Aspecte generale privind sancțiunile aplicabile în dreptul penal
12 minute • Andreea Georgiana Ion • 01 septembrie 2019
Sancțiunile de drept penal reprezintă consecințele încălcării normelor de drept penal și, totodată, amenințarea cu anumite privațiuni și suferințe inevitabile în cazul încălcării normelor penale.
Prin aplicarea sancțiunilor de drept penal se restabilește ordinea de drept, se realizează atât prevenirea săvârșirii de infracțiuni din partea celui sancționat, cât și prevenirea săvârșirii de către alții de fapte interzise prin normele penale.
Caracterele sancțiunilor de drept penal
a) sancțiunile de drept penal sunt prevăzute în norme penale și se aplică ori se iau numai de către organele penale
b) sancțiunile de drept penal au rolul de a preveni faptele ce au un caracter infracțional, implicând o restrângere a drepturilor, o privațiune, o suferință
c) sancțiunile de drept penal au ca scop prevenirea săvârșirii de noi fapte periculoase atât de către cel căruia i se aplică sancțiunea, cât și prin exemplaritate față de ceilalți indivizi tentați să săvârșească astfel de fapte
d) sancțiunile de drept penal sunt esențiale pentru apărarea valorilor sociale și sunt inevitabile atunci când s-a stabilit răspunderea penală a făptuitorului
Așadar, sancțiunile penale îndeplinesc un dublu rol, contribuind atât la prevenirea faptelor periculoase, cu caracter infracțional, cât și la educarea societății, protejând valorile sociale și menținând ordinea de drept și buna desfășurare a relațiilor interumane.
Categorii de sancțiuni de drept penal
a) Pedepsele sunt cele mai grele sancțiuni juridice, cu efect educativ, fiind menite să împiedice infractorul să comită noi fapte periculoase, determinându-l să își schimbe atitudinea antisocială și reeducându-l.
b) Măsurile educative sunt sancțiuni penale care se iau față de minorii care au săvârșit infracțiuni.
Minorii răspund penal începând cu vârsta de 14 ani, când dobândesc capacitate penală. Între 14 și 16 ani, minorul este prezumat a fi lipsit de discernământ, însă, această prezumție, fiind una relativă, poate fi răsturnată dacă se dovedește că minorul a săvârșit fapta cu discernământ. Începând cu vârsta de 16 ani, minorul este prezumat că are discernământ, prezumția putând fi, de asemenea, răsturnată.
Spre deosebire de pedepse care au un rol preponderent de constrângere, măsurile educative au, în principal, un rol educativ, de refacere sau de corectare a conduitei minorului care a comis o infracțiune. Măsurile educative au, totodată, un caracter coercitiv, fiindcă implică constrângeri ale libertății minorului (ex: internarea într-un centru educativ, internarea într-un centru de detenție etc.).
c) Măsurile de siguranță sunt sancțiuni preventive, luate de instanță față de persoanele care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte periculoase. Spre deosebire de pedepse, măsurile de siguranță nu au un caracter represiv, ci preventiv, având rolul de a preîntâmpina săvârșirea infracțiunilor. Principalele măsuri de siguranță sunt obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, precum și confiscarea specială și extinsă.
d) Alte sancțiuni în dreptul penal: sancțiunile cu caracter administrativ (avertismentul), sancțiunile civile (restituiri și despăgubiri)
Principiile sancțiunilor de drept penal
- Principiul legalitǎţii sancţiunilor de drept penal este un aspect al principiului fundamental al dreptului penal și al întregul sistem de drept ce presupune cǎ numai prin lege se pot stabili sancţiunile de drept penal.
- Principiul stabilirii unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa juridicǎ şi moralǎ a societǎţii presupune ca sancţiunile de drept penal sǎ nu conducǎ la înjosirea persoanei. Astfel, nu se vor admite sancţiuni care provoacǎ suferinţe fizice, care înjosesc individul (ex: bǎtaia, însemnarea pe corp etc.).
- Principiul stabilirii unor sancţiuni revocabile este determinat de natura coercitivǎ a sancţiunilor de drept penal si presupune stabilirea unor sancţiuni care sǎ poatǎ fi retrase, remise în caz de eroare/ iertare etc., care sǎ nu aibǎ efecte definitive odatǎ aplicate. De exemplu, X săvârșește o infracțiune pentru care este sancționat cu o pedeapsă privativă de libertate, închisoarea, însă, ulterior, sunt descoperite noi probe care atestă faptul că sancțiunea inițială este prea severă, raportându-ne la noua situație de fapt. Astfel, sancțiunea privativă de libertate va fi revizuită și înlocuită cu una neprivativă de libertate, amenda penală.
