Noi reglementări UE privind platformele de video-sharing
15 minute • Ioana Dumitrescul • 02 martie 2022
Platformele de video-sharing sunt o parte frecventă din viața noastră: Instagram, TikTok, Youtube, Twitch .. toate partajează la un moment dat un conținut video. Sunt tot mai multe proiecte de reglementări prin care se dorește crearea unui mediu mai sigur pentru utilizatori. Dar cum se va întâmpla toată această reglementare a platformelor de video-sharing? Afli mai jos.
Cum controlează Uniunea Europeană respectarea normelor juridice privind activitatea acestor platforme?
Răspunsul e simplu:introduce o Directivă adresată statelor membre UE, organizează un spațiu juridic bine pus la punct de desfășurare a activității, iar în caz de constatare a neîndeplinirii obligațiilor Comisia Europeană va pune în mișcare sancțiunile ce se cuvin.
Dar ce sunt serviciile media-audiovizuale?
În această categorie vom include televiziunile tradiționale, precum și serviciile noi prin care se transmit informații pe care le vezi, respectiv le auzi în timp ce vizualizezi un ecran 🙂 De la clasicul TV, în ultimul secol platformele de socializare au atins apogeul prin numărul mare de utilizatori și prin impactul asupra acestora.
Dar platformele de video-sharing?
Platformele de video-sharing permit utilizatorilor să încarce, partajeze sau să transmită live propriile videoclipuri. Cel mai cunoscut serviciu de acest gen, Youtube, găzduiește aproximativ două miliarde de utilizatori. Legat de mediul electronic audiovizual(alcătuit dintr-o componentă video și una sonoră), UE cere respectarea anumitor condiții prin Directiva prezentă aici. În același domeniu reglementat prin prezenta Directivă intra: Instagram, Facebook, Twitch, WhatsApp, Vimeo, Slideshare și multe altele asemenea.
De ce ne interesează modificările introduse de UE?
Dacă vrei să îți promovezi afacerea ești primul vizat. De exemplu, atunci când vinzi într-un magazin fizic respecți toate formalitățile (înregistrare la Registrul Comerțului, la A.N.A.F, respectarea și aplicarea normelor sanitare și multe altele), astfel că în ceea ce privește platformele online îți asumi protejarea consumatorilor prin reglementările impuse de UE. Dacă folosești aceste servicii fără scopul de a promova un business, tot ești obligat să respecți niște reguli de “bun simț”. Ai acces gratuit la Facebook, dar nu e tocmai etic să faci live-uri, să lași comentarii prin care jignești alte persoane sau să postezi fotografii cu un conținut imoral. Tocmai de aceea, conform regulilor comunității, conținutul tău va fi șters imediat ce vor fi identificate eventuale abateri. 🎮
“E dreptul meu să scriu ce vreau pe Facebook”
Ei bine, nu chiar. Orice drept vine la pachet cu o obligație de a face sau de a nu face ceva, iar în acest caz vom analiza ceea ce NU ai voie să faci:
- Amenințări directe sau indirecte
- Violență sexuală-orice motive considerate de tine întemeiate nu îți permit să postezi conținut care să încurajeze acest subiect.
- Nu instiga la ură și nu denigra alte persoane. Dacă ai o problemă cu un vecin care și-a aruncat deșeurile menajere peste gard în curtea ta, apelează la instanță. În orice caz, nu îți face dreptate pe Facebook aducând atingere demnității persoanei respective. 😉
Dacă vrei să vezi o speță în care s-a aplicat sancțiunea blocării rețelelor de socializare, las asta aici.
‘’Generația TikTok”
Generația Z și millennials reprezintă 75% din baza de utilizatori TikTok. 41% dintre utilizatori au vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, iar platforma se adresează exclusiv celor în vârstă de minim 13 ani. De cele mai multe ori videoclipurile virale de pe TikTok implică dans, mimă, challenge-uri. Problemele apar atunci când utilizatorii, de regulă adolescenți, nu analizează ceea ce văd pe platformă și preiau un anumit comportament sau dau curs unei provocări populare prin care își pot pune sănătatea și viața în pericol. De exemplu, toată lumea cunoaște conceptul de muckbang challenge. Recent, TikTok a anunțat actualizarea regulilor comunității. Este interzis orice conținut care face referire la:
- abordarea tulburărilor de alimentaţie,
- consolidarea politicii privind acţiunile periculoase şi provocările
- clarificarea tipurilor de ideologii bazate pe ură interzise pe platformă
- extinderea politicii de protecţie a securităţii, integrităţii, disponibilităţii şi fiabilităţii platformei.
