Rezoluțiune vs. reziliere
8 minute • Ana-Maria Udriste • 21 septembrie 2019
Noțiune
Rezilierea si
rezoluțiunea sunt modalități de încetare a contractelor pe care le are la
dispoziție creditorul dacă nu cere executarea silită a obligațiilor ce decurg
din contract.
Efecte
Rezoluțiunea
desființează contractul cu efect retroactiv (se consideră că nu a fost
niciodată încheiat), pe când rezilierea produce efecte numai pentru viitor.
Rezoluțiunea atrage după sine și restituirea prestațiilor primite până la data
desființării contractului („fiecare parte este ținută (…) să restituie
celeilalte părți prestațiile primite”), spre deosebire de reziliere căreia nu
ii este aplicabil acest regim deoarece ea nu poate produce efecte decât pentru
viitor.
Art. 1554 alin. (2)
din Codul civil prevede o situație în cazul căreia rezoluțiunea nu produce
efecte și anume, asupra clauzelor referitoare la soluționarea diferendelor ori
asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluțiune.
Felurile rezoluțiunii
Potrivit art.
1550 din Codul civil privind modul de operare al rezoluțiunii, „Rezoluțiunea
poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată
unilateral de către partea îndreptățită”. Al doilea alineat al aceluiași
articol prevede posibilitatea părților de a conveni anumite situații în care
rezoluțiunea să opereze de plin drept. De asemenea, pot exista anumite situații
prevăzute de lege în care contractul se va desființa de drept. Din aceste
prevederi rezulă felurile rezoluțiunii:
Rezoluțiunea
judiciară – reprezintă regula și intervine atunci când părțile se adresează
instanței de judecată și cer desființarea contractului;
Rezoluțiunea
unilaterală – operează în situația în care una dintre părți își execută
obligațiile decurgând din contract, iar cealaltă parte nu. În această situație
creditorul îi va trimite o notificare scrisă debitorului, notificare care este
irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau de la data la care
debitorul a fost pus de în întarziere.
Rezoluțiunea de
plin drept (pactul comisoriu) – intervine atunci când în contract se află o
clauză prin care părțile stabilesc o modalitate de desființare a contractului.
Pentru ca aceasta să opereze se cer întrunite anumite condiții:
- în contract trebuie să fie prevăzute în mod expres obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea contractului;
- debitorul trebuie să fi fost pus în întarziere (în afara cazului în care s-a convenit că punerea în întârziere va rezulta din simplul fapt al neexecutârii obligațiilor contractuale);
- notificarea de punere în întârziere să indice în mod expres condițiile în care pactul comisoriu operează (adică să fie prevăzute consecințele juridice ale desființării contractului).
În cazul pactului
comisoriu în care punerea în întârziere nu este necesară, rezoluțiunea
contractului operează chiar de la data neexecutării obligațiilor contractuale.
Însă, amintim că pentru a opera această formă de rezoluțiune este necesar ca
părțile să o fi prevăzut în mod expres în contract.
Putem distinge și
după cum rezoluțiunea afectează întreg contractul (rezoluțiune totală) sau doar
o anumită parte (rezoluțiune parțială). Cea de-a doua poate opera doar în
situațiile în care executarea contractului este divizibilă. Însă, in cazul unui
contract plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părți a obligațiilor
sale nu atrage rezoluțiunea contractului față de celelalte părți, mai puțin în
situația în care prestația neexecutată este una esențială pentru respectivul
contract.
Dispozițiile prezentate
referitor la rezoluțiune (cu excepția efectelor) sunt aplicabile și rezilierii
„dacă nu se prevede altfel” (art. 1549 alin. 2 Cod civil).
Citește și
articolul despre taxa de reziliere percepută de companiile de telefonie mobilă
AICI.
Concluziile Avocatului General.
Protecția consumatorilor și a utilizatorilor de servicii de jocuri de noroc
online
1. Numărul cauzei
Cauza C 16/16 P
privind protecția consumatorilor și a
utilizatorilor de servicii de jocuri de noroc online
2. Situația de
fapt
În anul 2011, în
Cartea verde „privind jocurile de noroc online în piața internă”, Comisia a
identificat obiectivele comune ale statelor membre privind reglementarea
serviciilor de jocuri de noroc online.
