surse de finantare alternative

Ce este o sursă de finanțare alternativă și ce înseamnă asta pentru afacerea ta

18 minute • Bogdan Ciacli • 09 iunie 2020


Start-up-urile autohtone au devenit pe an ce trece tot mai numeroase. Doar în 2019 numărul acestora a crescut cu 20%. Investitorii sunt de asemenea din ce în ce mai dornici să investească în România. Ți-am pregătit un scurt ghid pentru a-te ajuta să găsești cea mai potrivită sursă de finanțare alternativă pentru tine și afacerea ta.

Crowdfunding

Ce este?

O primă sursă de finanțare alternativă este crowfunding-ul, despre care se tot vorbește însă nimeni nu știe ce înseamnă în mod concret în România pentru că nu avem o reglementare propriu-zisă.

Crowdfunding-ul sau finanțarea participativă reprezintă o modalitate populară de a-ți finanța proiectul cerând banii în avans de la clienți. Banii astfel strânși sunt folosiți pentru producția propriu-zisă.  Așadar, este important de reținut că modalitatea poate fi accesată doar dacă ai un produs bine definit, un prototip care poate fi definitivat.

Strângerea de fonduri se realizează pe platforme dedicate. Cele mai mari, Kickstarter și Indigogo, sunt deja renumite pentru miile de proiecte de anvergură pe care le-au finanțat. Din 2016 există și o astfel de platformă autohtonă, Startarium care permite, printre altele, companiilor românești să apeleze la o astfel de strategie.

Trei aspecte importante sunt de menționat cu privire la specificul finanțării prin crowdfunding.

În primul rând, este o modalitate foarte bună de a face public produsul tău și de-ați valida ideea. O astfel de campanie nu poate fi făcută într-un mod pasiv. Pentru a fi un succes un întreg proces de pregătire trebuie să se deruleze:

  • În faza de „pre-crowdfunding” este necesară crearea „cadrului”- va trebui să îți conturezi povestea. Un video atractiv, texte de copywriting profesioniste și o strategie de promovare sunt esențiale.
  • În etapa propriu-zisă de crowdfunding, implementarea strategiei de promovare este critică. Șansele să îți atingi obiectivul cresc odată cu numărul persoanelor care știu de demersul tău. De aceea, trebuie să privești campania de crowdfunding ca pe un test al viabilității produsului. Este primul contact pe care clienții îl au cu „povestea ta”. Dacă o „cumpără” înseamnă că ai șanse reale de reușită. Însă dacă rezultatul este unul nesatisfăcător consider-o o oportunitate de repliere. Mai bine să faci ajustări într-un stadiu incipient decât după ce ai investit mult mai mult timp și bani.
  • Post-Crowdfunding- dacă totul merge bine- folosește-te de succesul campaniei. Un produs deja validat de public va atrage mult mai ușor atenția altor investitori atunci când vei avea nevoie de o nouă rundă de finanțare.

În al doilea rând, este extrem de necesar să fii realist atunci când începi o campanie de crowdfunding. Dacă nu îți atingi obiectivul propus nu vei primi niciun ban. Și pe lângă, vor exista și costuri de imagine însemnate. De aceea, trebuie să îți setezi un obiectiv care poate fi realizat. Este bine ca obiectivul să te provoace și să existe o doză de risc, pentru a te ține în „priză”. Dar balanța trebuie să încline mai mult în favoarea ta.

În al treilea rând, nu pierde din vedere rolul jucat de investitori. Banii pe care îi primești nu sunt donații, iar investitorii îți sunt clienți. Ține minte că banii pe care îi primești nu sunt „gratis”, ci ei corespund contraprestației tale care trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. De aceea, nu utiliza fondurile pentru alte obiective- personale sau de business. Scopul ar trebui să fie unul: livrarea produsului inovativ. 

Privește crowfunding-ul ca o plată ”în avans” a serviciilor prestate, cu toate obligațiile care decurg de aici.

Crowfunding-ul poate fi o sursă de finanțare alternativă foarte bună pentru afacerea ta, mai ales dacă te gândești să te extinzi de la început global.

