CJUE. Vârsta standard de pensionare și prelungirea unui contract de muncă după împlinirea acesteia
7 minute • Andreea Georgiana Ion • 11 mai 2018
1. Numărul cauzei
Cauza C-46/17 privind prelungirea unui contract de muncă după împlinirea vârstei normale de pensionare
2. Situația de fapt
Domnul Hubertus John a fost angajat de orașul Bremen (Germania) în calitate de cadru didactic contractual. La apropierea de vârsta normală de pensionare, el a solicitat să poată continua să lucreze după această dată. Orașul a acceptat să-i prelungească contractul pană la finalul anului școlar 2014/ 2015. Ulterior, orașul a respins o altă cerere de prelungire formulată de domnul John pană la încheierea primului semestru al anului școlar 2015/ 2016. Apreciind că durata determinată a prelungirii care îi fusese acordată este contrară dreptului Uniunii, domnul John a intentat o acțiune în justiție împotriva orașului.
Sesizat în cauză, Landesarbeitsgericht Bremen (Tribunalul Superior pentru Litigii de Muncă din Bremen, Germania) arată că reglementarea germană în vigoare permite părților la un contract de muncă, în anumite condiții, să amâne data la care încetează contractul pentru simplul motiv că, prin împlinirea vârstei normale de pensionare, lucrătorul respectiv are dreptul la pensie pentru limită de varstă.
Landesarbeitsgericht Bremen solicită Curții de Justiție să stabilească dacă o asemenea reglementare este compatibilă cu interzicerea discriminării pe motiv de varstă și cu acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată (acord care vizează evitarea recurgerii abuzive la o succesiune de contracte pe durată determinată).
3. Legislație europeană invocată în speță
Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000
„(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
(b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care:
(i) această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate și necesare […]”
Clauza 5 punctul 1 din Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999
,,1. Pentru a preveni abuzurile care rezultă din folosirea contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive, statele membre, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile naționale, și partenerii sociali introduc, acolo unde nu există măsuri legale echivalente de prevenire a abuzului, într un mod care să ia în considerare nevoile unor sectoare și categorii specifice de lucrători, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
(a) motive obiective care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte sau raporturi de muncă;
(b) durata totală maximă a contractelor sau raporturilor de muncă pe durată determinată succesive;
(c) numărul de reînnoiri ale unor asemenea contracte sau raporturi de muncă.
2. Statele membre, după consultarea partenerilor sociali, și partenerii sociali stabilesc, acolo unde este cazul, în ce condiții contractele sau raporturile de muncă:
(a) sunt considerate «succesive»;
(b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.”
Articolul 6 alineatul (1) – Directiva 2000/78/CE
„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.
Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:
(a) aplicarea unor condiții speciale de acces la un loc de muncă și la formarea profesională, de încadrare și de muncă, inclusiv a condițiilor de concediere și de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă și pentru cei care au persoane în întreținere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecția;”
4. Decizia Curții (Camera a șasea)
1) Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitătii de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care conditionează amânarea datei de încetare a activitătii lucrătorilor care au împlinit vârsta legală pentru a beneficia de o pensie pentru limită de varstă de un acord dat de angajator pentru o durată determinată.
2) Clauza 5 punctul 1 din Acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, anexat la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite părtilor la un contract de muncă să amâne de comun acord în cursul raportului de muncă, în mod nelimitat în timp, necondiționat și eventual de mai multe ori, dată de încetare convenită, legată de împlinirea vârstei normale de pensionare, numai pentru că lucrătorul, prin împlinirea vârstei normale de pensionare, are dreptul la pensie pentru limită de varstă.
5. Legislație națională invocată în speță
◊ Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Art. 52
,,Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.”
Art. 53
,,(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
(2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului minim de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
(3) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5. “
◊ Legea nr. 53/ 2003 (Codul Muncii)
Art. 5 privind egalitatea de tratament
,,(1) În cadrul relațiilor de muncă functionează principiul egalitătii de tratament fată de toți salariații și angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă fată de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, varstă, apartenentă natională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenentă ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferintă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2) , care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori inlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2) , dar care produc efectele unei discriminări directe.”