Se pune accent în special pe consolidarea politicii privind acțiunile periculoase și provocările, din această categorie făcând parte și farsele de sinucidere. Așadar, influencerii trebuie să își adapteze content-ul în funcție de aceste noi reglementări.
În contextul creării unui mediu cât mai incluziv pentru persoanele LGBTQ+ și pentru a descuraja discriminarea și promovarea urii sunt direct vizate deadnameing-ul, misgendering-ul, misoginia, reprezentând încălcări ale regulilor comunității*.* Videoclipurile în care utilizatorii jignesc alte persoane și instigă la ură, promovează un comportament agresiv și abuziv sunt accesate de minorii de azi, deci de adulții de mâine.
Sunt un influencer mic, am doar câteva campanii 😇
Și eu sunt o studentă dedicată, dar tot trebuie să merg la examen 🙁 Fie că vorbim de campanii pe INSTAGRAM, Facebook, TikTok sau reclame difuzate la TV, trebuie avute în vedere norme destinate pentru protecția utilizatorilor. Pentru cei care doresc să facă plasare de produse, Directiva serviciilor mass-media audiovizuale stabilește la art. 11 alin. (3): Programele care conțin plasări de produse îndeplinesc următoarele cerințe:
(a) conținutul și organizarea în cadrul unei grile, în cazul transmisiilor de televiziune, sau în cadrul unui catalog, în cazul serviciilor mass-media audiovizuale la cerere, nu sunt în nicio circumstanță influențate într-un mod care să afecteze responsabilitatea și independența editorială a furnizorului de servicii mass-media;
(b) acestea nu încurajează în mod direct cumpărarea sau închirierea de bunuri sau servicii, mai ales prin trimiteri exprese cu caracter promoțional la bunurile sau serviciile respective;
(c) acestea nu pun în mod nejustificat în evidență produsul în cauză;
(d) publicul este informat în mod clar cu privire la existența plasării de produse printr-o identificare corespunzătoare la începutul și la sfârșitul programului, precum și atunci când programul se reia după o pauză publicitară, astfel încât să se evite orice confuzie din partea publicului. Sigur ai văzut cel puțin o dată prescurtarea ‘’ad’’ prin care creatorul de conținut informează publicul că este vorba de o campanie plătită. Ori, în cazul TV-show-urilor, în partea de jos sau de sus a ecranului apare un chenar care indică existența unei reclame cât timp vor derula bine cunoscutele pauze publicitare.
Așadar, este esențial ca persoanele cărora li se adresează plasarea de produse să fie clar informate cu privire la acest fapt. Regula în ceea ce privește plasarea de produse este că acestea pot fi făcute pentru diferite nișe, iar excepțiile sunt precizate la alin. (4) al aceluiași articol: ”În niciun caz, programele nu trebuie să cuprindă plasări de produse pentru:
(a) țigări și alte produse din tutun, precum și pentru țigarete electronice și flacoane de reumplere sau plasări de produse ale întreprinderilor a căror activitate principală o constituie fabricarea sau vânzarea produselor respective;
(b) medicamente sau tratamente medicale specifice care sunt disponibile numai pe bază de prescripție în statul membru în a cărui jurisdicție se află furnizorul de servicii mass-media.” Lit. b) își găsește justificarea în comportamentul unor persoane care aleg să consume medicamente pe baza unei percepții nefondate, induse de reclamă, cu privire la acestea, fără să existe aprobarea unui medic specialist în acest sens. De aceea nu pot forma obiectul unei reclame medicamentele de mare impact asupra organismului, care se adresează vindecării unor boli cronice și sunt condiționate de o rețetă eliberată de medic.
Cum promovăm legal produse și servicii? Dar cum protejăm urmăritorii?
Așa cum indică tendințele din ultima perioadă, TikTok nu mai reprezintă doar o aplicație destinată divertismentului, ci și un spațiu potrivit creării de content, plasării de produse și dezvoltării afacerilor. Necesitatea delimitării unui cadru juridic apare, astfel, în contextul acestor transformări în mediul online. În ceea ce privește promovarea pe platforma TikTok, există 4 formaturi disponibile pentru TikTok Ads: menționări ale brandului (Brand TakeOver), anunțuri video native (Video Native Ads), branded Hashtag challenge, filtre și efecte de brand. Condițiile care privesc promovarea prin reclame pe TikTok nu sunt atât de stricte, esențială fiind respectarea standardelor comunității. La nivel european, Directiva serviciilor mass-media audiovizuale denumită în continuare „DSMAV” stabilește cadrul legal potrivit consolidării protecției utilizatorilor, în special a minorilor, împotriva anumitor forme de conținut audiovizual online ilegal și dăunător. Fie că îti place să postezi pe Tik Tok videoclipuri în care cânți la pian, dansezi sau faci un challenge, trebuie să fii atent la ceea ce transmiți.
Vorbim despre o piață unică digitală
Conform Directivei 2019/790 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE, Uniunea Europeană facilitează producerea de conținut nou, de promovare a diversității culturale și mai ales consolidarea patrimoniului european comun. Piața digitală unică vine tocmai ca să reformeze și să uniformizeze aceste aspecte digitale, ca să nu mai existe discrepanțe între statele membre.
Transparența influencerilor
Articolul 68 din Directivă arată că: ”Prestatorii de servicii online de partajare de conținut ar trebui să fie transparenți față de titularii de drepturi în ceea ce privește măsurile luate în contextul cooperării. Întrucât prestatorii de servicii online de partajare de conținut ar putea întreprinde diverse acțiuni, aceștia ar trebui să furnizeze titularilor de drepturi, la cererea titularilor, informații adecvate privind tipul de acțiuni întreprinse și modul în care acestea sunt puse în aplicare. Astfel de informații ar trebui să fie destul de specifice pentru a oferi transparență suficientă titularilor de drepturi, fără a aduce atingere secretelor de afaceri ale prestatorilor de servicii online de partajare de conținut. Cu toate acestea, prestatorii de servicii nu ar trebui să aibă obligația de a furniza titularilor de drepturi informații detaliate și individualizate pentru fiecare operă sau alte obiecte protejate identificate. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere înțelegerilor contractuale care ar putea conține prevederi mai specifice privind informațiile care trebuie furnizate în cazul în care se încheie acorduri între prestatorii de servicii și titularii de drepturi.”
Concret, poți întreba influencer-ul tău preferat dacă a fost plătit pentru campanie, sau e doar o recomandare personală, el având obligația de a fi transparent în ceea ce privește prestarea de servicii online. Pe de altă parte acesta nu este obligat să îțî spună cu ce sumă a fost remunerat 😊
Adaptarea drepturilor de autor la mediul virtual-cazul Jamila Cuisine
Raportându-ne la topurile realizate în 2022 pentru cele mai bune platforme de video-sharing, vom constata că YouTube ocupă primul loc. Există și pentru această platformă un set de reguli și de politici privind comunitatea și drepturile de autor. YouTube ocrotește drepturile de autor stabilind: Creatorii trebuie să încarce doar videoclipurile realizate de ei sau pe care sunt autorizați să le folosească. Aceștia nu trebuie să încarce videoclipuri pe care nu le-au creat sau să folosească conținut pentru care altcineva deține drepturile de autor, cum ar fi piese muzicale, fragmente ale unor programe protejate prin drepturi de autor sau videoclipuri realizate de alte persoane, fără a avea permisiunile necesare.
Mecanismele prin care pot fi depuse reclamații și ulterior soluționate, puse în mod direct de platforma Youtube la dispoziția fiecărui utilizator sunt formularul web DMCA (Digital Millennium Copyright Act), Content ID și Copyright Match Tool, care folosește capacitatea tehnologiei de potrivire Content ID, pentru a găsi reîncărcările videoclipurilor pe YouTube. Content ID este o tehnologie care are la bază un sistem de amprente digitale ce permite proprietarilor de drepturi să încarce conținutul asupra căruia au drepturi exclusive ca fișiere de referință, apoi scanează videoclipurile încărcate pe YouTube pentru a găsi potriviri cu acesta așa cum este menționat expres aici. Pe scurt, când sunt încălcate drepturile de autor, YouTube ia următoarele măsuri:
- elimină videoclipul și aplică un avertisment privind drepturile de autor cu condiția depunerii prealabile a unei reclamații DMCA valide.
- desființează contul și toate canalele asociate oricărui utilizator care primește trei avertismente privind drepturile de autor în 90 de zile.
- pune la îndemâna creatorilor instrumente prin care să soluționeze avertismentele privind drepturile de autor, adică așteptarea expirării după 90 de zile, solicitarea unei retrageri sau trimiterea unei contranotificări.
În privința Content ID YouTube va aplica în funcție de preferința proprietarului Content ID o politică pentru:
- a urmări
- a genera bani
- a bloca, dar nu va emite un avertisment privind drepturile de autor.
O speță în care își găsește aplicabilitatea această situație este procesul dintre cele două creatoare de content în domeniul culinar, Jamila și Laura Laurențiu, pe motivul încălcării drepturilor de autor cu privire la rețeta de eclere la tavă. În urma raportării videoclipului Jamilei de către Laura Laurențiu, acesta a fost șters de pe canal. Astfel, Jamila a cerut daune morale, iar Laura Laurențiu a susținut că rețeta pe care a copiat-o Jamila de la ea este diferită de o rețetă tradițională de eclere.
Așadar, ce ar trebui reținut din această speță în cazul în care există doritori să se lanseze pe YouTube? Răspunsul este simplu: este esențială, întâi de toate, înțelegerea aprofundată a regulilor comunității și a modului în care funcționează algoritmul platformei YouTube. Cu toate acestea, YouTube nu poate să stabilească cine este proprietarul drepturilor de autor. În momentul în care se transmite o notificare de eliminare completă și validă, platforma are obligația legală de a elimina conținutul respectiv. Ce se poate întâmpla mai departe? Se poate transmite o contranotificare validă, pe care platforma o transmite persoanei care a solicitat eliminarea conținutului. Părțile implicate au opțiunea de a rezolva litigiul în instanță. Un alt concept-cheie este utilizarea loială care poate veni în ajutor unui influencer sau unui utilizator care își încarcă pe YouTube contentul. De asemenea, este de reținut că utilizarea loială poate să conducă la refolosirea materialului protejat prin drepturi de autor fără a obține permisiunea proprietarului drepturilor de autor în anumite cazuri, iar singurul loc în care aceasta poate fi invocată este instanța.
În cazul în care un influencer urmărește să posteze pe canalul lui un anumit conținut preluat de la altă persoana, există și o cale licită de a face acest lucru prin licențele Creative Commons. Cu ajutorul acestora, un creator de conținut poate să acorde altei persoane permisiunea de a-i folosi lucrările. Videoclipurile creatorilor pot fi marcate cu o Licență Creative Commons CC BY.
Și pe TikTok lucrurile stau asemănător în ceea ce privește politica de proprietate intelectuală. Pe TikTok nu se permit postarea, partajarea sau trimiterea oricărui conținut care nu respectă sau încalcă drepturile de autor, mărcile sau alte drepturi de proprietate intelectuală ale vreunei persoane. Ceea ce este și mai interesant este faptul că aplicația își rezervă dreptul de a nu da curs solicitării oricărui deținător al unui cont care a fost folosit pentru activități necorespunzătoare de a deschide un cont nou pe TikTok sau pe alte aplicații găzduite de TikTok. Utilizatorii au la dispoziție un raport de încălcare a drepturilor de autor pentru a sesiza orice abatere de la respectarea acestora. În dreptul UE, drepturile de autor sunt reglementate prin Directiva UE privind Dreptul de Autor, iar dacă dorești să autorizezi aplicația TikTok să îți utilizeze conținutul ai la dispoziție, conform art. 17 din Directiva europeană privind drepturile de autor, un formular. De asemenea, ca pe YouTube, există posibilitatea contranotificării.
Cine se ocupă de respectarea prevederilor din Directivele UE?
În principiu statele, fiind membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure respectarea dreptului UE. De asemenea, orice cetățean, întreprindere sau parte interesată pot formula cereri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sau însăși Comisia poate identifica încălcări ale dreptului UE. După sesizarea Comisiei, următorul pas în caz de continuă ingratitudine din partea statului este înaintarea cazului către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Dacă nici în ultimă instanță persoana fizică sau juridică nu se conformează, se vor aplica sancțiuni fiscale care vor descuraja viitoare încălcări ale dreptului UE. 😎
Concluzie
Mediul online s-a transformat mult în ultima perioadă. Fie că îți dorești să devii influencer sau să îți promovezi afacerea, trebuie să începi prin a cunoaște regulile comunității pe care vrei să îți postezi conținutul, condițiile de furnizare ale serviciului platformei respective și să te asiguri că înțelegi faptul că acum platformele de video-sharing se bucură de reglementări juridice, deoarece reprezintă o bună parte din modul în care ne petrecem timpul zilnic.
Aceste lucruri înseamnă că un creator de conținut va răspunde pentru ceea ce creează, postează, pentru interacțiunile sale directe pe aceste platforme, iar consilierea juridică este în continuare cea mai eficientă soluție pentru a îmbunătăți pe cât posibil rezultatul dorit. 😁