În România, poți să vezi mai multe despre crowfunding pe SeedBlink, precum și proiectele încheiate cu succes. Evertoys a strâns 150.000 euro în 2 săptâmâni, ialoc.ro 80.000 euro, Sanopass 100.000 euro. Deci se poate.

Care sunt implicațiile legale?

Din păcate în momentul de față încă nu există o lege a crowdfundingului. Un proiect de lege se află în Parlament din 2014. În lipsa unui astfel de act normativ, principiile general aplicabile ale Codului Civil guvernează procesul de crowdfunding.

Ultima modificare a fost în 2019, în octombrie, când a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, și a rămas acolo.

Astfel, din punct de vedere juridic, crowdfundingul este o vânzare cu plata în avans. Astfel, din punct de vedere fiscal, se va aplica impozitul de profit.

Sfat: În cazul în care dorești să strângi fonduri pe o platformă străină, consultă un specialist în taxe pentru a te asigura că nu există probleme.

Faptul că relația juridică este una de vânzare cumpărare atrage după sine și o altă consecință: nevoia de a factura și de a înregistra veniturile. Nu este suficient să ai un simplu contract cu platforma de start-up și o listă cu investitorii. Este necesar și să treci în contabilitate sumele. Va trebui să emiți o factura către fiecare client-investitor în parte,  iar veniturile vor fi trecute în contabilitate în secțiunea „alte venituri”.

Ce platformă de crowdfunding să aleg?

Sunt câteva aspecte importante de care trebuie să ții cont în momentul în care îți alegi platforma pe care o folosești:

  • Ține cont de mărime platformei. Așa cum am menționat mai sus, cu cât mai mulți oameni știu despre campanie ta, cu atât îți cresc șansele de a-ți atinge obiectivul. De aceea este în interesul tău să alegi o platformă cât mai recunoscută.
  • Dar, fii atent la comisioane! Fiecare platformă percepe anumite costuri. De exemplu, platforma Indiegogo din SUA percepe un comision de 5% pentru suma strânsă, iar fiecare contribuție făcută de către investitorii va fi taxată și ea.
  • Deși mărimea e importantă, fă-ți cercetarea în legătură cu proiecte similare. Anumite platforme atrag investitori specializați în anumite tipuri de proiecte.
  • Cum îți va susține platforma campania? Unele platformă oferă cursuri în timpul campanie pentru a învăța cum să gestionezi procesul, sau promovare pe propriile canale de social media, sau o sumedenie de alte beneficii. Este important să ai o listă comprehensivă de beneficii oferită de fiecare platformă pentru a vedea care îți oferă cel mai mult pentru „prețul plăti”. 
  • Nu în ultimul rând, vezi dacă poți folosi platforma. Unele platforme, de exemplu Kickstarter, nu permit utilizarea lor dacă utilizatorul nu este localizat în SUA.

Voucherele SmartBill

Pe lângă crowdfundingul „clasic”, există și opțiunea de a emite vouchere către clienți care pot fi folosite pentru a obține bunul sau serviciul, la o dată ulterioară. Platforma SmartBill oferă una dintre cele mai complete facilități de acest tip.

Conceptul este simplu: clientul achită suma aferentă serviciului/bunului, dar în loc să îl primească imediat tu vei emite un voucher de aceeași valoare care va putea fi folosit exclusiv pentru a beneficia de bun/serviciu. 

Sistemul prezintă aceleași avantaje ca și crowdfundingul: un cashflow stabil, promovarea brandului, asigurarea fidelizării clienților, etc. Diferența este faptul că nu va trebui să vii cu un produs nou pentru a putea folosi platforma. Aceasta este dedicată în principal business-urilor cu produse deja prezente pe piață. Cu alte cuvinte, poți să te bucuri de toate beneficiile, fără să îți asumi riscurile aferente lansării unui produs nou.

Singurele lucruri de care ai nevoie sunt un cont, integrare unei platforme de mobilepay și o pagină web de unde să se poată achiziționa voucherele. Am scris mai multe despre SmartBill și întregul proces de set-up aici.

Capital „Venture” și Investiții „Private Equity”

Ce sunt?

O altă sursă de finanțare alternativă o reprezintă investiția din partea unui capital venture sau fonduri de private equity.

