Ce drepturi ai ca pacient în România?
14 minute • Denisa Manea • 24 ianuarie 2022
Cu toții ne-am pus această întrebare cel puțin o dată. Știm că pacienții au numeroase obligații, dar drepturi au? Și dacă răspunsul este afirmativ, care sunt acelea?
Există vreo lege care să reglementeze drepturile unui pacient?
Sigur că există. Dacă încă n-ai aflat, este vorba despre Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.
Pentru început, ce înțelegem prin noțiunea de ”pacient”?
Așa cum îl definește și legea, pacientul este persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate.
De reținut: Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare.
Astfel, discriminarea este interzisă în ceea ce privește cele șase criterii, și anume: sex, vârstă, handicap, religie, rasă și orientare sexuală. Spre exemplu, o femeie în vârstă nu trebuie să fie discriminată în legătură cu accesul la asistență medicală din cauza vârstei sale. Refuzarea accesului la instituții medicale sau la servicii medicale, relele tratamente, hărțuirea pacienților sau a familiilor lor pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, săvârșite de personalul medical sau de personalul auxiliar va fi sancționat ca discriminare dacă nu este calificat drept faptă penală, în funcție de gravitatea faptei.
Exemplu de conformare: O unitate medicală a adoptat clauze de nediscriminare în regulamentul intern al acesteia, atât în ceea ce privește proprii angajați cât și în ceea ce-i privește pe pacienții lor. Acest regulament intern prevede atât interdicția ca personalul medical să nu discrimineze, cât și sancțiuni concrete pentru personalul medical care afișează un comportament discriminator și un mecanism de plângeri pentru pacienții care se consideră victime ale discriminării.
Dreptul pacientului la informația medicală
Acesta cuprinde următoarele drepturi:
- dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza
- dreptul de a fi informat asupra identității și statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate
- dreptul pacientului internat de a fi informat asupra regulilor și obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării
- dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.
- dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferință
- dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său
- dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală
Important !
Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare. Mai mult, pacientul are dreptul să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării și, la cerere, o copie a înregistrărilor investigațiilor de înaltă performanță, o singură dată.
Având în vedere dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală, să luăm următorul exemplu: domnul C., internat în cadrul unui spital pentru o afecțiune pulmonară, este nemulțumit de tratamentul prescris de medicul său. Dorind să afle dacă există sau nu alternative de tratament viabile pentru afecțiunea sa, Domnul C. solicită, printr-o cerere scrisă adresată spitalului unde este internat, obținerea opiniei unui medic din afara acestuia. În temeiul Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului și a normei sale de aplicare, spitalul aprobă cererea domnului C. și asigură prezența în spital a unui medic din afara acestuia care, în urma unei investigații, prescrie un nou tratament domnului C. În acest caz putem observa că dreptul menționat mai sus a fost respectat.
O încălcare a dreptului la o altă opinie medicală reiese din această situație: Doamna B., domiciliată în București, dar având reședința în Constanța, dorește să se înscrie la un medic de familie din această din urmă localitate. În acest sens, doamna B. adresează o cerere scrisă unui medic de familie din Constanța, prin care solicită înscrierea pe listele acestuia. Medicul ales de doamna B. oferă un răspuns negativ la cerere, motivând că nu poate lua în evidența sa o persoană cu domiciliul în alt oraș.
Consimțământul pacientului privind intervenția medicală
Potrivit art. 13 din această lege, pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa. Consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Ce facem atunci când pacientul nu-și poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de urgență? În aceste situații, personalului medical îi revine dreptul de a deduce acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței acestuia.
Consimțământul pacientului este obligatoriu în două ipoteze:
- pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
- în cazul participării sale în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt capabile să își exprime voința, cu excepția obținerii consimțământului de la reprezentantul legal și dacă cercetarea este făcută și în interesul pacientului.
Multe dintre intervențiile medicale sunt supuse unor riscuri. Ceea ce prezintă relevanță este evaluarea corectă a acestora de către medicul de specialitate care are această îndatorire. Altfel spus, medicul va fi răspunzător numai dacă a realizat o intervenție nejustificată.
a) Doamna A. se internează în cadrul unui spital din Municipiul București pentru o intervenție chirurgicală. În prealabil, medicul care urmează să efectueze intervenția chirurgicală o informează pe doamna A., într-un limbaj pe care aceasta îl înțelege, cu privire la diagnostic, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecințele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile și consecințele lor, precum și la prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului. După procedura informării, doamna A. semnează, în cunoștință de cauză, formularul scris de consimțământ informat.
b) Pacientul X a fost adus în secția UPU a spitalului Y, fiind inconștient. Medicul de gardă a fost chemat și imediat a constituit o echipă și a decis ca pacientul să fie pregătit de operație deși acesta nu și-a dat consimțământul în acest scop, datorită stării de inconștiență. Măsura luată de medic era esențială pentru salvarea vieții pacientului.
În schimb, dacă tânărul X, domiciliat în București, este transportat la spitalul de psihiatrie Z de către părinții săi în urma unui episod de agitație, iar medicul decide internarea tânărului X în spitalul de psihiatrie, împotriva voinței acestuia, acest fapt reprezintă o încălcare a consimțământului pacientului. Medicul A. omite să sesizeze comisia prevăzută de art. 61 din Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, comisie ce trebuia să analizeze propunerea de internare nevoluntară și motivează că internarea nu va depăși, cel mai probabil, câteva zile.
Dreptul pacientului de a nu fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimțământul său
Singura excepție este reprezentată de momentul în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării suspectării unei culpe medicale. În schimb, dacă pacienții sunt fotografiați sau filmați în alte scopuri, spitalul are obligația de a obține consimțământul pacientului înainte.
Nu mai spunem că aceste dispoziții trebuie coroborate și cu cele ale GDPR-ului privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru că este o dispoziție specială care se aplică. Așadar, când medicul tău vrea să-ți facă poze before & after, mai ales la procedurile de înfrumusețare, trebuie să te pună să semnezi o foaie, ceva. Ca să nu te trezești cu pozele publicate pe Instagram.
Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului
Este esențial de subliniat că toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia. Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu consimțământul pacientului.
Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.
De reținut:
Pacientul are acces la datele medicale personale.
De asemenea, pacientul are dreptul de a desemna o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieții pacientului, cât și după decesul său, la informațiile cu caracter confidențial din foaia de observație.
De exemplu, consultația medicală ar trebui să aibă loc într-un mediu intim, fără prezența altor persoane care nu sunt implicate propriu-zis în oferirea serviciului medical către respectivul pacient. În unele maternități din țară se practică notarea pe cartonașele individuale de la capătul pătuțurilor copiilor născuți de mame care trăiesc cu HIV a unor expresii precum: “mamă cu SIDA”, “născut din mamă cu HIV”, “mamă purtătoare a virusului HIV” sau “HIV”, fapt ce încalcă vădit dreptul la confidențialitatea informațiilor pacientului.
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
Pacientul are dreptul la informații, educație și servicii necesare dezvoltării unei vieți sexuale normale și sănătății reproducerii, fără nicio discriminare. Acesta, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.
În cuprinsul art. 28 observăm că este garantat dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii, excepție făcând sarcina care prezintă un factor de risc major și imediat pentru viața mamei.
Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri medicale
Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
Reținem:
Pacientul are dreptul să beneficieze de asistentă medicală de urgentă, de asistență stomatologică de urgență și de servicii farmaceutice, în program continuu. Cel care este internat are dreptul și la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului. Mai mult decât atât, el are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
De asemenea, pacienții au dreptul la un tratament personalizat. Copiii și adulții cu autism din România pot beneficia de asistență de specialitate și de anumite terapii gratuit, în cadrul centrelor de consiliere și asistență pentru persoane cu autism deschise în anumite județele ale țării și în București. Se oferă intervenții personalizate fiecărui beneficiar, în funcție de vârstă și de modul în care este afectat de tulburarea de spectru autist.
Exemple de conformare:
a) Pacientul A a ajuns la secția de primire urgențe (UPU) a unui spital acuzând dureri insuportabile în zona abdominală. Când s-a dus să se înregistreze și să predea documentul de identitate, acesta a leșinat, iar personalul medical din secție l-a preluat imediat, chemând medicul de gardă. Întreaga echipă de medici și asistente i-au acordat asistență medicală, în sensul că pacientul a fost intubat și apoi operat, acesta având hemoragie internă. După ce pacientul și-a revenit și a devenit conștient, medicul responsabil de cazul său i-a explicat întocmai intervenția ce avusese loc și i-a recomandat internarea pentru încă cel puțin 10 zile, precum și administrarea unui tratament specific afecțiunii pacientului. Astfel, pacientul a consimțit la internare și la tratament.
b) Pacientul X, liber profesionist, este adus de sistemul medical de urgență la spital, cu suspiciune de infarct miocardic acut. La spital, diagnosticul este confirmat și este transportat în unitatea de supraveghere pentru a fi monitorizat și pentru a i se aplica tratamentul specific. La efectuarea formelor de internare, se constată că pacientul nu este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sau dintr-o altă țară din Uniunea Europeană, pentru că nu și-a plătit contribuția de asigurări de sănătate în ultimii doi ani. I se comunică pacientului, că tratamentul efectuat în urgență a fost administrat în cadrul pachetului minimal de servicii care se acordă pentru persoanele neasigurate, dar pentru continuarea tratamentului în spital, trebuie să plătească. Pacientul își plătește contribuția restantă și se adresează din nou spitalului pentru continuarea tratamentului, făcând dovada contribuției plătite la zi.
Alte exemple: a) Pacientul A a chemat salvarea la numărul de urgență 112. Aceasta a sosit în timp util și pacientul a fost transportat la spitalul de urgență cel mai apropiat, iar ulterior preluat de personalul medical al spitalului, care l-a consultat superficial și a conchis că este vorba despre o urgență medicală, dar nu au nici aparatura și nici personalul medical calificat. Astfel, au trimis pacientul cu ambulanța la un spital de urgență. Ambulanța a ajuns la spitalul de urgență în 20 de minute, timp în care pacientul a leșinat de mai multe ori. Acolo a fost preluat și pus pe o targă în holul secției până la venirea medicului specialist, care a consultat pacientul aproape inconștient abia după 30 de minute de când a fost chemat, stabilind că pacientul este stabil și mai poate aștepta, deși acesta era grav deshidratat. După 3 ore de la momentul consultului, pacientul a intrat în comă. Într-o astfel de situație, dreptul la îngrijiri medicale nu este respectat pe deplin.
b) Pacientul X s-a prezentat la secția de primire urgențe a spitalului public Y acuzând dureri insuportabile în zona abdominală. La înregistrarea sa în evidențele privind primirea urgențelor, a fost întrebat dacă are calitatea de asigurat în sistemul național de sănătate. Pacientul nu avea această calitate și i-a fost refuzată internarea. I s-a pus în vedere că dacă dorește să fie primit de urgență trebuie să achite pe loc valoarea serviciilor medicale. Asemenea situației anterioare, pacientului îi este încălcat accesul la asistență medicală, acest comportament fiind nepermis de către lege.
Și dacă nu sunt respectate aceste drepturi? Ce se poate întâmpla?
Răspunsul este simplu: nerespectarea acestor drepturi atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau chiar penală.
Orice persoană are dreptul de a formula plângere ori de câte ori a suferit un prejudiciu, precum și dreptul de a primi un răspuns sau orice altă reacție ca urmare a formulării acesteia. Serviciile de sănătate trebuie să garanteze exercițiul acestui drept, oferind pacienților informații despre drepturile lor, permițându-le să recunoască încălcări ale acestora și să își formalizeze plângerile. Plângerile trebuie să fie făcute conform unor proceduri standardizate, iar răspunsul la acestea trebuie să fie scris. În ceea ce privește despăgubirile, fiecare persoană are dreptul de a primi suficiente despăgubiri într-un termen rezonabil, atunci când aceasta suferă o vătămare fizică, morală sau psihică printr-un tratament medical, indiferent de gravitatea vătămării.
