Simona Crăciun, fondator @Tort de Bezea: “Cheia este pasiunea, ca un fel de stea a Nordului – dacă nu o ai, este cumplit.”
5 minute • Miruna Casiana Dumitrașcu • 08 mai 2020
Să tot fie trei sau chiar patru ani de când am gustat pentru prima dată din bezelele produse în laboratorul Tort de Bezea. Și nu pentru că primisem o recomandare din partea unui client de-al lor sau găsisem business-ul în social media – eram alături de Cristina (la acea vreme viitoare mireasă) la un târg de nunți.
Fără să ne oprim inițial la standul lor, am întrebat & luat (sau cred că invers) pe fugă o bezea care îmi făcuse cu ochiul încă de când intrasem pe culoarul respectiv (parcă era pusă ostentativ în aria mea vizuală – știa că vin…)
Gustul nu îl puteam compara cu alte bezele pe care le mâncasem în trecut (și au fost multe, sunt fan declarat dulciuri 🍭), ceea ce m-a facut ca în cele două secunde în care i-am perceput aroma să mă întorc (cu jumătate de gură plină, da) spunându-le că vreau să știu cine sunt, ce fac și de unde pot cumpăra produsele lor.
Din acel moment am ramas clientul lor. Momentele importante din viață le sărbătoresc cu un tort de bezea și cu o sticlă de Robby Bubble alături (specific, cu ambalajul roz).
M-am obișnuit ca atunci când cineva îmi cere o recomandare de cofetărie să le spun “Strada Roma, nr. 5, București. Fugi!“.
Am fost curioasă să aflu cine a stat în spatele ideii și care au fost motivele pentru care s-a născut Tort de Bezea – așa că am să vă las cu Simona. Simona Crăciun.
Ți-ai dorit dintotdeauna să îți deschizi o afacere pe baza pasiunii tale sau a fost mai mult o decizie spontană?
Tort de Bezea a apărut datorită susținerii pe care am avut-o din partea familiei și a prietenilor mei, a fost ceva mai degrabă organic decăt spontan, din ce în ce mai mulți oameni au fost interesați de torturile pe care le făceam și așa a apărut povestea Tort de Bezea într-un mic laborator pe Strada George Călinescu 17, în anul 2016.
Ce dificultăți ai întâmpinat la momentul t0, ca să îi spun așa, la momentul în care ai vrut să îți deschizi firma?
A fost o perioadă care m-a suprins plăcut, DSV, ANAF, și toate autoritățile au fost un real ajutor, au fost super răbdătoare cu mine, erau conștiente că nu mai făcusem ceva similar înainte, m-au îndrumat și mi-au oferit toate răspunsurile de care aveam nevoie ca să pornesc laboratorul. Ceea ce a fost minunat! Oricum eram mult prea entuziasmată de orice la momentul respectiv ca să las orice fel de greutate să mă afecteze. Deși am muncit enorm la început, mă gândesc cu mare drag la perioada respectiva.
Citește și despre un business centrat pe haine pictate manual.
De ce o rețetă cu bezea? Ce te-a inspirat?
Am ales blatul de bezea pentru versatilitatea lui, este un desert iubit de români, aproape nostalgic și poate fi pregătit într-o multitudine de forme, sortimente și dimensiuni. Producem torturi și prăjituri pe bază de bezea, cu un conținut mai mic de zahăr și fructe din plin pe tot parcursul anului, venim în intâmpinarea clienților noștri cu un produs proaspăt, făcut din ingrediente atent alese, potrivit pentru o multitudine de evenimente. Torturile se comandă pe o platfomă ușor de folosit și pot ajunge la clienții noștri chiar și în aceeași zi.
Câteva sfaturi pentru cei care, poate, au o pasiune pentru gastronomie, dar încă sunt temători în a porni singuri la drum? De ce să țină cont? Și de ce să o facă?
Trebuie să îți placă incredibil de tare industria alimentară ca să poți rezista pe termen lung, daca e doar un hobby pe care îl mai faci din când în cănd, e clar că deliciile pe care le pregătesc mai degrabă să rămână în familie și printre prieteni.
Se muncește foarte mult, dimineața devreme uneori pănă noaptea tarziu, mereu în priză, de obicei când restul intră în vacanță, atunci iți pui șorțul pe tine.
Citește și Cum incepi o afacere cu bijuterii fine?.
Ai o responsabilitate enormă pentru sănătatea clienților și a oricărei persoane care îți consumă din produs.
E un mediu stresant care îți oferă însă un milion de satisfacții, cheia e pasiunea, ca un fel de stea a nordului, dacă nu o ai, e un chin cumplit să faci asta, daca iți iubești meseria, deși constient de eforturile imense, iubești fiecare clipă.