Capitalul Venture și Private Equity-ul sunt investiții făcute de investitori privați. Capitalul Venture nu este de fapt altceva decât o subdiviziune a investițiilor de tip Private Equity care se specializează în companii emergente și proiecte de R&D.

Investițiile cunoscute drept „Private Equity Investments” sunt făcute în companii „mature” care caută să se extindă.  Astfel, principiile pe care operează sunt identice- diferă doar categoriile de companii în care investesc.

Specificul acestor investiții este că investitorii vor dori o cotă în compania ta. Această poate fi fie o cotă minoritară – în care tu vei deține încă toate frâiele, sau o cotă majoritară – în care investitorul va avea puterea de a lua toate deciziile. Cu toate astea, indiferent de participație, investitorul va dori să aibă un cuvânt de zis cu privire la deciziile importante.

Aici intervine acel ”shareholders agreement” sau acord de asociere despre care tot vorbeam că este bine să îl ai. Vei reglementa acolo domeniile importante unde investitorul are un cuvânt de zis sau un drept de veto, precum și ce fel de întâietate are atunci când este vorba de luatul deciziilor în companie.

https://youtu.be/Ge7BONe-QnA

Scopul acestora este să maximizeze valoarea companiei într-un timp cât mai scurt pentru a putea să-și vândă pachetul de active la un preț cât mai ridicat, obținând profit.

Piața de private equity a devenit din ce în ce mai atractivă pentru companii datorită sumelor impresionante disponibile pentru investiții. Se estimează că la nivel global sunt disponibil 1.5 trilioane de dolari. Mai mult decât atât, piața din România este emergentă pe acest segment, multe fonduri străine fiind interesate de țara noastră.

Ce pot face pentru a atrage investitorii?

O bună sursă de finanțare alternativă o reprezintă investitorii privați. Dacă vorbim de tehnologie, îi vei găsi sub denumirea de ”angel investors” sau ”tech investors”.

Investitorii sunt persoane care își asumă riscuri în mod profesionist. Pentru a-i convinge că merită să investească în compania ta trebuie să le arăți că riscul merită. Asta înseamnă că trebuie să le demonstrezi că:

  1. ești o persoană de încredere, un adevărat profesionist,
  2. afacerea are un potențial de creștere bun,
  3. ai o echipă capabilă.

Din fericire, există câțiva pași pe care îi poți face pentru a-ți mări șansele de reușită. Iar cei de la start-up.ro au scris un articol foarte bun aici.

Iar pentru a vedea cum te ajută experiența unui fond de investiții, ascultă podcastul nostru de mai jos cu George Moroianu, de la flip.ro:

https://open.spotify.com/episode/26tNxCDHEZPunBa0TsyVRp

1. Cunoaște potențialii investitori

La fel ca în orice potențială relație cu un nou partener de afaceri primul pas pe care trebuie să îl faci este o cercetare serioasă. Scopul tău este să cunoști cât mai bine piața, să înțelegi care sunt principalii investitori în industria ta și dacă te pliezi profilului companiilor pe care le au în portofoliu.

În principiu, trebuie să îți pui următoarele întrebări:

  • În ce companii preferă fondul să investească? Unele fonduri preferă doar start-up-uri în stadiu incipient. Altele în companii mature.
  • În ce industrii investește fondul? Trebuie să identifici cât mai multe puncte de interes pe care afacerea ta le poate avea pentru investitori , iar domeniul de activitate este poate unul dintre cele mai importante. Există fonduri care preferă să investească doar în start-up-uri de tehnologie, de exemplu.
  • Cât de mult capital vrei să strângi? Este o esențial să răspunzi la această întrebare. Dacă vrei o investiție relativ mic- de exemplu, până în 500.000 de euro nu te vei adresa unui fond mare pentru că probabil acela va investi doar suma mai generoase în companii de un alt calibru. La fel cum nu te vei adresa unui fond care are disponibil 2 milioane de euro pentru o investiție de 1 milion. Acesta nu va fi de acord să își blocheze jumătate din capital într-o singură afacere.
  • În ce parte a ciclului de viață se află fondul? Fondurile au în general o durată de viață de 10 ani. Spre finalul acestei perioade caută să maximizeze profiturile investițiilor și nu să adauge alte companii noi în portofoliu. De aceea, dacă te adresezi unui fond „bătrân” de cele mai multe ori vei fi refuzat. Dacă nu ești, pregătește-te, totuși, ca investiția să fie pe termen foarte scurt

După ce ai răspuns la toate aceste întrebări și ai o imagine completă a potențialilor investitori este timpul să treci la pasul următor: cunoaște-i, dar înainte…

2. Fă-te remarcat

Cum numărul start-up-urilor crește de la an la an, la fel crește și competiția pentru a „sării în ochi” investitorilor. De aceea, trebuie să te asiguri că tu și afacerea ta aveți un brand cât mai bine conturat. Aceste va deborda profesionalism și îți va crea imaginea de antreprenor profesionist.

Pentru a te face remarcat, consideră următorii pași:

  • Creează un blog. Un blog este modalitatea perfectă de a-ți expune gândurile, viziunea și calitățile umane, precum și de a puncta plusul de valoarea pe care îl aduce afacerea ta. În plus, va permite investitorilor (și clienților) să te cunoască „personal”. Până la urmă aceștia sunt oameni, iar a vedea cum gândește potențialul partener de afaceri este un must
  • Participă la cât mai multe evenimente, chiar și în online și fă mult networking. Cu cât cunoști mai mulți oameni, cu atât mai ușor îți va fi să găsești o persoană care să te poate introducă direct unui investitor. Un „warm introduction” îți dă șanse de reușită mult mai mari decât un „cold call”. În plus, cu cât ești mai vizibil, cu atât vei atrage și mai mulți clienți.
  • Social media este prietenul tău. La fel ca în cazul blogului, promovarea pe rețelele de socializare îți va da oportunitatea de a-ți contura identitatea în mediul online și de a câștiga cât mai mult „capital social”. Folosește-te de LinkedIn, de exemplu, ca să expui păreri pertinente, să intri în legătură cu potențiali oameni și să ai dezbateri. Niciodată nu știi de unde sare iepurele.

3. Construiește o relație solidă

Dacă totul merge bine vei avea prima ta întâlnire cu potențialul investitor. Este o ocazie pentru care trebuie să te pregătești în mod special.

În primul rând, pregătește-ți „pitch-ul”. Acesta trebuie să fie, scurt, la obiect, și cel mai important bazat pe cifre și date.  De aceea trebuie să începi prin a-ți cunoaște afacera în amănunt. Va trebui să ai pregătit:

  • Planul de afaceri – va trebui să detaliezi modul în care operezi businessul, viziunea ta pe termen lung pentru el, etc.
  • Balanța contabilă, dacă există, ca să vadă investitorul totuși cum stau lucrurile pe hârtie
  • Un „istoric” al afacerii- de unde a plecat, cum a evoluat, care au fost punctele cheie pe care le-ați atins.
  • O proiecție detaliată a câștigurilor viitoare
  • Orice aviz sau aprobare care este necesară pentru funcționarea afacerii.
  • Cui aparține proprietatea intelectuală, mai ales dacă lucrezi în domeniul tehnologiei, unde este foarte important.

Dacă ai emoții sau nu știi cum să construiești un discurs, poți apela la un business pitch coach, cum e Valentina Zaharia.

După ce ai informațiile de bază, trebuie să te gândești la detalii.

  • Gândește-te la exit-ul  investitorului. Orice investitor va dori să clarifice de la început acest detaliu crucial. Dacă ai deja pregătită o propunere construită pe argumente solide va fi un punct bun de plecare a negocierilor.
  • Încearcă să calculezi valoarea de piață a companiei. Fiind o companie privată, valoarea este relativă și nu poate fi decât produsul negocierilor. Cu toate acestea, este bine să îți conturezi o posibilă sumă, fie ea și aproximativă, deoarece de valoarea companiei se leagă totul procesul investițional. 
  • Fii pregătit să răspunzi la toate întrebările legat de proprietatea intelectuală, copyright și tehnologie. Cum majoritatea start-up-urilor de azi sunt fie „digitale”, fie centrate în jurul unei idei inovatoare, că partea tehnică nu suferă de vreun „defect”. Asigură-te că știi dacă există patente sau trademark-uri (mărci) asociate afacerii tale, cine sunt proprietarii acestora.

