⬅ ÎNAPOI

Ce faci când Biserica dă slujba la maximum în boxe?

biserica slujba boxe

Ionuț Benea este o persoană care a fost deranjată de sunetul tare al slujbei care se aude din boxele bisericii în zilele de sărbătoare în comuna Tomești. Problema nu era pe fondul opțiunii religioase, ci doar asupra nivelului de zgomot pe timpul slujbelor, mai ales că uneori acesta este neinteligibil (pentru că nu toate bisericile au sonorizare de ultimă generație cu diminuarea distorsiunilor). Ce face când Biserica dă slujba în boxe prea tare?

Fără a dori ca cineva să fie amendat, a făcut o pețitie online către poliția română, indicând o posibilă încălcare a Legii nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, respectiv că sunetul e prea tare.

Aceeași lege o folosim și când facem o plângere față de vecinii care pun muzică prea tare noaptea sau care nu este pe placul nostru.

Mergem mai departe și observăm că domnul comisar de la Poliția Rurală 1 a spus că nu poate lua măsuri, dar că va vorbi cu preotul. 

Mai târziu, în timpul slujbei, preotul a declarat în mod public, tot prin megafoane, ca să audă toată comuna, că Ionuț Benea împreună cu soția sa, care locuiesc pe strada XXX, au făcut o plângere pentru că îi deranjează slujba și că preotul a trebuit să se ducă la poliție să dea o declarație.

Situația de mai sus este cât se poate de reală, iar postul său este redat mai jos. De evenimente similare ne lovim în fiecare zi, doar că nu le dăm importanță sau alegem să le trecem cu vederea.

Totuși, ce se poate face în această situație când Biserica dă slujba tare în boxe și care sunt derapajale ce trebuie remediate? 

Care e contextul legal care a dat naștere la acest dezechilbru?

Dacă ne raportăm la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice, lucrurile ar trebui să fie destul de simple. Aceasta incriminează tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă

În mod normal, în această ipoteză se încadrează și biserica a cărei slujbă este difuzată prin boxe în exteriorul locașului de cult. Așadar, la o primă vedee, biserica nu poate da o slujbă tare în boxe pentru că deranjează liniștea.

Problema reală a apărut în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, care exceptează de la aplicare activitățile prilejuite de manifestarea libertății de religie a cultelor recunoscute. 

Practic, această prevedere legală, echitabilă în esență, dar aplicată greșit, a dus la un dezechilibru imens, deoarece biserica se adăpostește lejer sub paravanul articolului 3. 

Altfel spus, lăcașele de cult sunt exceptate de la respectarea normelor privind conviețuirea socială. Gândește-te doar la rolul acestora: pe de o parte, de a chema enoriașii la slujbă, iar pe de altă parte de a disemina slujba respectivă. Dacă te duci în Istanbul, la orele în care sunt chemați enoriașii la moschee pentru slujbă o să auzi îndemnul din orice colț al orașului.

Însă acest dezechilibru poate duce inclusiv la situații în care nu te poți bucura de o zi liniștită în curte pentru că auzi slujba din boxe la un nivel deranjant. Și că vrei și că nu vrei. Așa cum atunci când vecinii tăi pun muzică tare și poți chema poliția ca să ia măsuri, inclusiv prin aplicarea unor amenzi, te poți întreba de ce ar trebui ca bisericile să fie, legal, exceptate de la această regulă.

Care e de fapt problema? 

Păi, problema este că bisericii i s-a oferit posibilitatea, pe care a fructificat-o din plin, de a face abuz de drept cu privire la difuzarea prin boxe, fără să se țină cont de ore sau de intensitate. 

Dacă privim art. 15 din Codul Civil, vedem că face trimitere la excesivitate și rezonabilitate, ceea ce constă în depășirea limitelor interne ale legii. Practic, dreptul este exercitat cu depășirea rațiunii de a fi a dispozițiilor legii. 

În termeni mai simpli, biserica face mai mult decât îi permite legea, pentru că are aparența permisivității. 

Rezonabilitatea trebuie înțeleasă ca un deranj minim invaziv, conform unei activități desfășurate în mod obișnuit. Dacă ne uităm la difuzarea slujbelor la intensități care depășesc normalul și necesarul, astfel încât acestea să fie auzite și de persoanele care nu locuiesc în imediata vecinătate a lăcașului de cult, atunci se depășește ceea ce este considerat rezonabil. 

Practic, este exact diferența între situația în care tu asculți muzica în casă la laptop și te aude inevitabil vecinul de lângă, dar fără să-l deranjezi și situația în care scoți boxa pe geam ca să audă tot cartierul ce manea a mai scos Dani Mocanu (iar dacă nu ai ascultat Podcastul lui Fințescu despre manelele în mainstream, o poți face acum).

Bineînțeles că putem duce discuția mai departe, respectiv dacă boxele pentru slujbă trebuie să fie sau nu omologate, dacă trebuie să fie direcționale etc.

Totuși, cui te adresezi când slujba e prea tare în boxe? 

După cum am argumentat mai sus, situația în care biserica deranjează prin difuzarea slujbei cu boxe poziționate în exteriorul său nu este o veritabilă excepție și prevalarea de această dispoziție în situația dată duce la un abuz de drept. 

Cum nu se încadrează pe excepție, înseamnă că este competentă poliția să trateze plângerea contravențională și să aprecieze în concret dacă intensitatea sunetului depășește limitele impuse de lege. 

Cu toate acestea, dacă polițistul nu este capabil să facă această apreciere și să încadreze într-un abuz de drept fapta, atunci se cere printr-o acțiune în justiție aprecierea instanței. Până la urmă, încadrarea într-un abuz de drept presupune analiza situației concrete și legale, care, în mod normal este făcută de instanță. 

Ce poate face poliția când Biserica dă slujba tare în boxe?

Poliția are în dotare aparate de măsurare a intensității sunetului, în urma intrării în vigoare a legii 121/2019. Normal ar fi să vină, să măsoare intensitatea, să aprecieze dacă slujba din boxe depășește sau nu limita impusă de lege, constatarea organului de poliție cu cifra indicată de sonometru având vocația de constitui proba în fața judecătorului, care apoi să analizeze dacă este abuz de drept sau nu. 

Pentru că da, este o întreagă ecuație să calculezi intensitatea sunetului, după cum putem vedea mai jos:

No description available.

Există tipicitate la fapta preotului? 

Mai este un aspect important în această speță. Preotul a divulgat în mod public cine i-a făcut plângere, cu nume, prenume și stradă, spunând iarăși, cu nume și prenume că acum ceva timp preotul a fost la cei doi acasă și aceștia au spus că ”nu sunt cu Biserica”.

Chiar dacă nu avem un îndemn clar din partea preotului pentru ca enoriașii să facă sau să nu facă ceva, putem vorbi totuși de o instigare?

Dacă ne uităm la art. 368 din Codul Penal, acesta incrimineaza fapta de a îndemna publicul la săvârșirea unei infracțiuni, ori în cazul de față, preotul doar a menționat cine i-a făcut plângerea contravențională. 

(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

Articolul 386 Codul Penal, Instigarea publică

Acesta nu i-a îndemnat la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, deci nu s-ar încadra în tipicitatea infracțiunii de instigare publică. 

Ca să facem o paralelă absurdă, dar ușor de înțeles, cum ne place nouă, Colo este anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, dar acesta a îndemnat în mod expres sau mai puțin expres la infracțiunea de viol. 

Practic, sunt două lucruri total diferite și ar fi absurd ca preotul să răspundă penal în această situație. 

Poate poliția să dea mai departe datele de identificare ale reclamantului?

Răspunsul acestei întrebări este dificil de expus, datorită faptului că perspectiva asupra soluției este dublă. 

Pe de o parte, sunt unele persoane care consideră că este normal să primești datele de identificare ale reclamantului, dacă ai solicitat acest lucru. Este considerată a fi o regulă a bunului simț, având în vedere că trebuie să cunoști cine ți-a făcut reclamație pentru a o analiza. Nu de puține ori, disputele dintre vecini, colegi și prieteni iau o amploare deosebită, astfel de situații conducând la sesizarea organelor de poliție pentru lucruri fie neadevărate fie neimportante. 

Pe de altă parte, există persoane care discută despre un posibil pericol în momentul în care se cunoaște persoana celui care a făcut sesizarea. De cele mai multe ori, sesizările către poliția comunitară sau cea națională se referă la tulburarea liniștii și ordinii publice. Or, se pune problema în felul următor: vecinul de la 2 îi face o sesizare vecinului de la 4. După ce vine poliția și îl înștiințează de pe vecinul de la 4 despre reclamație, comunicându-i în prealabil datele petentului, se duce la vecinul de la 2 și …începe telenovela.

Dincolo de părerile pro și contra cu privire la acest subiect, comunicarea de către organele de ordine publică a datelor de identificare a reclamanților contravine Regulamentului General pentru Protecția Datelor sau, mai simplul, faimosul GDPR. 

Cu toate că nu există o reglementare standard în această problemă, normele interne din Ministerul Afacerilor Interne prevăd interdicția organelor de a dezvălui identitatea persoanelor care fac plângerea până în momentul în care această plângere trece într-o altă fază procesuală și devine publică. 

Ar trebui făcută o paralelă aici cu normele care reglementează procesul penal. Chiar dacă pe Legea nr. 61/1991 nu avem infracțiuni, ci doar contravenții, e important de arătat că în articolul 94 din Codul de Procedură Penală avem reglementat dreptul de acces la dosar. Mai exact, ”Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.” Mai departe, se precizează că ”în cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat cunoştinţa cu ocazia consultării dosarului.”, ne dă drept indiciu avocatul Mihnea Stoica, consilier în Baroul București.

Iar dacă vei spune că dispozițiile de mai sus se referă la avocați, vei vedea că alin. 8 din acest articol precizează că ”Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali de a consulta dosarul.” Prin urmare, putem trage concluzia că preotul, în calitate de parte direct implicată în acest litigiu, nu avea obligația de a păstra confidențialitatea numelui celui care a făcut petiția, această obligație fiind doar pentru eventualul avocat al preotului.

Prin urmare, te-ai putea adresa cu o sesizare sau plângere Comisiei canonice, juridice si pentru disciplină din cadrul Sfântului Sinod al Patriarhiei, care să analizeze comportamentul preotului.

Cui pot comunica faptul că a fost făcută o plângere pe numele meu?

Categoric, nu putem să fim absurzi și să spunem că, în cazul în care aflăm, nu vom spune nimănui. Dar, având în vedere faptul că nici măcar organul de poliție nu îți poate comunica datele sau persoana reclamantului, te-ai gândi că nici tu nu poți să faci aceste date în mod public. Desigur că nu te împiedică nimic să faci asta, doar că este posibil să te alegi cu o amendă, inclusiv pentru nerespectarea GDPR. Însă dacă nu ești ținut de o obligație legală să nu faci asta, până la urmă vorbim de dreptul fiecărei persoane de a afirmă că o anumită persoană i-a făcut o plângere.

Dar da, dacă te întrebai, și persoanele fizice pot primi amendă pentru nerespectarea prelucrării datelor personale, iar divulgarea datelor în mod public este o prelucrare, potrivit articolului 4 punctul 2 din GDPR. Spre exemplu, Olarian Augustin, deținătorul domeniului olarian.ro, a fost sancționat în data de 31.07.2019 de ANSPDCP cu avertisment în temeiul GDPR pentru prelucrare necorespunzătoare (poziția 34).

Ceea ce s-a întâmplat, prin divulgarea în mod public a reclamantului, nu este doar o greșeală personală, a preotului. Acesta din urmă nu trebuia să cunoască persoana reclamantului, poliția încălcând GDPR și, eminamente, trecând peste confidențialitate. Totodată, cu toate că îl cunoștea, se putea limita la a expune situația: există o plângere pentru zgomot, făcută în data de…etc. Și atât! 

Mai mult de atât, dacă te limitezi la nume mai este cum este. Dar dacă începi să spui toate datele personale ale petentului, încalci viața privată a unui om, mai ales în momentul în care prezinți anumite informații care pot sau nu să fie conforme cu realitatea. Prin divulgarea adresei în care locuiește, nu faci altceva decât să creezi o stare de pericol pentru respectiva persoană, indiferent de bunele intenții care te ghidează. Fiecare persoană reacționează diferit, fără a fi exclus de aici un comportament nepotrivit.

Ar trebui să reținem de aici că drepturile pe care le avem nu trebuie exercitate prin limitarea libertăților persoanelor din jur. Principiul ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” are o protecție juridică. Indiferent de domeniul despre care vorbim, este necesar ca normele de conviețuire socială să fie respectate de toți participanții unei comunități.

Tu ce ai face dacă te-ar deranja slujba din boxe?


Articolul este scris în coautorat cu Vlad Mustaca.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code