În Comunicarea
„Către un cadru european global pentru jocurile de noroc online” din anul 2012,
Comisia a propus o serie de acțiuni pentru a răspunde provocărilor sociale,
tehnice și de reglementare în materie de jocuri de noroc online, afirmând că,
în linii mari, nu este cazul să se propună măsuri legislative sectoriale la
nivelul Uniunii pentru jocurile de noroc online. În comunicarea respectivă,
Comisia a anunțat că va prezenta recomandări privind protecția consumatorilor
în domeniul serviciilor de jocuri de noroc online, inclusiv privind protecția
minorilor.
Parlamentul
European a solicitat ca operatorii de jocuri de noroc online să aibă obligația
să furnizeze informații privind autoritătile de reglementare, avertizări pentru
minori și utilizarea autorestrictiilor pe site-urile de jocuri de noroc. Acesta
a recomandat formularea unor avertizări clare privind consecințele jocului și
riscurile dezvoltării dependenței de jocuri de noroc. Comunicările comerciale
nu ar trebui să fie nici excesive și nici să fie afișate pe conținuturi
dedicate în mod specific minorilor sau în locuri în care există un risc ridicat
de vizare a minorilor. Adoptarea recomandării a fost insotită de comunicatul de
presă aferent și de un memorandum care prezintă recomandarea Comisiei.
3. Legislație
europeană invocată în speță
Conform
articolului 263 TFUE, sunt considerate acte atacabile toate dispozițiile
adoptate de instituții, indiferent de forma acestora, care urmăresc să producă
efecte juridice obligatorii. Sunt excluse din această categorie actele care nu
produc efecte juridice obligatorii, precum actele preparatorii, actele
confirmative, simplele recomandări și avize, precum și instrucțiunile de ordin
intern.
Deși
recomandările nu produc efecte juridice obligatorii și nu creează drepturi pe
care particularii le pot invoca în fața unei instanțe naționale, acestea nu
sunt lipsite totuși de efecte juridice. Astfel, instanțele naționale sunt
ținute să ia în considerare recomandările în vederea solutionării litigiilor
aflate pe rolul lor în special atunci când ele clarifică interpretarea unor
dispoziții naționale adoptate în scopul de a asigura punerea lor în aplicare
sau atunci când ele au ca obiect completarea unor dispoziții ale Uniunii care
au caracter imperativ.
Conform
articolelor 263 TFUE și 277 TFUE, pe de o parte, și articolului 267 TFUE, pe de
altă parte, tratatul instituie un sistem complet de căi de atac și de proceduri
destinate să asigure controlul legalitătii actelor instituțiilor prin
intermediul instanței Uniunii.
4. Concluziile
Avocatului General
Având în vedere
considerațiile de mai sus, opinia noastră este că Tribunalul a săvarsit o
eroare de drept în aprecierea sa cu privire la efectele juridice ale
recomandării contestate. În consecintă, în măsura în care prin ordonanța
Tribunalului acțiunea a fost declarată ca fiind inadmisibilă, această ordonantă
ar trebui anulată.
În conformitate
cu primul paragraf al articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii
Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să
soluționeze ea insăsi în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în
stare de judecată.
În prezenta
cauză, Curtea nu este în măsură, în această etapă a procedurii, să se pronunțe
pe fondul litigiului cu care a fost sesizat Tribunalul.
Întrucât
Tribunalul a declarat acțiunea inadmisibilă, nu a existat decât o dezbatere
limitată și mai degrabă indirectă privind fondul cauzei în fața acestei
instanțe. În plus, pentru aceleași motive, celorlalte părti interveniente nu li
s-a permis să își prezinte observațiile. În cazul în care Curtea declară
admisibilă acțiunea în anulare, este probabil ca aceste părti interveniente și,
eventual, și altele să fie interesate să își prezinte observațiile.
În opinia
noastră, Curtea are insă la dispoziția sa toate elementele necesare pentru a
hotări respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de Comisie în primă
instantă. În interesul eficienței și al economiei procedurii, propunem Curții
să adopte această cale, să declare acțiunea admisibilă și să trimită cauza spre
rejudecare Tribunalului în vederea solutionării fondului.
Propunem Curții:
- anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene în cauza T 721/14 și constatarea admisibilitătii acțiunii în anulare formulate de recurent în cauza mentionată;
- trimiterea cauzei Tribunalului în vederea solutionării fondului;
- soluționarea cererilor privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
5. Legislație
națională incidentă în speță
Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
Un răspuns