Nu în ultimul rând, fii o persoană cât mai plăcută. Poate cel mai important aspecte este ca tu și investitorul să fiți compatibili „profesional”. Veți petrece mult timp împreună în cazul în care investiția este un succes și de aceea este important să arăți că ești un partener de afaceri cu care se poate lucra bine.

4. Gândește-te la forma legală

Până să te gândești la o sursă de finanțare alternativă, trebuie să vezi ce formă legală îți trebuie pentru a duce la bun sfârșit planul tău.

Forma legală poate să dea bătăi de cap și, din păcate, poate periclita deal-uri care au necesitat mult efort pentru a fi negociate.

Unele dintre aspectele importante la care trebuie să fii atent sunt:

  • Cum va fi structurată finanțarea? De cele mai multe ori investitorul va prelua o parte din capitalul social și va deveni asociat. Însă se poate ca parte din sumă să fie introdusă în societate sub formă de creditare – ca un împrumut. Este ceea ce se numește ”convertible loan”, adică un împrumut care poate fi la un moment dat convertit în părți sociale în funcție de evaluarea firmei.
  • Ce drepturi va avea investitorul? Legată de întrebarea anterioară este și problema drepturilor investitorului. Trebuie să te gândești de două ori în cazul în care investitorul va deveni acționar majoritar- pentru că va putea lua decizii fără să fie nevoit să te consulte. 
  • Ce garanții și reprezentări vei trece în contract? Acesta sunt „promisiuni” (reps & warranties) pe care le faci cu privire la situația firmei care, în cazul în care sunt încălcate, vor atrage penalități însemnate. De aceea trebuie să fii mereu sincer în timpul negocierilor și să nu treci vreo garanție pe care știi că nu ai cum să o respecți. 

În final, nu semna nimic cu care nu ești confortabil și apelează la ajutor specializat încă din primele momente ale negocierilor. 

Ce alte beneficii îmi aduce o astfel de investiție?

O sursă de finanțare alternativă din partea unui fond de investiții sau al unui investitor privat bine cu beneficii, dar și cu limitări.

Trebuie să te gândești la o investiție de tipul Private Equity sau Capital Venture ca la cooptarea unui nou partener de afaceri. Pe lângă faptul că vei aduce un aport capital de lucru companiei tale, trebuie să ții cont și de celelalte trei mari avantaje adiacente:

  1. Avantajul „certificării”– afacerea ta va deveni mult mai credibilă pe piață dacă o casă de Private Equity, de exemplu, a decis să investească în ea. Investiția devine o „garanție a calității”.
  2. Avantajul „networkului”– prin intermediul investitorului vei avea acces la „rețeaua”. Este o oportunitate majoră de a clădi relații noi cu persoane cu care altfel nu ai putut intra în contact. Folosește-o!
  3. Avantajul „experienței”– în mod sigur investitorul a acumulat o experiență impresionantă în domeniul start-up-urilor și te va putea ghida. Acest avantaj este important în special pentru un antreprenor nou care nu s-a mai confruntat cu provocările creșterii unui business. A avea un om cu experiență alături este ceva rar, mai ales la început de drum, așa că învață cât de mult poți.

Din păcate, prețul pe care trebuie să îl plătești pentru a avea acces la toate acestea este parte din libertatea de decizie. În momentul în care un investitor va deveni parte din echipă, fie și în cotă minoritară, va avea un cuvânt de spus în privința managementului afacerii. Așa că este important de cântărit cât de mult contează această libertate pentru tine.

O sursă de finanțare alternativă poate să îți ducă afacerea la nivelul următor, dar la fel de bine poate să îți pună bețe în roate, la care nu te aștepți. E important să ai pe tavă toate aspectele înainte să iei o decizie și să consulți un specialist în domeniu, măcar pentru o opinie.


La avocatoo.ro suntem alături de tine când vrei să începi o afacere și să iei o investiție: de la înființarea firmei până la semnarea primului acord de investiție. Scrie-ne și hai să discutăm despre afacerea ta!

Poza de Andrea Piacquadio pe Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *