pexels andrea piacquadio 927022 scaled 1

Cum sună PR-ul pentru avocați?

10 minute • Cristina Ralu Badea • 17 august 2020


Azi am chef să stau la taclale și să spun povești. Eram în clasa a 9-a când m-a întrebat mama, mai în glumă mai în serios, “Auzi, dar tu ce vrei să faci după liceu?” Păi zic, “ia uite, mamă, vreau să studiez mai bine Relațiile publice”. Mama, o fire destul de calibrată, mă întreabă serios, “Da` ce ți se pare așa interesant să stai la un birou și să le spui oamenilor unde să își rezolve treburile?” Vă dați seama că au început explicații peste explicații cum, în ce fel și unde, concluzionând că despre PR și Comunicare se spun multe, dar se știu puține. Dar despre PR și avocați?

La fel ca mama, cu siguranță, mai există oameni care confundă relațiile cu publicul, de acolo de la bancă, cu meseria propriu-zisă de specialist în Relații Publice. Credeți-mă pe cuvânt că nu m-am trezit într-o dimineață cu ideea de a fi femeia ranchiunoasă care răspunde impulsiv la întrebări simple și plimbă niște dosare. Mi-am pus în balanță abilitățile, am realizat că multe dintre ele se potrivesc cu domeniul și în final am realizat că nu sunt cea mai sociabilă persoană, însă sunt una dintre puținele persoane pe care le cunosc însetată de mai mult. Nu zic că sunt curioasă în sensul că vreau să știu ce a făcut aseară coana Ileana cu vecinu Fane, ci mai degrabă îmi place să ascult oamenii care fac lucruri mișto, care pun cap la cap proiecte, care mă ajută pe mine să mă dezvolt.

Ce presupune să fii specialist în PR?

Să stai constant conectat la tot ceea ce se întâmplă. Trebuie să te documentezi și să fii la curent cu tot ce se întâmplă: de la Kim Kardashian până la Gică Popescu. De ce? Pentru că oamenii cu care vei comunica sunt din domenii diverse. Mai trebui să știi cum să profiți de tehnologie. De ce? Pentru că vremurile o cer. PR-ul se întâmplă în zilele noastre mai mult online, decât față în față.

Pe scurt specialistul în PR este acea persoană care asigură legătura dintre mass-media și client, dintre public și organizație/brand sau chiar eficientizeaza comunicarea dintre persoane. El trebuie să aibă calitățile necesare pentru a redacta discursuri, pentru a transmite povești și pentru a aduce oamenii mai aproape prin intermediul mass-media sau social media.

Întrebarea zilei: Cum reușești să aduci o firmă de avocatură printre clienții tăi?

Vorbesc din perspectiva unui om aflat la început de drum, dar cred că un principiu general valabil, fie că este vorba despre o firmă de avocatură sau un brand, este să arăți profesionalism. Iar prin profesionalism nu mă refer doar la faptul că trebuie să fii la timp la ședințe sau să știi să redactezi un mail. Profesezi ca specialist în relații publice, așadar clientul trebuie să vadă că înainte de imaginea lor, tu știi să ai grijă de imaginea ta. În termeni actuali, te pricepi la self-promoting.

6,7,8 chestii pe care trebuie să le ai în vedere atunci când pitchuiești o firmă de avocatură

1. Setarea obiectivelor este sfântă în Relațiile Publice

…și în orice alt domeniu din viețile noastre. Cred că suntem mult mai productivi, atunci când ne propunem lucruri, decât atunci când așteptăm să se întâmple. Firma trebuie să știe “Noi vrem asta și asta”, iar ulterior să se pună întrebarea “Poate un specialist în PR să ne ajute?”. Așadar, trebuie să existe inițial obiectivele afacerii/ firmei de avocatură, iar ulterior obiectivele de PR. Totul, bineînțeles, cât mai SMART posibil. Ce vrei să gândească, să spună și să facă oamenii când aud de firma ta? Setarea obiectivelor înseamnă cam jumătate dintr-o strategie de succes al unui specialist în PR.

Ce obiective poți avea în vedere:

  • Să ne știe oamenii. Adică, să crești gradul de conștientizare.
  • Să vadă oamenii ce facem, cu ce ne ocupăm. Adică, promovarea serviciilor.
  • Acum că ne-am combinat și cu Popescu și cu Ionescu și ne-am mutat în Pipera nu mai suntem în Berceni, hai să le zicem oamenilor. Adică, trebuie comunicate schimbările sau fuziunile dintre membrii.
  • Vrem să facem bani, mulți bani și după să o ardem pe plajă în Mallorca. Adică, vrei să sporești profiturile firmei.
  • Domnul Iliescu divorțează a 4-a oară, ia hai să îi facem o ofertă. Adică, fidelizezi clienții deja existenți.
  • Acum că suntem în Pipera, poate prindem vreun director de corporație. Adică, vrei clienți dintr-o piață nouă.
  • Parcă doamna Lili mută destul de multe dosare, ia hai să îi facem un abonament la o sală de kinetoterapie. Adică, le oferi beneficii angajaților.
  • Acum că am câștigat cazul împotriva Plushbio, ia să le spunem și oamenilor. Adică, atragerea atenției asupra conținutului media în legătură cu o decizie a instanței.

Era digitală se bazează pe comunicarea bidirecțională cu audiența targetată, așadar trebuie să existe niște obiective bine definite de PR cu privire la firma de avocatură. Știind acum ce vrei vrei să obții, trebuie să decizi cum vrei să fii perceput de public.

PR-ul pentru avocați este diferit de un PR pentru o firmă care face îmbrăcăminte și trebuie atacat de pe mai multe fronturi.

