uber vs taxi

UBER vs. taxi (III): ce se mai intampla si prin alte state?

5 minute • Adelina Voicu • 08 iulie 2017


Despre UBER am mai povestit și cu ocazia altor episoade aici și aici și, având în vedere că știm cu toții care este situația în țara noastră, ne-am gândit să vedem reacții și din alte state ale lumii, precum și felul în care este privit de către autorități. 

În timp ce unele țări au încercat să medieze acest conflict, ajungând la situații în care au negociat anumite condiții pentru funcționarea serviciului de ridesharing, altele au fost mai reticente și l-au interzis chiar din start. Din toată această poveste o întrebare interesantă putem ridica: cum conciliem interesul public (cerința de legalitate) cu cel privat și cam cât de departe putem merge cu interesul public raportându-ne la nevoile reclamate de cetățeni?

Principalele probleme întâlnite 

Dacă aruncăm o privire la vecinii noștri din Ungaria, observăm că pe fondul unor proteste asemănătoare, Parlamentul a adoptat o lege în vederea restrângerii activității Uber, fiind astfel considerat ab initio ilegal, motiv pentru care și compania, ulterior, și-a suspendat activitățile acolo. Autoritatea de reglementare în sectorul comunicaţiilor a primit dreptul de a bloca accesul la Internet a serviciilor ilegale de dispecerat. Astfel, șoferii Uber pot fi amendați cu până la 800.000 HUF, iar autoritățile pot reține plăcuțele de înmatriculare ale conducătorilor auto.

În Dubai în schimb, în ianuarie 2017, după lungi discuții cu autoritățile de reglementare, Uber a semnat un acord cu Autoritatea de Transport și Drumuri, în cadrul acestei înțelegeri, Uber având dreptul să folosească aproximativ 14.000 autovehicule prin intermediul aplicației.

În marile orașe din Portugalia a avut loc un protest masiv organizat de șoferii și asociațiile de taxi. Pe durata protestului, cel puțin o companie de taxi din Porto a refuzat apelurile din cauza lipsei de taxiuri disponibile, făcând în așa fel încât aplicația Uber să se situeze printre cele mai descărcate aplicații. Guvernul nu a ajuns încă la o decizie privind Uber, deși un ministru a fost citat spunând că este ilegal. O hotărâre a unui tribunal din Lisabona a determinat deja blocarea site-urilor Uber în 2015.

Pe de-altă parte, pe lângă problema licenței de taximetrie, a mai fost adus în discuție următorul aspect: face Uber o concurență neloială companiilor de taxi? O serie de instanțe europene au răspuns afirmativ la această întrebare. Spre exemplu, în Italia, în 2015 o instanță a interzis Uber pe teritoriul Italiei, considerând că acesta face o concurență neloială și încălcă jurisdicția locală care reglementează serviciile de taxi, fiindu-i interzis, pe această cale, orice formă de publicitate. Procesul a fost inițial demarat de asociațiile de taximetrie care au susținut că nu pot concura cu Uber la nivel de preț. Ulterior, în 2017 Curtea de Apel din Roma a ridicat această interdicție temporar până când se va soluționa apelul.

În mod similar, în Spania o instanță a statuat că șoferilor le lipsește autorizația administrativă pentru a-și desfășura activitatea și totodată, activitatea pe care o îndeplinesc reprezintă o concurență neloială. De data aceasta însă, începând cu anul 2016, Uber și-a reluat activitatea în Spania, folosind șoferi autorizați în acest sens.

O altă situație interesantă s-a petrecut în Londra. Pe fondul nemulțumirilor ridicate de asociația taximetriștilor, primarul orașului a refuzat să interzică Uber în absența unui control jurisdicțional, astfel că la instanța supremă a ajuns următoarea întrebare: poate fi asimilat telefonul mobil al șoferului din mașină cu un taximetru?

! Răspunsul a fost că un taximetru nu include un dispozitiv care primește semnale GPS în cursul unei călătorii și transmite datele GPS către un server situat în afara vehiculului, care calculează un tarif ce este determinat parțial sau total prin referire la distanța parcursă și timpul necesar și care, ulterior, trimite informațiile legate de tarif înapoi la dispozitiv.

Instanța a afirmat că în timp ce smartphone-ul care utilizează aplicația șoferului poate fi esențial pentru a permite calcularea tarifelor, acest lucru nu face ca acesta să fie un dispozitiv pentru calcularea tarifelor. Pe cale de consecință, s-a stabilit că aplicația este legală în Londra.

O altă instanță din Londra, printr-o decizie de speță, a stabilit că șoferii Uber sunt mai degrabă salariați care au dreptul la salariul minim, vacanță plătită, concediu medical și alte drepturi obișnuite ale lucrătorilor, decât lucrători pe cont propriu.

Statele care nu s-au opus 

La polul opus există însă și state unde compania nu a întâmpinat o opoziție fermă sau în care legislația nu cuprinde limitări specifice în ceea ce privește acest gen de activități, fiind astfel permis. Printre acestea se numără și Elveția, Rusia, Grecia.

Cum tehnologia evoluează tot mai mult și problemele juridice, la rândul lor, se diversifică, astfel că la momentul de față jurisprudența în materie este în formare. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat încă cu privire la întrebările preliminare ce i-au fost adresate. Rămâne să vedem în ce zonă va fi îndreptată această situație – va tranșa Curtea problema asimilând serviciile oferite de Uber celor de taximetrie sau va duce totul într-o zona de gri între taximetrie și ridesharing? Cum vor reglementa statele în continuare?

Surse:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *