Considerații și corelații în legătură cu infracțiunea de proxenetism
14 minute • Andreea Vintila • 04 decembrie 2020
Infracțiunea de proxenetism a fost prevăzută pentru prima dată în legislația penală română în Codul Penal din 1969 la articolul 329 (Titlul IX Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, Capitolul IV Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.) reglementarea faptei reprezentând o transpunere în dreptul intern a obligațiilor asumate de statul român prin aderarea la Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituții semenilor ce a fost adoptată de către Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția 317 (IV) la 10 decembrie 1954 și de statul român prin Decretul nr. 482, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 10 decembrie 1954.
În actuala reglementare, incriminarea a fost transferată în titlul destinat protecției persoanei, printre infracțiunile care se referă la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile. Actuala variantă tip a infracțiunii a preluat varianta tip din vechiul Cod, singura diferența constând într-o actualizare de ordin semantic a termenilor, astfel îndemnul devine determinarea, tragerea de foloase devine obținerea de foloase patrimoniale, o persoană (cu referire la practicarea prostituției) – una sau mai multe persoane. (Sursa: V. Cioclei, Drept penal.Partea specială I, ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 167).
Actuala variantă agravată de la alin (2) înglobează modalitatea alternativă a elementului material din vechea reglementare (constrângerea la prostituție) și înlătură recrutarea și traficul de persoane în scopul prostituției, pentru a evita suprapunerea cu infracțiunea de trafic de persoane. Prima teză a variantei agravate de la alin (2) din vechea reglementare, ce se referă la fapta comisă asupra unui minor, are corespondent varianta agravată de la alin (3) din noua reglementare.
În Codul penal din 1969, prostituția era incriminată la articolul 328. Infracțiunea devenind depășită, atât din punct de vedere tehnico-juridic, în sensul în care textul conținea erori și lacune, cât și din perspectiva realității sociale, în sensul că, în marea majoritate, a cazurilor faptele erau tolerate, legiuitorul român a optat pentru transferul prostituției din sfera dreptului penal, în sfera dreptului contravențional. Astfel odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, la data de 1 februarie 2014, fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
Având în vedere legătura indisolubilă între prostituție, infracțiunea de proxenetism și necesitatea reprimării acestui fenomen, în mod imperios, practicarea prostituției a trebuit să fie definită în Cod, astfel a fost creat alineatul (4) al articolului 213. Față de definiția din vechea reglementare, noua definiție are în vedere actele sexuale, nu doar raportul sexual, condiția procurării mijloacelor de existență fiind eliminată. Prin urmare, pentru a exista o activitate de prostituție în sensul alineatului (4) al articolului 213 trebuie să existe cel puțin două acte sexuale cu două persoane diferite.
Dezincriminarea prostituției – de la principiul legalității la principiul libertății sexuale
Cu excepția dispozițiilor speciale stabilite în cazul protecției minorilor, actualul Cod penal nu conține prevederi care au ca scop reprimarea comportamentului sexual al individului sau restrângerea libertății sexuale a acestuia. În momentul în care persoanele care întreprind acest tip de activitate sunt persoane majore, libertatea personală capătă valența unui veritabil principiu, libertatea în virtutea căreia persoana acționează putând fi limitată doar de exercițiul libertății colective. Astfel, legea penală interzice activitatea de prostituție înlesnită sau coordonată de către terțe persoane, dar nu pedepsește întreprinderea acestei activități realizate pe cont propriu de către persoana care se prostituează.
La nivel național, prostituția este considerată de majoritatea opinii publice ca fiind o activitate imorală, care își merită pe deplin locul în sfera ilicitului penal. În același timp, o parte a vechii doctrine occidentale consideră că incriminarea acestei fapte contravine principiilor generale ale dreptului penal.
« În dreptul penal, primează principiul libertății. Oricare individ își poate trăi viata sexuală în conformitate cu valorile personale fără a exercita această libertate în detrimentul altor persoane. »
J. Deveze, La sexualité dans le droit pénal contemporain, Ann. Fac. Toulouse, 1985, t. 33, pag. 32.
De asemenea, toate persoanele au dreptul de a-și exprima sexualitatea în mod liber, alegând modalitățile prin care să își procure avantajele ce decurg din această activitate. În acest fel, prostituția poate face, cel mult, obiectul oprobriului public, dar, nu și obiectul reglementării legii penale.
«În ultimă instanță, fiecare persoană nu este responsabilă doar de propria fericire, cât și de propria moralitate.»
J. Carbonnier, Terre et ciel dans le droit du mariage, Mélanges Ripert, Ed. R. Pichon et R. Durand Auzias, 1950, p. 345
În anul 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus prin încheierea formulată în Dosarul nr. 1.495/85/2016 pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aducând în prim plan un punct nevralgic al realității sociale romanești – săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției față de o persoană majoră ce are calitatea de șotie/concubină a inculpatului.
Pornind de la această ipoteză, activitatea ilicită întreprinsă în modalitatea mai sus evocată dă naștere unor noi dificultăți de interpretare astfel instanta supremă este chemată să examineze dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea «obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției» – lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului.
Ultimul punct al sesizării analizat de către Înalta Curte este reprezentat de stabilirea existentei sau a inexistentei tipicității ca trăsătură esențiale a infracțiunii în cazul în infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea săvârșirii întregii activități de prostituție pe teritoriul altui stat în care această activitate este autorizată potrivit legii.
Sintetizând informațiile cuprinse în sesizarea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se poate afirma că sunt incidente două probleme de drept principale.
1. Influența relației de căsătorie sau concubinaj între autorul faptei și persoana care se prostituează asupra existenței infracțiunii de proxenetism
Prin referirea la faptele comise față de o persoană majoră este exclusă varianta agravată de la alin. (3) al art. 213, dar nu este exclusă, în mod clar, varianta agravată a constrângerii, prevăzută la alin. (2) al art. 213. Este esențial de punctat faptul că teza constrângerii poate subzista indiferent de relația dintre proxenet și victima care se prostituează. (Sursa: V. Cioclei, Infracțiunea de proxenetism în raport cu relațiile de căsătorie sau concubinaj, https://www.juridice.ro/essentials/2809/infractiunea-de-proxenetism-in-raport-cu-relatiile-de-casatorie-sau-concubinaj-derularea-activitatii-de-prostitutie-intr-un-stat-in-care-aceasta-este-autorizata) Cu atât mai mult, în cazul în care între autorul faptei și persoana care se prostituează există o relație de căsătorie sau concubinaj, probabilitatea de a exista o constrângere de ordin moral exercitată asupra victimei crescând semnificativ având în vedere natura relației existente.
Această ipoteză a existenței unei relații de căsătorie sau concubinaj între subiectul activ și subiectul pasiv al infracțiunii de proxenetism merită a fi cercetată întrucât se poate observa că dinamica și cadrul afectiv-emoțional creat în jurul acestor relații favorizează întreprinderea unei viitoare activități ilicite ce se subscrie elementului material al infracțiunii de proxenetism. Cele trei modalități distincte prin care se poate realiza infracțiunea sunt reprezentate atât de acțiunea de determinare și acțiunea de înlesnire a practicării prostituției, cât și de acțiunea de obținere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției. Acțiunea de determinare reprezintă în fapt o instigare în sensul art. 47 C.pen., iar acțiunea de înlesnire reprezintă practic o modalitate a complicității (art 48 C.pen.), cu diferența că, în acest caz, fapta determinată sau înlesnită, prostituția, nu reprezintă infracțiune, fiind exclusă din sfera ilicitului penal în urma întrării în vigoare a Noului Cod penal. Acțiunea de obținere de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției echivalează cu primirea sau perceperea unor sume de bani sau a altor valori, din cele încasate ca remunerație în urma actelor sexuale întreținute de persoana (persoanele) care se prostituează. În fapt, persoana care se prostituează este obligată să plătească proxenetului o sumă de bani fixă care, de obicei, reprezintă chiar suma primită de la client în integralitate ori un procent din suma de bani obținută.
În majoritatea cazurilor, relația de concubinaj, respectiv căsătoria reprezintă un paravan pentru activitatea de proxenetism, o modalitate prin care, pe de o parte, făptuitorul consideră că se pune la adăpost de legea penală, iar pe de altă parte, o determină pe prostituată să îi remită în continuarea foloase patrimoniale. Calitatea de concubină/soție poate reprezenta chiar motivul pentru care persoana vătămată acceptă în mod liber practicarea prostituției, față de ascendentul moral al inculpatului, devenind astfel o persoană vulnerabilă, neexistând nicio justificare obiectivă pentru care ar lipsi tipicitatea obiectivă a faptei.
O parte a doctrinei a analizat această problematică având ca punct de plecare opiniile exprimate în doctrina germană prin raportare la norma de incriminare corespondentă din dreptul penal german [Conform art. 181a din Codul penal german este sancționată orice persoană care: 1. exploatează o altă persoană care s-a angajat în practicarea prostituției; 2. pentru propriul beneficiu patrimonial, supraveghează o altă persoană care practică prostituția în legătură cu derularea acestei activități, determină timpul, locul, modul sau orice alte circumstanțe privind practicare acestei activități (…) și, în acest scop, menține o relație cu acea persoană dincolo de o relație interpersonală.]
Opinia majoritară a doctrinei germane cu privire la acest aspect corespunde concluziilor enunțate mai sus. Astfel, în doctrină se reține că: “raportat la conviețuirea din punct de vedere economic, spre exemplu, în baza unei relații de lungă durată, aprecierea privind existența faptei nu trebuie să se raporteze la distribuirea uzuală a rolurilor într-o familie (conviețuirea cu o prostituată în calitate de «pater familias») și nici la o comparație între veniturile persoanei care practică prostituția și celălalt partener, ci mai degrabă la împrejurarea dacă partenerul exploatează se situează pe o poziție superioară și de putere față de persoana care practică prostituția, într-o manieră interesată și nemiloasă” (Sursa: H. Trondle, T. Fischer, Stragesetzbuch und Nebengesetze, Verlag C.H. Beck, Munchen, 2006, p. 1143 apud. I.C.C.J., op.cit.)
2. Influența derulării actelor de prostituție într-un stat în care aceasta este autorizată asupra existenței infracțiunii de proxenetism
În ipoteza în care actele de prostituție sunt derulate într-un stat în care prostituția este autorizată s-a conturat opinia unanimă conform căreia fapta constituie infracțiune de proxenetism chiar dacă activitatea de prostituție s-a desfășurat pe teritoriul altui stat în care această activitate este autorizată potrivit legii.
În argumentarea acestei opinii s-a arătat, în esență, că dacă acțiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism sunt comise pe teritoriul României, unde ele sunt pedepsite de legea penală, este neîndoielnic că fapta îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, nefiind relevant faptul că prostituția se desfășoară într-un stat unde această activitate este permisă. Astfel, deducem că un element esențial în procesul de stabilire a existentei sau a inexistentei tipicității infracțiunii de proxenetism, în acest caz, este reprezentat de atât de stabilirea aria teritorială în circumscripția căreia se desfășoară activitățile de proxenetism, cât și locului unde se întreprinde activitatea de determinare sau înlesnire a practicării prostituției.
Dacă acțiunile de proxenetism sunt comise în afara teritoriului României, pentru a se reține comiterea infracțiunii este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul penal, în sensul ca fapta de proxenetism să fie prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde se desfășoară activitatea de prostituție, chiar dacă prostituția nu este incriminată în acea țară.
Dacă activitatea infracțională se desfășoară în întregime pe teritoriul altui stat trebuie verificate, în același timp, dispozițiile legale din statul respectiv, atât în ceea ce privește prostituția cât și, în primul rând, în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism. Tolerarea sau chiar reglementarea activității de prostituție nu exclude incriminarea proxenetismului, mai mult decât atât aceasta se impune în scopul incriminării exploatării sexuale. Aceste aspecte vor fi avute în vedere în contextul principiului personalității legii penale, reglementat prin art. 9 din Codul penal. Dacă elementul material al infracțiunii de proxenetism se realizează pe teritoriul țării, fapta poate să reprezinte infracțiune, indiferent unde se derulează activitatea de prostituție și ce regim are aceasta în statul terț. Spre exemplu, subzistă infracțiunea de proxenetism, în ipoteza în care pe teritoriul țării are loc acțiunea de constrângere, iar victima este trimisă să practice prostituția într-o altă țară.
Relația dintre infracțiunea de proxenetism și infracțiunea de constituire de grup infracțional
În practică, se remarcă o frecvență a reținerii unei pluralității de infracțiuni, în forma concursului de infracțiuni în cazul infracțiunii de proxenetism și a infracțiunii de constituire de grup infracțional. Este relevant de cercetat dacă hotărârea de a se asocia în grupuri structurate, formate din trei sau mai multe persoane, constituite pentru o anumită perioadă are acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, este una anterioară, posterioară sau simultană adoptării hotărârii de a întreprinde activități ilicite specifice proxenetismului.
În Europa, grupările de acest gen prezintă un număr relativ mic de membri, relațiile preexistente constituirii grupurilor infracționale dintre aceștia fiind adesea relații de afinitate sau rudenie. Datorită acestui fapt, aceste rețele se caracterizează prin mobilitate, având o structură bine delimitată, pentru care potențialele erori pe care membrii grupărilor le-ar putea săvârși devin ușor corectabile. Un exemplu relevant în acest caz poate fi reprezentat de modul de funcționare al rețelelor albaneze, formate din patru maximum zece persoane, constituite pe baza legăturilor de ordin etnic, geografic, familial prestabilite între membrii săi ce operează întocmai unor întreprinderi (studiind atent „piața”, analizând posibilele riscuri, respectând cu rigurozitate structura ierarhică a grupului etc.). Prin intermediul împărțirii geografice a spațiului în care își desfășoară activitatea infracțională de către conducerea care asigură coordonarea activității grupului, membrii grupului reușesc să întreprindă cu succes activitatea infracțională și să pună în aplicare cu eficacitate ordinele primite de la superiori.
Diverși intermediari, persoane subordonate membrilor grupărilor, intervin în fiecare etapă a activității infracționale de proxenetism având diverse roluri, astfel, în cadrul acestor grupări există persoane care se ocupă cu recrutarea victimelor, cu administrarea unor false site-uri de internet, persoane însărcinate să păzească și să intervină în anumite cazuri pentru a garanta protecția persoanelor care se prostituează, personalul anumitor hoteluri sau restaurante.
Potențiala ineficacitate a incriminării proxenetismului în actualul context economico-social
Cu siguranță, în contextul actual, stabilirea unei politici penale ce ar putea prezenta efecte benefice pentru societate pe termen lung reprezintă un deziderat. Pe buna dreptate, “zbuciumul sufletesc” al actualului legiuitor penal poate fi cauzat de instabilitatea actualului context economico-social. Cu toate acestea, consider în continuare că etapele care ar putea succede dezincriminarea prostituției și includerea acestei activități in sfera contravențiilor ar putea fi reglementarea acestei activități și etapa creării unui cadru legislativ care să asigure exercitarea ei în condiții optime. Doar în momentul în care limitele fenomenului ar fi clar stabilite, incriminarea proxenetismului ar reuși să își crească gradul de eficacitate asigurând, în cele din urmă, protecția persoanelor cu adevărat exploatate.
Vrei să scrii pe Avocatoo? Intră aici și află mai multe detalii.
