Mărturia mincinoasă
6 minute • Bianca Moga • 24 martie 2018
Conform art. 273 Cod penal, mărturia mincinoasă este:
„fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat”
fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru varianta tip, iar în varianta agravată, pedeapsa este inchisoarea de la unu la 5 ani.
Infracțiunea de mărturie mincinoasă are ca situație premisă existența unei cauze care nu este neaparat penală; poate fi și civilă, administrativă, de dreptul muncii sau orice altă procedură (ca de exemplu cea notarială) în care sunt ascultați martori.
Subiect activ al acestei infracțiuni în varianta agravată poate fi:
- un martor cu identitate protejată ori aflat în programul de protecție a martorilor;
- un investigator sub acoperire;
- o persoană care întocmește un raport de expertiză
- un interpret;
În ipoteza oferirii unei declarații mincinoase de către persoana vătămate poate fi avută în vedere reținerea unei infracțiuni de favorizare a făptuitorului.
Persoanele care pot refuza să depună declarație în calitate de martor, enumerate în art. 317 C.proc.civ. și în art. 117 C.proc.pen., sunt următoarele:
- slujitorii cultelor, medicii, farmaciștii, avocații, notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii, moașele și asistenții medicali și orice alți profesioniști cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoștință în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar și după încetarea activității lor;
- judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar și după încetarea funcției lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate;
- cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înșiși sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate la art. 315 alin. (1) pct. 1 și 2 la o pedeapsă penală sau la disprețul public.
Persoanele prevăzute la art. 317 alin. (1) pct. 1, cu excepția slujitorilor cultelor, vor putea totuși depune mărturie, dacă au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la păstrarea secretului, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Vor putea, de asemenea, depune mărturie și persoanele prevăzute la art. 317 alin. (1) pct. 2, dacă autoritatea sau instituția pe lângă care funcționează ori au funcționat, după caz, le dă încuviințarea.
Dacă aceste persoane acceptă să aibă această calitate de martor, pot fi subiecți activi ai infracțiunii.
Mai mult, nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii partea civilă și partea responsabilă civilmente, iar în ceea ce privește participația, coautoratul nu este posibil decât în cazul experților sau al interpreților. Cum este o infracțiune in propria persona, ajunge să nu fie susceptibilă de coautorat în restul situațiilor. Complicitatea și instigarea sunt posibile.
Persoana juridică poate fi subiect activ doar într-o anumită situație, și anume atunci când o entitate al cărei obiect de activitate îl reprezintă traducerile ar fi desemnată în tocmai realizarea elementului material al infracțiunii.
Este de remarcat diferența dintre instigarea la mărturia mincinoasă și infracțiunea de influențare a declarațiilor. Dacă instigarea se realizează prin constrângere sau prin altă faptă ce are ca scop intimidarea, va fi incidentă infracțiunea de influențare a declarațiilor, deci nu mărturia mincinoasă.
În ceea ce privește elementul material, raportarea trebuie făcută la împrejurările de care subiectul este întrebat. Ascunderea unor fapte care l-ar putea incrimina pe făptuitor nu constituie mărturie mincinoasă dacă acesta nu este întrebat de ele. Cu toate acestea, infracțiunea nu va fi reținută dacă martorul invocă dreptul la tăcere și dreptul de a nu se autoincrimina.
Mărturia mincinoasă poate fi săvârșită în varianta tip, când subiect activ este martorul, sau în varianta agravată, de persoanele menționate la art. 273 alin. (2) lit. a,b,c ori când infracțiunea este săvârșită în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoarea de 10 ani sau mai mare.
În jurisprudența sa, instanța supremă a afirmat că:
„în cazul în care o persoană, după ce a fost ascultată ca martor în cursul procesului penal, este trimisă în judecată, pentru o infracțiune în legătură cu cea care face obiectul judecății, ea pierde calitatea de martor, devenind inculpat și nu mai poate fi trasă la răspundere pentru afirmațiile neadevărate făcute cu ocazia ascultării sale în calitate de martor”
(Decizia penală nr. 1975/1979, Tribunalul Suprem, secția penală).
Un element de noutate față de reglementarea anterioară este cauza de nepedepsire. Astfel, făptuitorul nu ajunge să fie sancționat dacă, în cauzele penale, înainte de reținere, arestare sau înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale ori înainte de a se fi pronunțat o hotărâre, își retrage mărturia mincinoasă. Așa cum s-a susținut, retragerea presupune ca „martorul să ofere detalii care erau esențiale și despre care fusese special întrebat și să nu își mențină declarația anterioară”. De asemenea, instanța supremă a reținut că:
„nu este aplicabilă cauza de nepedepsire în cazul în care împotriva martorului mincinos a fost pornit procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, chiar dacă retragerea mărturiei a avut loc anterior soluționării definitive a cauzei în care această mărturie a fost făcută”.
Acțiunea penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă se pune în mișcare din oficiu.
Bibliografie:
Drept penal. Partea specială II, editia 2 – C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei;
Codul penal;
Codul de procedură civilă.