2. Definește percepția de PR a firmei de avocatură

Întreabă-te ce cred oamenii despre firma ta sau despre serviciile pe care le oferă aceasta. Ce spun ei despre tine? Cum te percep? Cum te poziționezi tu în mintea clientului tău? Ce fel de stil al afacerii urmărești să respecți? Vrei să te ocupi de litigii dintre angajați și angajatori? Sau vrei să fii cel mai bun pe divorțuri? Mai modern spus la ce scop servește skill-ul tău legal? Ești vreun Saul Goodman care practică avocatura într-un birou mic around the hood? Sau ești vreun Harvey Specter care lucrează pentru corporații și tranzacționează milioane zilnic?  Vrei să fii următoarea Alicia Florrick specializată în cazurile de familie? Sau o avocată  blondă perfecționistă nebună după dosare de omucideri precum Ally McBeal?

La finalul zilei, vrei ca audiența să te perceapă așa cum simți că ar trebui să fii perceput. Cu alte cuvinte, ce fel de avocat ești?

3. Trebuie să ai în vedere ce comunici și către cine comunici. 

În primul rând, descrierea firmei de avocatură trebuie să încadreze trăsăturile. Prin trăsăturile înțelegem caracteristicile care descriu fizic serviciile tale legale, fundalul și experiențele. Ulterior, trebuie să explici cum sunt aceste trăsături benefice pentru audiență, adică să scoți în evidență avantajele pe care le-ar putea primi clienții dacă ar apela la serviciile tale. Ce vor avea de câștigat prin afilierea cu tine și cu firma ta de avocatură?

Comunicarea legală nu este nicidecum la fel precum cea comercială. La un influencer faci un copy despre o cremă de corp, la o firmă de avocatură, maxim un emoji cu un stilou și poate nici n-ai zice că e un PR, nu un avocat, în spatele mesajului. De ce? La crema de corp mai zici o părere personală, mai țintești către manipulare, în schimb comunicarea legală nu poate prezenta informație subiectivă. Nu creează așteptări, adică cum ar fi să vă zică Gică din Cucuieții din Vale că dacă veniți la el poate trece cu vederea articolul X chiar dacă tu ai făcut fraudă în acte și ai furat și capra vecinului. Informația, pe care o prezintă, trebuie să nu conțină informație falsă, nejustificată sau înșelătoare. Și cel mai important never, ever nu se compară abilitățile legale ale firmei tale cu cele ale lui “Ionel, Costel și asociații”.

Audiența pe care te concentrezi trebuie să includă clienții actuali, cei din trecut, dar și potențiali clienți, angajații firmei și instituțiile publice.

4. Mesajul este marca ta – Ce vrei și trebuie să le transmiți oamenilor? 

În această categorie se încadrează cuvinte și expresii care redau ideea centrală după care trebuie să se ghideze audiența. Mesajul este fundația în PR și marketing. Odată ce ai un mesaj central, categoric va exista un mesaj secundar care să comunice natura nevoilor subiacente. Aceste mesaje secundare depind de ceea ce îți propui să obții. De exemplu, firma ta se ocupă în mare parte de divorțuri și recent au început tratarea unor cazuri de adopție. Mesajul secundar al firmei ar trebui să se refere la “Băi nebunule, mă ocup de divorțuri, dar și de cazurile de adopție.

5. Știi unde te plasezi, știi ce vrei să comunică, rămâne să vezi ce strategie vei folosi pentru a comunica. 

Cum îți vei convinge audiența să răspundă? Ce tactici vor fi eficiente pentru a-ți îndeplini obiectivele de PR de la punctul 1?

6. Convingeți audiența prin PR adaptat pentru avocați

PR-ul pentru avocați trebuie să se concentreze foarte mult pe convingerea audienței și sentimentul de încredere. Clientul vine la avocat exact ca la popă sau medic, așadar trebuie să-i înspiri încredere.

  • Cere feedback. Folosește-te de platformele online de feedback precum Formularele Google (Google Forms).
  • Promovare prin intermediul articolelor publicate, premiilor câștigate de firmă, bloguri, site-uri informaționale.
  • Marketing de conținut
  • Povești din spate (povești despre oamenii din echipă)
  • Educație online
  • Participarea la evenimente speciale
  • Folosește te de mecanismul C.O.P.E (Create Once, Publish Everywhere)

7. Implementare

SURPRIZĂĂĂ! Vezi ce iese.

8. Măsoară rezultatele folosind instrumente. Dacă nu măsori ceea ce ai obținut, atunci comunici pe jumătate.

În Comunicare greșeala e atunci când te oprești din a mai acorda interes, în rest orice șut e un pas înainte. În cazul firmelor de avocatură, greșeala cea mai mare pe partea de PR este că se bazează în exclusivitate pe mass-media, când de fapt mesajul pe care vrei să-l transmiți, trebuie să fie transmis prin intermediul tuturor canalelor de comunicare pentru a construi o reputație solidă.

Una și cu una fac două, ideea centrală în comunicare e să profiți de orice canal de comunicare pentru a te adresa audiențelor. Casele de avocatură se adresează unor audiențe generale, fapt pentru care un profil de Instagram fancy, nu foarte serios reprezintă un cadru propice pentru promovarea personală. Adică, mai dă-o-n caterincă domnu` avocat că prea multă seriozitate doare. Promovarea serviciilor o poți face extrem de bine pe LinkedIn, Facebook sau chiar YouTube. I mean, cine NU are nevoie de un avocat zilele astea?!

Cam atât am avut de zis, dacă aveți nevoie de mai multe articole pe partea de Comunicare și PR mă găsiți pe site-ul meu cristinaralu.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *