepturilor de autor.

Concluzie

  • nu tot ce este pe internet se poate folosi fără restricții
  • nu e de ajuns să dai tag unei persoane sau să o menționezi ca autor
  • trebuie să ceri permisiunea autorului în mod expres pentru a folosi anumite opere (unii vor vrea și bani pentru asta)
  • indiferent de cum utilizezi conținutul respectiv, este bine să te duci să ceri permisiunea și să nu te bazezi pe ideea de fair use
  • costurile ulterioare pentru un potențial litigiu sunt mari, așa că mai bine previi de la bun început

Fotografia de copertă a fost creată de Lum3n, de la Pexels

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.