- Principiul individualizǎrii sancţiunilor de drept penal presupune ca sancţiunile de drept penal sǎ fie astfel stabilite încât sǎ permitǎ o adaptare, o gradare a lor în funcţie de periculozitatea fǎptuitorului şi de pericolul social al faptei. De exemplu, pedeapsa amenzii este prevăzută pentru sancționarea faptelor cu un pericol social redus (ex: neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului), în timp ce pedeapsa închisorii este specifică unor fapte cu pericol social mai ridicat, ce impun izolarea temporară a condamnatului de societate și supunerea acestuia la un anumit regim de viață care să producă o schimbare în atitudinea sa față de valorile sociale (ex: omor, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, viol, tâlhărie etc.).
- Principiul personalitǎţii sancţiunilor de drept penal presupune cǎ sancţiunile de drept penal se stabilesc și se aplicǎ numai celor care au sǎvârşit o faptǎ prevǎzutǎ de legea penalǎ. Ca o consecință a caracterului penal al sancţiunilor de drept penal, în caz de deces al fǎptuitorului, acestea nu se transmit moştenitorilor, chiar dacǎ sunt pecuniare (amenda), ci înceteazǎ.
Ultimele articole publicate:
Pedepsele
Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanța judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Trăsăturile pedepselor
a) Pedeapsa este o măsură de constrângere, de represiune, de privațiune pentru cel care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Aceasta implică o suferință, o restrângere de drepturi, o privațiune de bunuri și de libertate.
b) Pedeapsa este un mijloc de reeducare, deoarece, prin aplicarea pedepsei se urmărește formarea unei noi atitudini față de valorile sociale și eliminarea deprinderilor antisociale.
c) Pedepasa este prevăzută în lege, astfel că prin prevederea în lege a pedepsei se dă expresie principiului legalității în dreptul penal.
d) Pedeapsa este aplicată numai de instanțele judecătorești, numai dacă se stabilește răspunderea penală a infractorului.
e) Pedeapsa are caracter personal, se aplică numai celui care a săvârșit ori a participat la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de autor, coautor, instigator ori complice.
f) Pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, determinând o schimbare de atitudine, o atenționare cu privire la caracterul inevitabil al pedepsei în caz de săvârșire de noi infracțiuni.
Scopul și funcțiile pedepselor
Scopul executării pedepselor este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar mijloacele de realizare a scopului sunt reprezentate de funcțiile pedepsei:
a) Funcția de constrângere implică o privațiune de drepturi, de bunuri, o restrângere a acestora, condamnatul fiind obligat să le suporte ca răspuns la fapta lui periculoasă prin care a încălcat dispozițiile legii penale. Deși îndeplinește o funcție de constrângere, pedeapsa privativă trebuie să se execute în condiții care să asigure respectarea demnității umane. (art. 4-5 și art. 30 din Legea nr. 254/2013).
b) Funcția de reeducare constă în faptul că pedeapsa în dreptul penal modern a încetat să mai fie o pură retribuție (rău pentru rău), ci este menită să determine înlăturarea înclinațiilor antisociale ale condamnatului.
c) Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune.
d) Funcția de eliminare constă în înlăturarea temporară (când se aplică pedeapsa închisorii) sau definitivă (când se aplică pedeapsa detențiunii pe viață) a condamnatului din cadrul societății.
Clasificarea pedepselor
A. După rolul și importanța atribuită pedepsei
a) Pedepsele principale sunt de sine stătătoare, au un rol principal în sancționarea infractorului. Pentru orice faptă incriminată este prevăzută în lege, în mod obligatoriu, pedeapsa principală aplicabilă în cazul săvârșirii acesteia (pedeapsă care se poate aplica singură infractorului, fără a fi condiționată de aplicarea altor sancțiuni de drept penal). Pedepsele principale prevăzute de Codul Penal sunt amenda, închisoarea și detențiunea pe viață.
b) Pedepsele complementare sunt acele pedepse care au rolul de a completa represiunea și sunt aplicabile numai pe lângă o pedeapsă principală. Acestea nu au o existență de sine stătătoare, de aceea, mai sunt numite și pedepse secundare sau alăturate. Pedepsele complementare sunt interzicerea exercitării unor drepturi (ex: dreptul de a fi ales într-o funcție publică, dreptul de a alege, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule, dreptul de a părăsi teritoriul României etc.), degradarea militară și publicarea hotărârii de condamnare.
c) Pedepsele accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din pedeapsa principală. (ex: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru a savârși infracțiunea etc.)
B. După obiectul asupra căruia poartă sancțiunea
a) Pedepse privative de viață – pedeapsa cu moartea
b) Pedepse corporale – bătaia, ciuntirea etc.
c) Pedepse privative de libertate – privesc lipsirea de libertate a infractorului pe timp determinat (închisoarea) ori perpetuu (detențiunea pe viață)
d) Pedepse privative sau restrictive de drepturi – privesc interzicerea exercitării unor drepturi politice sau civile
e) Pedepse morale – dezaprobarea publică față de infractor pentru fapta comisă de acesta
f) Pedepse pecuniare – amenda, confiscarea averii
C. După gradul de determinare a pedepselor prin lege
a) Pedepsele determinate se caracterizează prin prevederea acestora în lege atât în natura lor, cât și în cuantum. Acestea pot fi absolut determinate (presupun prevederea în lege a duratei, a cuantumului fix în care se aplică respectiva pedeapsă) și relativ determinate (în lege sunt prevăzute limitele între care astfel de pedepse pot fi aplicate).
b) Pedepsele nedeterminate presupun prevederea în lege doar a naturii lor, fără a fi determinate limitele acestora între care pot fi aplicate.
D. Pedepsele unice și pedepsele multiple
a) Pedepsele unice sau singulare sunt prevăzute câte una pentru fapta incriminată. (de exemplu, infracțiunea de evadare se pedepsește cu închisoarea)
b) Pedepsele multiple se caracterizează prin prevederea pentru aceeași infracțiune a mai multor pedepse, de natură diferită. Acestea pot fi cumulative (se aplică toate pentru sancționarea făptuitorului – de exemplu, infracțiunea de omor se pedepsește cu închisoarea și interzicerea exercitării unor drepturi) și alternative (din cele două sau trei pedepse prevăzute pentru respectiva infracțiune instanța alege doar una – de exemplu, infracțiunea de furt se pedepsește cu închisoarea sau cu amenda).
Măsurile de siguranță
Măsurile de siguranță sunt sancțiuni preventive, luate de instanță față de persoanele care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală. Combaterea stării de pericol nu se poate realiza prin pedepse, deoarece această stare își are izvorul în realități ce nu reprezintă încălcări ale legii penale, ci prin măsuri specifice preventive – măsuri de siguranță.
Scopul măsurilor de siguranță este reprezentat de înlăturarea unei stări de pericol
și de preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.
Trăsăturile măsurilor de siguranță
- sunt sancțiuni de drept penal prevăzute în legea penală
- se iau față de persoanele care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, însă nu ca o consecință a săvârșirii unei infracțiuni, acest rol revenind pedepselor
- luarea măsurilor de siguranță este determinată de necesitatea prevenirii repetării de fapte periculoase în viitor
Condiții generale în care se pot lua măsurile de siguranță
a) făptuitorul să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată (nu este incidentă niciuna dintre cauzele justificative – legitima apărare sau starea de necesitate). Astfel, dacă înlăturarea caracterului penal al faptei s-a datorat unei cauze justificative, măsurile de siguranță nu pot fi luate. Totuși, dacă înlăturarea caracterului penal al faptei s-a făcut doar ca urmare a unei cauze de neimputabilitate (ex: iresponsabilitatea), fapta rămânând nejustificată, este posibilă luarea măsurii de siguranță față de făptuitor .
b) prin săvârșirea faptei să se fi dat în vileag o stare de pericol a făptuitorului, care poate constitui în viitor sursa săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală
c) combaterea stării de pericol să fie posibilă prin luarea de măsuri de siguranță
Clasificarea măsurilor de siguranță
a) măsuri de siguranță cu caracter medical (obligarea la tratament medical și internarea medicală)
b) măsură restrictivă de drepturi (interzicerea ocupării unei funcții sau exercitării unei profesii)
c) măsuri restrictive de bunuri (confiscarea specială și confiscarea extinsă)
